Vrei să afli cât de mare rău este mânia? Uită-te la cei care se ceartă în piaţă sau pe drum. La tine cu greutate poţi vedea urâciunea acestei patimi, pentru că atunci când te mânii, gândul tău se tulbură şi parcă eşti beat. Însă când eşti liniştit, poţi să te uiţi la semenii tăi care sunt înfuriaţi şi să înţelegi că aşa eşti şi tu.
Ce se întâmplă, aşadar? Pieptul fierbe, gura răcneşte, pe ochi ies flăcări, faţa se umflă şi se înroşeşte, mâinile sunt scuturate, picioarele sar ca la circ – omul întreg seamănă cu un nebun, sau mai bine zis, cu un măgar sălbatic, care azvârle şi muşcă.Iată cât de necuviincioasă şi de umilitoare este înfăţişarea celui care este stăpânit de mânie.
Dar inima mea este tulburată şi suferă din pricina jignirilor care mi se aduc”, îmi spui tu. Ştiu lucrul acesta şi tocmai de aceea mă minunez de cei care nu se lasă pradă furiei. Şi să ştii că dacă vrei, cu toţii avem puterea să o împiedicăm să izbucnească. De ce nu ne supărăm sau nu arătăm că suntem supăraţi la lucru, atunci când cel care este mai mare peste noi ne ceartă? Pentru că ne temem ca nu cumva, dacă-i răspundem cu mânie, să ne dea afară. Aşadar, frica potoleşte mânia. De ce când îi certăm pe slujbaşii noştri, ei nu scot nici un cuvânt? Pentru că şi pe ei îi reţine aceeaşi primejdie care atârnă deasupra capetelor lor.
Aşadar, atunci când ne jignesc oameni puternici, adică cei care au puterea să ne facă rău, îndurăm mai mult decât am fi crezut. Dar dacă jignirea vine de la oameni care sunt mai prejos de noi sau lipsiţi de putere, de la oameni de care nu este nevoie să ne fie frică, nu îndurăm insulta. De ce nu ne gândim că şi într-un caz şi în celălalt, Dumnezeu este Cel care îngăduie să fim atacaţi? Dumnezeu este Cel care ne dă medicamentul amar, dar mântuitor, ca să ne vindece de egoismul nostru. Aşadar, să nu ne mâniem şi să nu ne îndreptăm nici împotriva înţeleptului Doctor, nici împotriva oamenilor, care sunt instrumentele prin care lucrează Dumnezeu. Să întâmpinăm orice vorbă rea şi orice nedreptate cu tăcere, îndelungă-răbdare şi smerenie.
Te-a supărat careva? Adu-ţi atunci aminte de păcatele tale şi gândeşte-te de câte ori L-ai supărat tu pe Dumnezeu. Dacă acum nu te vei mânia şi vei ierta, nici Dumnezeu nu se va mânia pe tine atunci când va fi nevoie să dai socoteală pentru faptele tale. Iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre (Marcu 11, 25).
Dacă te vei purta astfel, nu vei avea folos numai în ceruri, ci şi aici, pe pământ. Adu-ţi aminte de două împrejurări când ai fost vorbit de rău sau nedreptăţit: una când ai dat frâu liber mâniei tale şi una când ai rămas liniştit. Spune-mi: când ai fost mai mulţumit şi când te-ai folosit? Atunci când ai fost biruit de mânie sau când ai biruit mânia? De multe ori, am ajuns să ne blestemăm pe noi înşine, pentru că mânia ne-a împins să spunem vorbe rele. Dimpotrivă, când am fost deasupra mâniei, am scăpat de multe rele şi am fost mulţumiţi, ca atunci când ne-am biruit duşmanul. Când ne apărăm prin mânie, nu biruim, ci suferim cea mai mare înfrângere. Biruieşti doar atunci când întâmpini răul cu blândeţe. Cei nebuni, desigur, spun că este tocmai invers. Dar tu să nu ceri părerea oamenilor nebuni, ci a celor cu minte. Sau mai bine, îndreaptă privirea ta spre Dumnezeu, pentru ca El să te cinstească. Cine are cinstirea lui Dumnezeu, nu are nevoie de altă cinstire.
Iar dacă eşti mânios din fire şi nu poţi să te abţii, măcar nu lăsa ca mânia să pună stăpânire pe tine pentru multă vreme. Alung-o departe cât mai repede. Soarele să nu apună peste mânia voastră (Efes. 4, 26). Trebuie să avem mare grijă cu această patimă, căci ea distrus familii, a stricat prietenii şi a pricinuit nenumărate nenorociri.
Te nedreptăţeşte cineva? Nu te certa cu el, ci cu diavolul, care îl îndeamnă la rău. De omul care păcătuieşte să-ţi pară rău. Să te gândeşti că dacă nu se pocăieşte, va fi pedepsit în iad pe vecie. În felul acesta, nu numai că nu te vei mânia, dar îţi şi va părea rău pentru el.
Aşa cum îţi este milă de un bolnav care este cuprins de febră, la fel să îţi fie milă şi de fratele tău care te nedreptăţeşte. Şi acesta este bolnav. Vrei să te aperi de nedreptate? Atunci smereşte-te şi taci. În felul acesta, îl vei răni pe duşmanul tău, diavolul. Altfel, dacă te mânii şi te răzbuni, îţi vei face rău atât ţie, cât şi fratelui tău, care este deja rănit de diavol şi nu mai are nevoie de încă o rană, ci de compătimire, rugăciune şi de ajutorul tău. Dacă nu cazi, poţi chiar să-l ajuţi. Dar dacă şi tu cazi sub săgeata mâniei aruncată de diavol, cine vă va ridica pe amândoi? Nici tu nu-l mai poţi ajuta pe el, nici el pe tine.
De aceea, să ne purtăm mereu în aşa fel, încât să ajutăm la vindecarea rănilor fraţilor noştri. Să nu le facem şi alte răni şi să nu le adâncim pe cele pe care le-a făcut diavolul. Să nu îi răsplătim cu răul. Mă vei întreba: „Dar ce, e rău să înjur pe cineva care mi-a făcut rău?” Este rău tocmai pentru faptul că nu este socotit un rău atât de mare. Dispreţuim cu uşurinţă ceea ce ni se pare mic. Şi cu cât dispreţuim mai mult un lucru mic, cu atât el se face mai mare, până când nu mai are leac.
Crezi, aşadar, că nu faci un lucru rău atunci când îl înjuri pe fratele tău? Chiar dacă ţi-a făcut vreun rău, el este tot fratele tău. Când zici, „Tatăl nostru”, „nostru” înseamnă mai multe persoane. Aşadar, Domnul este Părintele tuturor. Iar noi, pentru că avem acelaşi Părinte, suntem fraţi. De aceea, nu-l poţi vedea pe fratele tău ca vrăjmaş şi în acelaşi timp, să-L numeşti Părinte pe preabunul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, Care te-a făcut după chipul şi după asemănarea Sa. Nu te poţi repezi ca un taur, să dai din picioare ca măgarul, să urli ca un lup, să muşti cu viclenie ca un scorpion şi, în acelaşi timp, să fii copilul lui Dumnezeu. Nu eşti om, pentru că omul are bunătatea Creatorului său. Atunci ce eşti? Fiară? Dar fiarele au doar una din neajunsurile pe care le-am spus mai înainte, pe când tu le ai pe toate şi chiar mai multe. De altfel, fiarele pădurii, deşi sunt sălbatice prin firea lor, dacă te porţi cum trebuie cu ele, se îmblânzesc. Dar tu, care eşti blând prin firea ta, te sălbăticeşti prin mânie.
Vrei să fii copil adevărat al lui Dumnezeu? Dacă da, trebuie să semeni cu El. Şi nimic nu te face să semeni mai mult cu Dumnezeu decât dacă îi ierţi pe cei care te nedreptăţesc, dacă faci bine celor care îţi fac rău, dacă îi lauzi pe cei care te vorbesc de rău, dacă eşti blând cu cei care te batjocoresc. Dar chiar dacă vrei să pedepseşti pe cineva care ţi-a făcut rău, nu-i răspunde cu rău. Fă-i bine şi l-ai pedepsit! Pentru că dacă te răzbuni pe el, vei fi judecat cu acela. Pe când dacă arăţi bunătate, tu vei fi lăudat şi numai acela va fi judecat. Şi nu există pentru duşmanul tău o pedeapsă mai mare decât să vadă că tu eşti lăudat, iar el este judecat. Nu uita nici că Dumnezeu, Care este dreptul Judecător, îl va pedepsi pentru răul pe care ţi l-a făcut, în afară de cazul în care se va pocăi la timp. Şi cum se va pocăi? Văzându-ţi îndelunga-răbdare. Iată ce ne sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel: Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele (Rom. 12, 17-21).
Dacă la rău nu trebuie să răspundem cu rău, cu atât mai mult, la bine nu trebuie să răspundem cu rău. Tuturor oamenilor, prieteni sau duşmani, să le arătăm mereu bunătate, prin faptele şi vorbele noastre. Bunătatea naşte în noi nădejdea mântuirii şi ne umple inima de bucurie.Cum ne-ar putea lua tristeţea în stăpânire dacă suntem atât de buni la suflet, încât şi vrăşmaşilor noştri le facem bine?
Aşadar, să nu ne preocupe nimic mai mult ca vindecarea sufletului nostru de mânie şi răutate. Să ne împăcăm cu cei care au ceva împotriva noastră, pentru că nici rugăciunea, nici postul, nici milostenia, nici virtuţile nu ne vor putea izbăvi de iad în ziua Judecăţii, dacă sufletul nostru este pătat de această patimă. Iată de ce Domnul ne porunceşte fiecăruia dintre noi: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău (Mat. 5, 23-24).
Sfântul Ioan Gura de Aur - Din cartea “Problemele vietii“, Ed. Egumenita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu