vineri, 27 decembrie 2019

Viaţa Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârşirea tainei mântuirii noastre, înălţându-se la cer, şi pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimiţându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulţi, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numeşte limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese uşa credinţei şi încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ştefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioşi, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutaşul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbaţii care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer şi atunci au tăcut şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că şi limbilor le-a dat Dumnezeu pocăinţă în viaţă. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ştefan, ci acei care erau dintre evrei şi aveau aceeaşi lege dată de Moise şi erau risipiţi prin toate ţările, precum şi Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminţii, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu şi credinţa şi obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânşii, ierusalimiteni.

miercuri, 25 decembrie 2019

Cuvîntul Părintelui Justin Pârvu către români la Naşterea Domnului 2008

Nașterea Domnului Iisus Hristos

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Şi, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice; «lată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu». Şi, deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Din Evanghelia după Matei, Capitolul 1

Parintele Ilie Cleopa: "Oare noi ne-am pregătit să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre?"

Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului ( Despre naşterea duhovnicească a creştinului ) - Pr.Cleopa Ilie

Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh,nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiţi credincioşi,

Întrucît cu mila lui Dumnezeu sîntem în ajunul prea luminatului praznic al Naşterii Domnului, ne-am gîndit să vorbim astăzi despre naşterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creştin nu poate să se mîntuiască, după cuvîntul Mîntuitorului care zice: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă, ce este născut din trup, trup este, şi ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).

Arhimandritul Gherasim Iscu, mucenicul cu suras blajin

(21 ianuarie 1912, com. Poduri-Bacău – † 26 decembrie 1951, închisoarea Târgu Ocna)
Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De la doisprezece ani a auzit chemarea Sa şi a intrat frate în Mănăstirea Bogdana. Se trăgea dintr-o familie de ţărani înstăriţi, lucru care nu l-a împiedicat să lase toate şi să aleagă o cale a renunţărilor şi a jertfei.

Înzestrat cu o inteligenţă deosebită, cu râvnă pentru studiu şi mai ales cu mare sete de rugăciune şi viaţă lăuntrică, a fost trimis de către mănăstire să-şi continue studiile, ajungând să absolve ca şef de promoţie nu numai Seminarul de la Neamţ, ci şi Facultatea de Teologie. Dorind o viaţă duhovnicească mai aspră, a ajuns la Tismana, mănăstire care îi „insufla mult respect şi devotament pentru drumul monahal”, aşa cum însuşi o spunea mai târziu. După încheierea studiilor, a primit pentru scurtă vreme ascultarea de stareţ al Mănăstirii Arnota – Vâlcea, iar în anul 1942 a fost trimis de către Mitropolitul Nifon Criveanu ca preot misionar în Transnistria.
Peste tot, Părintele Gherasim s-a sârguit, cu timp şi fără timp, zi şi noapte, să fie înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu un preot adevărat, care să răspundă nevoii semenilor de dragoste, luminare şi rugăciune. Pentru sârguinţele sale pastorale, în 1943, acelaşi mitropolit l-a numit stareţ al Mănăstirii Tismana, ascultare pe care o va împlini cu vrednicie până în ziua arestării sale.

marți, 24 decembrie 2019

Monahul Moisi Aghioritul: "Pruncul Hristos în ieslea din Betleem este tăcut și totuși învață cu mare glas smerenia"

Monahul Moisi Aghioritul

Hristos Se face om, pentru ca omul să se facă dumnezeu. Omul fără Hristos devine inuman. Creștinismul a născut omenia, iar omenia mângâie umanitatea. Hristos a venit în lume gol, ca și fiecare om, care însă nu cugetă bine la aceasta. Acesta considerăm că este mesajul Nașterii Domnului.

Viața modernă vrea să se depărteze de Hristos. Consideră că este limitată, că viața lui se asfixiază cu Hristos. Și astfel, „liber” fiind, se înrobește la diferiți idoli. Ortodoxia nu mai vorbește în inima omului modern. Nașterea Dumnezeu-Omului o prăznuiește în nordul Europei sau în Extremul Orient. Europa este și ea descreștinată. Umanitatea a devenit inumanitate. Omenia, solidaritatea, asceza, ecologia, viața de după moarte sunt discutate cu multe zâmbete ironice.

Minuni de Craciun, in inchisorile comuniste: Arătarea Maicii Domnului lui Valeriu Gafencu


La Crăciun [Valeriu Gafencu n.n.] era destul de înviorat. În noaptea cântarilor îngerești a compus un minunat colind al deținutilor din Targu-Ocna. În patul de alături își dădea sufletul arhimandritul Gherasim Iscu. [...] Noaptea aceea de Craciun nu o voi putea uita pana la sfarsit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luandu-le pulsul si ingrijindu-i.

Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheama din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simțisem până atunci. Și-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna. Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobișnuit la el, căci în starea lui duhovnicească putea rămâne destins până și în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simteam că are ceva să-mi împărtășească.

- Ioane, tu îmi ești cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca să-ți cer sfat, să mă supun ție. Vrei să mă asculți?

- Te ascult, am raspuns eu, dar nu știu dacă voi fi vrednic de încrederea ce-mi arăți.

Valeriu a plecat ochii și mi-a spus linistit:

Părintele Justin Pârvu – Cuvânt pentru Nașterea Domnului: Înainte de a dobândi o masă bogată de Crăciun, trebuie să dobândim o inimă curată

P. Justin Parvu cuvant pentru Nasterea Domnului
Voiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă s-a îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?
Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezenţa harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede.

Experiența mișcătoare a monahului Theoklitos Dionisiatul, care a vazut o parte din cele petrecute in pestera de la Betleem, la Nasterea Domnului

O inedită și mișcătoare istorisire athonită, de Monahul Dionisie Tambakis



Monahul Theoklitos Dionisiatul (1916-2006) Fotografia lui Spiros Loulakakis – 1955

Prezenta istorisire este o experiență mișcătoare a fericitului monah Theoklitos Dionisiatul, pe care a mărturisit-o acum vreo 38 de ani monahului athonit Chiril de la Mănăstirea Pantocrator, care cu nostalgie ne-a povestit-o acum câteva zile.

Așadar de la Happy Christmas al „fericiților” oameni, gândul nostru să călătorească anul acesta la Sfântul Munte, acolo la înfricoșătoarea Karulie cu asceții desculți și la toate cele pe care ni le mărturisește cu emoție sfințitul și înțeleptul Monah Theoklitos Dionisiatul.

∗ ∗ ∗

Fiind monah tânăr pe atunci, în anul 1941, în timpul ocupației germane și într-o iarnă înfricoșător de aspră, mi-a venit gândul cel bun să cercetez, ca un pelerin, înfricoșătoarea Karulie, să fac și eu un Crăciun ascetic împreună cu acei călugări ca vulturii din acel loc lipsit de mângâiere.

sâmbătă, 21 decembrie 2019

Colind traditional din Maramures

Grupul din Leordina la evenimentul Craciun in Maramures 2019 (Muzeul Satului Baia Mare)

 Video: Vlad Herman

vineri, 20 decembrie 2019

20 decembrie: POMENIREA SFÂNTULUI IOAN DE KRONSTADT

Sfantul Ioan din Kronstadtcare a trait in veacul al XIX-lea si a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rara si cu totul harismatica a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit ca atunci cand credinta este unita cu vointa si cu dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele, se savarsesc intr-adevar mari minuni. Daca am cauta un exemplu de preot in vremurile contemporane care sa adune in persoana sa toate calitatile pastorului, nu am gasi un exemplu mai potrivit decat Sfantul Ioan din Kronstadt.

Sfantul Ioan din Kronstadt - Copilaria

Sfantul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a nascut in gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sarmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev si al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfantului in a carui zi de pomenire se nascuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, fata de care va avea ulterior mare evlavie. In familie va primi educatia religioasa ortodoxa de mare simplitate, profunzime si sensibilitate, traditionala in satul rus. Tatal, care descindea dintr-o familie de preoti din tata in fiu de peste 350 de ani, il lua la slujbele bisericesti si vorbea cu el despre Hristos si sfinti. Despre aceasta el insusi spune: "Pe cat imi pot aduce aminte, din cea mai frageda pruncie, pe cand aveam patru sau sase ani, parintii mei mi-au sadit obisnuinta rugaciunii, si prin pilda lor m-au facut sa fiu un copil in armonie cu religia".


Din pricina unei sanatati fragile, a invatat cu greu sa citeasca - invatatura fiind pentru el un adevarat chin. Dupa ce s-a rugat lui Dumnezeu, aceste neputinte au fost cu totul tamaduite prin harul lui Dumnezeu. La noua ani este trimis la scoala parohiala din Arhanghelsk unde dificultatile au reinceput. Separat de parinti, ironizat de colegi pentru stangaciile sale taranesti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznadajduit, cade in genunchi si recurge din nou la rugaciune, iar efectele ei nu intarzie sa se faca simtite. Notele incep sa creasca, iar in 1851 absolva si seminarul din Arhanghelsk ca sef de promotie.

miercuri, 18 decembrie 2019

Caz social

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Viaţa Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor.
Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate ascultă de părinţi.
Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.

joi, 12 decembrie 2019

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla

Sfantul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12 decembrie. Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni.

Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, insula Cipru, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Numele sau se trage din cuvantul grecesc "σπυρις", care inseamna "cosulet impletit". Mai inainte de a fi hirotonit episcop, fiind casatorit si avand o fiica, Spiridon s-a indeletnicit cu pascutul oilor. Ramanand vaduv inca de tanar, sfantul a continuat sa-si creasca fiica de unul singur. Mai tarziu, fiica sfantului, Irina, va trece si ea la cele vesnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiasca, sfantul va imbratisa o viata ascetica, cheltuindu-si intreaga avere cu ingrijirea bolnavilor si gazduirea strainilor.

duminică, 8 decembrie 2019

Părintele Efrem din Arizona a trecut la Domnul

Părintele Efrem Filotheitul a trecut la Domnul în această dimineață, 8 decembrie, la ora 7.00 dimineața, ora României (respectiv ora 22.00, ora locală, în Arizona), la vârsta de 92 de ani. Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul († 1959), lângă care s-a nevoit timp de 12 ani; ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord.

Fost stareţ al Mănăstirii Filotheu din Sfântul Muntele Athos, părintele Efrem Filotheitul (din Arizona) a fost părinte duhovnicesc al mai multor mănăstiri din Sfântul Munte şi din Grecia, dar şi întemeietor a 17 mănăstiri în Statele Unite ale Americii şi Canada. În prezent, era viețuitor al Mănăstirii Sfântul Antonie din Florence, Arizona. Părintele Efrem a fost ucenic al părintelui Iosif Isihastul timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif în anul 1959.

