sâmbătă, 23 aprilie 2022

Sfanta Lumina de la Ierusalim – marturia unui tanar care a vazut minunea


Mărturia unui tânăr din România care a văzut venirea Sfintei Lumini de la Ierusalim 

Lumina lui Iisus Hristos de Paşti la Ierusalim 

Luna aceasta toată creştinătatea sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos. Ortodocşii la 8 aprilie, iar catolicii şi protestanţii la 1 aprilie. Această sărbătoare este numită în popor “Paşti”. În fiecare an, când creştinii sărbătoresc Învierea Domnului Iisus, la Ierusalim se petrece o mare minune care arată semnul dat de Dumnezeu ca binecuvântare celor care mărturisesc dreapta credinţă. Minunea constă în apariţia unei lumini necreate care coboară din Cer la Mormântul unde a fost îngropat Mântuitorul Iisus Hristos. În cele ce urmează vom prezenta câteva detalii şi imagini care să ne ajute să înţelegem ce se petrece în acele momente. 

Sfânta Lumină de la Ierusalim vine întotdeauna în Sâmbăta Mare, simbolizând pogorârea la iad a lui Iisus care a adus Lumina celor de acolo. Vine întotdeauna numai la ortodocşi, iar aceştia o împart şi celor de alte confesiuni care doresc să o primească. Ea nu arde timp de trei minute, iar după aceea devine flacără normală. În timpul când nu arde oamenii o pun pe cap, pe haine, pe faţă etc., gesturi prin care işi exprimă bucuria că au ajuns să o primească. După ce trec cele trei minute nu mai pot face acest lucru deoarece ea începe să ardă. 
Momentul este supravegheat de NASA şi alte instituţii israielitene şi internaţionale. Astfel Mormântul este controlat cu câteva zile înainte cu ajutorul unor aparate speciale care să detecteze posibile surse de foc, iar apoi se sigilează de către poliţie şi reprezentanţii mai multor religii care verifică Mormântul. În ziua de Sâmbăta Mare, la vecernie, patriarhul ortodox merge la Sfântul Mormânt însoţit de poliţie şi reprezentanţi ai religiei musulmane şi evreieşti care au datoria să îl verifice şi să îl controleze pas cu pas până în momentul venirii Sfintei Lumini. 

Lumina vine diferit in fiecare an. Uneori vine în formă de rază, alteori în zig-zag, alteori în formă de spirală, alteori în formă de globuri de foc etc. Coboară din Cer, se aşează deasupra cupolei bisericii şi intră în interior. Ea merge direct la Mormântul lui Iisus Hristos unde este primită de patriarh. Apoi patriarhul iese afară din Mormântul Sfânt şi o împarte la credincioşii prezenţi. Uneori Lumina Sfântă vine şi direct la oamenii ce sunt în biserică. Pentru că este foarte multă lume venită din toate ţările, poliţia, împreună cu Patriarhia de Ierusalim, a făcut câteva reguli de organizare prin care să asigure buna desfăşurare a evenimentului. În anul 2016, Lumina a venit in formă de rază. Fiind cu părinţii mei acolo am avut ocazia să ne bucurăm de vederea acestei minuni dumnezeieşti. A fost o stare duhovnicească înălţătoare. 

În acea zi, la Ierusalim vin credincioşi din Grecia, Rusia, România, Ucraina, Serbia, Franţa, Anglia, Spania, Italia etc., care vor să vadă cu ochii lor cum vine Sfânta Lumină şi să se bucure de acest lucru. Pe internet se găsesc poze şi filmări în care se vede cum vine Sfânta Lumină la Sfântul Mormânt. În aceste imagini se observă că Ea nu se împrăştie niciodată ca lumina soarelui, ci vine într-un mod deosebit. Cei prezenţi în biserică au o bucurie foarte mare. În acele momente fiecare uită că cineva l-a supărat, că are probleme de rezolvat etc., pentru că bucuria pe care o simte fiecare nu este din lumea aceasta, e o bucurie duhovnicească care depăşeşte limitele pământeşti. Acolo grecul cu românul şi cu rusul se întâlneşte cu sârbul, cu ucraineanul sau cu bulgarul sau cu alt om din altă ţară. Toţi se simt ca fraţii, se îmbrăţişează de bucurie, chiar dacă nu s-au întâlnit înainte şi nu se cunosc. Toţi simt bucuria de a fi din familia lui Hristos. 

Oamenii de ştiinţă au cercetat amănunţit cum vine această Lumină din Cer, dar nu au reuşit să găsească nici până azi o explicaţie. Aparatura şi tehnologia din dotare care există în momentul de faţă nu poate reproduce o lumină asemănătoare, o flacără care să nu ardă timp de trei minute. Printre cei care au făcut investigaţii au fost cei de la NASA, CIA, KGB, MOSAD etc., dar nu au găsit nici o explicaţie, ceea ce dovedeşte că această minune depăşeşte limitele raţiunii şi ale logicii umane. 

Uneori ortodocşii au fost scoşi cu forţa din Sfântul Mormânt pentru a veni lumina la cei de alte religii. Aşa s-a întâmplat în anul 1421 când arabii, care stăpâneau atunci în Ierusalim, i-au scos pe ortodocsi afară din biserică. Patriarhul ortodox a stat afară lângă intrare, iar Lumina nu a mai venit înauntru la armeni ci afară la patriarh. A intrat prin unul din stâlpii de la intrare pe care l-a crăpat, iar apoi a mers direct în fitilul de la lumânarea pe care o ţinea în mână patriarhul. Stâlpul crăpat se păstrează şi azi, iar deasupra se găseşte o plăcuţă din marmură pe care scrie cum s-a întâmplat minunea. Un caz similar s-a petrecut în anul 1112 când armatele cruciate au cucerit Ierusalimul. L-au scos afară pe patriarh, iar lumina nu a venit. După trei zile, când patriarhul ortodox a intrat în Sfântul Mormânt, Lumina a venit în lumânarea sa. Acestea s-au petrecut în urmă cu sute de ani şi se găsesc scrise în cartile de istorie ale Sfântului Mormânt. 

În anii când Paştile cad la date diferite, Sfânta Lumină vine doar în ziua când Învierea Domnului este sărbătorită după calendarul ortodox. Dacă se întâmplă ca Paştile să cadă în aceeaşi zi la toţi creştinii are loc o înţelegere între reprezentanţii cultelor creştine mai importante (ortodocşi, catolici, armeni, copţi etc.) care au acces la Sfântul Mormânt. Fiecare intră la o oră stabilită de comun acord. Şi în această situaţie Lumina Sfântă vine tot la Patriarhul ortodox. Pentru ca ceilalţi reprezentanţi religioşi să nu fie lipsiţi de această binecuvântare de la Dumnezeu, patriarhul le dă şi lor voie să ia Lumina din lumânarea lui. 

Bogdan Vaida - elev în Oradea

sursa: ZiarulVolohilor nr. 7
vedeti aici:  http://ziarul-volohilor.simplesite.com/439392079







Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu