luni, 9 februarie 2015

Duhovnicii Athosului despre cardurile cu cip

Preluare dupa Manastirea Petru Voda

Argumentele teologice care au stat la baza poziţiei Greciei în anul 1997 au fost oferite sinodului de marii duhovnici athoniţi care au sprijinit descoperirile dumnezeieşti ale Sfîntului Paisie Aghioritul, recent canonizat. Următoarele fragmente sînt transcrise din înregistrările audio (aflate la sfîrşit) efectuate în Muntele Athos în luna Mai 2008 de un duhovnic român:

Părinte Aristide, v-am ruga câteva să ne daţi sfaturi referitor la această problemă (a actelor electronice).

Pr. Aristide: Asta e ceea ce spune Apocalipsa. În final trebuie să înţelegem că oamenii vor să se întoarcă la un fel de idolatrie, cum a fost la început, şi asta după cum se vede, mergem către sfârşit. Ne adună. Templul lui Solomon se pregăteşte, şi se ştie că e templul lui antihrist, nu ştim când va fi gata, dar va fi. Toate aceste dificultăţi pe care le avem, lipsurile, ei ne conduc şi ne adună, să ne strângă din toate părţile, de acolo, de acolo, ca să n-avem de ales şi să spunem: „Bine, doar daţi-ne de mâncare şi vom tăcea”. Nu trebuie să se ia aceste acte. S-a vrut să se facă asta, să se introducă, dar Dumnezeu a întors (situaţia). Dumnezeu va vorbi fiecăruia ce trebuie făcut. Masoneria internaţională e cea care încearcă să le introducă. Prin acest cip vor şti că vorbim, ce vorbim, unde-am fost, tot.

Creştinii întreabă ce să facă acum, dacă se eliberează aceste documente şi ei au nevoie să-şi achite datoriile, să se întreţină, etc.

Pr. Aristide: Nu trebuie să le ia, aceasta este hotărârea.

Şi părintele Paisie Aghioritul a avut descoperire dumnezeiască şi a fost categoric.

Pr. Aristide: Dumnezeu va întoarce (va răsturna) acestea, ne va arăta ce să facem.

Credeţi că aceasta este o problemă importantă?

Pr. Aristide: Dumnezeu ne vrea sfinţi! Trebuie să se adune creştinii. Şi monahi, şi mireni. Şi să rămână cu Hristos.

Dar dacă unii ierarhi sau alţi slujitori vor zice să le luăm, că nu-i nimic?

Pr Aristide: Canoanele Sfinţilor Apostoli spun nu. Dacă eşti creştin şi te întreabă dacă te lepezi de Hristos, cum să asculţi?

… este lepădare?

Pr. Aristide: Cipul nu este pecetea. Cipul e doar pentru a şti tot despre noi. Prin cip înlesnesc pecetluirea. Cipul e chiar pasul înainte de ultima treaptă care este pecetluirea.

Atunci omul, dacă acceptă, este despărţit de Hristos!

Pr. Aristide: Primind aceste acte, e ca şi cum l-am lua pe diavol lângă noi. Nu e lepădare direct, dar îi dai lui toate drepturile. Mai ales funcţionarii publici, profesorii, vor trebui să le ia. Uite aşa ne strâmtorează din toate părţile, ca să ne lege. Dar Dumnezeu poate întoarce (răsturna) toate acestea. Şi războiul. După cum se văd acum lucrurile, către acolo merg: să ne adune. Nu trebuie să luăm cipuri şi acte din acestea.

 *

Părinte Gavriil, am vrea nişte sfaturi, când informatica şi electronica au avansat şi ne pun în postura să luăm acte electronice.

Pr. Gavriil: Părintele Paisie spune clar că nu trebuie să luăm actele electronice. Numărul acesta 666 e numărul diavolului, şi dacă îl luăm şi semnăm, l-am recunoaşte pe satana ca stăpân al nostru. Aşadar nu trebuie să-l luăm! Trebuie să ne închinăm numai Domnului şi Dumnezeului nostru, nu la altcineva, iar în momentul în care am primit acest act suntem de acord cu regulile satanice pe care vor să ni le impună. Cei care primesc sunt ca un element negativ, fiindcă după asta pot foarte uşor să primească pecetea. Părintele Paisie a fost împreună în Sinai cu părintele Adrian, care stătea acolo de 32 de ani, şi aceleaşi descoperiri dumnezeieşti le avea şi acest părinte ca şi părintele Paisie despre documentele electronice. Numărul satanei, 666, este numele lui, şi cei care primesc acest număr – pentru că semnăm actele -, Dumnezeu retrage harul (asupra numelui satanei Dumnezeu nu poate menţine harul! – n.n.) şi nu vom avea puterea să rezistăm când se va veni cu pecetluirea pe mână sau pe frunte, pe toată creştinătatea. Imediat după actele electronice se va trece la etapa următoare, pecetluirea, nu se rămâne la acte electronice, ci imediat se va trece la pecetluire (cum au şi zis). Şi în Grecia sunt diferite opinii, dar marea majoritate nu vor aceste acte. Părintele Paisie Aghioritul spunea că primii care vor lua actele vor fi egumenii şi episcopii. Părintele Paisie mai spunea că mulţi vor lua aceste buletine, şi puţini nu le vor lua… De aceea, duhovnicul trebuie să spună corect şi hotărât că nu trebuie să ia aceste acte. Care le va lua.. la mila lui Dumnezeu… Şi noi ne neliniştim. Nu-i uşor, dar nădăjduim că harul lui Dumnezeu va ajuta. Nu trebuie să le spunem oamenilor să se sperie, dar nici să le spunem că „nu e nimic”. Mulţi părinţi din Sfântul Munte spun că aceste acte electronice îndepărtează de credinţa adevărată. Dacă au 666 sub orice chip, să nu se primească! Prin actele electronice, ne vor controla şi ne vor lipsi de libertatea pe care ne-a dat-o Hristos. Macabeilor li s-a spus să mănânce carne, şi au refuzat, şi au fost martirizaţi. Dacă pentru un lucru aşa mărunt s-au făcut martiri, darămite acum când ne porunceşte Hristos să nu luăm aceste acte, că-L negăm pe Dumnezeu! Sfânta Matrona zice că în vremurile de prigoană vom trăi cu cocoloaşe de pământ, şi tot nu vom muri de foame. Că Dumnezeu va binecuvânta şi pământul, să-l mâncăm, să ne mântuim. Dumnezeu e cel mai bun Doctor şi Iconom şi Arhiereu.

 *

Pr. Ioanis: Dacă poţi, să nu-l iei. Noi nu-l luăm. Alţii vor lua…

Dar ca duhovnic ce să spunem creştinilor care vor un sfat?

Pr. Ioanis: Ce-a făcut Alexei al Rusiei, aşa să faceţi şi sfinţia voastră. Că el n-are legătură nici cu Papa, nici cu buletinele.

Dar el e în Rusia, noi avem altă conducere bisericească în România, nu aparţinem de el.

Pr. Ioanis: Dacă puteţi să nu luaţi (actul), nu-l luaţi.

Dacă nu-l ia şi-şi pierde serviciul, ce vor face? Au reabilitare înaintea lui Dumnezeu, au pocăinţă dacă l-au luat?

Este pocăinţă, dar să nu se ajungă să-şi pună pecetea pe frunte şi pe mână. Dar după câte văd, într-acolo se merge. Iar pe linia roşie e bine să nu mergi. Un om din Cipru deja spunea că avea pecetea pe mână, şi nu mai putea să-şi facă sfânta cruce. Şi în Ierusalim sunt care au deja implant. A venit episcopul Onufrie din Ucraina şi a îndemnat creştinii să lupte să nu-l ia. Dumnezeu vă va arăta ce trebuie făcut, Dumnezeu e iubitor de oameni. Nu-l luaţi. Dar vedeţi întâi ce fac ierarhii, şi să-i întrebaţi, şi apoi mai vedem ce e de făcut. Toţi mucenicii cu luptă şi cu post şi cu rugăciune au ajuns Sus. Sfânta Maria Egipteanca a postit şi iată unde a ajuns! Vedeţi ce poate postul?

 *

Pr. Nectarie: Actele sunt pregătite, dar oamenii s-au împotrivit. Şi Biserica. În 1986 au început şi în 1997 au fost gata. Sfântul Sinod, în 1997 a spus să nu le luăm. Şi Sfântul Munte a spus acelaşi lucru. Toţi au spus nu actelor care au cod de bare sau bandă magnetică, şi celor care au înăuntru un microcip. Telefonul are microcip, dar problema nu este tehnologia, ci scopul cu care se face acest control al oamenilor, căci toate aceste acte sunt înainte-mergătoare, exact înainte de închinarea finală. Toate animalele au început să aibă cip, iar dacă nu au, poliţia are dreptul să le ia. Aşa va fi şi cu oamenii. Au început cu actele, şi vor să ajungă la faza de a le pune în om (vezi legislaţia europeană – n.n.).

Aţi vorbit cu vreun specialist în electronică să vă explice?

Pr. Nectarie: Chiar dacă nu au cip, cod de bare au sigur. Nu se vede în microcip, dar codul de bare face acelaşi lucru: pune numărul asupra obiectului sau animalului sau omului. Un avocat la Uniunea Europeană a afirmat textual să se bage un cod la mână şi la frunte, şi a spus că nu mai trebuie să scoatem cardul, ci să se pună direct pe mână şi frunte.

Sfinţia voastră ce le spuneţi creştinilor să facă?

Pr. Nectarie: Eu nu sunt de acord cu lucrul acesta. Omul credincios nu ia nici obiecte care au microcip. Dacă le spui nu-l lua! … sunt unii oameni în Grecia care nu iau nici lucruri din supermarket care au cod de bare ca să nu ajute venirea lui antihrist. Dacă nu-l ia numai eu, rămân singur, trebuie să fim uniţi încât statul să dea înapoi.

Părintele Paisie spune că şi actul acesta este lepădare.

Pr. Nectarie: Părintele Paisie după ce s-a împotrivit cipului, a plecat să-şi facă mănăstire, unde acum sunt computere, poarta se deschide cu telecomanda, iar părintele Paisie a ştiut toate aceste lucruri şi nu s-a împotrivit acestora.

Pentru că alta este o bancnotă sau un lucru, şi alta este paşaportul sau buletinul care-l identifică pe om.

Pr. Nectarie: Da. Pentru acest lucru nu luăm buletinul. Paşaportul nu este obligatoriu, ne putem dispensa de el. La fel şi telefonul. De acestea te foloseşti, dar buletinul este semnătura şi personalitatea mea, identitatea mea, pentru asta trebuie să nu-l luăm. Celelalte lucruri nu (nu sunt identitare). Dar actul de identitate să nu-l luăm. Asta trebuie să spună Biserica. Noi, în Grecia, ne-am opus, am cerut episcopilor, iar episcopii toţi împreună au spus să nu se ia.

 *

Părinte, aş vrea să ne spuneţi câteva cuvinte în general despre acest subiect, şi dacă prezintă un pericol pentru cel care va lua acest document?

Pr. Partenie: Eu nu sunt de acord cu sistemul acesta european care este conceput de sioniştii care vor să pună în practica Apocalipsa Sf. Ioan. Şi o iau aşa, metodic. Şi eu mă neliniştesc de subiectul acesta pentru că lumea, deşi vede unde merge lucrurile, nu-şi dă seama. Subiectul ar trebui să-i precupe pe toţi creştinii în general, şi mai ales Biserica. Atunci când Biserica nu vorbeşte, adică Sinodul, ce poate să facă un singur preot? Eu personal nu-l iau. Oamenii vor suferi mult din cauza asta, pentru că dacă nu-l iei, nu vei putea să cumperi, să vinzi, să faci nimic, şi oamenii se vor împărţi, se vor face comunităţi, cei ce vor să ţină dreapta credinţă, şi vor fi nevoiţi să ia calea munţilor. Într-o zi o să vină o mare prigoană şi un mare rău asupra Bisericii. Aşa cum a fost în vremea comunismului în Rusia, aşa va fi şi acum. De aceea la sfârșitul vremurilor Dumnezeu a pus deoparte pe Sf. Ilie şi pe Sf. Enoh, fiindcă numai ei îl vor mustra pe Antihrist.

Totuşi, perioada Sf. Ilie şi a Sf. Enoh e atunci când va veni antihrist, acum e o perioada premergătoare.

Pr. Partenie: Într-adevăr, n-am ajuns zilele acelea, dar o să le ajungem, fiindcă după cum merg lucrurile nu suntem departe. Ca duhovnic, dacă spune cineva să nu ia lumea buletinele, va suporta consecinţele. Dacă se vor ridica creştini şi oameni ai Bisericii şi vor protesta, sigur va ajunge foc mare şi subiectul va trebui pus în discuţie.

În Elada iată că s-au făcut proteste.

Pr. Partenie: Şi încă protestează.

Deci e o problemă foarte serioasă pe tema aceasta.

Pr. Partenie: Este una dintre cele mai serioase probleme. Ni se vor impune, fiindcă suntem în Uniunea Europeană.

Ce trebuie să facă creştinii? Să postească, să se roage mai mult?

Pr. Partenie: Spune în Apocalipsă că în vremurile acestea de grea încercare creştinii care vor fi în zilele astea şi se vor împotrivi, vor fi mucenici mai mari decât cei dintâi. Şi va fi mare măcel. Şi dacă încă nu au reuşit să impună buletinele este pentru că s-a împotrivit Biserica. De aceea ei au grijă întâi să îngenuncheze Biserica, şi după aceea au cale liberă. Spune Mântuitorul că apostazia se va petrece, fiindcă nu va trece nici o iotă din Scriptură care să nu se împlinească. Când vedem că guvernele din lume fac legi pentru homosexuale, unde ne aflăm, în ce zile? Ne aflăm în vremuri foarte tulburi.

Deci trebuie rugăciune mai multă, lucrare duhovnicească mai intensă.

Pr. Partenie: Da. De ce credeţi că se petrec atât de multe furturi şi nelegiuiri? Tocmai ei înşişi le înlesnesc, ca să poată mai apoi să pună pecetea, adică apostazia. Noi trebuie să ne vedem de lupta noastră şi să luptăm în continuare.

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu