Maica Heruvima: O TÂNÃRÃ FATÃ DE ROMÂNI UCISÃ PENTRU CÃ NU A VRUT SÃ SCRIE ÎMPOTRIVA CREDINŢEI STRÃBUNILOR EI

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte, de mai bine de 5 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursã de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gurã de Aur, şi dovedea, în aceastã lucrare, cã textul tipãrit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolãri şi modificãri faţã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţã de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru cã a luat textul tradus la Neamţu, care se gãseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Românã, şi l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observaţie – a mea, de data asta – ar fi aceea cã pãrinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel dupã ediţiile apusene ale Sfinţilor Pãrinţi, ci doar dupã manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus sã se înscrie la doctorat. 

Tweet

Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos

Tweet

Se implinesc trei ani de la plecarea la cele vesnice a Arhiepiscopului Justinian Chira

Miercuri, 30 octombrie, se implinesc trei ani de cand Arhiepiscopul Justinian Chira a trecut la cele vesnice.

Cu acest prilej, astazi, incepand cu ora 9,oo, s-a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea “Sfanta Ana” Rohia, dupa care s-a oficiat slujba Parastasului la mormantul ierarhului.

Conform basilica.ro, IPS Justinian Chira s-a nascut la 28 mai 1921, in satul Plopis din judetul Maramures, dintr-o familie de tarani evlaviosi, la botez, primind numele de Ioan. A urmat scoala primara in satul natal (1928-1934).

Tweet

SINAXAR 28 OCTOMBRIE: Viața Filosofului Martir MIRCEA VULCĂNESCU, alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă

SCHIŢĂ BIOGRAFICĂ. PRIMII ANI DE ŞCOALĂ

S-a născut pe 3 martie 1904[1], la Bucureşti, ca al doilea copil al lui Mihail Vulcănescu, care a fost 41 de ani funcţionar al Ministerului Finanţelor, şef al serviciului Contabilităţii Casei de Depuneri, apoi al Regiei Monopolurilor Statului, inspector financiar şi unul din întemeietorii Societăţii Generale a Funcţionarilor publici, al cărei preşedinte a fost. Mama, Maria, născută Tomescu, la Slatina, în 1876 este fiica lui Mihail Tomescu, moşier, proprietar al moşiei Potcoava, judeţul Olt şi alegător la divanul din 1854 şi al Elisabetei. Primele trei clase ale şcolii primare le urmează la Institutul Anglo-German din Bucureşti, iar clasa a patra, la Şcoala primară de Stat de la Lucaci, unde absolvă cursul primar.

Studiile secundare le face în frământarea războiului trecut: clasa întâia şi a doua la Liceul Matei Basarab din Bucureşti (1914-1916); clasa a treia, particular, la Liceul refugiaţilor de pe lângă Liceul Naţional din Iaşi (1917-1918). Îşi dă capacitatea la Gimnaziul din Tecuci (vara 1918) şi o finalizează la Liceul Lazăr din Bucureşti (1918-1919); clasa a şasea şi a şaptea, ca particular, la Liceul Matei Basarab din Bucureşti (1919-1921); clasa a opta, ca particular (vara 1921), la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, unde îşi susţine bacalaureatul (octombrie 1921)[2].

Încă din adolescenţă scrie poezii şi eseuri (Conştiinţa naţională la români, Cine e poetul românismului), devine cercetaş la 12 ani, iar la 16 ani se înscrie în Societatea culturală Înfrăţirea românească.

ACTIVITATEA CULTURALĂ ŞI CARIERA PROFESIONALĂ

Nu cred în politică. Nu vreau fericirea lumii cu de-a sila. Nu vreau omul abstract, „umanitatea”, ci omenia[3].

În 1921 se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere şi la Facultatea de Drept din Bucureşti, devenind membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini din România (ASCR) în al cărei Buletinpublică numeroase articole. De o răscolitoare limpezime sunt lucrările filosofice pe care le scrie în timpul studenţiei: Cercetări asupra cunoştinţei, Introducere în fenomenologia teoriei cunoştinţei, Misticismul şi teoria cunoştinţei. Tot acum elaborează proiectul lucrării Sistemul meu filosofic: existenţialismul.

Tweet

Sfantul Dimitrie cel Nou sau Basarabov

Preluare dupa crestinortodox.ro

„Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”

Prăznuim astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici, în Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfânt? Când şi cum a trăit? Ce fapte de seamă a făcut, pentru a fi cinstit astăzi de milioanele de credincioşi de pe întinsul ţării noastre şi al Bulgariei vecine? Răspunsul îl vom avea dacă vom asculta istoria vieţii lui, din care vom desprinde şi învăţătura cea de folos pentru sufletele noastre.

De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie. Era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui. Crescând cu anii, s-a făcut păzitor de vite: păzea pe câmp vitele satului, ducându-le la păşune. În liniştea câmpului, pe malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, Făcătorul a toate, şi la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului. Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri. Era bun şi milostiv şi cu oamenii şi cu vitele pe care le păzea. Ca un bun păstor, le ducea totdeauna la păşunea cea mai grasă şi la apa cea mai limpede, mânându-le din urmă cu vorbe blânde. Dacă vreuna se răzleţea din turmă, o readucea înapoi cu dragoste şi răbdare. Aducea uneori în sat şi vitele rătăcite ale altora, care nu-i fuseseră încredinţate spre pază.

Tweet

ZIUA ARMATEI ROMÂNE a fost sărbătorită la Valea Uzului, de peste 1000 de români din toată țara

Tweet

Monahul Galaction Ilie de la Mănăstirea Sihăstria – aspru postitor, mai ales miercurea şi vinerea

Monahul Galaction Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria (1882-1946)

Acest călugăr îmbunătăţit s-a născut în comuna Pipirig (Neamţ), din părinţi săraci. În tinereţe a fost cioban la oile satului. Apoi, dorind să urmeze lui Hristos, în anul 1918 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Sihăstria, în anul 1925 a primit tunderea monahală de la stareţul Ioanichie.

Aici a avut aceeaşi ascultare binecuvântată. Timp de 25 de ani a păstorit oile mănăstirii. În toamna anului 1946 s-a mutat la cele veşnice cu sufletul împodobit de multe fapte bune.

Tweet

Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cu cât sufletul este mai puţin cultivat, cu atât este cuprins de patimi mai sălbatice"

Când sufletul se obişnuieşte cu păcatul, care este nemilos, boala sa iese la suprafaţă şi este văzută de toţi. Dar aşa cum porcul, atunci când se tăvăleşte în noroi, este mulţumit şi nu mai simte mirosul murdăriei, la fel şi omul, când este robit de obiceiul cel rău, nu-şi mai dă seama de mirosul greu al păcatelor sale, pentru că se obişnuieşte cu ele. 

Şi aşa cum pământul peste care aruncăm seminţe este cu neputinţă să dea roade dacă nu este udat, la fel se întâmplă şi cu sufletul, care nimic bun nu rodeşte, oricâte cuvinte i-am spune noi, dacă el nu a fost mai întâi udat cu apa vie ce izvorăşte din Sfintele Scripturi.

Ce creşte pe pământul care nu este cultivat? Spini şi buruieni. Ce creşte în sufletul care nu este cultivat duhovniceşte? Fapte necurate şi viclene. Cu cât un pământ este mai puţin cultivat, cu atât cresc buruieni mai multe şi mai sălbatice. Cu cât sufletul este mai puţin cultivat, cu atât este cuprins de patimi mai sălbatice, înmulţindu-se păcatele sale, care îl duc la moarte.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Tweet

Părintele Justin despre datoria părinților de a se spovedi

Părintele Justin despre datoria părinților de a se spovedi:

„Dar nu numai în cele patru posturi creștinul se poate spovedi. El se poate spovedi și în ziua de Paști și în ziua de Crăciun și în ziua de Bobotează. De ce, când ai o durere de măsele și nu poți dormi o juma’ de noapte, o noapte, imediat zici: „Hai la dentist, hai să-i punem ceva, s-o scoatem, ori o tratăm, că nu se mai poate!”. 

Ei bine, la fel trebuie să fie și cu păcatul săvârșit. Nu trebuie lăsat acoperit, că se depune uitarea peste el. Mâine vin altele și altele și în felul acesta se adaugă zi de zi la păcate și nu mai poți face nimic. De aceea păcatele trebuie spovedite cât mai des și cât mai atent. Și toate păcatele celor nespovediți rămân asupra copiilor lor. Și atunci copiii aceștia trag toate ponoasele, trag toate urgiile, toate urmările rămân asupra lor.”

Sursa: Manastirea Paltin Petru Voda 

Tweet

Parintele Gheorghe Calciu despre Parintele Constantin Sarbu: "asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic"

În mai 1963 am fost eliberat din închisoarea Aiud, după 15 ani de detenţie și adus direct la Viișoara, lângă comuna Mărculești - Slobozia, un sat de exilaţi bănăţeni, cu casele zidite din lut, cu curţi frumoase, pomi roditori îngrădini și străzi largi, bine îngrijite, deși când ploua, pământul se înmuia și se făcea o mocirlă care ajungea până la genunchi. Acolo fusese un câmp de mazăre, un câmp imens de Bărăgan.

Bănăţenii arestaţi și deșertaţi pe acel câmp s-au văzut sub cerul liber, fără niciun adăpost, cu copii, cu bătrâni, cu bolnavi și fără nici un fel de posibilitate de a supravieţui. Erau păziţi de ostași, ca nu cumva să intre în pădurea din apropiere și să dispară. O situaţie de neînchipuit, fără acoperiș, fără toalete, fără nimic altceva decât ceea ce putuseră să ia din casă în momentul când mașinile securităţii i-au ridicat și i-au dus în Bărăgan.

Tweet

Viata Parintelui Constantin Sarbu, un sfant al inchisorilor, ucis pe masa de operatie de comunisti

Articol apărut în nr. 21 din “Familia Ortodoxă”.

(10 ianuarie 1905, Bujor – Galaţi – † 23 octombrie 1975, Bucureşti)

„Am stat cu Părintele Constantin Sârbu la Viişoara (în domiciliu obligatoriu) câteva zile, până mi s-a repartizat o casă, timp în care rănile mele sufleteşti au început să se vindece. Ciudat, el nu ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare alături de el”. (Părintele Gheorghe Calciu)

Părintele Constantin s-a născut într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie necăjită de ţărani. A rămas orfan de mic şi a fost crescut de bunica sa, o femeie foarte săracă dar credincioasă, care i-a sădit din pruncie în suflet dragostea de Biserică. Pronia lui Dumnezeu l-a purtat pe tânărul Constantin prin aspre încercări – sărăcie, lipsuri, muncă istovitoare pentru a se întreţine – până a ajuns să termine Seminarul şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După evlavioasa lui bunică, cel ce şi-a pus adânc amprenta duhovnicească asupra sufletului său a fost părintele Toma Chiricuţă de la biserica Zlătari din Bucureşti, mare predicator şi duhovnic iscusit, care crease un adevărat curent duhovnicesc în capitală. La biserica din Zlătari, sub înrâurirea părintelui Chiricuţă, tânărul Constantin face, în perioada studenţiei, ucenicia slujirii lui Hristos în Duh şi Adevăr. Nu peste multă vreme, primeşte Sfânta Taină a Preoţiei, după care sufletul său însetase din pruncie.

Tweet

Episcopul-martir Nicolae Popovici, sau despre curajul de a rosti

Pesonalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române din veacul XX, Nicolae Popovici este relativ putin cunoscut fată de cum ar merita să fie. S-a născut în 1903 în comuna Biertan, din fostul judet Târnava Mare, si-a făcut studiile secundare la liceul „Andrei Saguna” din Brasov si pe cele universitare la Facultatea de Teologie din Cernăuti, unde a sustinut si un strălucit doctorat pe tema epiclezei euharistice.

Un timp a fost profesor la Sibiu, pentru ca în aprilie 1926 să fie ales episcop al Oradiei Mari. În noua calitate de episcop, a dovedit că nu este numai un erudit ci si si un om de actiune, stiind să îmbine cuvântul cu fapta. Era în acelasi timp stăpânul turmei dar si slujitorul ei umil, impunând tuturor prin puterea exemplului personal. Din îndemnul său, 12.000 de concubini din eparhia Oradiei s-au cununat civil si religios, primind astfel binecuvântarea bisericii.

Tweet

Din viata Sfintei Cuvioase Parascheva

Foto: basilica.ro

Tweet

Viata Parintelui Vichentie Mălău, de la Mănăstirea Secu (1887 - 1945)

Parintele ieroschimonah Vichentie Malau este unul dintre cei mai mari parinti duhovnici care au trait si s-au nevoit in manastirile nemtene. Nascut in anul 1887, intr-o localitate din judetul Neamt, si trecut la cele vesnice in anul 1945, parintele Vichentie Malau a dus o viata sfanta, lasand in urma o mana de ucenici cu vietuire inalta, unul dintre acestia fiind chiar parintele Cleopa Ilie, de la Manastirea Sihastria.

Parintele Vichentie Malau s-a nevoit, in post si rugaciune, la Manastirea Secu. Aflata in comuna Vanatori, judetul Neamt, aceasta manastire isi are inceputul candva in jurul anului 1500, cand pe valea paraului Secu vietuiau mai multi sihastri. In anul 1530, sub indrumarea ieroschimonahului Zosima, de la Manastirea Neamt, sihastrii din zona vor intemeia un schit smerit. Domnitorul Petru Rares (1527-1546) cladeste biserica schitului lui Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii.

Tweet

Viata Parintelui Neonil Buzila, mare staret al Manastirii Neamt (1789-1853)

Din cartea Patericul Romanesc - Arhimandrit Ioanichie Balan

Arhimandritul Neonil Buzila a fost cel mai renumit staret al Manastirii Neamt din secolul XIX. Personalitatea sa se impune in istoria monahismului nostru, atat prin inalta sa traire duhovniceasca si prin intelepciunea cu care a crescut atatea suflete in dragostea de Hristos, cat si prin devotamentul cu care s-a pus pe sine si intreaga manastire in slujba Bisericii, a neamului si a aproapelui.

Staretul Neonil s-a nascut in satul Valea Seaca-Suceava, in anul 1789. Parintii sai, desi saraci, i-au dat o crestere aleasa. In anul 1802, cand avea numai 12 ani, a intrat in viata monahala, fiind incredintat unchiului sau, arhimandritul Ilarie, din Manastirea Neamt. In anul 1808 a fost calugarit, iar mai tarziu, hirotonit diacon si preot.

Intre anii 1827-1832 a fost preot slujitor si duhovnic la Catedrala mitropolitana din capitala Moldovei, fiind pretuit si cautat de toti locuitorii orasului, "caci era dulce la cuvant si la toti primit si iubit". Intre anii 1832- 1834, ca staret al Manastirii Barboi din Iasi, s-a ingrijit de reinnoirea acestui sfant lacas, fiind cinstit cu treapta de arhimandrit.

Tweet

Bat clopotele la Manastirea Diveevo (Rusia)

Tweet