Pe la jumătatea anilor ’90 mi-a atras atenţia un fapt cel puţin ciudat, care m-a şocat prin semnificaţia sa. Aflam dintr-un ziar că, într-o peşteră din Australia, trăieşte un bărbat care şi-a propus ca scop pe lumea asta nici mai mult, nici mai puţin decât să strice fecioria cât mai multor fete. Că un nebun ar ţinti spre un asemenea „palmares” este un lucru care, poate n-ar mira pe nimeni; surpriza venea însă din faptul că bărbatul fusese luat în serios! Sute de fete din Europa şi America, auzind despre „omul din peşteră”, făceau efortul de a călători până la capătul lumii pentru a se „elibera” într-un mod cât mai excentric de fecioria lor. Nici când am aflat de sinuciderea în grup a membrilor sectei lui Jim Jones nu am fost atât de surprins – căci, şi în cazul discutat mai sus, tot despre un fel de „sinucidere în grup” este vorba. Absurdul ştirii din ziar depăşea însă în cel mai înalt grad toate celelalte pe care le auzisem până atunci.
Răspunsul la mirarea mea l-am primit abia după câteva zile, când am realizat faptul că fetele acelea, atunci când porneau în călătoria spre Australia, nu mai erau cu adevărat fecioare, în sensul spiritual al cuvântului. Virginitatea lor nu mai era decât una de natură somatică sau biologică – care nu este totul, atâta timp cât nu este asociată cu o minimă conştiinţă a ruşinii, a neprihănirii pământului propriului suflet şi trup. Căci încununarea fecioriei trupeşti, tăria şi zidul ei de apărare este însăşi fecioria sufletească. Vedem asta şi din faptul că doar în cazul oamenilor este folosit cuvântul „feciorie”, tocmai pentru că au suflet raţional, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În cazul animalelor nu întâlnim acest termen, deşi, în mod firesc, şi la ele se poate vorbi despre o primă relaţie de împerechere.
