Aduceți la lumină martirii din temnițele comuniste - Părintele Justin Pârvu

Sfantul Siluan Athonitul despre smerenie

Pe sfinţii cei smeriţi îi fericesc tot cerul şi pământul, şi Domnul le dă slava de a fi împreună cu El: „Unde voi fi Eu, acolo va fi sluga Mea” [In 12, 26].

Maica Domnului e mai presus decât toţi în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ şi îi slujesc toate puterile cereşti; şi pe această Maică a Sa Dom­nul ne-a dat-o spre apărare şi ajutor.

Nimic nu e mai bun decât a vieţui în smerenie şi iubi­re; atunci în suflet va fi mare pace şi el nu se va ridica dea­supra fratelui. Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oa­menii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă. Toată viaţa, zi şi noapte o învăţ, dar nu pot să-i dau de cap. Sufletul meu se gândeşte mereu: n-am atins încă ceea ce doresc şi nu pot avea odihnă, dar cu smerenie vă rog, fra­ţilor, care cunoaşteţi iubirea lui Hristos:

Viata Sfântului Siluan Athonitul

(Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcatuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică. Încă de mic copil, de la vârsta de 4 ani, Simeon și-a pus în gând că atunci “când va fi mare sa caute pe Dumnezeu în tot pamântul”.

Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan), tânarul Simeon și-a dat seama că  “daca există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L gasesc.”

La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcarat de dragostea lui Dumnezeu, simte o transformare interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl sau este însă categoric:

“Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi esti liber să te duci.”

Dezumidificator

Dezumidificator Alecoair

Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)

Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.

Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.

Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.

Rolul mamei în educația copiilor - Părintele Justin Pârvu

Părintele Hariton Negrea, predică la adormirea Maicii Domnului, mănăstirea Paltin Petru Vodă 2022

Sergiu Ciocârlan: România diasporei cea fărâmiţată

 Un articol de: Sergiu Ciocârlan - 11 Sep, 2022

Este istoria zbuciumată a României care a plecat de acasă. Mulți dintre ai noştri sunt în bejenie. I-a păsat cuiva? Ei au ieşit cuminţi la frontieră şi s-au îndreptat unde au văzut cu ochii. Au plecat în valuri, fiindcă în ţară n-a fost bine. Unii au plecat pe la începutul secolului trecut pentru o bucată de pâine, fiindcă la noi era sărăcie. Alţii s-au dus în Occident să scape de regimul politic criminal. Dar după ’90, când ni s-a spus că suntem liberi, de ce am ieşit la marginea ţării şi am plecat generaţii întregi fără să ne mai uităm în urmă?

La anumite răstimpuri, unii se întorc definitiv, aşa cum s-a întors părintele Sorin Paul Grecu († 6 ianuarie 2022) după ce şi-a încheiat misiunea pământească în România fărâmiţată ajunsă în Occident. Acolo i-a primit la sine pe toţi cei pe care societatea îi arunca la periferii, iar această iubire necondiţionată a atras o comunitate uriaşă şi felurită. Atât familii româneşti aşezate, dar şi ţigani, drogaţi, puşcăriaşi, oameni cu păcate grele, care veneau la scaunul de spovedanie, erau întâmpinaţi cu delicateţe sufletească. Toţi, consideraţi scursura societăţii, se refugiau la un părinte pe care-l simţeau al lor, care nu-i condamna, care-i aştepta cu răbdare, fără să-şi întoarcă faţa de la vreunul dintre ei. A stârnit nedumerirea multora cu această avalanşă de proscrişi, dar conştiinţa lui era limpede: „Hristos mă va întreba de ce nu i-am primit”. Şi-i primea în inima lui nobilă. Şi el a fost un proscris şi a trăit în mijlocul controverselor ucigaşe ale societăţii. Şi el s-a lovit în repetate rânduri de neînţelegerea oamenilor, a suferit stigmatul unei lumi care nu l-a considerat ca fiind al ei. Toată această experienţă a marginalizării a devenit mai apoi un argument pentru iubire necondiţionată faţă de tot omul.

Mănăstirea Sihăstria: Priveghere la Praznicul Nașterii Maicii Domnului

Părintele Simeon de la Mănăstirea Sihăstria: Acestea sunt ultimele mele cuvinte

Către tinerii de azi - Interviu la Radio Trinitas cu părintele Teologos

Parintele Serafim Rose: "Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii"

Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii.

Conditia obligatorie de a-L cunoaste pe Tatăl este Fiul: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14,6-9). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al întrupării, pe Care L-am văzut cu ochii nostri si cu mâinile noastre L-am pipăit (l Ioan 1,1).

Nematerialnicul a devenit astfel material pentru mântuirea noastră, asa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "...si ni S-a arătat, purtând chip ca al nostru..."