luni, 28 noiembrie 2011
30.000 de oameni l-au comemorat pe Parintele Arsenie Boca, la mormantul de la Manastirea Prislop
duminică, 20 noiembrie 2011
Alte cuvinte ale Părintelui Arsenie Boca spuse la Biserica Drăgănescu
Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vede atât de curat.
Copiilor care nu mănâncă lapte să li se facă plăcintă cu brânza şi lapte.
Onania are urmări foarte grave.
Să ne ferim de yoga ca de şarpe. Noi, creştinii, nu avem nevoie de aşa ceva, şi aici e lucrătura dracilor.
Îşi bat joc dracii de voi ca să vă certaţi.
N-ai să găseşti Sfinte Moaşte mai sfinte ca Sfânta Cruce.
Mântuitorul n-a forţat pe nimeni.
Nu-ţi face planuri şi nu te amărî, că nu iese cum vrea, la nimeni.
Ploaia vine după purtările oamenilor.
Pe regele Mihai, Părintele Arsenie l-a sfătuit să plece că-l omoară comuniştii. A zis că va reveni cândva în ţară şi că-i om credincios.
Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă.
Va veni o vreme când ne va chema şi pe noi Iisus să-I pipăim rănile ce I le-am făcut, dar va fi prea târziu să zicem ca Toma: "Domnul meu şi Dumnezeul meu", ci ne va zice "Ferice de cei care n-au văzut, dar au crezut".
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Talanţii Împărăţiei
joi, 17 noiembrie 2011
miercuri, 16 noiembrie 2011
“SA SPUNEM ADEVARUL CU ORICE RISC” – Parintele Pantelimon de la Ghighiu povestind despre Parintele Arsenie Boca – cuvinte si pilde de trezire duhovniceasca
- Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: “Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii“. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: “Acestia ma vad pentru ultima oara“. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.
duminică, 13 noiembrie 2011
Părintele Arsenie Boca – Lumina de pe munte
Aşa gândeam odată, când eram mai mic. Dar dorul de copil nu m-a părăsit, ci s-a întărit. Poate că pentru dorul acesta a zis Iisus, înălţându-Se la Cer: „Iată Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului”. Aşadar şi noi suntem contemporanii lui Iisus. De altfel numai aşa şi putem pricepe Evanghelia Sa, ca oarecum auzind-o de la El, văzându-L pe El trăind-o – căci tot trăirea rămâne cea mai bună tâlcuire. Ceea ce eşti vorbeşte mai tare decât ceea ce spui.
Arsenie Boca despre copii
152. Iată o supărare a lui Iisus. Supărarea că copiii nu sunt lăsaţi, de mici să vină la Iisus.
153. Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii.
154. Indiferent cum este dirijată educaţia copiilor, tot Dumnezeu este Tatăl sufletului şi cele ce lucrează educaţia pe dinafară, pot fi zădărnicite de cele dinlăuntru.
155. Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, până şi copiii îi prilejuiau motive de revelaţie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridică oamenii la raţiunile supranaturale ale Providenţei. Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei, deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică, cred totul şi pun întrebări uimitoare de credinţă. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină este un lucru de la sine înţeles. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie. De fapt, omul începe viaţa cu sfinţenie, apoi o pierde: devine păcătos, devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia".
156. O natură bună (îmbunătăţită) îşi simplifică de la sine principiile şi marginile. S-ar apropia de natura originară, a cărui icoană, printre noi, numai copiii o au.
157. Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.
158. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.
Bibliografie: Parintele Arsenie Boca. Mare indrumator de suflete din sec. XX, O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 capete
vineri, 11 noiembrie 2011
luni, 7 noiembrie 2011
duminică, 6 noiembrie 2011
Argila si proprietatile ei miraculoase
vineri, 4 noiembrie 2011
joi, 3 noiembrie 2011
Judecatile lui Dumnezeu
miercuri, 26 octombrie 2011
Sfaturi şi îndemnuri ale Părintelui Arsenie Boca
Căsătoria şi copiii
- Căsătoria a doua, de obicei, este mai rea ca prima.
- Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer!….
Decât cancer mai bine copii. Iobagii aveau câte 16 copii. Şi erau slugi!
- Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.
- Nu creşteţi câini, creşteii copii. Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii.
- Decât fuga de riscurile eredităţii şi decât feririle de a avea copii, mai bine moartea la datorie.
- Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri şi desfrânare.
- Pantalonii la femei - mult mai grav ca lipsa de basma la rugăciune.
- Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.
- Cine face curte nu face carte.
Păcatele - plăceri pierzătoare de suflet
- Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.
- Trupului de noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul.
- Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.
- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.
- Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
- Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie ce stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.
Faptele credinţei
- Credinţa este o asceză a raţiunii.
- Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
- Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare.
- Mai multă rugăciune către Sfântul Înger Păzitor.
- Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine.
- Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
- Cel cu un talant, din Sfânta Evanghelie, are numai botezul şi talantul lui i se va da celor fără botez, dar cu fapte
marți, 25 octombrie 2011
Despre inteleptii lumii acesteia
Oamenii de asa zisa stiinta invata despre o evolutie a omului din animale, ca mai apoi sa ne comportam ca niste animale. Medicii te indeamna sa-ti pierzi
luni, 24 octombrie 2011
Imaginea zilei

Foto: Reuters
Si ca bonus:

