joi, 22 ianuarie 2026

Harismele și lucrările minunate ale Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria


miercuri, 24 decembrie 2025

Experiența mișcătoare a monahului Theoklitos Dionisiatul, care a vazut o parte din cele petrecute in pestera de la Betleem, la Nasterea Domnului

O inedită și mișcătoare istorisire athonită, de Monahul Dionisie Tambakis



Monahul Theoklitos Dionisiatul (1916-2006) Fotografia lui Spiros Loulakakis – 1955

Prezenta istorisire este o experiență mișcătoare a fericitului monah Theoklitos Dionisiatul, pe care a mărturisit-o acum vreo 38 de ani monahului athonit Chiril de la Mănăstirea Pantocrator, care cu nostalgie ne-a povestit-o acum câteva zile.

Așadar de la Happy Christmas al „fericiților” oameni, gândul nostru să călătorească anul acesta la Sfântul Munte, acolo la înfricoșătoarea Karulie cu asceții desculți și la toate cele pe care ni le mărturisește cu emoție sfințitul și înțeleptul Monah Theoklitos Dionisiatul.

∗ ∗ ∗

Fiind monah tânăr pe atunci, în anul 1941, în timpul ocupației germane și într-o iarnă înfricoșător de aspră, mi-a venit gândul cel bun să cercetez, ca un pelerin, înfricoșătoarea Karulie, să fac și eu un Crăciun ascetic împreună cu acei călugări ca vulturii din acel loc lipsit de mângâiere.

duminică, 30 noiembrie 2025

SFÂNTUL CUVIOS PAISIE DE LA SIHĂSTRIA - SFINȚII ANULUI CENTENER


Arhim. Hariton - Dorul de Dumnezeu al Sf. Apostol Andrei


Sfantul Andrei, Apostolul romanilor

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

joi, 20 noiembrie 2025

Viaţa Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul

Preluare dupa doxologia.ro

Acesta s-a născut într-una din cetăţile Decapoliei, care se numeşte Irinopolis. Tatăl lui se numea Serghie şi era robit de patimile trupului, încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă. Pe maică să o chema Maria şi era binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu şi de fii, care, fiind rădăcină bună şi frumoasă stâlpare, a odrăslit pe acest mare Grigorie.

Ajungând la vârsta de opt ani, Grigorie a fost dat la carte. După ce s-a nevoit vreme destulă şi a învăţat toate câte i s-au părut că-i sunt de trebuinţă, alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie şi toate cuvintele folositoare şi mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea şi cu fapta, ca un cunoscător şi înţelept. Apoi, înălţându-şi mintea la cele cereşti, a urât cu totul cele pământeşti, iar de trup nici o grijă nu purta. Şi nu mânca nicidecum bucate bune şi scumpe, ci simple şi puţine, cât să împlinească nevoia trupului, deşi îl sileau părinţii să mănânce şi să se veselească împreună cu dânşii. Dar fericitul nicidecum nu voia, ci mai mult se îndeletnicea cu cititul dumnezeieştilor Scripturi, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, de unde totdeauna adăpându-se, şi-a dat rodul la vremea sa, după cum se va arăta mai departe.

duminică, 16 noiembrie 2025

ÎPS Neofit de Morfu - Pentru ce s-a osândit un preot în iad


Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2025: O pregătire de sfințire pentru trup și suflet

 Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Păstrând neîntreruptă rânduiala așezată în anul 2008 privind anii omagiali și comemorativi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

De-a lungul celor 100 de ani de activitate şi organizare insti­tuțională, Patriarhia Română a propovăduit Evanghelia și a condus credincioșii, prin lucrarea Duhului Sfânt, către Hristos, Mirele Bisericii, fiind în același timp și un factor de unitate națională, stabilitate socială și înflorire culturală, iar duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea au fost trăitori și apărători ai cre­dinței ortodoxe în timpurile ostile ale regimului comunist ateu.


marți, 11 noiembrie 2025

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina

Sfantul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
    Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.