vineri, 6 decembrie 2019

„ZOIA CEA DE PIATRĂ”: O MINUNE DIN ZILELE NOASTRE A SFÂNTULUI NICOLAE

Articol apărut în numărul 16 din Familia Ortodoxă

Cu 55 de ani în urmă, de Anul Nou, într-un oraş din fosta Uniune Sovietică s-a petrecut o minune care a întărit credinţa dreptslăvitoare – un fenomen imposibil de explicat pentru autorităţile atee ale vremii.
Iată faptele. Oraşul Kuibîşev (astăzi Samara), strada Cikalov nr. 84, 31 decembrie 1955. O petrecere de Revelion care s-a preschimbat într-o isterie de masă, potrivit oficialităţilor, sau într-o mare minune, potrivit credincioşilor şi locuitorilor de acolo. O muncitoare de la fabrica de ţevi din localitate, Zoia Karnauhova, fusese invitată în casa Klavdiei Petrovna Bolonkina de către fiul acesteia, împreună cu un grup de prieteni. Klavdia, o femeie credincioasă, dezaprobând această petrecere din timpul Postului Crăciunului[1], a plecat de acasă, iar tinerii au rămas singuri. Zoia îşi aştepta iubitul, un băiat pe nume Nikolai, care însă întârzia să apară. După ceva vreme, tinerii au poftit-o pe Zoia la dans: „Hai, lasă-l pe Nikolai, vino alături de noi!” Încinsă de atmosferă, supărată şi fără să se gândească prea mult, ea a zis: „Bine! Atunci, dacă nu-l am pe Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreţ (Nicolae Făcătorul-de-minuni)!” – şi, apucând o icoană a Sfântului Nicolae dintr-un colţ al camerei, a strâns-o la piept şi a început să danseze cu ea. Deşi neduşi pe la biserică, ceilalţi oaspeţi i-au spus: „Mai bine pune-o la loc! Cu aşa ceva nu se glumeşte!” Zoia, însă, le-a strigat: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!” şi a mai făcut nişte paşi de dans prin cameră, cu icoana în braţe. Câteva clipe mai târziu, s-a auzit deodată un zgomot înfricoşător şi a strălucit o lumină orbitoare, ca de fulger. Îngroziţi, petrecăreţii s-au apropiat temător de Zoia, doar ca să descopere că fata pur şi simplu împietrise, ca şi cum ar fi prins rădăcini în acel loc! A fost cu neputinţă să o mişte sau să îi ia icoana din braţe, care parcă se lipise de ea. Albă precum marmura, Zoia nu dădea nici un semn vizibil de viaţă, în afara bătăilor foarte slabe ale inimii.

Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei


Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Pătară, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvântată pereche, petrecând cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfântă - singuri ei fiind rădăcină sfântă - şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâlcuieşte "biruitor de popor"; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

marți, 3 decembrie 2019

Cuviosul Varsanufie de la Optina: "Nu vă temeţi pentru Biserică! Ea nu va muri: porţile iadului nu o vor birui până la Înfricoşătoarea Judecată"


Imagini pentru STAREŢ VARSANUFIE de la optinaCUVIOSUL STAREŢ VARSANUFIE DE LA OPTINA (1845 – 1913) (1 aprilie):


Mi se întâmplă să aud plângeri cum că trăim vremuri grele în prezent, că acum s-a dat libertate deplină fiecărei învăţături eretice şi fără de Dumnezeu, că Biserica este împresurată din toate părţile de atacurile vrăjmaşilor, care se ridică împotriva ei cu putere şi că o răpun aceste valuri întunecate ale necredinţei şi ereziei.

Eu răspund întotdeauna: „Nu vă neliniştiţi! Nu vă temeţi pentru Biserică! Ea nu va muri: porţile iadului nu o vor birui până la Înfricoşătoarea Judecată. Nu pentru ea trebuie să vă temeţi, ci pentru voi înşivă şi e adevărat că vremurile noastre sunt foarte grele. De ce? Din cauză că acum e foarte uşor să te dezlipeşti de Hristos, iar atunci vine moartea“

din PATERICUL DE LA OPTINA 

Viata Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Sfantul Cuvios Gheorghe a venit pe lume in anul 1730, intr-o familie de binecredinciosi ardeleni din Salistea Sibiului. Aprins din tinerete de duhul vietuirii calugaresti si neputandu-si implini aceasta vocatie in Transilvania, din cauza persecutiilor impotriva ortodoxiei si, mai ales, impotriva asezamintelor monahale, el a trecut, la varsta de 19 ani, in Tara Romaneasca unde, dupa cum marturisea, pe la 1807-1810, biograful sau cel dintai, Protasie ieromonahul, a intrat in slujba unui arhiereu aflat in Bucuresti, mitropolitul grec Rosca.

Curand, mai apoi, in 1750, a plecat impreuna cu parintele sau sufletesc la Constantinopol si apoi la Muntele Athos, vietuind in Manastirea Vatoped, unde a fost facut de acesta rasofor si diacon, iar dupa moartea mitropolitului a devenit ucenic al staretului Paisie Velicicovschi, la schitul athonit Sfantul Ilie. Aici a primit sfantul chip ingeresc, devenind calugar in mantie, in 1752, prin mana cuviosului Paisie insusi, iar apoi, in 1754, a fost hirotonit preot.

luni, 2 decembrie 2019

O mare minune săvârșită de părintele Porfirie

În cartea sa, «Călătorind printre zidurile cetății», monahia Porfiria relatează o mare minune și o apariție cu totul minunată a părintelui Porfirie, care demonstrează că viața continuă după moarte și că niciodată nu trebuie să ne pierdem nădejdea, fiindcă Dumnezeu este bun și atotputernic.

Într-o zi, pe la ora două la amiază, mă aflam în piața Aghíon Anargýron (Sfinților Doctori fără de arginți) din Atena. La un moment dat, se apropie de mine un domn, care îmi zice:

– Mă duceți, vă rog, în Menídi?

– Nu, i-am răspuns, nu am suficient timp la dispoziție.

Într-adevăr, nu aveam timp suficient, fiindcă la ora trei trebuia să predau taxiul în Pireu. Domnul acela stătea și aștepta să treacă alt taxi. Ceva în mine îmi zicea să-l ajut. Îndată i-am făcut semn să vină. Cum a intrat în taxi, a strigat:

– Nu e posibil! Apoi scoate fotografia părintelui Porfirie și o sărută cu evlavie. Exact în acel moment, s-a aprins semaforul verde și am pornit către Menídi. M-am gândit să-i iau fotografia din mână, însă când am văzut cu câtă dragoste se uita la ea, mi-a fost rușine de acest gând.

– L-ați cunoscut? – mă întrebă la un moment dat.

– Nu, numai din cărți, dar îl iubesc foarte mult.

– Vreți să vă povestesc cum l-am cunoscut eu?

– Desigur! – i-am răspuns bucuroasă.

Parintele Ilie Cleopa: "Stiţi voi cine-i Maica Domnului? (...) Şi câte miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului"

Imagini pentru ilie cleopaStiţi voi cine-i Maica Domnului?
Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume; Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat; Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2). Scară către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţă dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii, şi Biserică a Preasfântului Duh. Cine este Maica Domnului? Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt.

"Manca-v-ar Raiul!". Despre viata Parintelui Ilie Cleopa

La 22 de kilometri de Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre comuna Pipirig, în inima muntilor ascunsi sub codri se descopera în toata frumusetea ei solitara Mănăstirea Sihastria. De trei secole, paraul Secu ii scalda intrarea precum Iisus le-a spalat picioarele Apostolilor. Locasul sfânt a dat credinciosilor un duhovnic, renumit pentru harul sau de a mântui sufletele enoriasilor: Cleopa Ilie.

50 de ani de preotie, sapte petrecuti în pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mântuite. Sapte mănăstiri gospodarite. Părintele Cleopa este "unul dintre cei mai iscusiti duhovnici în a doua jumatate a secolului XX", scrie părintele Ioanichie Balan în cartea sa despre viata arhimandritului.

"Manca-v-ar Raiul! Eu sunt mosu’ Putregai, mosu’ Putregai, mosu’ Putregai. Nici un bine n-am făcut eu pe fata Pământului. Dorm mult, mananc mult, un putregai. N-am nimica bun în mine, numai rautati." Asa zicea Părintele Cleopa când venea vorba de el, pentru ca, spunea tot el, smerenia este cea mai importanta virtute la un călugăr. Viata Părintelui Cleopa a fost povestita de ucenicul sau, părintele Ioanichie Balan, în 350 de pagini de carte, cu acelasi titlu.

Părintele Proclu (7 august 2015) vorbind, printre altele, despre Parintii Paisie Olaru si Ilie Cleopa: "Sunt oameni Sfinti"

sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României


Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit in 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă. La noi în ţară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creştinătorul poporului român, motiv pentru care numeroase biserici de mir şi mănăstiri l-au luat ca ocrotitor şi îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase şi culturale.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale raportării noastre la propria identitate creştină, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al României, fiind semnificativă pentru istoria noastră bisericească. Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioşilor români ortodocşi poate fi identificată şi în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.

Moaştele Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul României

Moaştele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat şi Ocrotitorul României, au fost aduse pentru prima dată în ţara noastră la Iaşi, în 1996. În felul acesta, Sfântul revenea pe pământul românesc, după aproape 2000 de ani de când păşise pe aceste meleaguri pentru a răspândi Evanghelia lui Hristos.

joi, 28 noiembrie 2019

Mii de oameni la pomenirea de 30 de ani a Parintelui Arsenie Boca

30 de ani de la plecarea la Domnul a Parintelui Arsenie Boca

Preluare dupa doxologia.ro
Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

joi, 21 noiembrie 2019

Cuvantul Parintelui Justin Parvu la inmormantarea fratelui sau de suferinta si slujire intru Hristos, Parintele Gheorghe Calciu

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Parintele Gheorghe Calciu si urmarea lui Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului ( XX – red.) erau doua curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forta, iar Gheorghiu-Dej prin munca. Temnitele, lagarele si "reeducarea" anilor ’50 sunt expresia politicii de ura si crima a Anei Pauker. Când ea a ordonat "reeducarea" marxist-leninista a detinutilor politici din penitenciarul Pitesti, nu a crezut în formularea ei ideala, ci crud si sec a dorit exterminarea prin forta a "dusmanilor de clasa".

"Reeducarea" însemna terorizarea detinutilor, prin ei însisi, pâna la "socul revolutionar", prin care se trecea la "constiinta comunista". Tortura era necontenita, oribila, iresponsabila si fara iesire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viata monstruoasa.

Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut caderea lui în asa-zisele "ture ale reeducarii". Acolo au fost batjocorite credinta, idealul, natiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul si, în ultima instanta, omenia. Toti au fost cobai. Unii au cedat usor, altii dupa incredibile chinuri.

Acolo a fost chinuit si studentul Gheorghe Calciu.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Implinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc, căci însuşi dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soţia lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; şi aducând şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

Despre aceasta mărturisesc Sfinţii Părinţi cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: "Chemaţi fiice evreice curate, să ia făclii aprinse". Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: "Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc".

Viaţa Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Preluare dupa doxologia.ro

Acesta s-a născut într-una din cetăţile Decapoliei, care se numeşte Irinopolis. Tatăl lui se numea Serghie şi era robit de patimile trupului, încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă. Pe maică să o chema Maria şi era binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii, care, fiind rădăcină bună şi frumoasă stâlpare, a odrăslit pe acest mare Grigorie.

Ajungând la vârsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte. După ce s-a nevoit vreme destulă şi a învăţat toate câte i s-au părut că-i sunt de trebuinţă, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţându-şi mintea la cele cereşti, a urât cu totul cele pământeşti, iar de trup nici o grijă nu purta. Şi nu mânca nicidecum bucate bune şi scumpe, ci simple şi puţine, cât să împlinească nevoia trupului, deşi îl sileau părinţii să mănânce şi să se veselească împreună cu dânşii. Dar fericitul nicidecum nu voia, ci mai mult se îndeletnicea cu cititul dumnezeieştilor Scripturi, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, de unde totdeauna adăpându-se, şi-a dat rodul la vremea sa, după cum se va arăta mai departe.

marți, 19 noiembrie 2019

duminică, 17 noiembrie 2019

Stareţul Daniil Tudor - Floarea de foc a Ortodoxiei

Silviu Aroneţ

În data de 17 noiembrie 1962, în jurul orei unu din noapte se muta la viaţa veşnică Stareţul Mânăstirii Rarău, Ieroschimonahul Daniil Tudor, lungind cu suferinţa şi martiriul său lunga listă a crimelor comise de comunismul ateu.



Decesul a survenit, în închisoarea Aiud, după ce părintele fusese, din nou, zdrobit în bătăi cu pumnii, bocancii şi bastoanele de către „omul nou” al orânduirii socialiste.



Fişa medicală a spitalului închisorii consemnează, cu toate erorile şi omisiunile, starea bolnavului, diagnosticul şi cauza morţii: hemoragie cerebrală. Nu şi cauza reală a morţii, documentul în cauză neconsemnând dacă hemoragia a fost provocată de vreo agresiune, însă având în vedere „antecedentele” securităţii, se poate afirma cu certitudine că părintele Daniil a fost bătut cu bestialitate, în repetate rânduri. Acesta s-a învrednicit de moarte mucenicească, mărturisindu-L până în ultima clipă pe Mântuitorul Iisus Hristos.
  
Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil – etape ale trecerii de la mirean, la scriitorul îndumnezeit şi la slujitorul lui Dumnezeu

Până să ajungem la ultimul capitol al vieţii celui care a fost Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil se cuvine să cercetăm biografia acestei complexe personalităţi, care a marcat veacul său şi ne-a lăsat moştenire „Rugul Aprins” al credinţei.

vineri, 15 noiembrie 2019

Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

In luna noiembrie, ziua a cincisprezecea, se face pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

Sfântul Paisie Velicikovski despre post

A treia virtute este postul. Postim atunci când mâncăm puţin o dată pe zi, ca să te scoli încă flămând de la masă; hrana să fie pâinea şi sarea, iar băutura - apa din izvor. Aceasta-i calea cea mai desăvârşită pentru primirea hranei. Mulţi s-au mântuit pe această cale - aşa au spus Sfinţii Părinţi. Omul nu întotdeauna poate să se abţină de la hrană timp de o zi, două, trei, patru, cinci zile, o săptămână, dar întot­deauna poate să mănânce în fiecare zi numai pâine şi să bea apă. Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi în­ţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite. Postul nu poate nimici patimile trupeşti în aşa măsură cum le nimiceşte hrana să­racă. 

Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puteri­le lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proce­da astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă pu­ţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos. Însă cantita­tea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ţi întăreşti puterile. Un asemenea om poate săvârşi orice lucru duhovnicesc. Nevoinţa cumpătată nu are preţ. 

Sfântul Ioan din Kronstadt: Postul limpezeşte mintea, contribuind la lupta cu patimile

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului. Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.

Parintele Arsenie Boca: Cine e impotriva postului si cum pot fi biruiti acestia

Cine e împotriva postului?

Acestea: Lumea, trupul şi diavolul, toţi aceştia sunt împotriva mântuirii noastre. Aceştia trebuie biruiţi. Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.

Deci, dacă toate relele de la stomac încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.

miercuri, 13 noiembrie 2019

Viata Sfântului Ioan Gură de Aur

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344 - 354, în Antiohia, într-o familie de creștini evlavioși. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut nefericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va crește și-i va oferi condițiile necesare pentru educația fiului său de una singură. Averea rămasă de la părinți și de la soț îi va permite Antuzei să-i ofere o educație aleasă, atât clasică, cât și creștină, predată de cei mai renumiți profesori ai vremii. Așa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful. Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat, de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie. Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat.

marți, 12 noiembrie 2019

Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Sfinţii Mărturisitori Atanasie Todoran şi cei dimpreună cu dânsul

Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.

Înrudit cu George Coşbuc

Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.

luni, 11 noiembrie 2019

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina

Sfantul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
    Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.

sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Scrisoarea Sfantului Nectarie catre Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.

Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare:

,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

  La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfant, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.

SFÂNTUL NECTARIE – ÎNVĂȚĂTURI – NEVOINŢA DUHOVNICEASCĂ

Scopul vieţii noastre este să devenim desăvârşiţi şi sfinţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva de dragul vieţii acesteia să ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pământeşti să neglijăm scopul vieţii noastre.

Postul, privegherea şi rugăciunea, prin ele însele nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu sunt scopul vieţii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.

Împodobiţi‑vă cu virtuţi! Nevoiţi‑vă să alungaţi patimile sufleteşti! Curăţiţi‑vă inima de toată murdăria şi păstraţi‑o curată, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru, ca să vă umple Duhul Sfânt cu dumnezeieştile Sale daruri.

vineri, 8 noiembrie 2019

Parintele Efrem din Arizona: "Vremea vietii noastre, copilul meu, ne-a fost data precum o suma de bani astfel incat fiecare din noi sa se poata ocupa de mantuirea sa"

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioareVremea vietii noastre, copilul meu, ne-a fost data precum o suma de bani astfel incat fiecare din noi sa se poata ocupa de mantuirea sa, si in functie de cum am incheiat aceasta afacere, vom deveni fie bogati, fie saraci. Daca folosim avantajul “banilor” vremii pentru a ne spori averea duhovniceasca, atunci intr-adevar vom fi negustori intelepti, si vom auzi vocea binecuvantata: “Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau” (Matei 25:23).

Parintele Efrem din Arizona

Parintele Justin Parvu: "Este o vreme de pustiire a neamului"

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, ochelari de vedere şi barbă” – Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, cand familia este risipita, scoala dispretuita si Biserica atacata. Se poarta avortul si divortul. Cele mai ascutite minti si cele mai pricepute brate merg dupa slujbe mai bine platite in strainatate. 

Copiii isi afla modele, nu in sfinti si eroi, ci in vedete de televiziune si in afaceristi ticalosi. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie sa le stie tamaduirea, dar nu poate face nimic, daca in crestin nu exista convingerea ca avem o viata pentru Hristos, nu pentru a ne face de cap. 

Speram ca Dumnezeu nu ne va lasa, asa cum nu ne-a lasat in toate vremurile grele, cand Biserica noastra a fost prezenta in mijlocul poporului."

Parintele Justin Parvu

Fragment dintr-un interviu apărut în revista “Credinţa ortodoxă”, ianuarie 2001

Hramul Manastirii Petru Voda cu Parintele Justin Parvu

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirești

Este posibil ca imaginea să conţină: Natalia Lozan, interior

O mare minune a Sfintilor Mucenici din Aiud si a Sfantului Nectarie

Părintele Ilarion Felea: Cum se nasc eresurile?

Imagini pentru ilarion feleaPărintele Ilarion Felea: Cum se nasc eresurile?             
Ca toate pacatele, eresurile se zamislesc mai intai in inima, pentru ca din inima ies “gandurile rele” (Mc. 7,18-23). Gandurile rele spurca inima, si dintr-o inima spurcata ies cuvinte si invataturi gresite.
La prihana inimii se adauga trufia mintii. Ereticii sunt oameni care se incred in puterea mintii lor, isi inchipuie ca numai ei cunosc adevarul. Se cred intelepti si astfel se trufesc. Trufia insa, in loc sa aduca limpezire, aduce intunecarea mintii. In fata mintii lor de “apostoli mincinosi, lucratori vicleni care iau chip de apostoli ai lui Hristos…, satana se preface in inger de lumina” (II Cor. 11,13-14), vine cu Biblia in mana si incepe a-i ispiti, cum a ispitit si pe Mantuitorul in pustie (Lc. 4, 1-12). Cand le sopteste pe ascuns, cand le striga in gura mare: nu va mai faceti sfanta cruce, nu va mai botezati copiii, nu mai respectati traditia Bisericii, tineti sambata in locul Duminicii, lepadati-va de sfinti si de icoane, nu va mai rugati in limba parintilor vostri, ci graiti si bolborositi in limbi nemaiauzite, lasati sa va conduca “numai Biblia”… Cu astfel de cuvinte amagitoare, “tatal minciunii” (In 8, 44) insala si pierde multe suflete slabe de inger.