„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)
joi, 31 decembrie 2015
Ce face Sfântul Vasile în noaptea de Revelion
Prelure dupa doxologia.ro
Traducere și adaptare: Lucian Filip
Sursa: www.johnsanidopoulos.com
După ce praznicul Nașterii Domnului s-a încheiat, Sfântul Vasile cel Mare și-a luat toiagul și a început să meargă prin cetăți ca să vadă cine s-a pregătit cu inimă curată și pentru sărbătoarea sa. A traversat tot felul de regiuni și sate mari de la acea vreme, însă, oriunde ar fi bătut, nimeni nu avea să îi deschidă, crezându-l cu toții un cerșetor. Simțea câtă durere au îndurat inimile săracilor din cauza nepăsării pe care i-au arătat-o și lui și de aceea, pleca amărât de la fiecare, deși el nu dorise nimic de la ei. Într-o zi, pe când ieșea dintr-un sat fără milă precum acesta, a trecut pe lângă cimitir, unde a văzut mormintele aflate în paragină, pietrele de mormânt sfărâmate și răsturnate, iar mormintele proaspăt acoperite, scurmate de către animale. Fiind sfânt, a auzit pe morți vorbind și spunând: Când eram pe pământ, am lucrat, am trecut prin munci grele și am lăsat ca în urma noastră să vină copiii și nepoții noștri să ne aprindă o lumânare sau să tămâieze la mormântul nostru pentru noi; dar n-am văzut niciuna dintre acestea petrecându-se, niciun preot nu a venit să ne facă o slujbă de pomenire, nici colivă, nici nimic, de parcă n-am fi lăsat pe nimeni în urmă. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare s-a tulburat din nou și pe când se îndepărta de cimitir, singur, prin zăpada rece a iernii, a spus în sinea sa: oamenii acestui sat nu-i ajută nici pe cei vii nici pe cei morți.
Parintele Calciu despre sarbatoarea Revelionului
“Acest sfârşit de an – Anul Nou pe care noi îl sărbătorim – nefiind stabilit şi sfinţit de Biserică, nu este un lucru sacru. Este un lucru omenesc. Noi n-avem de ce să-l sărbătorim. Noi n-avem de ce participa la artificii, la cântece, la tot felul de scandaluri, la dansuri deşucheate… Noi îl slăvim pe Dumnezeu în biserică. Noi aici aşteptăm sfârşitul, dacă Dumnezeu ar fi rânduit ca sfârşitul lumii să fie acum. Ce relaţie este între un eveniment sacru şi întâi ianuarie? Absolut nici una. De ce se zice că sfârşitul va fi atunci când a hotărât lumea că începe alt mileniu şi nu atunci când va veni Hristos? Sau cel mult, să zicem, la un praznic, la Naşterea Domnului, sau la Bunavestire?
Toate acestea sunt înşelări diavoleşti. Ingrămădiri de oameni, delirul care-i apucă pe toţi, nebunia, artificiile, băuturile, şampania care curge… Mă uitam aseară. Vorbeam despre ce s-a întâmplat la Paris. Cineva spunea că la Roma, unde a fost adunarea Papei – nu înţeleg de ce s-a ţinut la 1 ianuarie 2000 şi a dat binecuvântare lumii şi cetăţii, când nu este nici un eveniment care să fie celebrat – spunea că au curs nu ştiu câte milioane de sticle de şampanie. Şi venea altcineva şi ne spunea: mai multă şampanie a curs la Paris! Atunci în Germania mai multă bere! Deci aceasta era măsura „sfinţeniei” Anului Nou!
marți, 29 decembrie 2015
Dumitru Staniloae: Soții care evită nașterea de prunci ajung să se dușmănească
Preluare dupa Ortodoxia Tinerilor
"Unde se evită naşterea de prunci şi creşterea lor ca o povară, dintr-o menajare a comodităţii individuale, folosindu-se raportul între sexe numai pe muchia îngustă a satisfacerii pasiunilor cărnii, s-a produs o mare cădere din umanitate, s-a redus considerabil platforma comuniunii dintre bărbat şi femeie.
Acolo, cei doi poli complementari ai umanităţii nu-şi mai aduc toată bogăţia lor specifică în existenţă, noutatea şi bucuria continuă care îmbogăţeşte existenţa; reducându-se comuniunea între ci, nu se mai efectuează nici armonizarea bogată între ei, iar urmarea este înduşmănirea şi lupta între ei sau scârba învinsă numai carnal în momente izolate.
Oamenii care nu mai vor să aibă copii, care nu se mai bucură de copii, cad la o treaptă mai jos decât cea a animalelor şi la o existenţă chinuită, pe care acestea nu o cunosc. Uscăciunea vieţii lor e întreruptă numai de beţia sincopată, lipsită de bucurie bogată şi substanţială, manifestată în dezlănţuirea de scurtă durată a pasiunilor carnale".
(Pr. Dumitru Stăniloae - "Reflecții despre spiritualitatea poporului român", Editura Elion, București 2004, p.113)
vineri, 25 decembrie 2015
marți, 22 decembrie 2015
Ajunul Crăciunului, zi de post aspru
Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.
Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit "dezlegare la peste", cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.
duminică, 20 decembrie 2015
sâmbătă, 19 decembrie 2015
marți, 15 decembrie 2015
Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: Învăţaţi-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu
Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit!…”. Nu-l folosiţi astfel pe copil. Puteţi, însă, să-i spuneţi să facă rugăciune. Să-i spuneţi: „Copilul meu, Dumnezeu ţi-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi şi să reuşeşti. Să-ţi dea Dumnezeu harul Său”. Aceasta este totul. Să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.
Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3,12). Cel ce ne laudă, ne înşeală şi ne strâmbă cărările vieţii. Cât de înţelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregăteşte pe copii pentru greutăţile vieţii, ci ajung inadaptabili, se pierd şi, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. „Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil”. Însă copilul se învaţă aşa şi nu poate reacţiona corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotriveşte cineva, se răneşte, n-are putere morală.
Diavolii sapă trei gropi
Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte astfel…: ,,În toate lucrările prin care ne străduim să placem lui Dumnezeu, diavolii sapă trei gropi. Întâi se luptăsă împiedice fapta noastră bună. Al doilea, când sunt biruiţi în această primă încercare, se străduiesc ca ceea ce facem să nu fie după voia lui Dumnezeu. Iar dacă nu izbândesc nici cu acest plan, atunci, apropiindu-se în chip liniştit de sufletul nostru, ne fericesc ca pe unii care vieţuim bineplăcând lui Dumnezeu întru toate.
Primei ispite i se opune râvna arzătoare şi pomenirea morţii; celei de-a doua – ascultarea şi umilinţa; iar celei de-a treia – permanenta defăimare de sine. Această osteneală este înaintea noastră până ce va intra în locaşul cel sfânt al nostru focul lui Dumnezeu (Ps.72, 16). Atunci nu vor mai fi în noi atacuri ale obiceiurilor rele, căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor (Evr. 12, 29), care mistuie orice ridicare şi mişcare a poftei, orice obicei rău, orice împietrire şi întunecare dinăuntru şi dinafară, văzută şi gândită.”
Parintele Arsenie Boca: "Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre"
Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt. De aceea, fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe, Dumnezeu Milostivul, ca să nu piardă pe oameni, le rânduieşte o chemare mai tare, chemarea care ustură, necazurile.
Necazurile vieţii însă iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră.
Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 120-121
Mucenicul Valeriu Gafencu: „Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l!”
Scrisoare din temniţă despre Hristos, Viaţa veşnică
Vă scriu acum, cu sufletul împăcat de lumina Adevărului. Rog din toată inima mea, plină de dragoste pentru voi, să urmăriţi cu inima şi cu mintea voastră, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce vă scriu eu acum.
Alta este Viaţa, decât aceea pe care obişnuit şi-o închipuie oamenii. Altul este Omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este Adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească. De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu e străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi Adevăr central: Hristos, Viaţa veşnică. Fără îndoială că, de cele mai multe ori, trăind în realitatea întunecată şi întinată de păcat, furaţi fiind de vârtejul vieţii, v-aţi întrebat: „Ce-i cu Válea nostru scump, de ne scrie mereu-mereu acelaşi lucru: conştiinţa păcatului, Iubire… Hristos?…”
miercuri, 9 decembrie 2015
marți, 8 decembrie 2015
luni, 7 decembrie 2015
Sfântul Justin Popovici despre poziţia Bisericii faţă de stăpânire
Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5, 29). Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui.
„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.
Această Atot-Evanghelie cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preţ, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii şi cu demolatorii Bisericii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)