Sâmbătă, 19 Martie, ora 17.30, va avea loc la Teatrul Luceafărul din Iași, conferința anuală în memoria martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de ocrotirea și pilda mucenicilor lui Hristos și eroilor acestui neam obidit și mult încercat. Ani la rândul, osemintele și icoanele acestor mucenici ai Bisericii au izvorât mir și daruri de vindecări celor bolnavi. Sfinții noștri vor să fie proslăviți, vor să ne ajute în biruința noastră personală dar și în cea a crezului nostru comun de reînviere duhovnicească pe acest pământ românesc și profund ortodox.
Cinstind memoria Părintelui Justin Pârvu, inițiatorul acestor conferințe de mărturisire a lucrărilor minunate ale sfinților din închisori, conferențiarii precum: Arhim. Hariton, starețul mănăstirii Petru Vodă, maica stareță stavrofora Justina, stareța mănăstirii Paltin, Pr. Prof. Mihai Valica, domnii senatori Sorin Lavric și Claudiu Târziu, doamna Zoe Rădulescu și Monahul Valerian Grecu (supraviețuitori ai gulagului comunist), teologul Danion Vasile și alții vor încerca sa transmită, pe cât este cu putință, o parte din suflul și vitejia martirilor, precum și virtuțile creștine cu care aceștia și-au desăvârșit sufletul.
Să avem rugăciunile și ocrotirea Părintelui Justin și a tuturor sfinților români din închisorile comuniste! Amin!
Sursa: atitudini.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu