luni, 21 noiembrie 2016

Parintele Gheorghe Calciu si urmarea lui Hristos

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului ( XX – red.) erau doua curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forta, iar Gheorghiu-Dej prin munca. Temnitele, lagarele si "reeducarea" anilor ’50 sunt expresia politicii de ura si crima a Anei Pauker. Când ea a ordonat "reeducarea" marxist-leninista a detinutilor politici din penitenciarul Pitesti, nu a crezut în formularea ei ideala, ci crud si sec a dorit exterminarea prin forta a "dusmanilor de clasa".

"Reeducarea" însemna terorizarea detinutilor, prin ei însisi, pâna la "socul revolutionar", prin care se trecea la "constiinta comunista". Tortura era necontenita, oribila, iresponsabila si fara iesire. Nu exista dreptul la moarte, ci numai la viata monstruoasa.

Era o nebunie de la care nu s-a putut sustrage nimeni. Fiecare a avut caderea lui în asa-zisele "ture ale reeducarii". Acolo au fost batjocorite credinta, idealul, natiunea, familia, virtutea, onoarea, eroismul si, în ultima instanta, omenia. Toti au fost cobai. Unii au cedat usor, altii dupa incredibile chinuri.

Acolo a fost chinuit si studentul Gheorghe Calciu.
În 1948 a fost arestat si condamnat ca "spion american" si "contrarevolutionar fascist".

În temnita a intrat în "tura" reeducarii marxiste. Rezultatele la fata locului au fost depline, dar în perspectiva mai larga au rasturnat toate asteptarile: datorita torturilor fizice si sufletesti prin care a trecut, datorita inteligentei cu care vedea lumea, datorita fortei sale launtrice, Gheorghe Calciu, dupa eliberare, a facut Teologia si a devenit preot. Este un proces sufletesc cu mult mai tragic decât al Apostolului Pavel, care contribuise la uciderea primului mucenic crestin, Sfântul Stefan. Cazul lui nu este unic, dar chiar daca ar fi, ar ajunge ca sa anuleze si sa discrediteze pentru totdeauna principiile materialismului ateu.

Noi cunoastem evolutia sufleteasca a acestui om, cât si covârsitoarele sale suferinte si cu umilinta sarutam ranile sufletului si trupului sau, pentru ca acest om a trecut prin iad, a fost chinuit de satana, a dat piept cu antihrist - caci toate fortele raului s-au întruchipat la Pitesti în oameni si au dus la evenimente traite tragic.

La Pitesti oamenii s-au comportat ca niste demoni, ca niste dementi, ca niste halucinati. Acolo a fost scos Dumnezeu din om si înlocuit cu satana, acolo însasi natura umana a fost mutilata si rasturnata.

* * *

În prima parte a detentiei sale, Gheorghe Calciu, pe atunci tânar medicinist de douazeci de ani, a fost torturat pâna ce a fost distrus fizic si spiritual, încât ca o cârpa, ca un robot, ca un animal dresat, ca un nebun îngrozit, ca un ne-om, într-o totala rasturnare a tot ce fusese, urând tot ce fusese, a fost silit sa batjocoreasca tot ce fusese sfânt în el si sa devina fiara conditionata prin stiinta materialismului.

Studentul Calciu a trait deci aceasta nebunie, prezentata în fata lumii ca "revolutia socialista". Dar din bezna beznelor a vazut lumina lui Hristos si s-a hotarât sa Îl slujeasca. Torturat de cele petrecute, a decis ca dupa eliberare sa se faca preot. Iar ca preot, a decis sa spuna adevarul.

Desi optiunea sa preoteasca pare paroxistica, aproape imposibil de înteles de cei ce nu au trecut prin experienta lui, totusi preotul Calciu este un om echilibrat si mesajul sau este pe cât de autentic evanghelic, pe atât de senin si de optimist, caci acest om s-a nascut din nou ca nimeni altul si nu poate fi stirbit cu nici o iota. În el clocoteste, arde, straluceste Hristos, cu intensitatile tâsnite din cele mai cumplite prigoniri.

Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obisnuit – si care nu sunt descrise nici în literatura lumii, decât poate în prezentarile apocaliptice ale infernului - îi fac pe cei ce au cunoscut "reeducarea" sa se cutremure de forta sufleteasca a omului care a cutezat sa înfrunte din nou fiara ce-l robise. El a iesit din iad si a avut curajul sa înfrunte din nou iadul . Stia ca îl asteapta caznele, dar si-a pus nadejdea în Hristos. L-a primit pe Hristos viu, divin, puternic - si asa a putut domina teroarea întiparita în fiinta si în sufletul sau.

Prin preotul Calciu vorbeste Hristos. El este mort în Hristos printr-o adânca pocainta si smerenie, dar este viu prin har si prin adevar. El nu a putut sa taca. El are obligatia sa marturiseasca oamenilor atât oroarea satanica a ateismului, cât si splendoarea hristica a credintei.

* * *

Dar satana nu poate rabda astfel de oameni. Preotul Calciu neaga fundamentarile materialismului ateu, deci trebuie distrus. Preotul Calciu divulga metodele torturii comuniste, deci trebuie anihilat. El nu este un om politic si totusi denunta politica comunista, nu este un economist si totusi distruge mitul traiului comunist, nu este un ideolog, dar credinta lui anuleaza ideologia comunista. Si asta nu i se poate ierta.

Chiar fratii lui preoti l-au tradat, ca Ana si Caiafa, si l-au dat spre judecare Pilatului acestui veac.

* * *

Preotul Calciu se roaga pentru dusmanii sai si rugaciunea lui îi arde. Credinta lui nimiceste orice duh rau, caci pentru el binele este o necesitate chinuitoare. Calciu iarta tot chinul suferit personal, dar înfiereaza dusmanii oamenilor, dusmanii Adevarului, dusmanii lui Hristos. El da batalia în înaltimile si adâncimile puterilor, începatoriilor si stapâniilor întunericului. Consideram ca este unul dintre acele vârfuri duhovnicesti de mare intensitate, putine la numar, prin care lucreaza Dumnezeu în lume pentru ca lumea sa se mântuiasca.

Comunistii au în preotul Calciu dovada neputintei lor. El este o grava problema a comunismului international si un stralucit exemplu al credintei crestine. Toti comunistii din lume sunt vinovati pentru teroarea exercitata asupra lui Calciu, dupa cum toti credinciosii si toti oamenii de omenie sunt tributari harului si martiriului lui.

* * *

Pentru comunisti, Calciu e un pericol si daca e viu si daca e mort si ei nu stiu daca trebuie sa-l ucida, sa-l "reeduce" a doua oara ori sa-l elibereze. De eliberarea lui se sperie, dar ar trebui sa se sperie mai mult de martirizarea lui. Orice se va întâmpla cu Calciu, el ramâne un martir al crestinismului si un personaj-simbol al omenirii.

* * *

Din pacate însa crestinii au pierdut sensul crucii si nu mai sunt solidari cu martirii lor. Ei au renuntat la credinta, la eroism si onoare, dar de nu se vor trezi vor pati mai rau decât Calciu. Daca crestinii si daca oamenii ar sti ca vor ajunge în "reeducare", ar navali în temnita în care este torturat preotul Gheorghe Calciu si l-ar elibera.

* * *

Daca oamenii ar fi înteles macar partial sfintenia si importanta unui om ca preotul Calciu, s-ar fi facut demersurile necesare pentru a-i salva viata. Dar crestinatatea s-a multumit sa-l apere platonic si oamenii nu cred cele ce se întâmpla. Însa el este cu atât mai mare cu cât este mai parasit.

* * *

Acest preot al lui Hristos, plin de puterea duhului si a cuvântului, cu o adânca constiinta misionara, simbol al martiriului, dovada a omeniei, biruinta a libertatii obtinuta prin jertfa este victima nu numai a comunistilor, ci si a servitorilor lor din înaltul cler român. Acestia din urma au o raspundere care nu se poate ierta.

Preotul Calciu este necesar lumii si Bisericii. Cei ce îl ucid sunt cu mult mai constienti de sacrilegiul pe care-l savârsesc decât alti prigonitori. Daca lumea crestina îl va lasa sa moara în Aiud, ea se va asemana poporului care a încuviintat Golgota.

Fragmente din volumul Întoarcerea la Hristos de Ion Ianolide, aparut la Ed. Christiana (Bucuresti, 2006)

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu