miercuri, 16 august 2017

Cum au tăiat turcii pe Vodă Brâncoveanu şi pe feciorii lui

15 august 2014 – 300 de ani de la Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei
Trei luni şi jumătate l-au chinuit Turcii, cu fel si chip de munci, pe Vodă Brâncoveanu; l-au strâns in cătuşe de fier, i-au făcut tăieturi la cap şi la mâini, l-au ars pe piept cu cleşte înroşit în foc şi când au văzut că nu mai pot scoate nimic de la el, au hotărât să-l omoare, mai ales că pârâşii din țară nu încetau să întetească pe Turci la acest lucru.
Era in ziua de Săntămăria Mare, 15 August. În tară credincioşii inăltau rugăciuni in bisericile Brâncoveanului pentru măntuirea ctitorului şi binefăcătorului lor, iar la Tarigrad, în temnită, Vodă Brâncoveanu şi cu toată casa lui rugau fierbinte, în genunchi, pe Maica Domnului să-i scape din chinuri şi urgie. Dar iată că portile grele ale temnitei se deschid şi mai multi slujitori turci le poruncesc să-i urmeze. Istoviti de chinuri şi de suferinte şi incărcati cu lanturi, cu capul descoperit, cu picioarele goale şi numai în cămăşi Vodă Brâncoveanu cu Doamna Maria, feciorii patru la număr, ginerii, nepotelul Constantin şi boerul Ianache Văcărescu, sunt duşi pe malul Bosforului, în fata unui chioşc împodobit. În acel chioşc, impăratul turcesc Sultan Ahmed şedea tolănit intr-un scaun scump, inconjurat de boerii săi, iar in fata lor sta un călău cu sabia scoasă. Când Brâncoveanu cu ai săi au ajuns acolo, împăratul îi zise: Ghiaur Brâncovene, eşti pedepsit la moarte cu toţi feciorii tăi; dar te iert, dacă spui unde e averea şi dacă te laşi de legea ta şi treci în legea turcească.

Când auziră aceste grozave vorbe, Doamna Maria şi cu copiii cei mici începură să plângă cu amar, dar Vodă Brâncoveanu răspunse cu hotărîre: Împărate, averea mea câtă a fost tu ai luat-o si alta, cum am mai spus, nu mai am. Iar de legea mea creştinească nu mă las; în ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor; pământul tării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi acum la bătrânete să mă inchin în geamiile voastre turceşti? Nu, împărate! Moşia mi-am apărat, credinta mi-am păzit, în credinta mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei. Dumnezeu să plătească fiecăruia după faptele lui.
Apoi Vodă Brâncoveanu vorbi copiilor săi aşa: Fiilor, fiți cu curaj, am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământeasca. Nu ne-au mai rămas decât sufletele; să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate în fața Mântuitorului nostru lisus Hristos; să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru. Când auzi aceste vorbe, păgânul de împărat porunci să taie întăi băietii, ca să fie chinul tatălui lor şi mai mare. Intăi luară pe măndrul Constantin, feciorul cel mai mare şi îl urcară sus, pe scaunul de tăiere. Tănărul se închină de trei ori cu credintă şi puse liniştit capul pe tăietor.
Sabia călăului îi reteză gătul, iar Vodă Brăncoveanu ziseDoamne, fie voia ta! Apoi tăiară capetele lui Ştefan cel invătat şi cucernic şi lui Radu, acum mirele mortii şi nu al miresei sale care-i bocea intr-ascuns.
Când veni răndul lui Mateiaş, cel mai mic fecior, el începu să plângă şi să se ascundă la sânul mamei sale.  Atunci Brâncoveanu ii porunci să urmeze pe fratii săi şi copilul puse liniştit gătul supt sabia călăului. Patru feciori ca patru brazi tineri, fala lui Vodă Brâncoveanu şi nădejdea casei lui, zăceau acum in nesimtire la picioarele obiditului lor părinte.
Păgânii tăiară apoi capul lui Ianache Văcărescu, boerul de încredere şi vistierul lui Vodă. La urmă veni răndul lui Brâncoveanu. Liniştit şi hotărît Constantin Vodă Brâncoveanu se închină şi zise: Doamne, fie voia ta! şi puse gătul pe tăietor. Călăul dete cu sabia; gătul lui Vodă se frânse, dar nu se despică dintr-o lovitură din trupul chinuit. Şi atunci, o grozăvie, cum scârtâie fierăstrăul când taie lemne, aşa a hârjâit sabia călăului până ce capul nefericitului părinte sări in balta de sânge a copiilor săi.
Aşa se sfârşi casa lui Brâncoveanu, Domnul Românilor, cel bogat, credincios şi drept, în anul 1714, luna lui August în 15 zile, cănd Biserica noastră prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, tocmai în ziua când Brâncoveanu împlinea şaizeci de ani, iar Doamna lui Maria îşi prăznuia ziua numelui. Ca mucenicii cei vechi s-a sfârşit Brâncoveanu şi copiii săi şi ei sunt adevărati mucenici ai neamului nostru românesc. Apoi păgânii le înfipseră capetele în vârful sulitelor şi le purtară prin oraş, iar trupurile le târiră în fata palatului impărătesc şi le lăsară acolo, până seara, ca să le vadă lumea, iar a doua zi le aruncară in mare. Nişte credincioşi pescari le culeseră din mare şi le ingropară pe ascuns in mănăstirea din ostrovul Halchi, lângă Ţarigrad.
Mult chinuita Doamna Maria împreună cu nurorile şi cu singurul nepotel Constantin, scăpat de la moarte ca prin minune, fură închise intr-un oraş turcesc din Asia şi abia după doi ani putură să scape şi să vină in țară, după ce plătiră sume mari de bani.
Iar când a fost in anul 1720, Doamna Maria a adus în tară, pe ascuns, oasele lui Constantin Vodă Brâncoveanu, le-a îngropat cu cinste inbiserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, şi a pus deasupra mormântului candelă, ca să lumineze veşnic locul unde odihnesc oasele slăvitului Domn al Românilor, Constantin Vodă Brâncoveanu.
Iar noi să ne rugăm cu credintă Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru lisus Hristos ca să-i dăruiască cununa cea neveştejită a muceniciei, pe care a gătit-o celor ce şi-au vărsat săngele pentru slava numelui Lui, căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în vecii vecilor, Amin.
sursa : fragment (capitol) din cartea  “Viata si faptele Domnului Tarii Romanesti Constantin Voda Brancoveanu” – Pr. Acad. Niculae M. Popescu – Editura Idaco…dar din har…
christusmonogramm

martiriul-sf-brancoveniScena martiriului Sfintilor Brancoveni, fresca in pronaosul Man. Brancoveanu – Sambata de Sus
 
  La scurt timp după uciderea celor cinci martiri ai dreptei credinţe, mitropolitul grec Calinic al Heracleei (+1726) a alcătuit chiar un Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu, din care s-au păstrat patru înduioşătoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins:
 ”S-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeşnic cu cinci lumânări ce-i luminează pe credincioşi şi sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreună cu copiii lui”.
 O slujbă a noilor pătimitori pentru Hristos a fost alcătuită şi în mănăstirile muntene, circulând în manuscris. Redăm din ea un tropar şi un icos de la slujba Vecerniei:
 Troparul, glasul al 5-lea: ”Pe florile României cele de taină, pe cei întocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfânt domnitorul Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin cel viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit, pre Ianache Văcărescu, cel cu suflet râvnitor… noi toţi trebuie să-i lăudăm şi cu cântări nevinovăţia lor să o fericim, că se roagă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.
 Icosul: ”Ca nişte slugi binecredincioase ale Iubito­rului de oameni, Dumnezeu, apucaţi înainte degrabă, izbâvindu-ne pe noi de tot răul, daţi-ne şi cuvânt de în­ţelepciune, ca să putem lăuda pătimirile voastre:
 Bucură-te, domnitorule şi mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brâncovene.
 Bucură-te, viteazule între mucenici, Ianache, vrednicule de laudă.
 Bucură-te, cel ce cu inimă bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urât, Constantine Brâncovene, fericite.
 Bucură-te cel ce ai îndrăznită ocărîcu cuvinte măreţe pe sultanul cel păgân, Ştefane, alesule între mucenici.
 Bucură-te, râvnitorule cel adevărat al lui Hristos, Radule, prea înţelepte.
 Bucură-te, mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat….
Preluare dupa danratziu

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu