Any-Mary Dina mărturiseşte:
Mama era gravidă cu mine şi, în prima lună de viaţă în pântecele ei, a încercat să mă dea afară...de 5 ori. A visat o fetiţă de cinci anişori, îmbracată în alb, care îi cerea apă şi, pentru că ea nu îi dădea, o întreba: "Mamă, de ce vrei sa ma omori? Nu ţi-e milă de mine?" După acel vis a încetat să încerce să îşi provoace avortul...
Când avea sarcina 6 luni şi vreo cateva zile i s-a rupt apa. Povestea că avea o burtă imensă... 5 zile a mai stat până a reuşit să nască... Naşterea a fost cel mai mare chin pe care l-a putut avea... Spunea că avea dureri până în creştetul capului... Simţea că îi sunt smulşi ochii din cap. Am fost sarcină pelviană. Am ieşit un copil normal, la 6 luni şi o săptămână! Nu am fost ţinută în incubator.
Când aveam 5 ani, de ziua mea, mama m-a îmbrăcat în alb şi de afara, de la joacă, am alergat în casă să beau apă. Exact scena din vis, cand i-am cerut apa. A întârziat să-mi dea şi o întreb:
Ochii mamei s-au umezit... Amintirea visului din prima luna de viaţă în pântecele ei a revenit...
Când am crescut şi am putut să înţeleg lucrurile corect, mi-a povestit toate acestea...
În concluzie: Încă de când este conceperea, deşi nu este inima formată şi nici trupuşorul, este viaţă pe care Dumnezeu ne-o dă, este sufletul care trebuie să se nască... Fie că are o săptămână embrionul/fatul... sau 99 de ani ca om batran... Viaţa este în trup... Şi este crimă să ucizi. Nu avem dreptul să luăm o viaţă... nici prin avort, nici altcumva...
Viaţa este cel mai minunat dar primit din Mâna lui Dumnezeu... Ce-i dăruim noi în schimb?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu