Nota: Articolul a fost scris inainte ca zilele 6 si 7 octombrie sa fie decise ca fiind zilele in care va avea loc Referendumul pentru normalitate (Vlad Herman)
Iată câteva știri nefiltrate dintr-o societate în care ideologia de gen a devenit normă juridică:
Alexis Lightcap, o tânără liceană din Pennsylvania, a constatat la un moment dat că la toaleta și la vestiarele fetelor din liceu aveau acces și băieții. Mergând la director să reclame acest lucru, i s-a replicat că: „Aceasta este noua politică a școlii, e ceva firesc și lucrurile așa vor merge de-acum înainte”. Și asta pentru că școala, fără să avertizeze pe nimeni, le-a acordat elevilor permisiunea să aibă acces la vestiare, dușuri și dormitoare în funcție de genul pe care îl preferă fiecare la un moment dat. Astfel, dacă într-o anumită perioadă te identifici ca băiat, te duci la „Băieți”. Dacă ulterior îți dai seama că preferi să fii fată, te duci la „Fete”. Tânăra a dat în judecată școala pentru încălcarea intimității și securității ei, însă a pierdut atât procesul, cât și recursul.
La un liceu din statul american Delaware, o femeie cu barbă, ce s-a prezentat ca „bărbat heterosexual care poate naște copii”, căsătorit cu o femeie biologică, a venit să-i învețe pe copii că identitatea de gen nu ține de sexul biologic, nici de ceea ce-ți induc părinții și societatea, ci de „ceea ce simți tu că ești”. De altfel, părinții care susțin că disforia de gen este ceva anormal sunt catalogați de autorități drept dușmani ai propriilor copii. Astfel, în Statul Ohio, o familie a pierdut custodia fiicei lor adolescente pentru că nu a fost de acord cu tratamentul hormonal de schimbare a sexului pe care minora dorea să-l urmeze. Argumentul psihoterapeuților și psihiatrilor LGBT – această nouă poliție a „protecției copilului” – a fost că tânăra s-ar putea sinucide dacă nu este „confirmată” în identitatea de gen pe care și-a ales-o.
În virtutea aceluiași tip de legislație, în Norvegia funcționează „Serviciul pentru Bunăstarea Copilului”, cunoscutul Barnevernet, care – o știm deja prea bine – răpește copiii din familii sub pretexte hilare și îi dă ulterior spre adopție unor „familii” non-binare.
Recent, guvernul german a propus parlamentului un proiect de lege prin care să fie menționat un al treilea gen în actul de identitate. Și, pentru că această realitate trebuie să se reflecte cumva și în limbă, se creează și o nouă gramatică. Astfel, cei care nu se simt reprezentați de sexualitatea binară (bărbat-femeie), semnificată prin pronume personale el–ea, pretind să fie apelați cu așa-numitele pronume non-binare. De pildă, în engleză, zir denumește bărbatul transgender, iar ze, femeia transgender. În Canada, în Franța și nu numai, părinții unui copil nu mai sunt numiți „tată” și „mamă”, ci „părinte 1” și „părinte 2”, pentru a nu-i discrimina pe „părinții” homosexuali. Mai mult, termenul juridic de „femeie însărcinată” se vrea înlocuit cu cel de „persoană însărcinată”. De altfel, ideologiile de gen urmăresc să înlocuiască treptat termenul de „om” cu cel de „persoană umană”, să elimine noțiunile de „bărbat” și „femeie” și – culmea absurdului! –, până și terminologia anatomiei genitale a omului se dorește a fi modificată, pentru a elimina orice aluzie la binaritatea sexuală.
„Mami, eu nu vreau să fiu băiat!”
În Canada, în 2016, a fost implementată strategia educațională Sexual Orientation and Gender Identification (SOGI), pe baza căreia copiii sunt învățați de la grădiniță că „unii sunt băieței, alții sunt fetițe, alții aparțin unui gen care este o combinație din amândouă, în timp ce genul altora nu seamănă cu nici unul dintre ele”. Ca materiale didactice sunt folosite cărticele precum 10.000 dresses, în care copilașii învăță cum să se îmbrace ca să-și exprime corect genul interior. Sau învață cântecele ca Rainbow Song, cu versuri cum ar fi: „Sexul nu decide cum te porți. Unor băieței le place să se gătească, unor fetițe le place să prindă șerpi”. Toate acestea sunt atât de bulversante la această vârstă, încât o fetiță s-a întors acasă plângând și i-a spus mamei: „Mami, eu nu vreau să fiu băiat!”, iar alt copil și-a întrebat confuz părinții: „Eu ce sunt înăuntrul meu, băiat sau fată?”. Potrivit strategiei, orice material didactic care nu promovează fluiditatea de gen și se bazează pe realitatea biologică și științifică a celor două sexe este considerat discriminatoriu.
În Statul american Delaware, prin eforturile energice și disperate ale asociațiilor de părinți, a fost respins în august anul acesta un proiect de lege (Reglementarea 225) care urmărea să le permită copiilor, începând de la vârsta de grădiniță (5 ani), să-și schimbe identitatea de gen și de rasă fără acordul părinților – și fără chiar să li se aducă la cunoștință acestora! –, factorul decizional fiind autoritățile școlare. Copiii erau încurajați să păstreze secrete față de părinți, sub pretextul că părinții ar putea traumatiza copilul în cazul în care s-ar identifica cu alt gen decât sexul său biologic. Noutatea acestei reglementări stă în faptul că, în afară de diferențierea artificială între sex biologic și identitate de gen, se introduce și diferențierea între rasă biologică și identitate de rasă. Adică, din punct de vedere biologic, eu pot fi alb, dar psihologic să mă simt negru, deci identitatea mea este de negru sau viceversa. Probabil că în curând se va introduce în legislație și diferențierea dintre specie biologică și identitate de specie. De pildă, un cal biologic se poate simți la un moment dat crocodil, sau un om biologic se poate simți azi pisică, mâine papagal și, când îi convine lui, redevine om.
De altfel, fenomenul acesta al disforiilor de gen sau de specie nu e ceva tocmai nou în istoria umanității. E suficient să ne amintim de împăratul roman Caligula care, simțindu-se o ființă mai presus de condiția umană, un zeu pe pământ, voia să apară înaintea supușilor ca „fiind orice, numai ființă umană și împărat nu”, după cum remarcă Dio Casius. Astfel, uneori se îmbrăca în haine femeiești, își punea pantofi de femeie și peruci, ba chiar locuia sub același acoperiș cu Incitatus, calul său preferat, pentru care amenajase un grajd de marmură cu o iesle de fildeș și hotărâse să-l ridice la rangul de Mare Consul. Din fericire, Caligula nu a mai apucat să oficieze înalta ceremonie, pentru că ofițerii gărzii pretoriene i-au amintit de prea umila-i condiție umană la anul 41 d.Hr. Diferența dintre antici și noi este că Antichitatea nu a impus vreo lege care să normativizeze aceste anomalii…
Ideologia de gen devine normă și la noi în țară
Toate astea nu mai sunt simple excentricități occidentale sau ciudățenii din categoria „Știați că?”, lucruri care la noi nu se pot întâmpla niciodată, pentru că „Noi suntem creștini, noi suntem tradiționali…” etc. Din păcate, începând din iulie anul acesta, legislația va permite și la noi asemenea experimente. Este vorba, în afară de „Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați” (HG 365/24.05.2018), de legile 174 și 178/2018, adoptate în iulie a.c., prin care ideologia de gen devine normă și la noi în țară, oferind cadrul legal pentru reeducareade gen. În numele acestor legi, Ministerul Educației are de-acum obligația de a modifica manualele școlare și de a organiza programe de promovare a ideologiei de gen, stigmatizând stereotipurile de gen, adică tot ce știam noi că înseamnă familie și educația copiilor.
Nici firmele de publicitate nu sunt scutite de aceste reglementări. Astfel, de-acum înainte, reclame cu bebeluși în brațele mamelor, cu femei care își îngrijesc frumusețea sau folosesc mașini de spălat performante sau cu bărbați care conduc automobile, fac efort fizic sau repară lucruri vor fi sancționate ca discriminatorii. În același timp, reclamele care înfățișează cupluri de îndrăgostiți vor fi socotite de-a dreptul homofobe! În schimb, vom începe să vedem reclame precum cea lansată de Căile Ferate Austriece, în care era promovat cardul de familie prin imaginea unui cuplu de bărbați care pleacă în călătorie cu bebelușul „lor”.
Mai este vreo soluție? Da, soluția este Referendumul pentru familie.
După ce am acceptat pasivi (sau mai degrabă ignoranți) ratificarea Convenției de la Istanbul în țara noastră (2016), care oferă baza teoretică pentru asemenea reeducări, și după ce legile 174 și 178/2018 au fost adoptate fără măcar să aflăm de existența lor, cel puțin în al doisprezecelea ceas să arătăm că suntem responsabili față de copiii noștri printr-o atitudine fermă la Referendumul pentru familie. Să amintim succint că acest demers urmărește definirea termenilor de „soți” ca „bărbat și femeie” în definiția constituțională a căsătoriei, eliminând posibilitatea interpretării căsătoriei în favoarea ideologiei LGBT – cu tot ce am văzut că implică acest lucru.
Data Referendumului urmează a fi stabilită la prima întrunire a Parlamentului României de după vacanță și, cel mai probabil, se va organiza în ultima duminică din septembrie sau într-una din următoarele două duminici din octombrie. Pentru a fi validat, e necesar să participăm minim șase milioane de români și să exprimăm ce credem noi despre căsătorie, dovedind în fapt cât de tradiționaliști și de creștini suntem. Și, mai ales, cât de mult ne pasă de copiii noștri.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere