duminică, 29 martie 2020

Sfântul Nichifor Leprosul apare în Bulgaria și dă leacul pentru Coronavirus

„…… Am aflat de pe internet că jurnalistul Angel Bonchev pregătea o carte despre un necunoscut pentru noi – Sfântul Nichifor Leprosul – într-un moment critic când lumea este acoperită de pandemia coronavirusului și mii de oameni au murit, uciși de această nouă plagă.
L-am sunat la telefon și mi-a povestit pe scurt despre viața lui dusă în suferință și despre crucea grea care i-a fost dată. Am fost foarte nerăbdătoare și deranjată în săptămânile precedente de tot ce se auzea pe mass-media, dar în acel moment m-am simțit mângâiată, mai ales când am aflat că Sfântul Nichifor a apărut unui bărbat din Grecia pentru a inspira curaj și dorința de a ajuta oamenii împotriva acestui rău.
Întrucât până în acest moment nu aveam prea multe informații despre viața lui, acatistul sau rugăciunile, am fost mângâiată de puținul pe care îl știam deja și mi-am spus că sfântul va ajuta, am crezut că va fi cu noi și m-am simțit aproape de el. Am plâns toată noaptea rugându-mă, gândindu-mă la ce se întâmplă în lume și la cazurile de persoane infectate care cresc în fiecare zi în Bulgaria.

luni, 23 martie 2020

PS Iustin: Chemare - îndemn, către preoții și credincioșii din Eparhia Maramureșului și Sătmarului

Chemare - îndemn, către preoții și credincioșii din Eparhia Maramureșului și Sătmarului

​Având în vedere faptul că pandemia cu care se confruntă omenirea și societatea globalizată își arată avantajele, dar mai ales minusurile și vulnerabilitatea, este inevitabil ca producția agricolă, la nivel european, să nu fie grav afectată și, astfel, și aprovizionarea populației cu produse alimentare.
​Este momentul, așadar, să revenim la tradiția noastră românească, aceea prin care fiecare familie și gospodărie își produce hrana, iar surplusul îl aduce în piața de alimente spre a-i susține pe cei de la oraș.
Este o criză! Este un lucru aparent grav și rău, care, însă, poate deveni, în același timp, o oportunitate! Și anume, să ne reîntoarcem la gândirea înțeleaptă a țăranilor noștri care își produceau, pentru lunile de iarnă, hrana necesară de origine vegetală și animală.

Parintele Arsenie Boca: "Deci cată vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfanta Impărtăşanie, Satana n-are putere"

Deci cată vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfanta Impărtăşanie, Satana n-are putere. Il opreşte Dumnezeu. Dar cand oamenii se vor intuneca la minte aşa de tare incat vor impiedeca Sfanta Liturghie, cu toată voia lor vrand necredinţă, in zilele acelea va inceta şi Jertfa cea de-a pururi, şi va incepe uraciunea pustiirii, precum zice la:

Daniil 12:

Şi din vremea cand va inceta Jertfa cea de-a pururi şi va incepe uraciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile.

E vremea de trei ani şi jumătate, in care va propovădui Ilie, cel mai manios prooroc, şi va vesti cele şapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu – cele de pe urmă – cu care se va sfarşi mania lui Dumnezeu. Va fi o vreme de stramtoare, cum n-a mai fost de la inceputul lumii, nici nu va mai fi. In zilele acelea:

Daniil 12:

Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi.

Toţi cei fărădelege nu vor pricepe, ci numai cei inţelepţi vor inţelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire). Cei fărădelege huliră pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-şi muşcau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocăit, zice Apocalipsa.

vineri, 13 martie 2020

Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros

Preotul binecuvântează: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Iar dacă nu este preot se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri… Apoi rugăciunile începătoare. După, Tatăl nostru... Doamne miluiește de 12 oriSlavă… Și acum… Veniți să ne închinăm… (de 3 oriși Psalmul 142: „Doamne auzi rugăciunea mea”.
Apoi aceste Tropare, glasul al 4-lea: „Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”.
Cu bărbătească cugetare ca și Iov ai răbdat lepra trupului tău, Nichifore pătimitorule, curățindu-ți astfel în chip strălucit îmbrăcămintea sufletului tău; și suind pe scara virtuților, ai ajuns, prin înfrânare, la petrecerea Îngerilor, neîncetat cântând lui Dumnezeu: Ție slavă Se cuvine, Treime deoființă.
Slavă… tot acesta, Și acum… a Născătoarei de Dumnezeu:
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumne­zeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stătut tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Doctorul necredincios

Răposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicatorul iluminat, predica chiar şi la spitalul “Sotiria”, unde alţii nu se apropiau de frica tuberculezei.

Acolo îl însoţea părintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculoşi şi săvârşea Sfânta Liturghie.

Într-o zi, un doctor, care urmărea predicile, s-a apropiat de predicator şi i-a spus:

luni, 9 martie 2020

Sfantul Nichifor Leprosul i s-a aratat unui om din Atena: "Să le spui oamenilor sa nu se teamă de coronavirus!"

Cum i s-a arătat Maica Domnului Sfântul Shio de Mgvime


Deodată, în zori, Sfântul Shio (Sisoe) a fost scăldat de o lumină neobişnuită şi totodată a simţit o mireasmă negrăită. Sufletului său a fost inundat de bucurie.
– Sisoe!
Când şi-a auzit numele, s-a cutremurat.
– Sisoe, rob credincios al Fiului meu!
După auzirea blândei voci de femeie a avut o vedere: când a deschis intrarea peşterii, a apărut Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu cu un toiag în mână. Alături de ea stătea un bărbat cuvios cu chip ascetic. Era Sfântul Ioan Botezătorul.

sâmbătă, 7 martie 2020

Un rus vindecat de Părintele Cleopa Ilie

Din cartea "Mânca-v-ar Raiul", IV

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Parintele Cleopa llie despre lectia pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai

Parintele Cleopa Ilie despre impodobirea femeilor

Prea Cuvioase Parinte Cleopa, femeile care îsi reteaza parul, îsi fac parul la coafor, poarta pantaloni, îsi pun cercei, poarta bratari, îsi fac unghiile la mâini si la picioare, si se machiaza, calca Sfintele Canoane?

Parintele Cleopa Ilie: Mai baieti, asta-i semn de necredinta mai întâi. Când pagânii îsi faceau idolii, îi împodobeau.

Bunaoara zeitei Nemzida, îi puneau un inel de aur în nas si cercei de aur în urechi si legau urechile de nas. Si pe urma îi puneau par si în par îi puneau pene de vultur, îi puneau câte minunatii; clopotei îi puneau în haine, ca atunci când sufla vântul sa sune clopoteii. Toata împodobirea asta este închinare de idoli. Sunt obiceiuri ale închinatorilor de idoli, ramase de la romani.

Noi, românii, ne tragem din doua popoare pagâne: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagâne, cum aveau si pe zeul "noroc" si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicele lor. Asa ca acesta-i obicei de la închinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.

Bucuresti: Protest impotriva vaccinarii obligatorii