În dimineata zilei de 12 februarie 2013, la ora 03 și 10 minute, Arhimandritul SERAFIM MAN a trecut în lumea dreptilor și a cuvioșilor.
Arhimandritul SERAFIM (Stefan) Man, s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952 a intrat în obștea mănăstirii Rohia, fiind primit de către staretul Justinian Chira, actualul Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului. După un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955 a fost tuns în monahism primind numele de Serafim. În martie 1957 a fost hirotonit ierodiacon apoi ieromonah slujind la mănăstire până în anul 1959. Din anul 1959, după Decretul 410, până în 1971 a slujit ca preot în parohiile Cupșeni, Băiut si Costeni. În 1971 a revenit la mănăstirea de metanie iar în anul 1973 a fost numit staret al mănăstirii Rohia. A condus mănăstirea până în 1984 când, din motive de sănătate, cancer la gât, s-a retras. Preacuvioșia Sa a fost cel care în anul 1980 l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obștea Mănăstirii și l-a călugărit. Părintele Serafim Man a absolvit Seminarul Teologic din Cluj – Napoca şi a fost licentiat al Institutul Teologic Universitar din Sibiu, promotia 1979.
În 6 decembrie 1973, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, a fost hirotesit Protosinghel, iar la 15 august 1982, de hramul mănăstirii a fost ridicat la rangul de Arhimandrit, la 27 decembrie 2012 de sărbătoarea Sfântului Mc. și Arhid. Stefan Preasfintitul Părinte Episcop Justin Sigheteanul i-a acordat în semn de pretuire şi respect „Crucea Voievodală maramureșană”. De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, numele sfântului pe care la primit la botez, a fost ultima data când a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şia fost împărtăşit de către Preasfintitul Justin Sigheteanul ucenicul Arhimandritului Serafim Man. În noiembrie 2010 la împlinirea vârstei de 75 de ani a primit titlul de Cetătean de onoare al Oraşului Târgu Lăpuş.
Duminică, 10 februarie s-a mărturisit şi împărtăşit şi apoi după ani de suferintă, s-a stins ca o lumânare ce a ars cu credintă jertfelnică, cu dragoste fată de Dumnezeu, de mănăstire şi de tot poporul cel dreptcredincios, s-a mutat la Hristos Domnul şi la Maica Domnului pe care a cinstit-O şi iubit atât de mult.
Un om al rugăciunii şi al cărtii, cu chip de înger:
A iubit biserica, rugăciunea, Sfânta Liturghie după ce a fost hirotonit a slujit timp de trei ani neîntrerupt şi după aceea iubirea şi bucuria cea mai mare era slujirea Sfintei Liturghii şi la Sfântul Maslu. A fost duhovnicul monahilor şi monahiilor de la mănăstirile: Rohia, Rohiita, Lăpuşul Românesc, Căşiel, Habra, Breaza, etc. a sutelor de preoti şi a credincioşilor din toată tară, dar mai ales a Înaltpreasfintitului Arhiepiscop Justinian care s-a mărturisit la Preacuvioşia sa în urmă cu şapte zile. Cu timp şi fără timp, în plină zi şi în miez de noapte a fost la dispozitia credincioşilor, tuturor dându-le cuvânt de mângăiere şi întărire în credintă, exemplu al minuni lui Dumnezeu fiind însuşi Preacuvioşia sa prin modul cum Dumnezeu l-a vindecat şi la tinut mărturie timp de 30 de ani de cumplita boală de care a suferit .
A publicat următoarele cărti: Mănăstirea Rohia, Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj - Napoca, 1989; Livada duhovnicească, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului si Clujului, Cluj-Napoca, 1990; editia a doua, 2010; Adevaruri traite, Învataturi folositoare, Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 1993; Un buchet de pilde si învataturi crestine pentru tineri, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 1995; Crâmpeie de propovaduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 1996; Meditatii duhovnicesti, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramuresului si Satmarului, Baia Mare, 2002; Viata si Acatistul Sfântului Serafim de Sarov, Baia Mare, 2004; Rugaciunea domneasca Tatal nostru – tâlcuire, Editura Proema, Baia Mare, 2007. A publicat multe predici si omilii în revistele teologice.
Un staret gospodar şi jertfelnic.
Arhimandritul Serafim Man s-a preocupat mereu de îmbunătătirea stării patrimoniale şi materiale a mănăstirii. Dintre realizările sale amintim: construirea „Casei cu Paraclis”, „Casei Poetului”, „Altarului de vara”, aductiunea apei la mănăstire, introducerea curentului electric, construirea drumului de acces la mănăstire, zidurile de sustinere din incinta mănăstirii. etc. Pe lângă conducerea lucrărilor, la toate acestea a lucrat efectiv cu mâinile şi bratele Preacuvioşiei Sale.
Veşnica să-i fie pomenirea şi Bunul Dumnezeu să-i facă parte de odihnă împreună dreptii şi toti cuvioşii!
Obştea Mănăstirii „Sfânta Ana” ROHIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu