Mă numesc Georgiana Mitea, am 30 de ani, sunt căsătorită, am o fetiţă de 2 ani şi 10 luni şi un băieţel de 5 luni (astăzi, 24 noiembrie 2012). Am simţit nevoia să împărtăşesc cu cât mai multă lume minunea săvârşită de Părintele Arsenie Boca cu mine în anul 2009. Venise vara şi am plecat în concediu, în Munţii Retezat, cu un grup de prieteni, la una din pensiunile de lângă Haţeg. Eram căsătorită de doi ani şi eram însărcinată în 4 luni cu fetiţa mea. Nu eram credincioasă practicantă, mergeam la biserică când aveam necazuri, de Paşte şi, foarte rar, cu alte ocazii, de cele mai multe ori la nunţi şi botezuri. Nu ştiam nici o rugăciune, cu excepţia "Tatălui nostru” şi nu mă rugam. Nu ţineam posturile de peste an, poate 1-2 săptămâni de Paşte şi nu aveam preot duhovnic. Nu auzisem de Părintele Arsenie Boca şi nici de Mânăstirea Prislop.
Gazda pensiunii din Retezat ne-a recomandat să mergem să vizităm Mânăstirea Prislop, pentru noi fiind mai degrabă un obiectiv turistic. Aş dori să repet că nu ştiam cine este Părintele Arsenie Boca, nici măcar gazda nu ne-a povestit despre minunile săvârşite de el. Am ajuns aproape de mânăstire, şi la mai puţin de un kilometru, am avut un gând, am auzit o voce: "Lăsaţi grijile deoparte”. Nu am dat o mare importanţă acestui gând, dar mi-a rămas clar întipărit în minte, ca o ciudăţenie. Am intrat în curtea mânăstirii şi am început să admir peisajul şi arhitectura bisericii, ca orice alt turist. Una din prietenele mele mi-a spus să mergem să vizităm şi cimitirul. La început m-am împotrivit, argumentând că mie nu îmi plac cimitirele şi nu am ce să caut printre morminte.
