Noul presedinte al Serbiei, nationalistul moderat Tomislav Nikolici, a declarat ca tara sa nu va deveni “niciodata” membra a NATO, informeaza postul de televiziune Russia Today. Liderul de la Belgrad se afla intr-o vizita oficiala in Rusia, unde s-a intalnit cu presedintele Vladimir Putin, care se bucura de o popularitate ridicata in randul sarbilor.
Nikolici a mai spus ca nici integrarea Serbiei in Uniunea Europeana nu este foarte sigura. El a afirmat ca pana acolo mai este un drum greu si nesigur, pe parcursul caruia nu are de gand sa recunoasca independenta provinciei separatiste Kosovo, fapt “interzis de Constitutie”.
Cu toate acestea, presedintele sarb a exclus folosirea fortei pentru readucerea regiunii controlate de albanezi sub autoritatea legitima a Belgradului. “Am spus deseori ca Kosovo este parte a Serbiei, dar asta nu inseamna ca suntem dispusi sa mergem la razboi pentru asta. Nici nu se pune in discutie. Am suferit indeajuns de pe urma razboaielor”, a precizat Nikolici. In plus acesta a mai reamintit ca Rusia nu a cerut niciodata Serbiei sa renunte la vreuna dintre provinciile sale.
Desemenea Nikolici a tinut sa transmita presedintelui rus si stima de care se bucura acesta. “Singura posibilitate de a pierde alegerile ar fi fost ca dumneavoastra sa fi candidat impotriva mea. Atat de mare este prestigiul dumneavoastra in Serbia”, i-a spus presedintele sarb omologului sau de la Kremlin.
La randul sau, Putin a promis ca va fi eliberata a doua transa, in valoare de 800 de milioane de dolari, din creditul de un miliard de dolari acordat Serbiei pentru refacerea infrastructurii.
| FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu