luni, 9 martie 2020

Cum i s-a arătat Maica Domnului Sfântul Shio de Mgvime


Deodată, în zori, Sfântul Shio (Sisoe) a fost scăldat de o lumină neobişnuită şi totodată a simţit o mireasmă negrăită. Sufletului său a fost inundat de bucurie.
– Sisoe!
Când şi-a auzit numele, s-a cutremurat.
– Sisoe, rob credincios al Fiului meu!
După auzirea blândei voci de femeie a avut o vedere: când a deschis intrarea peşterii, a apărut Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu cu un toiag în mână. Alături de ea stătea un bărbat cuvios cu chip ascetic. Era Sfântul Ioan Botezătorul.

Înfricoşat de neaşteptata vizită cerească Sfântul a căzut cu faţa la pământ. Maica Domnului s-a apropiat de el şi l-a atins cu toiagul.
– Ridică-te, i-a spus.
Îndată ce s-a ridicat, aceea i-a pus în mână ceva alb ca zăpada.
– Ioan Botezătorul şi cu mine, văzând iubirea ta pentru Mântuitorul lumii, am venit să te mângâiem. Mănâncă ceea ce ai în mână. De aici înainte, până ce vei dobândi ucenici, vei primi hrană din cer. Iar de diavoli să nu-ţi fie teamă. Cu harul Fiului Meu îi vei birui. Pustia aceasta se va umple de oameni purtători de Dumnezeu, care vor urma viaţa ta şi vor slăvi numele lui Dumnezeu.
După aceste cuvinte ale Maicii Domnului, s-au făcut nevăzuţi şi ea şi Sfântul Ioan Botezătorul, şi lumina şi mireasma.
Sfântul, când şi-a revenit din teamă şi uimire, a gustat din hrana cerească pe care o primise din mâna Maicii Domnului. Gura i s-a umplut de o negrăită dulceaţă.
– O, Iisuse al meu! a rostit cu lacrimi de recunoştinţă. Îţi mulţumesc pentru această vizită a Preacuratei Maicii Tale. Te rog, Preabunule şi Iubitorule de oameni Mântuitor al meu, dă-mi putere şi răbdare pentru a trăi în acest loc după voia Ta şi pentru a mă feri de cursele diavolilor celor vicleni. Învredniceşte-mă pe mine, nevrednicul, să intru în Împărăţia Ta cerească şi să mă împărtăşesc pururea din bunătatea nespusă a dumnezeieştii Tale Feţe, cu mijlocirile Sfinţilor Tăi.
De atunci, aşa cum îi făgăduise Maica Domnului, un porumbel trimis de Dumnezeu îi aducea în fiecare zi pâine albă proaspătă.
După un timp, Dumnezeu a binevoit să aşeze această făclie a Lui în locul cuvenit, cum spune cuvântul biblic, pentru ca lumea să vadă lumina, virtutea şi binefacerile sale şi pentru a-L slăvi pe Părintele ceresc.
(Patericul georgian, Editura Egumenița, pp. 94-95) via doxologia.ro

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu