Deşi televiziunea poate modela comportamentele şi mentalităţile, nu se poate spune că ea favorizează învăţarea. Iată care sunt rezultatele la care ajung soţii Emery, cercetători în neuropsihologie la Universitatea de Stat din Canberra: “În timp ce televiziunea pare să aibă capacitatea de a furniza o informaţie utilă privitorilor _ şi este ridicată în slăvi pentru funcţia sa educaţională – tehnologia televiziunii şi natura experienţei vizionării inhibă, de fapt, învăţarea, aşa cum este ea concepută de regulă. În timp ce ne uităm la televizor, învăţarea care are loc este foarte puţin cognitivă, greu de reprodus, foarte puţin analizabilă, puţin bazată pe gândire”. (Mander, 1978)
Dr. Erik Peper, cercetător în domeniul testării electro encefalografice, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco, subliniază şi el acest fapt: “Pentru a învăţa cu adevărat ceva, trebuie să interacţionezi cu sursa datelor. În cazul televiziunii, nu gândeşti cu adevărat. Ştiu că, în cazul meu, pot să învăţ ceva doar dacă sunt angajat, ca în metoda socratică de predare. Cea mai bună metodă de predare este cea interactivă. De exemplu, unii învaţă cel mai bine atunci când iau notiţe, fiindcă notiţele reprezintă un sistem cu feedback. (...)
Vizionarea TV presupune numai să primeşti – continuă el – fără să reacţionezi. Nu face decât să îţi capteze atenţia, iar tu primeşti, nu priveşti.
Cititul produce o cantitate mult mai mare de unde beta. Este ceva anormal ca un om să producă unde alfa în timp ce citeşte. Partea îngrozitoare în cazul televiziunii este că informaţia ajunge la noi, dar noi nu interacţionăm. Intră direct în memorie şi probabil că reacţionăm la ea mai târziu, dar fără să ştim la ce reacţionam de fapt. Când ne uităm la televizor, ne antrenăm să nu reacţionăm, şi aşa, mai târziu, facem lucruri fără să ştim de ce le facem şi de unde ne-au venit în minte”. (Healy, 1990)
Învăţarea trebuie să fie un proces raţional şi conştient, ce presupune un efort de înţelegere, de organizare a cunoştinţelor şi de integrare a lor în orizontul mai larg de cunoaştere a individului.
Noile cunoştinţe sunt depozitate în memorie, de unde pot fi scoase pentru a fi întrebuinţate în procesul gândirii. În cazul vizionării TV, cunoştinţele nu sunt nici percepute sau structurate logic şi nici mintea nu este deplin conştientă de ele. De fapt, dacă se poate vorbi de o învăţare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindcă aceste procese sunt guvernate de emisfera stângă care, pe timpul vizionării, se află în “amorţire”.
Dacă despre o învăţare conştientă în faţa televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi însă remarcat că fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare că are capacitatea de a-şi trimite mesajele direct în subconştient” fără ca telespectatorul să apuce să controleze acea informaţie, să conştientizeze cu adevărat ce şi cum au pătruns acele mesaje în memorie.
Prin televizor, telespectatorii percep şi îşi însuşesc în mod inconştient, mai bine decât prin oricare alt mijloc de comunicare, spiritul general al unei realităţi sau al unei persoane (personaj de pe micul ecran). Practic, această capacitate de modelare a subconştientului uman defineşte şi îi conferă televizorului forţa de a influenţa cu putere gândirea şi modul de viaţă al oamenilor, fără ca ei să-şi dea seama de acest lucru.
Chiar dacă nu suntem perfect de acord cu comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor, cu modul lor de a fi sau de a gândi, totuşi acestea ni se vor transmite şi, în timp, ni se vor fixa prin vizionare repetată.
Omul în faţa televizorului este precum copilul care observă, fără să fie conştient, lumea care îl înconjoară, pe care o interiorizează, ascunzând-o în memorie, pentru ca mai târziu în mod automat să adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care îl poartă deja înlăuntrul subconştientului său.
Să nu ne mirăm văzând comportamente anormale la copiii noştri; ei nu fac decât să reproducă fidel modelele fizionomice vestimentare şi comportamentale ale eroilor de desene animate sau, în general, ale micului ecran.
Virgiliu Gheorghe - Efectele televiziunii asupra minţii umane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu