Aşa cum muşchii noştri devin nerăbdători pentru exersare, dacă facem altceva decât să stăm toată ziua, aşa şi simţurile noastre trebuie stimulate. Oamenii [dependenţi] care privesc articole pornografice la computerele lor sunt ciudat de asemănători cu şobolanii din cuştile de la NIH (Institutul Naţional de Sănătate), încercând să obţină dopamina sau echivalentul acesteia. Deşi ei [nu] ştiu acest lucru, au fost seduşi în sesiuni de formare cu caracter pornografic, care îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru schimbarea plastică a hărţilor creierelor (o formă elegantă de reprezentare ştiinţifică a actului de spălare a creierului şi reeducare, n.n.).
Pornografia îţi schimbă sentimentele faţă de persoanele cele mai dragi, te desparte chiar de familie, fără a te forţa la aceasta. îţi distruge voinţa şi te stăpâneşte, inclusiv în gândurile cele mai intime. Modifică într-atât forul de conştiinţă, încât te determină să faci lucruri pe care mai înainte le condamnai, care nu te reprezintă şi sunt contrare propriului interes: te transformă într-un agresor, într-un violator, într-un infractor.
Pornografia te poate schimba cu totul din moment ce te-a prins în mrejele ei, ca şi cum te-ar vrăji, ca şi cum ţi-ar spăla creierul şi l-ar imprima cu un alt set de mesaje; e doar o problemă de timp. Omul pare să arate la fel pe dinafară, dar interiorul său trece printr-o schimbare radicală. Este un alt om pentru că fondul său de imagini fundamentale este cu totul schimbat, pentru că traseele sale corticale, magistralele pe care se mişcă prioritar informaţia – emoţii, gânduri, sentimente – sunt complet altele.
Cum poate pornografia spăla creierul într-un timp atât de scurt fără a uza de mijloacele de reeducare clasice, recluziunea şi tortura?
Dependenţa
La început, apare curiozitatea ca răspuns la un stimul nou: vezi imagini inedite, trupuri dezgolite, lucruri ce ţin de viaţa intimă a altor oameni pe care nu le mai vezi nicăieri altundeva în lumea cotidiană. Dar nu este numai curiozitatea singura care te poate face să te uiţi la imagini care te stârnesc, dar te şi dezgustă şi te scârbesc totodată: în numai a treia parte dintr-o secundă formaţiunea amigdaliană a metencefalului semnalizează că mesajul pornografic este unul cu semnificaţie atât pentru instinctul de procreare al individului, cât şi pentru pericolul pe care-l anunţă. Oricum, emoţia este foarte puternică, de aceea va fi procesată prioritar la nivelul amigdalei, înainte de a fi prelucrată raţional. Aici, „în amigdala, amintirile sunt stocate în mod brut, ca nişte tipare fără cuvinte ale vieţii emoţionale. ” [...]Răspunsurile emoţionale sunt bine întipărite în circuitele creierului. Spre deosebire de sentimentele conştientizate, emoţiile îşi au originea în creier la un nivel mult mai profund. Dar ce altă reacţie ar putea comanda amigdala în conexiune cu alte zone ale creierului decât o puternică excitaţie sexuală: un val de dopamină, noradrenalină, adrenalină şi serotonină invadează creierul, producând o intensă descărcare euforică. Iar dacă această experienţă se va repeta încă o dată şi încă o dată, undeva în mecanismul eliberării acestor neurotransmiţători, în special dopamina, cea care se ocupă de interesul acordat oricărei activităţi şi de motivaţie, va apărea o anumită dereglare.Creierul tinde să reducă receptorii de dopamină pentru a se proteja în faţa excitaţiei excesive. Aceasta înseamnă însă că celelalte activităţi vor păli din ce în ce mai mult în faţa consumului de pornografie. Căci tocmai aceasta este dependenţa: slăbirea interesului şi a motivaţiei pentru oricare altă activitate şi instalarea unei anxietăţi şi depresii în lipsa comportamentului sau a substanţei care a dereglat prin suprastimulare sistemul dopaminergic de recompensă.
De ce va adera creierul tocmai la acelaşi comportament care a produs dereglarea? Pentru că aşa a fost învăţat de-a lungul frecventelor sesiuni de supraexcitare, ca să dea semnificaţie numai acestuia, în cazul nostru mesajului şi comportamentului pornografic, în dauna tuturor celorlalte comportamente. Căci aceasta însemnă învăţarea: formarea acelor trasee neuronale, paternuri pe care creierul tinde să le reproducă de câte ori se simte în stare de stres. Şi pentru că a constatat că de uriaşul stres al excitaţiei sexuale îl scapă descărcarea orgasmică, de câte ori se va instala stresul, creierul va apela la pornografie şi comportamentele conexe ei, cum este masturbarea. Astfel, putem întrevedea deja o reprogramare a creierului, care va răspunde tot mai mult la situaţii de stres conform noului proiect pornografic. Dar pentru că însăşi dependenţa generează anxietate, depresie şi stres, dependentului de sex îi va veni tot mai greu să trăiască fără pornografie, tot aşa cum un consumator nu poate trăi fără doza zilnică.
Deşi dependenţa este una dintre componentele fundamentale, încă nu se poate vorbi despre o spălare a creierului dacă nu se ia în considerare şi un alt aspect al mesajului pornografic.
Pornografia amestecă plăcerea cu anxietatea, atracţia cu dezgustul şi fascinaţia cu spaima .Lucrul cel mai grav, care de altfel şi favorizează reeducarea, este faptul că pornografia nu însemnă numai plăcere, ci şi anxietate, dezgust şi frică. „Acest lucru se întâmplă, subliniază Reisman, deoarece starea de confuzie determinată de experienţa pornografică generează, prin natura sa, stări de poftă învăluite de nelinişte şi anxietate, care produc întotdeauna reacţii de frică, mânie şi ruşine.
Aceasta este calitatea răspunsului ce modifică starea de spirit la stimulii sexuali provocatori, etichetaţi de către individ ca excitare sau stârnire sexuală. Aceasta înseamnă că hipotalamusul este în alertă. [...]
Fincher relatează că, la primele semne de pericol, sistemele corpului intră în alertă, cortexul eliberează hipotalamusul de sub controlul inhibitor, presiunea sângelui creşte, muşchii se tensionează, percepţia senzorială se măreşte, pupilele se dilată, simţul durerii este redus, pielea se înroşeşte, mâinile devin lipicioase şi inima bate violent. Toate acestea se petrec în stările de maximă excitare sexuală sau de nelinişte şi teamă induse de pornografie. Dar cum amintirea unui orgasm sexual, sau care are la bază frica, revine în timpul neliniştii induse pornografic, oamenii îşi închipuie că sunt excitaţi sexual de către imaginile provocatoare. Astfel că individul ajunge să fie excitat în mod obişnuit de amintirea unui orgasm biologic, împletit cu sentimente de teamă, de ruşine şi altele de acest fel.”
Acum putem vorbi mult mai precis despre efectul de spălare a creierului prin pornografie. Amestecul plăcerii cu anxietatea şi frica, cu dezgustul, sentimentul de pericol şi multe alte sentimente confuze trăite însă emoţional la un nivel aproape paroxistic, pe fondul excitaţiei produse, creează o breşă profundă în psihicul individului. Apare, după cum observă Cline, un fel de „alter ego” (sau o latură întunecată a individului), a cărui esenţă constă dintr-o poftă antisocială, lipsită de cea mai mare parte a valorilor. Acest „alter ego” ajunge să se manifeste încet-încet ca un adevărat torţionar, care supune victima unui chin psihic până când aceasta va face ceea ce i se dictează.
Prin intermediul emoţiilor puternice, pornografia pune stăpânire pe raţiune .Din punct de vedere neurologic, se poate spune că în faţa acestor emoţii deosebit de puternice formaţiunea amigdaliană preia controlul asupra comportamentului, nemaitinând cont de deciziile raţionale luate la nivelul neocortexului. „Frica trimite mesaje urgente în toate regiunile majore ale creierului: ea induce secreţia hormonilor de «fugă sau luptă» (droguri endogene), a centrilor mişcării, a sistemului cardiovascular, a muşchilor şi a intestinelor. Amigdala poate reacţiona într-un atac de furie sau de frică înainte ca cortexul să afle ce se petrece, fiindcă aceste emoţii primitive sunt pornite independent de şi înaintea gândirii raţionale.” De aceea şi este atât de strâns legată formaţiunea amigdaliană de procesul de reeducare.
In aceste condiţii, individul este dirijat de reacţia automată şi inconştientă a amigdalei către comportamentul care pune în siguranţă, care reduce tensiunea acumulată. Analizele imagisticii cerebrale prin metoda tomografică dovedesc însă o scădere bruscă a activităţii amigdalei la capătul actului sexual. In vreme ce tensiunea sexuală creşte, se măreşte şi activitatea amigdalei, însă orgasmul eliberează această tensiune şi anxietatea, reducând la zero activitatea acesteia. Prin acest mecanism îi este asigurat actului reproducător liniştea maximă, în sensul că starea de vigilenţă este anulată cu totul în momentul şi imediat „Circuitele pornite de la sistemul limbic spre lobii prefrontali fac posibil ca semnalele unoremoţii puternice – anxietate, furie şi cele înrudite – să creeze un fel de “electricitate statică neuronală”, care sabotează capacitatea lobului prefrontal de a menţine memoria de lucru. De aceea, atunci când suntem supăraţi, spunem că “nu putem gândi corect”. Creierul emoţional, separat de ariile corticale studiate prin testele de inteligenţă, controlează furia şi compasiunea. Aceste circuite se formează prin experienţele din copilărie şi lăsam aceste experienţe pe seama întâmplării pe riscul nostru după contactul sexual. Dar, pe cât de mare e recompensa descărcării orgasmice a tensiunii excitatorii acumulate, pe atât de adâncă va fi înlănţuirea individului între comenzile unor comportamente iraţionale de natură pornografică şi această răsplată anticipată în deconectarea amigdalei şi revenirea bruscă a tensiunii, însotită de o anumită stare de euforie. Acesta devine traseul neuronal care se conturează tot mai puternic şi pe care îl va reproduce cu prioritate creierul.
Mai întâi te atrage să participi empatic la batjocoră, viol şi tortură, pentru ca pe urmă să te împingă să pui totul în practică .In închisorile comuniste, la Piteşti, de pildă, deţinuţii, studenţii erau constrânşi prin bătaie să-şi trădeze şi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, cu care împărtăşiseră aceleaşi idealuri, vise şi multă suferinţă. Unii din cei care au refuzat până la capăt au fost omorâţi în bătaie, mulţi însă au cedat, devenind la rândul lor torţionari ai fraţilor lor. De asemenea, procesul reeducării includea batjocorirea credinţei în Dumnezeu şi a părinţilor, a valorilor celor mai importante. Consecinţa? Majoritatea celor care au făcut toate acestea, chiar dacă sub imperiul torturii şi al groazei, sufereau un fel de ruptură sufletească, îşi pierdeau încrederea şi respectul de sine şi suportul tuturor valorilor care-i făcea să fie oameni. Reeducarea îi transforma în nişte instrumente oarbe, în indivizi stăpâniti de teroare, care făceau tot ceea ce le dicta tortionarul, individ care-i îngrozea şi îi fascina în acelaşi timp.
Bineînţeles, ajungeau să afirme o credinţă contrară celei pe care o avuseseră şi îi torturau la rândul lor pe cei care gândeau şi credeau precum ei înşişi gândiseră şi crezuseră până să intre în reeducare.
Asupra aceloraşi mecanisme neuropsihologice, pe aceeaşi cale acţionează şi pornografia, cu singura deosebire că ea nu foloseşte recluziunea şi bătaia. Din acest motiv, este cu mult mai periculoasă decât oricare altă metodă clasică de reeducare, căci puţini realizează pericolul aceasta pentru a se putea apăra.
Pornografia îţi subminează încrederea şi respectul de sine, pentru că te determină să te delectezi văzând batjocorirea unor femei şi bărbaţi. Pe urmă, te atrage în capcana vizionării de violenţă pornografică, adică, prin mecanismul neuronilor oglindă – suportul neurologic al empatiei, proiecţiei şi identificării -, te implică direct în agresiuni sexuale, violuri şi chiar acte pedofile. Astfel, fără să apeleze la constrângeri fizice, într-un mod foarte „soft”, pornografia reuşeşte să inducă acelaşi tip de traumă ca aceea suferită de deţinuţii din reeducarea comunistă.
Lipseşte torţionarul? Nicidecum. Pornografia este un torţionar mult mai eficient decât cei din lagărul bolşevic, pentru că fantasmele pe care le gestionează nu mai părăsesc nici o clipă creierul victimei. Am putut constata într-un capitol anterior faptul că pornografia imprimă în creier noi trasee corticale de dimensiuni tot mai mari, ca un fel de autostrăzi către care, prin asociaţie, duc tot mai multe dintre situatiile unei existente normale. De această răspândire a conexiunilor asociative se ocupă întreaga filmografie pornografică. In acest fel,aproape orice situaţie de viaţă – întâlnirea cu o femeie oarecare într-o conjunctură similară cu aceea dintr-un film pornografic – va conduce către derularea imaginară a unui scenariu pornografic, adică va duce la excitaţie sexuală şi tortură mentală. Spunem tortură pentru că omul nu va putea face exact ceea ce-i dictează fantasma, fie pentru că moral încă mai are o anumită reţinere, fie pentru că îi e frică de consecinţe. Şi pentru că nu se vor putea elibera altfel de tensiunea acumulată de teroarea mentală, va recurge la masturbare; iar acest lucru se va petrece din ce în ce mai des.
Aşadar, fantasmele pornografice sunt adevăraţi torţionari. Ele sunt reîmprospătate permanent prin vizionare, fiind totdeauna din ce în ce mai ciudate, mai revoltătoare, mai violente. Pentru că aceasta e legea fundamentală a drogului: trebuie un stimul tot mai puternic pentru a obţine acelaşi efect euforic sau pentru a scăpa de starea negativă pe care o generează lipsa lui. în acest fel, nici unul dintre consumatorii de pornografie nu se va putea opri doar la vizionarea unor trupuri dezgolite sau a unor acte sexuale. Sexul în grup, sadomasochismul, pedofilia sunt etape inevitabile ale consumului de pornografie pe termen lung. Toate acestea marchează nivele tot mai profunde de traumă psihologică. Plăcerea este din ce în ce mai mult asociată cu durerea, cu suferinţa -a ta sau a altuia. Astfel că victima pornografiei ajunge să-şi agreseze în primul rând soţia, impunându-i cine ştie ce perversiune, pe urmă prostituatele sau femeile cunoscute aiurea. Şi se merge în destul de multe cazuri până la viol.
S-a transformat dintr-un om de treabă într-un violator în serie
„Am fost, la un moment dat, consultat, îşi aminteşte dr. Cline, într-un caz în care s-a constatat că o persoană din zona Phoenix-Tucson, preşedinte al firmei sale şi şeful comisiei din biserica pe care o frecventa, care se ocupa de ajutorarea copiilor cu probleme psihice, ajunsese un violator în serie, care violase brutal o serie de femei, sub ameninţarea armei sau cuţitului, în zona Arizonei. Atunci când am realizat un studiu al mediului social din care provenea, am constatat că venea dintr-o familie exemplară şi avusese o copilărie fără probleme. în liceu şi la universitate, fusese un elev şi student eminent. Soţia, copiii, colegii de serviciu şi cei de la biserică nu aveau nici cea mai mică bănuială în privinţa vieţii lui duble – sau a laturii lui întunecate. Singurul factor negativ semnificativ din viaţa lui fusese o dependenţă faţă de pornografie, în prima parte a adolescenţei sale, care fusese ţinută în secret faţă de majoritatea cunoscuţilor lui. Acest lucru s-a intensificat vertiginos după o perioadă de mai mulţi ani, ajungând, ulterior, la petrecerea multor ore şi cheltuirea a foarte mulţi bani în librăriile „pentru adulţi”, alături de vizionarea materialelor video pornografice violente şi masturbarea în faţa acestora.
Primul viol a fost declanşat la vederea unei femei care semăna mult cu personajul principal dintr-un film porno pe care-l văzuse cu puţin timp în urmă. Realitatea şi fantezia se amestecaseră foarte mult în mintea acestui individ, care ajunsese astfel să-şi pună în practică toate fanteziile lui sexuale patologice.”
în cazul unora, violul sau torturile sexuale ajung de multe ori până la crimă. Aceasta de frica consecinţelor, mai cu seamă că situatia lor socială nu este aceea a unui infractor care să se ascundă după săvârşirea crimei. Aşadar, aceiaşi oameni care până mai ieri erau capi de familie, respectaţi pentru seriozitatea şi demnitatea lor, ajung nişte infractori sau nişte criminali. Nu este aceasta cu adevărat o spălare a creierului şi o reeducare?
Pornografia îi transformă pe oamenii vârstnici în pedofili şi pe părinţi în nişte criminali incestuoşi .Cea mai gravă problemă pe care o semnalizează Reisman este condiţionarea pornografică a comportamentului pedofil. Iar aceasta nu se realizează numai prin pornografia de pe internet, ci şi prin revistele pornografice care se vând în mod obişnuit la chioşcuri.
Analiza pe care a întreprins-o Reisman a avut în vedere numai revistele publicate între 1954 şi 1984, deci într-o perioadă în care, după cum vom vedea, materialele pornografice ce-i implicau şi pe copii erau mult mai rare.
Şi totuşi, din „analiza conţinutului revistelor Playboy (în număr de 373), Penthouse (184) şi Hustler (126), a rezultat identificarea a 6.004 imagini cu copii, precum şi a unui număr estimat de 14.854 de imagini cu crime şi violenţă.”
„Imaginile cu copii în materiale pornografice, lecturate atât de cititori minori cât şi de adulţi, disponibile la standurile de presă, au crescut cu aproape 2.600% între 1954-1984, un maxim înregistrându-se în 1978, cu un număr de 465 de imagini disponibile la standurile de ziare. Aproape două treimi dintre scenariile care includeau copii erau cu subiect sexual şi/sau violent; perioada de vârstă dominantă era între 3-11 ani; fetiţele erau mai frecvente decât băieţii, fiind asociate cel mai des cu bărbaţi adulţi; iar portretul rasial era aproape exclusiv caucazian. Aproape 1.000 de scenarii sexuale includeau copii cu adulţi; 80% dintre copii erau implicaţi activ în toate scenele; şi toate revistele îi prezentau pe copii ca neavând nimic de suferit şi/sau chiar având de câştigat din relaţia sexuală între adult şi copil.
împreună cu circa 50.000 de imagini de nuduri de femei adulte, cele 6.004 fotografii cu copii au fost asociate, de asemenea, cu un număr de 14.854 de imagini legate de crimă şi violenţă cu persoane adulte. în acestea din urmă, persoane tinere, adulte, atât bărbaţi, cât şi femei, apăreau, în mod egal, ca victime, agresorii principali fiind bărbaţi tineri adulţi. Playboy – care în perioada 1954-1968 a fost singura publicaţie de acest gen disponibilă la standurile de presă – cuprindea în medie în fiecare lună 17 imagini cu copii, crimă şi violenţă. Din 1975, odată cu apariţia revistelor Penthouse şi Hustler, numărul total de imagini cu copii, crimă şi violenţă, disponibile la standurile de presă, a crescut la 111 imagini lunar. Pe scurt, aceste reviste au combinat imaginile de nuduri de femei adulte cu imagini de copii, crimă şi violenţă, pentru milioane de cititori minori şi adulţi, timp de peste trei decenii.
Gary Bishopp, criminal în serie
„Un alt exemplu asupra efectelor pornografiei vine de la Gary Bishop, un pedofil homosexual condamnat, care a omorât cinci băieţi tineri în Salt Lake City, Utah, pentru a ascunde abuzul sexual săvârşit asupra lor. Acesta a scris într-o scrisoare după condamnarea lui: «Pornografia a constituit un factor determinant în prăbuşirea mea. Cumva, am devenit atras din punct de vedere sexual de băieţi tineri şi mi-i închipuiam goi în fanteziile mele. Anumite librării ofereau cărţi de artă sau fotografice şi despre educaţia sexuală, care, uneori, conţineau imagini cu nuduri de băieţi. Urmăream astfel de cărţi şi le foloseam pentru a-mi intensifica fanteziile masturbatoare. Dar nu a fost destul. îmi doream imagini sexuale mai incitante, astfel încât am început să amăgesc băieţi care să mă lase să fac poze cu ei dezbrăcaţi. Din revistele pentru adulţi am descoperit adresele unor companii străine specializate în pornografia cu copii şi am cheltuit sute de dolari pe aceste reviste şi filme.
Astfel de materiale îmi satisfăceau temporar poftele, dar curând aveam nevoie de imagini care să fie mai explicite şi revelatoare. O parte dintre materialele pe care le primeam erau şocante şi dezgustătoare la început, dar în scurt timp au devenit ceva comun şi acceptabil. Pe măsură ce continuam să deviez tot mai mult pe calea comportamentului meu pervertit, o tot mai mare stimulare era necesară pentru a menţine acelaşi nivel de excitabilitate. Descoperirea şi procurarea materialelor stimulatoare din punct de vedere sexual a devenit o obsesie. Pentru mine, vizionarea pornografiei era precum aprinderea fitilului la un baton de dinamită: deveneam stimulat şi trebuia să-mi satisfac impulsurile sau să explodez. Toţi băieţii au devenit simple obiecte sexuale. Conştiinţa mea era desensibilizată, iar apetitul meu sexual îmi controla în mod complet acţiunile.» Gary Bishop a continuat apoi să povestească cum a abuzat sexual şi a apoi şi-a ucis victimele băieţi.”
* * *
„Utilizând Indexul din New York Times şi Ghidul Cititorului pentru Periodice, am realizat (este vorba de cercetătoarea J. Reisman) o diagramă a numărului de cazuri de violenţă împotriva copiilor, sub forma de agresiuni sexuale, folosirea lor în pornografie şi exploatarea lor ca obiecte sexuale. Am început diagrama în 1945, pentru a avea o imagine privind raportările dinainte de apariţia Playboy. De exemplu, cuvântul «pornografie» nu a fost asociat cu copiii nici măcar ca titlu-subiect până în 1973.
Până atunci, se făceau referiri doar la «agresiuni sexuale». Apoi, cam în anul 1972, a început să apară titlul «agresor de copii». Până în 1975, s-a renunţat complet la titlul «agresiuni sexuale», fiind înlocuit cu «agresor de copii» şi «viol»; până în 1977, principalele titluri au devenit «incest», «viol», «abuz asupra copiilor» şi «agresiune asupra copiilor». Trebuie precizat, de asemenea, faptul că numărul de cazuri raportate de agresiuni sexuale asupra copiilor a crescut vertiginos în 1977 – o creştere cu adevărat abruptă şi dramatică.” De notat că Playboy a început să publice benzi desenate cu teme legate de incest în 1954, primul său an integral de apariţie.
Playboy, publicată în decembrie 1953, începe să ajungă la liceanul obişnuit pe la jumătatea anilor ’60. Penthouse este lansată în 1969. Hustler apare în 1974, iar între 1975-1977 promovarea „oficială” a pedofiliei în filmul „Pretty Baby” este integrată în curentul principal de atitudine. Până în 1980, apar şi titlurile „crimă din pasiune” şi „cercuri sexuale cu copii”. în 1984, referindu-se la copii, apare titlul „viol în serie” (şi mutilare, sindromul Ted Bundy), iar în 1986 apare ca titlu „asfixierea auto-erotică” (o formă de sinucidere accidentală prin strangulare în timpul masturbării în scopuri pornografice). în 1988, apare în presă „asfixierea erotică sexuală” (crimă de „sex dur” comisă de către partenerul bărbat, prin strangulare în timpul unui act sexual). Tot în 1988, apare „uciderea rituală” a copiilor (satanică/ocultă), moment la care s-a încheiat acest studiu.
Ulterior, principalele categorii au inclus „răpiri de copii”, în 1998 înregistrându-se un număr de circa 58.200 de copii – majoritatea abuzaţi sexual – răpiţi de persoane din afara familiei. „Pornografie cu copii” („kiddie porn” şi „baby porn”) sunt câteva titluri apărute mai recent.
Efectul? „Cât de des imaginile cu «copii dormind» care doresc să facă sex cu «Tata cel mare» (Big Daddy) văzute în mesajele pornografice influenţează comportamentul bărbaţilor care se apleacă asupra copiilor ca să îi sărute seara la culcare. Cât de des neurotransmitătorul chimic a fost declanşat, creând o dorinţă sexuală faţă de copil? Păpuşile, codiţele, cântecele de grădiniţă, ursuleţii de pluş, toate simbolurile copilăriei asociate cu mesajul pornografic ajung să aibă puternice conotaţii sexuale în capul acestor părinţi. Atunci, tatăl sau ruda apropiată va fi cuprinsă de dorinţă, teamă, dar şi ruşine în a-l viola pe copil, viol care, de obicei, are loc în timpul somnului, când copilul este cel mai vulnerabil şi cel mai puţin capabil să opună rezistenţă.” Poate că va reuşi să se controleze, însă până când? Dacă va continua vizionarea pornografiei pedofile, îi va fi tot mai greu să controleze războiul interior.
în SUA, abuzul sexual împotriva copiilor a crescut între 1980 şi 1990 cu 322%. în Anglia mai mult de 36% din toate violurile raportate la poliţie au avut ca victime copii şi adolescenţi sub 16 ani. O statistică realizată în anul 2004 arăta că în America, 15% dintre abuzurile sexuale erau îndreptate împotriva copiilor sub 12 ani şi 29% împotriva adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.
Fiind prea timid, pornografia l-a transformat într-un pedofil incestuos
MĂRTURIE: „Un bărbat de 30 de ani, necăsătorit, cu o viaţă socială activă, are un istoric de dependenţă pornografică. Fiind prea timid şi prea puţin educat pentru a invita femei adulte la întâlniri şi a avea o relaţie, a început să aibă relaţii intime cu nepoatele lui, în vârstă de patru şi, respectiv, şapte ani, fapt care a culminat cu molestarea lor sexuală repetată. Activităţile sexuale explicite pe care le viziona în pornografia «pentru adulţi» i-au alimentat şi mai mult apetitul sexual şi interesul pentru copiii respectivi.
Simţindu-se vinovat pentru ceea ce făcea, ulterior a mers la un specialist, pentru consiliere. Insă, din cauza faptului că statul în care locuia avea o lege a anulării confidenţialităţii în astfel de cazuri, a fost raportat autorităţilor pentru abuzarea sexuală a acelor copii. Datorită atitudinii lui cooperante şi a faptului că avusese iniţiativa să meargă la un psiholog, a fost eliberat condiţionat, a primit tratament psihoterapeutic pe termen lung şi astăzi duce o viaţă mai apropiată de normal.”
Intre instinctul de reproducere şi relaţia de dragoste
Cum de a ajuns omenirea să fie prinsă în această uriaşă criză a sănătăţii mentale pe care o presupune consumul de pornografie? Cum de a ajuns omul să se comporte mai rău decât oricare dintre animale? Răspunsul este simplu: A fost convins încetul cu încetul că nu este decât un animal mai evoluat şi, ca atare, trebuie să renunţe la valorile sale morale şi spirituale care îl definesc ca om, îmbrăţişând cu toată puterea consecinţele satisfacerii instinctului sexual. Sensul profund al sentimentului de dragoste a fost înlocuit de dorinţa sexuală, ataşamentul sufletesc a fost substituit de exacerbarea excitaţiei şi a plăcerii sexuale şi, în consecinţă, viaţa de familie a fost înlocuită cu o viaţă sexuală complet liberalizată.
într-adevăr, instinctul de reproducere este extrem de important pentru existenţa lumii vii, căci prin el devine posibilă perpetuarea speciilor. De legile sale nu poate face abstracţie nici un animal, chiar dacă anumite condiţii de existenţă nu-i permit întotdeauna să se reproducă. Şi la om acest instinct este unul dintre cele mai puternice, suficient ca să-i marcheze viaţa. Insă spre deosebire de animale, omul poate să-l ignore pentru atingerea unui ideal mai înalt sau a unui sentiment mai puternic cum ar fi, spre exemplu, dragostea.
Oricine ştie sau simte acest lucru: determinant pentru fericirea omului nu este libidoul, ci nevoia de afecţiune, de susţinere emoţională, de dragoste.Dovada acestui fapt o avem, în faptul că niciodată în istoria umanităţii nimeni nu s-a sinucis pentru că nu a putut să copuleze, însă nu puţini au fost aceia care au renunţat la viaţă din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Sau, bunăoară, numeroase femei care şi-au pierdut soţii în diverse circumstanţe ale vieţii au preferat să-şi crească copiii singure, rămânând fidele iubirii celei dintâi. Chiar şi monahismul mărturiseşte faptul că omul poate atinge idealul unei vieţi liniştite şi fericite, fără a suferi de pe urma nesatisfacerii instinctului de procreare.
Aşadar, deşi constatăm şi la om existenţa unui puternic instinct de reproducere, pe care se întemeiază de altfel perpetuarea speciei umane, acesta nu este determinant, şi se manifestă aproape întotdeauna în contextul unei nevoi şi mai importante a persoanei umane, nevoia de a iubi şi a fi iubit, nevoia de afectivitate.
Până acum, nimic nou. Acest lucru este recunoscut de toate culturile şi religiile umanităţii, de întreaga literatură universală. Doar că în urmă cu jumătate de secol acest punct de vedere a fost contestat în cadrul a ceea ce s-a numit „revoluţia sexuală“. Mai concret, ruperea sexualităţii de dimensiunea ei afectivă şi transformarea relaţiei sexuale într-un fel de sport sau divertisment a debutat odată cu hipermediatizarea experimentelor pe careKinsey le-a făcut la jumătatea secolului trecut. [Revoltător este faptul că Guvernanţii de atunci ai Americii au acceptat aşa zisele
rezultatele unui studiu care vorbea despre orgasmul avut de copii aflaţi între vârste
de cinci luni şi paisprezece ani. Mai mult, nici astăzi nu se doreşte condamnarea prac-
ticilor aşa-zis ştiinţifice ale lui Kinsey, deşi există persoane care mărturisesc că au fost
violate sistematic de tată sau de alte persoane, plătite fiind de Kinsey pentru aceasta. ]
El este primul care avansează ipoteza că sănătatea fizică şi psihică depinde de frecvenţa orgasmelor sexuale. De la el încoace, începe să i se rezerve masturbării un rol central în sexualitatea umană, fiind transformată într-un fel de tabu, deşi experienţa clinică a doctorilor de pretutindeni susţinea până la începutul secolului al XX-lea că aceasta este cel mai nociv comportament pentru sănătatea omului.
Plecând de la cele două cărţi scrise de Kinsey, mass-media a promovat liberalizarea sexualităţii în sensul exultării aventurilor amoroase ale unei sexualităţi scoase complet de sub auspiciile relaţiilor maritale.
Deşi Kinsey şi toţi ceilalţi care au condus revoluţia sexuală susţineau că omul va atinge, prin intermediul orgasmului, cele mai ridicate standarde de sănătate biologică şi mentală, precum şi fericirea, realitatea dovedeşte contrariul. Oamenii sunt astăzi, în epoca pornografiei, anxioşi şi bolnăvicioşi, depresivi şi extrem de nefericiţi. Depresia a ajuns deja una dintre cele mai răspândite boli de pe glob.
în schimb, cercetări mai noi dovedesc faptul că relaţia sexuală normală presupune o rată a bolilor mult mai redusă decât oricare dintre perversiuni – sexul anal, oral, masturbarea etc. -, chiar mai redusă decât sexul „protejat”. De asemenea, o viaţă armonioasă de familie oferă protecţie în faţa bolilor şi a stresului, iar părinţii care-şi înconjoară copiii cu dragoste sunt cei mai longevivi.
Toate aceste date au impulsionat cercetarea neurochimiei şi neurobiologiei actului sexual, ajungându-se la constatări de-a dreptul şocante pentru cei familiarizaţi cu propaganda dusă în ultimele decenii sub auspiciile revoluţiei sexuale. Studiile demonstrează în mod evident că scoaterea sexualităţii din contextul afectiv al relaţiilor maritale îl introduce pe individ în cercul vicios al anxietăţii şi al depresiei, al dependenţei de sex şi al confruntării cu patologii de tot felul. “
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu