duminică, 19 mai 2019
luni, 13 mai 2019
Monahul Teodor Stănescu s-a alăturat fraţilor săi din ceruri
Puţin după ora 8 dimineaţa a acestei zile de Luni, 13 Mai 2019, monahul Teodor Stănescu s-a mutat după această viaţă după o grea suferinţă.
Părintele Teodor a trecut prin iadul reeducării comuniste de la închisorile Piteşti şi Gherla, iar după eliberare şi-a iertat torţionarii şi a purtat un mare canon al pocăinţei recunoscîndu-şi public căderile la care a fost supus de către infernul bolşevic. A fost arestat în 1948, pentru apartenenţa la Frăţiile de Cruce şi a fost îndelung torturat pentru dragostea de Neam şi Ţară. Şi-a purtat cu multă demnitate rănile şi suferinţele din închisoare. Părinţii Constantin Voicescu şi Justin Pârvu l-au ajutat cu dragostea lor pentru a se întoarce cît mai repede şi mai desăvîrşit la Mîntuitorul Hristos.
În anul 2002 a ales să devină monah şi s-a implicat cu toată inima în ctitorirea unui memorial creştin ortodox la Rîpa Robilor de la Aiud.
Chiar şi după vîrsta de 80 de ani a continuat să scrie, să conferenţieze şi să dea interviuri pentru a trezi inimile tinerelor generaţii. Mărturiile sale oculare, ca şi ale tuturor celorlalţi din generaţia sa, sînt un martor nepreţuit al unei istorii puternic contra-făcute de actuala propagandă marxistă. A fost nelipsit de la slujbele Bisericii, asumîndu-şi desăvîrşit cinul monahal. S-a mutat la cele veşnice spovedit şi împărtăşit. Dumnezeu să primească jertfa şi rugăciunile sale!
sâmbătă, 11 mai 2019
Parintele Dionisie de la Colciu: "Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor"
Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume.
Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se asteapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin pocainta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic.
O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.
Labels:
dionisie de la colciu,
ue
vineri, 3 mai 2019
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu
La câţiva paşi de Ploieşti, Mănăstirea Ghighiu adăposteşte o mare comoară spirituală: icoana Maicii Domnului „Siriaca”, icoană grabnic ajutătoare, care nu conteneşte nici astăzi a face minuni.
Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.
duminică, 28 aprilie 2019
Istorisire despre o minune ce s-a petrecut la mănăstirea Peşterilor odată de Sfintele Paşti
Din cartea Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev
În 1463 arhimandrit al mănăstirii Peşterilor era fericitul Nicolae.
În ziua de Paşti a acelui an, ziua în care toţi creştinii sărbătoreau învingerea morţii şi slobozirea din iad, unul dintre părinţii mănăstirii, cuviosul şi virtuosul ieromonah Dionisie Stepa, a intrat în peştera cuviosului Antonie ca să tămâieze cinstitele moaşte ale sfinţilor părinţilor adormiţi. Îl urmau şi câţiva fraţi cu lumânări aprinse. Când ajunse în locul unde fusese vechea trapeză a monahilor de la peşteri, fericitul Dionisie tămâie sfintele moaşte şi spuse cu voce tare:
Cuvânt de Sfintele Pasti - Sfantul Ioan Maximovici
Hristos a înviat! Unde ti-e, moarte, boldul? Unde ti-e, iadule, biruinta?
Veniti, oameni, sa-i cântam si sa ne închinam lui Hristos, sa slavim învierea Lui din morti!
Astazi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a si s-a biruit vrajmasul cel temut si neînfrânt pâna acum al neamului omenesc si al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar pacatul l-a lovit cu moarte.
Multi oameni traiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar si lor le venea sfârsitul. Erau barbati puternici, care-si învingeau toti dusmanii, care supuneau tari si popoare, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa biruie moartea.
Altii, prin întelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogateau de cunostinte, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reusit sa omoare moartea. Chiar si dreptii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simtind ca totul în viata e desertaciune si chin sufletesc, care se prelungeste pâna la moarte.
sâmbătă, 27 aprilie 2019
Sfanta Lumina a venit si in acest an la Ierusalim
Sambata, 27 aprilie, in jurul orei 14:30, Sfanta Lumina a coborat la Mormantul Domnului din Ierusalim.
Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-a, a oferit Lumina miilor de persoane prezente la Ierusalim.
“Parintele Patriarh Teofil a citit o rugaciune speciala, stand in genunchi si rugandu-se pentru daruirea Luminii – o adevarata binecuvantare pentru credinciosi. In urma acestei rugaciuni, Lumina s-a pogorat si s-a raspandit in Biserica, aprinzandu-se totodata si candela „neadormita” a Sfantului Mormant”, potrivit doxologia.ro.
Sfanta Lumina va ajunge si in Romania, astazi, in jurul orei 18:30, pe Aeroportul International “Henri Coanda” din Bucuresti.
Vlad HERMAN, ww.ziarmm.ro
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Sâmbătă
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; şi iarăşi săptămâna mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.
Minunea de la Sfantul Mormant si Martirul Sfintei Lumini - Anul 1326
Biserica Sfantului Mormant este numita de ortodocsi Biserica Invierii, pentru ca nu moartea, ci Invierea Domnului este temelia, cununa, biruinta crestinilor. Biserica Sfantului Mormant este o constructie mareata din secolul al XI-lea, inaltata de cruciati, in locul altei biserici vechi, zidita de Sfanta Elena in secolul IV, in Ierusalim, Israel. Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor: Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de catre Sfanta imparateasa Elena.
In partea de rasarit a Bisericii Invierii, plecand de la Altarul inchisorii lui Iisus spre Golgota, intalnim pe rand doua paraclise mici. In primul dintre ele traditia localizeaza locul in care soldatii romani au omorat un sutas roman cu numele Longhin. Acest sutas era un fel de superior al soldatilor romani, insarcinat cu supravegherea rastignirii lui Iisus. Miscat profund de toate cele vazute, el a marturisit inaintea tuturor, zicand: “Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta.” (Matei 28, 54). Pentru marturisirea acestui adevar el a fost decapitat, iar capul sau aruncat in groapa de gunoi a orasului. O femeie oarba din oras descopera prin vedenie capul Sfantului si primeste indata vindecare.
vineri, 26 aprilie 2019
duminică, 14 aprilie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



