Părintele martir Arsenie Boca ar fi împlinit azi 101 ani. Prigoana comunistă, suferinţele şi deznădejedea l-au îndepărtat dintre noi, mergând în lumea drepţilor şi lăsând în urma sa pildele, rugăciunea şi amintirea unui om mai presus de vremi.A slujit nu numai Altarul, ci şi neamul românesc. Când alţii îşi pierdeau speranţa, el alerga în munţi pentru a duce hrană celor care organizau rezistenţa armată. Când mulţi erau copleşiţi de deznădejde, el cădea în genunchi şi cerea Domnului îndurare. A stat drept în faţa acuzatorilor, doar pentru că avea un crez mai presus decât puterea asupritorilor săi. Pentru “vina” de a nu îndura supunerea a fost întemniţat de trei ori. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte si alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 la Drăgănescu a pictat biserica. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj, scrie bookiseala.ro.
Iată alte mărturii cu şi despre Arsenie Boca:
Cand a ajuns inaintea parintelui Arsenie, Lucia Chima a inmarmurit, cuprinsa de mutenie. Isi aminteste si acum, de parca s-ar fi intamplat ieri. Tanara, pe atunci, femeie, venise la parinte sa-i marturiseasca dorinta de a avea un copil, desi medicii ii spusesera sa isi ia gandul de la asa ceva, fiindca suferea de o boala. Abia se casatorise si tinea foarte mult sa devina mama. Inainte de-a apuca sa deschida gura, parintele Arsenie a intrebat-o: <<De ce te-ai dus la doi doctori?>>. "Desi fusesem martora la scenele petrecute inaintea mea cu alti crestini, parca tot nu-mi venea sa cred!", spune Lucia Chima. "Facusem exact asa cum spunea." Parintele a continuat bland: <<Tine-te de un singur doctor, primul, asta e mai bun, si nu mai lua atatea medicamente. Mergi doar la bai termale. Tu ai avut o raceala la sapte ani, dar o sa treaca totul. De-abia te-ai cununat, asa ca fii increzatoare. Peste patru sau cinci ani ai sa nasti o fetita blonda, de toata frumusetea, care iti va aduce multe bucurii in viata. Acum, da-mi plicul din geanta. Numai banii astia ii primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta, fiindca sunt trimisi cu mare credinta si nefericire>>. "In acea clipa am inceput sa plang. Tremuram din tot trupul. Intr-adevar, aveam la mine un plic cu o hartie de 100 de lei si un pomelnic, de la Nastuca Musina, o fata foarte amarata de la noi din sat. Era handicapata, vorbea gangav, se cocosase si parea imbatranita inainte de vreme, de aceea noi ii si spuneam <<Tuca Babii>>. Traia de pe o zi pe alta, mai mult din mila celorlalti. Cand a auzit ca plec in pelerinaj sa-l intalnesc pe parintele Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care ii mai avea in casa si mi-a dictat un pomelnic cu toti mortii ei dragi, pe care si-i mai amintea. Eu am insistat sa-si pastreze banii, spunandu-i ca ii voi plati eu pomelnicul, insa ea nu a vrut in ruptul capului. Dupa ce am ajuns la parintele Arsenie si m-am asezat la rand in biserica, am observat ca el ii mustra pe cei ce incercau sa il plateasca, fie si sub forma de danii. Le spunea: <<Dati la saraci, nu mie!>>. Atunci m-am simtit rusinata si am ascuns plicul in geanta. Ma hotarasem sa il rog pe parintele sa primeasca pomelnicul fara sa mai pomenesc ceva de bani. Cand am auzit ca-mi cere plicul, am inghetat... Imi dadeam seama ca el stia, pur si simplu, totul! Dar parintele a adaugat: <<Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura! Suta asta de lei este mai pretioasa decat un munte de aur. Asa se dovedeste credinta! Du-te si spune-i ca pe lumea asta este cea mai amarata fiinta, fiindca o mai asteapta si alte nenorociri, dar pe lumea cealalta ii promit ca va fi desfatata de fericire. Acolo se va intalni cu mine, dupa cum tanjeste astazi!>>"
Minunea de la Prislop
Parintele Arsenie a venit la Sambata in 1939 si a ramas zece ani. Lui i se datoreaza in mare masura reinvierea manastirii si a sufletelor celor care vietuiau intr-insa. Tragea dupa sine intreaga obste calugareasca si multi erau cei care ziceau ca nu pot tine pasul cu indelungatele rugaciuni si chinuitoarele sale posturi. Aceia se alungau singuri. "Facea cat trei preoti canon", continua Ion Ghindea. "Cand altii se odihneau, el se ruga, cand altii mancau, el postea. Le citea calugarilor vrednicia <<dupa duh>>. Si sa vedeti cum... Era vineri, era post, parintele Arsenie plecase de dimineata cu treburi. Pe la amiaza, a venit o femeie din Sibiu care avea un fecior frate la manastire. Si eu m-am bagat in vorba cu ea. O intreb: <<Da ce-ai in traista?>>. <<Iaca, i-am adus lu fecioru-miu niste papara cu carne, ca tare mai flamanzeste aicea, saracu...>> Seara se intoarce parintele Arsenie, ostenit - n-avea de unde sa stie de venirea femeii - si ia dintr-un ulcior o lingurita de miere. Asta a fost hrana lui intr-o zi. L-am vazut pe fratele acela tanar cum se uita la el, asa, parca putin vinovat. Si atunci parintele s-a intors spre dansul si i-a spus: <<Ce-i, a fost mai buna papara cu carne, nu-i asa?>>." Astfel de om a fost parintele Arsenie Boca - nu-i placea sa zaboveasca in locurile comode, cu viata prea lesnicioasa. Dupa ce a vazut Manastirea Sambata pusa cat de cat pe picioare, s-a mutat la Prislop, o alta mare lavra, distrusa de generalul Bukov, pe care numai harul si osardia unui sfant puteau sa o mai salveze. Si acolo a ramas zece ani, la fel ca la Sambata. Si putin dupa plecarea sa, intreg satul Ucea de Sus s-a urnit sa-l ajute. Ion Ghindea a adus cu masina sute de oameni, a muncit la zidirea bisericii din temelie pana-n inaltul turlelor. "Au venit multi tare. Veneau sa munceasca pana si femeile cu prunci in brate si nimeni, niciodata, n-a cerut vreo plata sau lauda. Atunci am vazut prima data ca rugaciunile parintelui Arsenie pot muta si muntii din loc. Intr-o zi, oamenii i s-au plans: <<Parinte, nu mai avem nisip de constructie, ce ne facem? Numa daca s-ar abate raul asta din loc, am mai putea gasi ceva nisip...>>. Parintele s-a dus in deal, pe apa, la vreo douazeci de metri si s-a lasat in genunchi. A facut rugaciunea cateva ore. Si va jur!, asta am vazut-o cu ochii mei, spre seara, apa a intrat in pamant si a iesit putin mai incolo, lasand la suprafata un nisip fin... stralucitor ca argintul. Muncitorii s-au inchinat cu totii, speriati, nevenindu-le sa-si creada ochilor. <<Rugati-va, postiti si veti putea si voi!>>, le-a spus tuturor."
Vazator cu duhul
Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei - un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.
Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie, medicina si belle arte, inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma.
"Parintele era de felul sau tacut", isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni - Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul. Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul - mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce dupa casa... Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>. Asa era parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut, parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: <<Acuma vii? Regimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara l-a arestat."
La Manastire la Sambata a venit o femeie care era adventista. Parintele o cunostea si i-a spus sa-si faca cruce. Ea a inceput o rafala de cuvinte la adresa Sfintei Cruci. Parintele i-a spus din nou sa-si faca cruce. Dar ea mai vehement vorbea cuvinte de hula impotriva Sfintei Cruci. Atunci Parintele a luat crucea si a lovit-o peste gura, spunand: "Arza-te Sfanta Cruce!". In acel moment femeia a cazut jos ca lesinata. Dupa cateva momente s-a ridicat. In acest timp s-a vazut o dihanie care a trecut pe langa ea si a disparut. Toti au ramas incremeniti. Parintele a zis: "Vedeti cine a oprit-o pe femeie sa-si faca Sfanta Cruce?". Primul lucru pe care l-a facut femeia dupa ce s-a ridicat a fost Sfanta Cruce.
"Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui, şi mai ales în politic. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevarată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei". - Arsenie Boca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu