duminică, 26 august 2018

Despre buna-mireasmă a sfintelor moaşte şi despre izvorârea de mir

Sfântul Teofil Izvorâtorul de mir a trăit în timpul Sfântului Patriarh Nifon (1556). El a fost trimis de Patriarh şi de Sfântul Sinod în Egipt, ca să confirme uimitoarea minune care avusese loc acolo, mutarea muntelui Ntour Tag dintr-un loc în altul. Chiar dacă în lume primise diferite slujbe ecleziastice, inclusiv şi cea de secretar al episcopului, Sfântul Teofil le-a părăsit pe toate, ca să vină la Muntele Athos unde a dus o viaţă ascetică în Sfintele Mănăstiri Vatoped şi Iviru şi în Chilia Pantokrator din pustiul Sfântului Vasile.

Înainte de răposarea sa în Domnul, acest vrednic de pomenire i-a cerut ucenicului său să nu-i îngroape trupul, ci să-l arunce în pădure. Aşa s-a făcut. 40 de zile fiarele sălbatice şi păsările nu i-au atacat sfântul trup. Mormântul său a răspândit un miros dulce de mir, care chiar până astăzi e simţit de oamenii evlavioşi care merg să se închine la moaştele sale. Aşa a fost Sfântul Teofil, adevăratul prieten al lui Dumnezeu, trandafirul mirositor al virtuţii şi ascezei.

În 1948 a răposat în Domnul un sfânt ce s-a arătat mai recent, părintele nostru Sava de la Sfânta Ana, care, după ce a plecat din Ţara Sfântă, a mers să locuiască în Kalymnon unde a înfiinţat Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, pentru femei.

miercuri, 22 august 2018

Părintele Justin Pârvu despre viata in lagarul de la Periprava

Părintele Justin Pârvu, care a fost închis 4 ani în lagărul de la Periprava, ne relata următoarele: „Păi, ce osteneală aveam noi în Deltă, ca deținuți! Să vii tu dintr-o celulă după opt ani, torturați fizic și psihic, și să ții piept la așa agricultură, cu o sapă de 4 kg!… Când începeam lucrul la ora 7 dimineața, era o căldură de nici nu puteai să stai pe fierbințeala nisipului. Eram supravegheați și când vedea caraliul că vrea să te ajute careva – ferească sfântul! Eram istoviți și sleiți de puteri, iar la capătul rândului ne aștepta un cazan cu fiertură de carne de cal. Era numai spumă și nu mânca nimeni. Apoi erau niște vânturi foarte puternice, încât când plecam seara, eram totuna numai praf. Când ajungeam la cabană nu ne mai recunoșteam unul cu altul. Primeam și noi câte o căniță de apă.

Dar să vedeți cât de grea era pentru ei numerotarea. Începea gardianul numerotarea din trei în trei și nu ajungea săracu’ prea departe, că se împotmolea. Venea locotenentul major și el: Ce faci, măi prostule, numără și tu pe două paturi!. Dar nu reușea nici acesta. Venea în cele din urmă comandantul și, după ce se încurca și el, punea pe unul din noi să facă numerotarea. Și până la urmă, banditul număra, în cinci minute, 800 de oameni.

Mai primeam o zeamă, un fel de mâncare de bostan cu coaja groasă, și asta era toată hrana noastră. Unii mai munceau și la grădină. Și ferească Dumnezeu să fi luat vreo căciulie de usturoi sau să fi dus vreun morcov la câte un bolnav! Mare minune să scape cu viață unul ca acesta. Apoi era pedeapsa cu izolarea. Stăteai 48 de ore ghemuit cu mâinile la piept într-o carceră de beton aflată la doi metri sub pământ încât abia răsuflai” .

Fragment din articolul „O națiune care-și uită martirii și eroii este o națiune sinucigașă” Periprava – lagărul comunist de exterminare; de Monahia Fotini publicat in Revista Atitudini, Nr. 56

Lavra Sfantului Serghie de Radonej (Rusia)

Chilia Panaguda din Muntele Athos

vineri, 17 august 2018

LA MĂNĂSTIREA VĂRATEC, SFÂNTUL GHEORGHE (LAZĂR) – MEREU ÎN PRIVEGHERE de Pr. Stavr. Constantin Catană


Fără să alunecăm în exagerări, vom spune că pentru noi, sfinții laolaltă constituie călăuze sigure în cunoașterea și trăirea Evangheliei lui Iisus Mântuitorul. De la unii ne împărtășim din scrierile și faptele lor, iar de la alții, culegem flori de trandafir din smerenia lor adâncă cu post și rugăciune, pentru că au supraviețuit ca mari făuritori de viață spirituală, fiind adevărați cenzori ai moravurilor veacului lor și ai slăbiciunilor omenești, de totdeauna, arătând drumul care duce spre dobândirea desăvârșirii și a unei vieți fără de păcat.
Ca ortodocși români, avem marea bucurie ca printre mulți sfinți, să avem trecută în calendarul ortodox și pomenirea Sfântului Gheorghe (Lazăr), la 17 august, ale cărui sfinte moaște se află puse spre cinstire la Sfânta Mănăstire Văratic, unde sfântul umbrit de Duhul Sfânt printr-o minune grăitoare aici, în grădina Maicii Domnului, s-a împodobit cu virtuțile cerului, moaștele sale fiind o mărturie a adevărului că „prin viața sa de sfințenie s-a făcut trăitor al Ortodoxiei și s-a adăpat din izvoarele limpezi ale Bisericii, printr-o nevoință și o asceză rar întâlnită chiar și în Sinaxarele Vieților de Sfinți”.
Moșul Gheorghe Lazăr, așa cum a fost cunoscut și cinstit până când a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, și-a odihnit osemintele „în tăcerea solemnă și tainică a gropniței de sub Biserica Sfintei Mănăstiri Văratic”, alături de celelalte rămășițe pământești ale unor monahii și slujitori bisericești. Acolo, la lumina candelei, osemintele moțului din județul Alba au stat vreme îndelungată. Pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare veneau aici pentru închinare, ca la un sfânt.

Viața Sfântului Gheorghe Pelerinul

Incă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.
La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace: „Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”. Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur. Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup. Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața.

joi, 16 august 2018

Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu

Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu se află la biserica "Sfântul Gheorghe - Nou" din București. În ziua Adormirii Maicii Domnului, în urmă cu 304 ani, Constantin Brâncoveanu era decapitat, alături de cei patru fii ai săi și de sfetnicul Ianache, pentru că nu s-au lepădat de credință. (Sursa: Trinitas TV)

Balada Sfintilor Martiri Brancoveni

Viata Sfantului Iosif de la Varatec

Preluare dupa crestinortodox.ro

Sfantul Iosif de la Varatec este pomenit de Biserica Ortodoxa pe data de 16 august, numarandu-se in randul sfintilor cuviosi romani ce au stralucit in Tinutul Neamtului, binecuvantat de Dumnezeu cu multe vetre monahale. Prin viata sa sfanta, prin tot ceea ce a invatat si lucrat, Cuviosul Iosif s-a dovedit a fi o pilda de traire intensa a Evangheliei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sihastru si dascal iscusit al rugaciunii lui Iisus, ctitor si duhovnic renumit al Manastirii Varatec, parinte adevarat pentru mireni si monahi si bun organizator al vietii manastiresti, Sfantul Cuvios Iosif a ramas in memoria vie a locului cu supranumele "Pustnicul”.

Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec s-a nascut in jurul anului 1750, in satul Valea Jidanului din Transilvania, in sanul unei familii de oameni traitori ai dreptei credinte. Familia cuviosului face parte din grupul acelor familii care s-au mutat insa in Molodova din cauza numeroaselor persecutii la care erau supusi romanii ortodocsi din Transilvania de catre exponentii dominatiei austriece si ai uniatiei. Inca de tanar, a hotarat sa urmeze calea vietii monahale. Devine ucenic al Sfantului Paisie Velicicovschi, pe cand acesta se afla la Manastirea Dragomirna. Urmandu-l pe parintele sau duhovnicesc la manastirile Dragomirna, Secu si Neamt, Cuviosul Iosif s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza mintii, infranarea, postirea, privegherile si rugaciunea mintii. Atat tunderea in monahism, cat si taina hirotoniei intru preot le-a primit in Manastirea Neamt.

Documente ale vremii arata ca pe la anul 1779, Cuviosul Iosif era indrumator duhovnicesc la Schitul Pocrov de langa Manastirea Neamt, si povatuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului si Durau.

Cum au tăiat turcii pe Vodă Brâncoveanu şi pe feciorii lui

15 august 2014 – 300 de ani de la Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei
Trei luni şi jumătate l-au chinuit Turcii, cu fel si chip de munci, pe Vodă Brâncoveanu; l-au strâns in cătuşe de fier, i-au făcut tăieturi la cap şi la mâini, l-au ars pe piept cu cleşte înroşit în foc şi când au văzut că nu mai pot scoate nimic de la el, au hotărât să-l omoare, mai ales că pârâşii din țară nu încetau să întetească pe Turci la acest lucru.
Era in ziua de Săntămăria Mare, 15 August. În tară credincioşii inăltau rugăciuni in bisericile Brâncoveanului pentru măntuirea ctitorului şi binefăcătorului lor, iar la Tarigrad, în temnită, Vodă Brâncoveanu şi cu toată casa lui rugau fierbinte, în genunchi, pe Maica Domnului să-i scape din chinuri şi urgie. Dar iată că portile grele ale temnitei se deschid şi mai multi slujitori turci le poruncesc să-i urmeze. Istoviti de chinuri şi de suferinte şi incărcati cu lanturi, cu capul descoperit, cu picioarele goale şi numai în cămăşi Vodă Brâncoveanu cu Doamna Maria, feciorii patru la număr, ginerii, nepotelul Constantin şi boerul Ianache Văcărescu, sunt duşi pe malul Bosforului, în fata unui chioşc împodobit. În acel chioşc, impăratul turcesc Sultan Ahmed şedea tolănit intr-un scaun scump, inconjurat de boerii săi, iar in fata lor sta un călău cu sabia scoasă. Când Brâncoveanu cu ai săi au ajuns acolo, împăratul îi zise: Ghiaur Brâncovene, eşti pedepsit la moarte cu toţi feciorii tăi; dar te iert, dacă spui unde e averea şi dacă te laşi de legea ta şi treci în legea turcească.

miercuri, 15 august 2018

Adormirea Maicii Domnului

Cand a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.

sâmbătă, 11 august 2018

Sfântul Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, duhovnic al Domnitorului Neagoe Basarab

Nicolae s-a născut în Peloponez la mijlocul secolului al XV-lea din părinţi de neam bun şi evlavioşi. Primele litere le-a deprins în locurile natale. I-a avut ca dascăli pe Eftimie şi pe ieromonahul Iosif. Pe cel de-al doilea l-a însoţit în peregrinările sale. La Epídavros l-au întâlnit pe virtuosul ascet Antonie, al cărui ucenic a devenit Nicolae, care după o vreme a fost tuns monah primind numele Nifon. Avea ca rucodelie caligrafia. După adormirea şi înmormântarea lui Gheronda Antonie, Nifon a dorit să găsească un alt Gheronda la care să intre în ascultare. A aflat despre virtuosul şi înâeleptul misionar aghiorit Zaharia şi a plecat în Epir să-l întâlnească. Ieromonahul Zaharia l-a primit în obştea sa. Nifon l-a urmat cu credinţă în călătoriile sale misionare prin Epir, Epirul de nord, Macedonia şi Ahrida, predicând alături de acesta. În Ahrida, clerul şi poporul credincios au cerut ca iubitul şi cinstitul Zaharia să devină episcopul lor. Acela, deşi la început s-a opus, în cele din urmă a primit. Atunci Nifon a cerut să plece într-un loc liniştit. Părintele său nu a vrut să se despartă de el, deoarece îl dorea ajutor şi următor al muncii sale. Numai după o vedenie dumnezeiască Zaharia i-a îngăduit să plece, spunându-i: „Mergi, fiule, unde te va conduce Domnul, pe Care Îl rog, eu nevrednicul, să mă învrednicească să te mai văd o dată în viaţa aceasta, când va dori pronia sfântă”[1].

marți, 7 august 2018

Schitul Sihla şi peştera Sf.Cuv.Teodora

Viata Sfintei Teodora de la Sihla

In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si "armas", adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).

Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori.

duminică, 5 august 2018

Sfântul Ioan Iacob: Iisus să fie meditaţia cea mai dulce a inimii tale!

Dacă eşti leneş şi neatent la rugăciune nu vei spori nici în dăruirea ta faţă de Domnul, nici în dobândirea păcii şi mântuire. Cel care a izbutit să ajungă la rugăciunea adevărată şi-a umplut fiinţa sa de dragostea lui Hristos, nu se face robul simţurilor lui şi nu dă întâietate la nimic altceva, nu supracinsteşte pe cel drept, nici nu judecă pe nimeni, ci se aseamănă lui Dumnezeu, care răsare soarele peste cei răi şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Când mintea se roagă neîmprăştiat mâhneşte inima, iar inima înfrântă şi smerită Dumnezeu niciodată nu o va urgisi.
Închide bine uşa chiliei tale peste trup, uşa limbii pentru cuvinte şi uşa ta lăuntrică pentru gânduri.

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul), ale cărui sfinte moaşte s-au aflat întregi în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozeva (şi se păstrează în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere de Ierihon).

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.

sâmbătă, 4 august 2018

„M-ai biruit, Maica Mea, prin rugăciunea ta cea milostivitoare"

În cartea „Livada de flori duhovnicești" se spune că era un duhovnic cu viață sfântă, care avea multe vedenii și descoperiri. La sfârșitul vieții sale s-a învrednicit de o minunată și înspăimântătoare vedenie:

A văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos șezând pe scaunul slavei și de-a dreapta Lui pe Preacurata Stăpână. Toată oastea cerească sta așteptând porunca Stăpânului. A poruncit Domnul unui înger să sune din trâmbița cea înfricoșată pe care o ținea în mâini și a ieșit un astfel de sunet, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puțină vreme a făcut iarăși semn Domnul către înger să trâmbițeze a doua oară și îndată a trâmbițat.

Maica lui Iisus, cunoscând că după al treilea sunet al trâmbiței are să se sfârșească lumea, s-a sculat de pe scaunul său și căzând la Preacuratele picioare ale Dreptului Judecător se ruga cu stăruință să dea vreme de pocăință păcătoșilor, ca să-și plângă păcatele lor. Domnul i-a răspuns, zicând: „știi, Maica Mea preaiubită, câte lucruri de rușine săvârșește lumea cea nemulțumitoare, în fiecare zi. Așadar, nu este cu bună cuviință, nici cu dreptate ca în vreun chip să-i miluiesc, căci nu numai bărbații mireni și femeile, dar chiar și clericii și monahii Mă rănesc în cele dinlăuntru și Mă răstignesc și cu totul au necinstit sfântul chip și îngereasca petrecere, prin desfrânările lor".