joi, 25 ianuarie 2018

Ioan Ianolide despre torturile din Inchisoarea Pitesti

S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de tineri deznădăjduiţi s-au aruncat cu mâinile şi capetele în ferestre, cu intenţia de a se sinucide, dar n-au reuşit să moară. După ce au fost vindecaţi de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată şi necontenită nimeni nu poate rezista la infinit. 

Bătaia cea mai obişnuită era cu pumnii şi ciomagul. Bătăuşii ajunseseră mari maeştri în lovituri date la cele mai vulnerabile părţi ale organismului. Sângele care curgea îi întărâta şi mai mult. Au fost rupte coaste, oase, coloana vertebrală. Au fost capete sparte, timpane distruse, ochi scoşi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori de două cuie din perete şi a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Ţurcanu l-a coborât de pe perete şi l-a târât afară, unde autorităţile şi doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Altuia i s-a dat să bea apă sărată şi a murit în chinuri groaznice. Multora li s-au scos unghiile. De mai multe ori s-a folosit picătura chinezească, stropul care cădea în capul victimelor zi şi noapte până înnebuneau.
Bătaia se aplica cu rupta sau sistematic. Mulţi au fost puşi pe ciomag şi bătuţi ori învârtiţi până îşi pierdeau cunoştinţa. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită. 

Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgaşii se urcau sus şi dansau şi loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiţi în plus şi li se astupau gurile cu zdrenţele murdare cu care se spălau WC-urile. 

Ţurcanu avea „figura leului”: culca pe prici o victimă, se aşeza lângă ea şi începea treptat să o sugrume. Ajunsese să cunoască atât de bine reacţiile oamenilor, încât îşi doza asfixierea de mai multe ori, în doze pe care el le simţea potrivite, până ce omul îşi pierdea cunoştinţa. Printre primele victime a fost Bogdanovici, care era un fel de adversar personal al lui Ţurcanu. 

Cineva a observat că în zilele de sărbătoare ori în zilele de post (vineri mai ales) reeducaţii erau şi mai îndrăciţi. De fapt, nu exista nici un moment de destindere. Dacă nu erai sub tortură, atunci erai spectator la tortura altora. 

Mulţi au fost bătuţi cu beţe fine peste testicule şi unii au murit. Altora li s-a smuls părul fir cu fir. Dinţii săreau din gură ca fasolea bătută. Alţii au fost spânzuraţi cu picioarele în sus şi torturaţi. Nici limba nu a fost uitată în torturi.

Fragment din cartea Intoarcerea la Hristos - Ioan Ianolide

Foto: Din albumul Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu