joi, 2 mai 2024

Mănăstirea Sihăstria: Denia celor 12 Evanghelii

Sf. Ioan Gură de Aur – Predică la Sfânta și Marea Joi: Despre Sfânta Cină

Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Sfânta și Marea Joi

*



„ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el”
(In. 6, 56)

Despre Sfânta Cină


Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.

Aici se află de faţă Însuşi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţişa pe Hristos şi a săvârşi rugăciunea; numai harul şi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Aşa se rosteşte cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pământul” (Fac. 1, 28), deşi era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, şi a înmulţit omenirea, aşa şi la Cina cea Sfântă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulţeşte harul la toţi cei ce se împărtăşesc din ea cu vrednicie.

Aratarea Mantuitorului Iisus Hristos Sfantului Serafim de Sarov

Cuviosul Serafim de Sarov (1759-1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în lupte de pronia dumnezeiască, cu care îi alinau sufletul. Diacon fiind, vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii.
„Cândva – povesteşte chiar el – slujeam în Joia Mare. Am spus cu umilinţă, de lângă Sfântul Jertfelnic «Doamne, mântuieşte pe cei umili şi acoperă-ne pe noi». După care am ieşit în faţa uşilor împărăteşti şi am spus sfârşitul rugăciunii întreite «şi în vecii vecilor».
În acel moment a strălucit în faţa mea o lumină. Mă uit într-acolo şi văd pe Domnul nostru Iisus Hristos cum strălucea mai mult decât soarele în lumina orbitoare. Îl înconjurau toate puterile cereşti ale îngerilor, arhanghelilor, heruvimilor şi serafimilor.
Intrase prin poarta de vest şi plutind prin aer, a stat în faţa amvonului. Ridicându-şi mâna Sa, a binecuvântat pe slujitori şi pe creştini şi apoi a intrat în locul de lângă uşile împărăteşti unde se găseşte icoana Lui. Inima mea s-a umplut de lumină şi de bucurie pentru El”.
Demn de consemnat este că vedenia a avut loc în timpul intrării preoţilor în Sfântul Altar, care simbolizează intrarea lor în cer.

Stihiri Joia Mare, Manastirea Nera, 2023