duminică, 24 septembrie 2017

Viata Sfântului Siluan Athonitul

(Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcatuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică. Încă de mic copil, de la vârsta de 4 ani, Simeon și-a pus în gând că atunci “când va fi mare sa caute pe Dumnezeu în tot pamântul”.
Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan), tânarul Simeon și-a dat seama că  “daca există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L gasesc.”
La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcarat de dragostea lui Dumnezeu, simte o transformare interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl sau este însă categoric:
Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi esti liber să te duci.”

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)

Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.

Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.

Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.

vineri, 22 septembrie 2017

22 septembrie: Pomenirea celor 26 de mucenici de la Zografu

Pe când împărăţea (la Constantinopol) împăratul bizantin Alexios Duka Murzdufla latinii – cu mare oaste – au cuprins Constantinopolul şi alte multe oraşe şi sate din Bizanţ.Mulţi ani (1204-1261), Imperiul Bizantin a fost sub stăpânirea latinilor catolici şi se afla într-o stare jalnică[1]. Astfel era şi atunci când latinii catolici au fost alungaţi din Constantinopol în vremea împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282). Supărat şi văzând insistentele lor încercări de a ataca din nou imperiul, Mihail Paleologul a trimis o mare reprezentanţă către papa Romei cu scrisori secrete scrise de el însuşi, în care – printre altele – scria: „Pentru toate câte V-au făcut trufaşii sciţi (bulgarii) noi nu suntem vinovaţi, deoarece le-au făcut din propria lor iniţiativă. De aceea şi noi ne temem de ei. Noi însă, bine urmând şi mai înainte Bisericii Romane, nu am încetat să credem, să mărturisim şi să cugetăm ca şi Voi. Rugămu-Vă aşadar să ne ajutaţi ca unii ce suntem de aceeaşi credinţă cu Voi… Dacă nu veţi alerga a ne ajuta şi a ne apăra, atunci numele Nostru va dispărea de pe pământ, iar Voi veţi fi certaţi pentru aceasta de Dumnezeu Atotţiitorul”.

Când trimişii au ajuns la Roma, toţi conducătorii apuseni s-au înarmat şi au hotărât să pornească spre Constantinopol, dar nu ca să-l ajute pe Mihail Paleologul cel de un cuget cu ei, ci ca să-l nimicească. În drumul lor spre Constantinopol au intrat în Muntele Athos cel cu nume sfânt şi au început să vâneze pe toţi cei ce trăiau acolo. Latinii catolici au năpădit mai întâi asupra Lavrei Sfântului Atanasie şi le-au propus monahilor să se unească cu credinţa lor pentru a avea împărtăşire cu ei. Monahii s-au temut şi nu au înţeles bine cuvintele Apostolului: „Lăsaţi loc mâniei” şi prin mijlocirea unui afurisit ieromonah al lor au primit această propunere, s-au unit cu ei şi astfel şi-au salvat vieţile. Mai târziu însă, Dumnezeu i-a certat şi i-a pedepsit pe aceşti monahi[2].

joi, 21 septembrie 2017

Parintele Cleopa si Stareţul Tadei de la Mânăstirea Vitovniţa

Sfântul Ignatie Briancianinov: Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare întregi

Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al înţelepciunii trupeşti, sunt născoceli ale duhurilor necurate. Feriţi-vă de eresurile cele împotrivitoare lui Dumnezeu –zice Sfântul Ignatie Teoforul – deoarece prin însăşi natura lor, acestea sunt născociri diavoleşti ale şarpelui plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălţimea demnităţii duhovniceşti; ele au căzut în cugetarea trupească de la cea duhovnicească.

La oameni, binele este amestecat cu răul, şi de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpăneşte şi acţionează numai răul. Cel mai mare păcat al lor era ura nestăvilită faţă de Dumnezeu, exprimată printr-o straşnică şi neîncetată hulire a Lui. În trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu însuşi. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar plaga morţii veşnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima lor esenţială este mândria. Ei sunt prea plini de o nemaipomenită şi neroadă vanitate.

Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor, aceştia au dus la pierzanie popoare întregi; răpindu-le pe neobservate creştinismul, ei l-au înlocuit cu o doctrină blasfemitoare şi i-au conferit acestei ucigătoare învăţături titlul de creştinism reformat, veritabil, purificat.


(1) Volumul IV, Propovedanii ascetice si scrisori cãtre mireni

Sursa- https://ia600309.us.archive.org/24/items/ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor/ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor.pdf via caleaimparateasca.wordpress.com

luni, 18 septembrie 2017

18 septembrie: POMENIREA SFINŢITULUI MĂRTURISITOR PREOTUL ILARION FELEA

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

 Autor: Pr. Tudor Demian
Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…)

Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei” . Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Din minunile Sfintilor de la Aiud

O femeie din Constanţa suferea de semiparalizie (diagnosticul: Miastenia granis). Fiind unsă cu untdelemn de duhovnicul ei şi spunându-i-se că untdelemnul este de la Aiud, după puţin timp a început să meargă.

Un bărbat de 60 ani, diagnosticat cu cancer de prostată, s-a uns cu untdelemn pe abdomen, iar după trei luni din analizele sale a reieşit că nu mai are cancer.

Mai multe mame însărcinate s-au miruit cu untdelemn, mărturisind după aceea că au avut o naştere foarte uşoară.

O fetiţă de 6 ani din Piteşti avea noduli pe corp. Tatăl ei a uns-o pe tot corpul cu untdelemn. Curând, toţi nodulii au dispărut, în afară de unul singur pe care uitaseră să îl ungă cu ulei. După ce au descoperit ultimul nodul, l-au uns şi pe acesta cu ulei, iar locul s-a vindecat.

joi, 14 septembrie 2017

14 septembrie - Pomenirea Părintelui Sofian Boghiu

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți - 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, motiv pentru care a fost deținut politic între 1958-1964.

A intrat în mănăstire la Schitul Rughi din Soroca în toamne anului 1926. A urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon, în catedrala din orașul Bălți. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. 

Înzestrat cu darul picturii, a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). În intervalul 1942 – 1946, a făcut și Facultatea de Teologie din București.În 1945 a fost hirotonit ieromonah pe seama mănăstirii Antim din București. A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile cultural-duhovnicești ale mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice), între anii 1945-1950.

În perioada 1950-1958 a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita, a pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. 

În anul 1958 a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”. A fost eliberat în 1964 datorită decretului general de grațiere. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, slujind cu multă blândețe și dăruire duhovnic și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Apostolul Bucureștilor”.

A fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.

Parintele Sofian Boghiu: Arma cea mai puternică împotriva diavolului


Zis-a avva Antonie cel Mare: ''Am văzut toate cursele vrăjmasului întinse pe pământ si suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Si-am auzit glas zicându-mi: smerenia!''. Astfel de curse semănate pe pământ, pe care le-a văzut Sfântul Antonie cel Mare, sunt si astăzi mereu întinse de vrăjmasul diavol împotriva oamenilor ca să-i încurce în calea lor către Dumnezeu, către mântuire.

Si la întrebarea Sfântului Antonie: ''Cine poate să treacă nevătămat prin aceste curse?'', oare de ce nu ne-a recomandat Mântuitorul Hristos rugăciunea, postul, milostenia, credinta sau alte fapte bune, ci a recomandat smerenia? Pentru că toate celelalte fapte bune sunt scumpe si de folos nouă, crestinilor, dar cea mai puternică armă împotriva curselor diavolesti este smerenia. Asa cum cea mai vicleană armă a diavolului împotriva noastră este mândria. Si, Doamne, câtă mândrie este astăzi pe globul pământesc!

Foarte rare sunt fiintele care să fie smerite cu adevărat. Smerenia autentică, spun Sfintii Părinti, este singura virtute care nu poate fi infectată sau umilită de diavol. De ce? Pentru că este plină de har dumnezeiesc.

Vrăjmasul diavol, tatăl minciunii si al mândriei, se amestecă în toate faptele bune si le deformează. Vrea cineva să postească? I se sopteste de către vrăjmasul diavol că, dacă posteste, va slăbi, nu va putea munci si nu va putea învăta. Si îi fură postul. Vrea cineva să se roage? Diavolul îi risipeste mintea, îi aduce imagini spurcate sau îi aduce somn si oboseală si astfel îi fură rugăciunea. Vrea cineva să facă milostenie? Diavolul îi aduce frică de sărăcie, îi aduce zgârcenia si ura de săraci si asa este înselat de diavol, acest tată al minciunii, răpindu-i faptele bune.

Arhimandrit Sofian Boghiu, staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti - Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe

Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant. 

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: 

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

miercuri, 13 septembrie 2017

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop

De tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. 

După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”.

 Aici el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. 

La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.

marți, 12 septembrie 2017

Părintele Justin Pârvu despre Ecumenism și slujirea impreuna cu ereticii: "Ecumenismul este un mare fals"

Picture 171aEcumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr.Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bi­sericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământIisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru. Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sf. Justin Popovici. Ecumenismul şi globalizarea reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.
Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ortodoxului cu obişnuinţa de a sluji împreună cu aceşti eretici, până când ajung să se împărtăşească din acelaşi potir. Pentru că ar putea să le dea dreptul de a-şi construi propriile lor biserici. Dar, nu, vor strategic să ne compromită altarele şi preoţii slabi de înger, care sunt grabnici la „supunere”.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Mărturisiți vă Domnului - Archd. Mihail Buca si Tronos

Scrisoarea Parintelui Paisie Aghioratul referitoare la semnele vremurilor si 666

Preluare dupa Apologeticum
“DUPA FURTUNA DIAVOLEASCA, VA VENI INSORIREA DUMNEZEIASCA”
In spatele duhului lumesc al “libertatii” de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.
Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin “cartela” electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. “…ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16-18).
Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:

vineri, 8 septembrie 2017

Sfantul Ioan Maximovici: Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103, 25) exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate? În alt psalm se spune: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor (Ps. 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut(In. l, 1-3).

Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl (In. l, 14). Aşadar, Cuvântul prin Care toate s-au făcut este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. El se mai numeşte şi „înţelepciunea lui Dumnezeu”, aşa cum spune în epistola sa Sfântul Apostol Pavel: Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit… puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (I Cor. l, 22-24).

Manastirea Camarzani - Axion la Nasterea Maicii Domnului

Sfântul Serafim de Sarov: „Orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt”

„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune:Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte... În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.

joi, 7 septembrie 2017

Parintele Justin Parvu, in lacrimi la Aiud

Părintele Constantin Voicescu (28 iulie 1924 – 8 septembrie 1997). Chipul mărturisitorului

Parintele Constantin Voicescu este un mare duhovnic ortodox al zilelor noastre. S-a născut la 28 iulie 1924 în familia ceferistului Stan şi a croitoresei Zinca (n. Manea) Voicescu. A crescut în diferite orfelinate din România. Până în 1942 este elev la Şcoala Normală din Buzău. Constantin Voicescu a fost arestat prima oară în perioada decembrie 1942-1943. A fost condamnat de Curtea Marţială a Corpului 5 Armată Ploieşti la 3 de închisoare corecţională pentru apartenenţă la Frăţiile de Cruce. Stă închis la Piteşti şi Alba Iulia. Perioada aceasta, la Piteşti, a fost cea mai frumoasă: puteau citi cărţi, Biblia, era şi o capelă.

În vara lui 1944, după eliberare, este elev militar la Arad. În 1946 absolvă Liceul Matei Basarab din Bucureşti. La 8 noiembrie 1945 participă la manifestaţia de susţinere a Regelui Mihai. În perioada 1946–1948 urmează anii I şi II la Facultatea de Geografie din Bucureşti. A fost ucenic spiritual al preotului Toma Chiricuţă (1945-1948). Frecventează şi mănăstirea Antim, în perioada Rugului Aprins.

Părintele Gheorghe Tarcea - mărturisitorul neclintit al credinței drept-măritoare

Preluare dupa Fericiti cei Prigoniti

Preotul Gheorghe Tarcea s-a născut intr-o familie de ţărani ardeleni din părţile Sibiului. Studiile primare le-a urrmat în localitatea natală, iar cele gimnaziale, liceale şi superioare la Sibiu. A fost mobilizat şi a participat la prima conflagrație mondială. După terminarea războiului se stabileşte în Hunedoara, unde se căsătoreşte şi are 4 copii. Funcționează ca învăţător în Hunedoara şi indeplineşte calitatea de preot ortodox, slujind în diferite parohii subordonate Protopopiatului Hunedoara.
Este arestat în mai multe rânduri, fără a fi condamnat. Începând cu anul 1945, este mereu arestat şi internat în diferite lagăre de muncă forțată sau îi este impus domiciliu obligatoriu până în anu1 1956. În 22 mai 1958, este din nou arestat și judecat la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Mititare Cluj. A fost condamnat la ternniţă grea pe viată. Cunoaşte supliciul  Penitenciarului din Aiud, unde decedează la 30 septembrie 1963. Nu se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele sale pământeşti.

Minuni ale sfinţilor martiri din Aiud

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i că după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu mai găsiseră nici o urmă de cancer.

Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni. L-a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.

Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-ile, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce

Radu Gyr – „Apostolul poet al închisorilor româneşti”

Când noaptea mă prindea de caraulă,
Însâ
ngerat de-al dorurilor șir,
Iisus venea la mine în celulă,
Adus de mucenicul Radu Gyr[1]
„Dacă Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o cale greşită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n” număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-şi găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”(Aspazia Oțel Petrescu).
Copilăria
Radu Gyr, pe adevăratul său nume, Radu Ştefan Demetrescu, s-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivație. Aceasta s-a făcut astfel: „g”-ul a rămas la început, „r”-ul s-a dus la sfârşit, iar „y”-ul este de fapt un semn care reprezintă contopirea „i”-ului cu „u”-ul, formând acest diftong ce se pronunță „gir”.
Radu Gyr descinde dintr-o familie de intelectuali, fiind fiu al renumitul actor Ştefan Coco Demitrescu şi al Eugeniei Gherghel, muziciană provenită dintr-o veche familie botăşăneană, cu origini germane. La vârsta de 3 ani Radu se va muta împreună cu părinții săi în oraşul Craiova, unde tatăl său lucra la Teatrul Național al oraşului. Micul Radu primeşte o aleasă educație culturală, însuşindu-şi cultura germană de la mama sa, cât şi talentul muzical. Despre mama sa, Radu Gyr consemna în memoriile sale: „inteligentă, spirituală şi îndrăgostită de tot ce este artă, mama a fost cel mai bun sfetnic al artei tatălui meu, repetând cu el acasă rolurile lui, sugerându-i tonul şi gesturile personajelor pe care urma să le interpreteze pe scenă. În acelaşi timp, ea mi-a trezit şi stimulat dragostea pentru poveşti şi poezie”. Crescând în şoaptele basmelor mamei şi dinamismul pieselor de teatru ale tatălui, micul Radu îşi formează propriul orizont literar, din care începe să compună, oferind celor dragi câte o mică epigramă. Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa, Gyr şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puțin cam încăpățânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinația spre reverie”.

miercuri, 6 septembrie 2017

Virgil Maxim: Valeriu Gafencu a fost un sfânt. Este un sfânt

Ca epilog al primului volum am socotit că fiinţa lui Valeriu Gafencu ar exprima sinteza sufletului nostru tânăr şi de aceea îl prezint aici.

Iubiţi fraţi, Cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Gil (Alexandru Virgil) Ioanid am primit din partea lui o scrisoare în care mă ruga să-i trimit în câteva pagini un portret sufletesc al lui Valeriu Gafencu, dat fiind faptul că am trăit alături de el o perioadă destul de lungă în temniţă. Rugămintea lui cuprindea şi o „somaţie” pentru un termen apropiat; probabil îşi presimţea sfârşitul. M-am grăbit să-i satisfac dorinţa. Această prezentare a înaintat-o împreună cu altele făcute de alţi fraţi de suferinţă Comisiei Patriarhiei BORcare se ocupă cu cercetarea, analizarea şi hotărârea sanctificării celor care s-au făcut vrednici în faţa lui Dumnezeu de a-şi sfinţi numele pe pământ, printr-o adresă modestă:„Sfinţită şi onorată Comisie, Această prezentare a unei perioade din viaţa lui Valeriu Gafencu (în închisoare) ne este pusă la dispoziţie de Virgil Maxim, domiciliat la Ploieşti, str. Cameliei, bl. 50, et. 1, ap. 9, jud. Prahova. El evocă pagini impresionante şi inedite cu privire la iubitul frate Valeriu.”

duminică, 3 septembrie 2017

Parintele Serafim Rose: "Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii"

Noi nu avem nicidecum acelasi Dumnezeu pe care îl au si necrestinii.

Conditia obligatorie de a-L cunoaste pe Tatăl este Fiul: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14,6-9). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al întrupării, pe Care L-am văzut cu ochii nostri si cu mâinile noastre L-am pipăit (l Ioan 1,1).

Nematerialnicul a devenit astfel material pentru mântuirea noastră, asa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "...si ni S-a arătat, purtând chip ca al nostru..."

Parintele Serafim Rose: Vremurile sunt mai avansate decât credem; Apocalipsa este acum

Pentru orice creștin ortodox care este conștient de ceea ce se petrece în jurul lui astăzi, este evident că lumea se îndreaptă către sfârșitul ei. Sunt războaie și zvonuri de războaie, dezastre naturale de mari proporții, se înmuțesc falșii hristoși, centralizarea crescândă a informației pregăteste instaurarea guvernului unic mondial. Vremurile sunt mai avansate decât credem; Apocalipsa este acum. Atât timp cât mai este liniște să ieșim din acest “paradis al nebunilor“ și să începem să-l chemăm pe Hristos.

Apartenenţa exterioară la Biserica Ortodoxă nu este suficientă. În acest sens, cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu, un preot ortodox închis dincolo de Cortina de Fier, sunt edificatoare: „Să construim biserici cu credinţa noastră, biserici pe care nici o putere umană să nu le poată dărâma, o biserică a cărei te melie să fie Hristos”.

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Parintele Nikolai Gurianov, un sfant contemporan

Staretul Nicolae de la Zalit (in foto se poate observa mirul izvorand, care dovedeste inca o data sfintentia Parintelui)

de Ieromonah Nestor (fragmente)

“Pe 24 august 2002 s-a dus către Domnul Sta­reţul Protoiereu Nicolae Gurianov.

“Odihneşte Dumnezeule cu drepţii pe robul Tău şi îl aşează în rai, unde feţele Sfinţilor Tăi, Doamne, şi drepţii ca luminătorii strălucesc..”.

Acum este încă devreme să vorbim despre acel rol în viaţa Bisericii din zilele noastre, ce a fost încredinţat de către Pronia Dumnezeiască Părintelui Nicolae, cel care s-a nevoit vreme de peste 40 de ani în ostrovul Zalit. Prea puţin timp a trecut. Însă chiar de acum se poate spune, şi cu toată hotărârea, că el a fost dăruit Bisericii noastre într-una din perioadele cele mai de restrişte ale existenţei Sale.

Desigur, este caracteristic căii duhovniceşti a acestui nevoitor faptul că ea corespunde cu totul direcţiei tradiţiei comune patristice, în cadrul căreia dintru început a decurs slujirea Stareţului. Aceasta este adevărata hrănire duhovnicească a turmei: în­tărirea religiozităţii ei, susţinerea întru ea a râvnei de a plăcea lui Dumnezeu, păstrarea în sufletul omului a căldurii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de poruncile Lui, vestirea voii lui Dumnezeu acelora care o caută, tămăduirea neajunsurilor morale ale oamenilor, grija pentru dezvoltarea firească a sufle­tului creştinului, sprijinirea duhovnicească necesa­ră acelora care se află în scârbe sau boli. Într-un cu­vânt, Stareţul este acela care, prin nevoinţa perso­nală atingând nepătimirea, hrăneşte şi adapă po­porul binecredincios şi îi modelează credinţa. El îm­plineşte o misiune înaltă şi de mare însemnătate.

În vremea actuală, de cea mai mare slăbănogire du­hovnicească, a cumplitei întunecări a duhului, stăreţia apare ca un dar de nepreţuit pentru omul ce pătimeşte, care năzuieşte să-şi păzească credincioşia faţă de Adevărul Evanghelic în lumea de azi. Şi către ea sunt chemaţi tocmai acei prea rari aleşi ai lui Dumnezeu, care sunt capabili să-şi întocmească viaţa ca o neîncetată mucenicie. Datorită acestui fapt, un stareţ al vremurilor noastre, fie şi numai prin însuşi faptul existenţei sale, în virtutea acestei activităţi a lui, se face vrednic de o adâncă cinstire şi de dreptul păstrării amintirii lui din partea întregii Biserici a lui Hristos, a întregului popor al lui Dum­nezeu.

Totuşi, în cazul evaluării slujirii Stareţului Nicolae de la Zalit, ea se delimitează de o caracteri­zare generală, prin acea uriaşă, excepţională putere de influenţare, pe care el o avea asupra tuturor celor ce veneau la el.

(…)


S-a născut la 26 mai, în anul 1910, în satul Samolva Gdoskului din gubernia Petersburgului, în familia unui proprietar particular de pământ. În anul 1926 termină şcoala pedagogică din Gatcin, iar în 1929 primeşte o parţială pregătire pedagogică la Institutul din Leningrad, din care a fost exclus pen­tru că la o şedinţă s-a pronunţat împotriva închiderii uneia din Bisericile din apropiere. După aceasta a fost supus represiunilor şi a petrecut şapte ani în Sâktâvkar în detenţiune.

vineri, 1 septembrie 2017

joi, 31 august 2017

Istoria Sfântului Brâu al Maicii Domnului

"Prea Sfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri, cu mâna ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu”, psalmodiază Biserica în troparul sărbătorii Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale sale. Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.
Aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol

marți, 29 august 2017

Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

vineri, 18 august 2017

Arhimandrit Serafim Alexiev: Prin neosândirea aproapelui dobândim îndrăzneală în rugăciune

O altă roadă a neosândirii pline de virtute este dobândirea rugăciunii celei pline de îndrăzneală.
Mulți se vor întreba: „Dar ce legătură poate să existe între neosândire și rugăciune?”. Legătura este adâncă și binecuvântată. Stăruiți în ascultarea către Hristos de a vă înfrâna de la osândire și veți vedea cât de ușor veți dobândi mai mare îndrăzneală și mai puternică încredere în rugăciunea voastră!
Experiența demonstrează că cel nesupus lui Dumnezeu nu are nici rugăciune, nici îndrăzneală. Aceasta este lesne de explicat. Precum copilul neascultător, care tocmai și-a supărat părinții, nu are îndrăzneală să-i roage să-i cumpere un lucru mult dorit de el, tot astfel și sufletul nesupus lui Dumnezeu al celui osânditor nu poate să se ridice cu îndrăzneală la rugăciune. Ascultă de Dumnezeu, ca și Dumnezeu să te asculte! Împlinește marea poruncă a neosândirii, și Dumnezeu cu îndurare îți va împlini rugăciunea și, ceea ce este mai important, la înfricoșătoarea Judecată nu te va mai osândi!

(Arhimandrit Serafim AlexievTâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, p. 328) via doxologia.ro

miercuri, 16 august 2017

Miting împotriva obligativității vaccinării - Cuvantul lui Virgiliu Gheorghe

Balada Sfintilor Martiri Brancoveni

Viata Sfantului Iosif de la Varatec

Preluare dupa crestinortodox.ro

Sfantul Iosif de la Varatec este pomenit de Biserica Ortodoxa pe data de 16 august, numarandu-se in randul sfintilor cuviosi romani ce au stralucit in Tinutul Neamtului, binecuvantat de Dumnezeu cu multe vetre monahale. Prin viata sa sfanta, prin tot ceea ce a invatat si lucrat, Cuviosul Iosif s-a dovedit a fi o pilda de traire intensa a Evangheliei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sihastru si dascal iscusit al rugaciunii lui Iisus, ctitor si duhovnic renumit al Manastirii Varatec, parinte adevarat pentru mireni si monahi si bun organizator al vietii manastiresti, Sfantul Cuvios Iosif a ramas in memoria vie a locului cu supranumele "Pustnicul”.

Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec s-a nascut in jurul anului 1750, in satul Valea Jidanului din Transilvania, in sanul unei familii de oameni traitori ai dreptei credinte. Familia cuviosului face parte din grupul acelor familii care s-au mutat insa in Molodova din cauza numeroaselor persecutii la care erau supusi romanii ortodocsi din Transilvania de catre exponentii dominatiei austriece si ai uniatiei. Inca de tanar, a hotarat sa urmeze calea vietii monahale. Devine ucenic al Sfantului Paisie Velicicovschi, pe cand acesta se afla la Manastirea Dragomirna. Urmandu-l pe parintele sau duhovnicesc la manastirile Dragomirna, Secu si Neamt, Cuviosul Iosif s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza mintii, infranarea, postirea, privegherile si rugaciunea mintii. Atat tunderea in monahism, cat si taina hirotoniei intru preot le-a primit in Manastirea Neamt.

Documente ale vremii arata ca pe la anul 1779, Cuviosul Iosif era indrumator duhovnicesc la Schitul Pocrov de langa Manastirea Neamt, si povatuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului si Durau.

Cum au tăiat turcii pe Vodă Brâncoveanu şi pe feciorii lui

15 august 2014 – 300 de ani de la Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei
Trei luni şi jumătate l-au chinuit Turcii, cu fel si chip de munci, pe Vodă Brâncoveanu; l-au strâns in cătuşe de fier, i-au făcut tăieturi la cap şi la mâini, l-au ars pe piept cu cleşte înroşit în foc şi când au văzut că nu mai pot scoate nimic de la el, au hotărât să-l omoare, mai ales că pârâşii din țară nu încetau să întetească pe Turci la acest lucru.
Era in ziua de Săntămăria Mare, 15 August. În tară credincioşii inăltau rugăciuni in bisericile Brâncoveanului pentru măntuirea ctitorului şi binefăcătorului lor, iar la Tarigrad, în temnită, Vodă Brâncoveanu şi cu toată casa lui rugau fierbinte, în genunchi, pe Maica Domnului să-i scape din chinuri şi urgie. Dar iată că portile grele ale temnitei se deschid şi mai multi slujitori turci le poruncesc să-i urmeze. Istoviti de chinuri şi de suferinte şi incărcati cu lanturi, cu capul descoperit, cu picioarele goale şi numai în cămăşi Vodă Brâncoveanu cu Doamna Maria, feciorii patru la număr, ginerii, nepotelul Constantin şi boerul Ianache Văcărescu, sunt duşi pe malul Bosforului, în fata unui chioşc împodobit. În acel chioşc, impăratul turcesc Sultan Ahmed şedea tolănit intr-un scaun scump, inconjurat de boerii săi, iar in fata lor sta un călău cu sabia scoasă. Când Brâncoveanu cu ai săi au ajuns acolo, împăratul îi zise: Ghiaur Brâncovene, eşti pedepsit la moarte cu toţi feciorii tăi; dar te iert, dacă spui unde e averea şi dacă te laşi de legea ta şi treci în legea turcească.

luni, 14 august 2017

Vedenia cu Maica Domnului ce-i hrănea pe călugării nevoitori

Preluare dupa doxologia.ro

In vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie.

Pentru că nu era obișnuit cu truda, Sfântul Sava avea grijă de el și nu îl lăsa să meargă cu ceilalți la munca câmpului. Cei ce mergeau la câmp, munceau până la ceasul al nouălea, apoi veneau și citeau rânduiala Ceasului iar după Vecernie se bucurau de singura masă pentru acea zi.

Pentru că nu putea face toate aceste lucruri, întrucât încă era novice, i s-a poruncit să se nevoiască în mânăstire pe cât va putea și să postească până la întoarcerea fraților, așa încât să mănânce împreună.

Cu toate acestea, nici măcar asta nu era în stare să facă, ci mânca în chilia sa, diferitele mâncăruri aduse de rudele sale. Sfântul știa asta, dar ținând seama că acel călugăr era încă novice, nu l-a mustrat pentru a nu-l întrista, ci se ruga doar la Dumnezeu să-l povățuiască.

Prohodul Maicii Domnului cantat de maicile de la Diaconesti

Cuviosul Paisie Aghioritul: Când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune

Gheronda, de ce Maica Domnului uneori îmi dă îndată ceea ce-i cer, iar alteori nu?
- Atunci când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune, iar când nu este neapărată trebuință, ne lasă ca să dobândim puțină bărbăție.
Odată, pe când eram la Mănăstirea Filotheu, un proiestos m-a trimis, îndată după privegherea Maicii Domnului, să duc o scrisoare la Mănăstirea Iviron. După aceea, trebuia să merg pe  jos la arsanaua mănăstirii, să aștept un bătrânel care avea să vină cu corabia și să-l însoțesc până la mănăstirea noastră, care este la distanță de o oră și jumătate de mers pe jos. Eram după post și după priveghere. Pe atunci împărțeam postul Maicii Domnului în două. Până la Schimbarea la Față nu mâncam nimic, în ziua Schimbării la Față mâncam. Și, iar după aceea, până la Adormirea Maicii Domnului nu mâncam iarăși nimic. Așadar, am plecat îndată după priveghere și nici nu m-am gândit să iau puțin posmag cu mine. Am ajuns la Mănăstirea Iviron: am dat scrisoarea și am coborât la arsana ca să aștept corabia.

luni, 7 august 2017

Viata Sfintei Teodora de la Sihla

In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si "armas", adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).

Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori.

sâmbătă, 5 august 2017

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul), ale cărui sfinte moaşte s-au aflat întregi în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozeva (şi se păstrează în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere de Ierihon).

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.

vineri, 4 august 2017

Sf Ambrozie de la Optina despre păcatul judecării

Despre cei ce te jignesc si despre cei ce te urasc

Fericit este cel care nu otrăveşte bucuria sărbătorească şi duhovnicească cu nici o neputinţă omenească. <…> O neputinţă comună avem cu toţii: atunci când suntem veseli sau nemulţumiţi îl judecăm şi îl osândim pe aproapele.Multora dintre noi această neputinţă ni se pare nu prea însemnată, în realitate însă ea e foarte mare şi ne expune unei mari osânde înaintea lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel scrie: „în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti” (Romani II, 1), adică te expui unei răspunderi asemănătoare celei pe care o are cel ce a păcătuit, pe care tu îl osândeşti.

Sfântul Iacov, fratele Domnului, scrie: „Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?” (Iacov IV, 12).

Şi Domnul însuşi spune în Sfânta Evanghelie: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi”.

Vedenie minunată cum că Domnul se îmblânzeşte către noi prin rugăciunile Maicii Sale

În cartea numită Livada florilor, la cap.8, partea a III-a, se arată că era un duhovnic preasfânt cu viaţa, care pentru curata lui vieţuire şi alte îmbunătăţite fapte, când săvârşea Sfânta Liturghie, se învrednicise a vedea multe vederi de îngeri şi vedenii.

Iar la sfârşitul vieţii sale, s-a învrednicit şi de această minunată şi înfricoşată uimire pe care o scriem aici mai jos, pentru încredinţarea tuturora şi pentru aducerea aminte a noastră totdeauna, poate de frica acestei prea adevărate şi înspăimântătoare vedenii ne vom pocăi de fărădelegile noastre, ca să ne izbăvim de înfricoşata şi groaznica hotărâre a Dreptului Judecător.

Preotul cel arătat mai sus, a văzut cu duhul pe Domnul nostru Iisus Hristos şezând pe scaunul măririi şi de-a dreapta Lui pe Prealăudata Stăpână, iar toată oastea cea cerească sta aşteptând porunca Stăpânului. Şi a poruncit Domnul unui înger puternic să lovească în trâmbiţa cea înfricoşată şi mare foarte pe care o ţinea, şi lovind îngerul, a ieşit un fel de sunet încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul.

miercuri, 2 august 2017

Sfântul Porfirie Kafsokalivitul: Să nu le facem mereu observaţie copiilor noştri, ci să le oferim exemplul cel bun prin noi înşine

Adesea spunea Bătrânul: „Părinţii sunt vinovaţi pentru problemele copiilor. Cauzele tuturor problemelor copiilor sunt părinţii. Ei trebuie să se sfinţească mai întâi, iar apoi se vor sfinţi şi copiii. Şi-atunci, nu vor mai exista probleme”. Copiii devin problematici când părinţii au probleme între ei.
Despre copii, Părintele spunea mereu: „Copiii au probleme atunci când părinţii lor nu sunt cum trebuie. Nu trebuie să-i certăm, ci să-i sfătuim. Dacă vrem să facă ceva, trebuie mai întâi să le dăm noi un exemplu bun, apoi să ne ridicăm mâinile la rugăciune. Trebuie să fim un exemplu bun pentru copiii noştri măcar până ce ajung la unsprezece ani.
Să nu-i forţăm să meargă la biserică. Hristos a zis: «Să vină după Mine cine vrea». Nu trebuie să le facem mereu observaţie copiilor noştri, ci să le oferim exemplul cel bun prin noi înşine. Să nu-ţi cerţi copiii, ci să te rogi şi să-I spui totul lui Dumnezeu, ca binecuvântarea Lui să fie asupra lor.
Între copii se creează o legătură mai puternică dacă le cerem să facă împreună diferite treburi sau să aibă grijă unul de celălalt. Nu trebuie să mângâiem pe unul dintre copii în faţa celuilalt, fiindcă cel nemângâiat va fi gelos.

marți, 1 august 2017

Sfantul Nectarie Mare Facator de Minuni - Marturii recente

Comandati aici

Marele Sfant Nectarie din Eghina isi continua misiunea in fiecare zi, prin nenumarate minuni, chiar daca a plecat de pe pamant de multa vreme. Acest aspect - si nu numai - am dorit sa-l aratam si prin cartea de fata, in care am inclus mai multe marturii despre ajutorul primit de la Sfantul Nectarie. Nu pot decat sa recomand cat mai multa rugaciune catre Sfantul Nectarie, dar si catre alti Sfinti, indiferent de bucuriile sau greutatile vietii, iar impreuna cu Sfanta Spovedanie, Sfanta Impartasanie si celelalte Sfinte Taine, totul va fi mai usor.

sâmbătă, 29 iulie 2017

Gheron Iosif Isihastul – Învățături despre rugăciunea minții

Când am venit eu la Sfântul Munte am căutat dintru început pe pustnicii care lucrau rugăciunea. Pe atunci – acum patruzeci de ani – erau mulți care aveau viață înlăuntrul lor. Oameni ai virtuții. Bătrânei plini de zile. Dintre aceștia ne alegeam duhovnicul și pe ei îi aveam îndrumători.
A lucra rugăciunea minții înseamnă a te sili pe tine însuți să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenția concentrată numai asupra cuvintelor: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. După mult timp se obișnuiește mintea și o spune de la sine. Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o spui mereu (să o tot spui). Dacă o lași, îți pare foarte rău.

joi, 27 iulie 2017

Sfântul Maxim Mărturisitorul: Tristeţea este strâns legată de ţinerea de minte a răului

Cel care vede chiar urmă de ură în inima lui faţă de orice om şi faţă de orice greşeală a lui, acesta nu-L iubeşte deloc pe Dumnezeu. Pentru că iubirea faţă Dumnezeu nu îngăduie deloc ura împotriva aproapelui.

Să nu spui „nu-l urăsc pe fratele meu” în momentul în care nu vrei să-ţi aminteşti de el. Ascultă ce zice profetul Moise: „Să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatul lui” (Levitic 19, 17).

Tristeţea este strâns legată de ţinerea de minte a răului. Deci, când mintea cugetă la persoana fratelui tău şi simte tristeţe, este vădit că-i ţine răutate, căci „căile celor care ţin minte răul duc la moarte duhovnicească” (Pilde 12, 28) pentru că „fiecare dintre cei care ţin minte răul este călcător al Legii” (Pilde 21, 24).

La vreme de linişte, să nu-ţi aminteşti de cele pe care ţi le-a spus fratele, când te-a necăjit, fie în faţă, fie a spus altuia, şi ai auzit după aceea, ca să nu cazi în patima ţinerii de minte a răului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, p. 295-296 via altarulcredintei.md

DICTATURA BIOMETRICĂ, tot mai aproape! MAI a prezentat cartea electronică de identitate, care va conține CIP integrat și amprente. În timp ce britanicii au renunțat la proiect, considerat prea costisitor, România e dispusă să dea milioane de euro

"Incet-incet, dupa cartela si buletin de identitate, adica dupa “indosariere”, vor inainta in mod viclean la pecetluire. Vor sili prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii sa primeasca pecetea pe frunte sau pe mana. Vor forta astfel lucrurile si vor spune: “Va veti misca numai cu cartele; banii se vor desfiinta“. Va da cineva cartela la magazin si va cumpara si vanzatorul va lua banii din banca. Cel ce nu va avea cartela, nu va putea nici vinde, nici cumpara" - Sfantul Paisie Aghioritul
Preluare dupa activenews.ro

Dictatura biometrică nu iartă nici România. Actele de identitate electronice sau „buletinele cu cip” devin și în România realitate, guvernul fiind gata să implementeze proiectul de lege în acest sens. O analiză publicată de ActiveNews, a jurnalistului Victor Roncea, arată că, în timp ce o țară ca Marea Britanie a decis să renunțe la buletinele cu cip, considerând că nu rentează și ar apăsa prea mult pe umerii contribuabililor, România este dispusă să cheltuiască milioane de euro pentru introducerea cărților de indentitate biometrice.

Ministerul de Interne a organizat miercuri o dezbatere publică pe tema proiectului de lege privind noua carte electronică de identitate, care ar ar urma să asigure și funcționalitatea cardului de sănătate. Noul document ar putea fi disponibil de anul viitor, dar nu va fi obligatorie preschimbarea, în momentul apariției acestuia, scrie Mediafax.

miercuri, 26 iulie 2017

Praznuirea Mucenicului Constantin Oprisan: “Nu a fost tânăr mai schingiuit ca el la Pitești”

Preluare dupa Fericiti cei Prigoniti

"Constantin (Costache) Oprişan - bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să-l "disciplineze" în sensul de a-i executa ordinele, dar n-a reuşit să-i întoarcă conştiinţa spre a-l face comunist convins, aşa cum i-a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă [laJilava n.n.] era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tubercloză în ultima fază."
(Octavian Voinea - Masacrarea studenţimii române, de Gheorghe Andreica)
***
"Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fraţii mei de suferinţă... Mulţi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau nişte îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprişan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat."
(Dumitru Bordeianu - "Mărturisiri din mlaştina disperării")

duminică, 23 iulie 2017

Viata Sfintei Elisabeta, Marea Ducesa a Rusiei

Preluare dupa crestinortodox.ro

Sfanta Elisabeta Feodorovna

Sora mai mare a viitoarei imparatese ruse, printesa Elisabeta Feodorovna, sosise in Rusia la varsta de 20 de ani, pentru a se casatori cu marele Duce Serghie Alexandrovici Roamnov, in anul 1884.

Mama Elisabetei, femeie inteligenta si inteleapta, stiuse, inainte de moartea sa timpurie, sa insufle copiilor sai principiile crestine si, in mod deosebit, dragostea vie pentru aproapele. La nasterea Elisabetei ea scria reginei Victoria, ruda sa: "Am numit-o Elisabeta pentru ca iubim acest nume, Sfanta Elisabeta fiind una dintre stramoasele caselor de Hessa si Saxa."

Tanara printesa avea cu cine sa semene, fapt pe care a stiut sa-l dovedeasca. De-a lungul unei vieti incepute in cea mai desavarsita fericire si imprejurari dintre cele mai groaznice, ea nu si-a pierdut niciodata minunatul ei curaj, care o insufletea sa-si ajute si sa-si slujeasca aproapele. Inima ei ardea de o mila nesfarsita.