duminică, 26 septembrie 2021

SLAVĂ LA SFANTUL NEAGOE BASARAB, MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA DIACONEȘTI

Sfântul Neagoe Basarab, un tată milostiv al neamului românesc

Irina Nastasiu, Doxologia

"A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie nestricat“.
Aşa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa. Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat “tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Cronicarul Gavriil Protul, în Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: "Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?... Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie". Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: "Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale".

sâmbătă, 25 septembrie 2021

Morarul Stelian şi soluţia creştinilor

Tăvălugul se apropie. Semnele lui izbucnesc de peste tot. Acum ne este clar că marota pandemiei a servit la transformarea României într-un lagăr. Dincolo de graniţele ţării, de asemenea, se întrevăd numai lagăre. Unde să te duci? Cum să scapi din această vâltoare care începe să cuprindă întreaga omenire? Cei mai mulţi propun soluţii nerealiste pentru noi, pentru creştini. Dar scăparea noastră din răul ce ne înconjură este cea dată de Maica Domnului morarului Stelian.

În 1964, într-un sat din Cipru (Evrychou), Maica Domnului i se arată acestui om simplu şi-i spune: „Va trebui să priveghezi de la miezul nopţii până la 3 dimineaţa. Să te nevoieşti în rugăciune cu metanii, îngenunchind şi ridicându-te şi iarăşi îngenunchind”. Însă morarul nu înţelege de ce trebuie să facă această nevoinţă. „De ce, Maica mea, să priveghez?”. Iar Maica Domnului răspunde: „Peste 10 ani o să se întâmple un mare rău în Cipru”. Stelian, în simplitatea lui, insistă: „Dacă tot se va întâmpla răul acesta, atunci de ce să-mi mai pierd eu somnul cu privegherile?”. Ar părea o îndrăzneală din partea lui, dacă Stelian nu ar fi un om simplu. Dar Maica Domnului răspunde simplităţii lui astfel: „Trebuie să priveghezi pentru ca să se întâmple răul mai mic, Steliane”.

miercuri, 15 septembrie 2021

La 96 de ani, un fost deținut politic s-a întors în Baia Sprie la comemorarea colegilor de suferință (FOTO)

La comemoarea de marți, 14 septembrie, a foștilor deținuți anticomuniști care au pătimit și murit în colonia de muncă din Baia Sprie, a participat și unul dintre cei care au scăpat cu viață din teroarea instituită în mina maramureșeană.

Este vorba despre Grigore Pepene, fost deținut politic, născut în Vrancea, în vârstă de 96 de ani, condamnat la o pedeapsă de 10 ani în închisorile comuniste în anii 1950 pentru că a luptat, ca partizan, în munți, față de regimul de atunci.

În Baia Sprie, Grigore Pepene a petrecut patru ani și jumătate și spune că aici s-au petrecut niște lucruri foarte, dureroase pentru poporul român

”Evenimentul de azi e și o cinste a autorităților de aici, colaborează bine cu cei care au suferit, lucru care nu se prea întâmplă în țără.

O icoană Maicii Domnului a început să lăcrimeze într-o biserică din Gorj

marți, 14 septembrie 2021

miercuri, 8 septembrie 2021

Nașterea Maicii Domnului

Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrând să Se arate pe pământ şi să vieţuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pământeşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decât alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.