sâmbătă, 23 august 2014

Cum a devenit fotograful Gérard Gascuel călugăr ortodox

22 martie 2011, Interfax
“Fotografia, printr-o scriere de lumină, exprimă ceea ce eu nu pot să spun prin cuvinte. De exemplu, o ramură ninsă, un fruct, toamna, iarna, descriu mai bine realitatea decât un lung răspuns oferit întrebării: Ce este adevărul?” (Gérard Gascuel – Ieromonahul Ioan)
Fotograful Gérard Gascuel (n. 1947, Cévennes, Franța) care a lucrat cu Marcel Marceau și Salvador Dali este acum ieromonahul Ioan. După spusele sale, a luat decizia de a se călugări după ce a auzit un călugăr athonit cântând.
“Aveam 33 de ani, când redactorul șef al unei influente reviste japoneze m-a trimis în Grecia pentru a face un reportaj despre viața călugărilor athoniți”, declara la un moment dat părintele în presa rusească.

Mergând prin mănăstiri, părintele Ioan a ajuns la o mănăstire unde conform unei vechi tradiții se obișnuia păstrarea craniilor călugărilor decedați.
“Am intrat în criptă, iar viața îmi părea deodată a fi împărțită în ‘înainte’ și ‘după’. La întoarcere am întâlnit un călugăr grec și am început să vorbim despre sensul vieții. Nu vorbea engleza prea bine… și dintr-odată a început să cânte!” își amintește părintele Ioan. Acela a fost momentul în care a hotărât să devină călugăr.
“Am luat această hotărâre în câteva secunde. Întorcându-mă în Franța, am trimis reportajul revistei, mi-am vândut bunurile, și am devenit un călugăr obișnuit pe Athos. Mi-am petrecut mulți ani în Țara Sfântă, în Lavra Sf. Sava din deșertul iudaic. Acolo mi-am întâlnit duhovnicul și am realizat că moartea nu este sfârșitul”, povestește părintele despre calea pocăinței sale.
A devenit călugăr, dar asta nu l-a împiedicat să-și păstreze pasiunea pentru fotografie. Între timp a fondat și a devenit starețul unei mănăstiri ortodoxe din orășelul francez Cévennes.
Traducere de Ana Larisa Pospai după textul publicat de Mystagogy, The Weblog Of John Sanidopoulos
Citiți mai multe despre părintele aici.
Pagina sa oficială de fotografie aici.

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu