ˇ Din patru lucruri se înmulţeşte curvia trupului: din somnul pe nesăturate, din glume şi din împodobirea trupului. (Avva Isaia)
ˇ Neprihănit este cel ce nici măcar în somn nu mai simte în sine vreo mişcare cât de slabă a desfrânării. Neprihănit este cel ce a dobândit o totală insensibilitate faţă de trupuri, oricare le-ar fi frumuseţea, iar regula şi definiţia desăvârşitei purităţi constă în aceasta: a avea aceiaşi atitudine către cele însufleţite şi cele neînsufleţite, raţionale şi cele lipsite de raţiune.
ˇ Cel care a dobândit neprihănirea să nu-şi închipuie cumva că a câştigat-o prin forţe proprii, căci este cu neputinţă ca cineva să-şi biruiască firea. Unde s-a biruit firea, este vădit că acolo-i de faţă Cel mai presus de fire.
ˇ Începutul curăţiei este neconsimţirea gândurilor spurcate şi când în timpul somnului apar scurgeri necauzate de imagini tulburătoare. Mijlocul este marcat de mişcări fireşti cauzate de îndestularea bucatelor dar neînsoţite de închipuiri obscene şi izbăvire de orice scurgeri. Iar sfârşitul este moartea trupului faţă de aceste mişcări, înainte de moartea gândurilor (gândurile se mai pot ivi în minte dar trupul nu mai reacţionează deloc).
ˇ Cel ce a alungat câinele acesta cu ajutorul rugăciunii se aseamănă celui ce luptă cu un leu, dar cel ce îl înfrânge pe acesta cu împotrivirea în cuvânt se aseamănă celui ce-şi urmăreşte duşmanul. Cel care respinge dintr-o dată năvala lui, deşi se află încă în trup, s-a sculat din sicriu.
ˇ Dacă semnul adevăratei purităţi este dispariţia închipuirilor din timpul somnului sau insensibilitatea faţă de ele, apoi culmea desfrânării este aceea de a avea scurgeri treaz fiind în urma gândurilor care ne umblă prin minte.
ˇ Să nu crezi trupului atâta vreme cât trăieşti şi să nu-i dai îndrăzneală până nu te vei întâlni cu Hristos.
ˇ Nu îndrăzni să crezi că înfrânându-te nu vei mai putea cădea, căci un oarecare nemâncând nimic a fost aruncat din cer (Cel ce crede că înfrânându-se nu va cădea, zămisleşte mândria şi prin aceasta a şi căzut precum a căzut şi satana din cer fără să mănânce nimic.)
ˇ Bine a spus oarecare dintre gnostici atunci când au definit îndepărtarea de lume ca pe o duşmănie faţă de trup şi luptă împotriva stomacului.
ˇ În general vorbind, căderile la cei începători provin întotdeauna din desfătarea cu mâncări, la cei de mijloc, din mândrie, de care e adevărat, nu sunt scutiţi nici cei dintâi, iar în cei ce se apropie de desăvârşire, numai din osândirea aproapelui.
ˇ Nu încerca să alungi demonul desfrânării prin raţionamente şi argumente contrarii pentru că acesta este mult prea puternic ca să fie câtuşi de puţin afectat de acestea, ca unul ce are în ajutor înclinările rele ale propriei noastre firi.
ˇ Cel ce voieşte să-şi biruie trupul sau să se lupte prin puterea proprie, în zadar aleargă căci de nu va nimici Domnul casa trupului şi nu o va zidi pe cea a sufletului în zadar posteşte, priveghează cel ce vrea să o strice.
ˇ Pune înaintea Domnului slăbiciunea firii tale recunoscând întru toate neputinţa proprie şi vei lua darul neprihănirii pe nesimţite.
ˇ Când diavolul voieşte să arunce două persoane într-o legătură de ruşine, după ce cearcă slăbiciunea ambelor părţi, deîndată aruncă focul patimii acolo unde ştie că prinde mai repede.
ˇ Să fim atenţi şi în aceasta ca să observăm care este dulceaţa care ne-o procură demonul desfrânării prin cântarea de psalmi.
ˇ Să ne ferim de pipăit şi atingere căci negreşit ne vom pângări trupeşte, nimic nefiind mai primejdios decât acest simţ. Adu-ţi aminte de cel ce şi-a înfăşurat mâna în rasă când a voit să-şi ajute mama bolnavă şi fă-ţi mâna moartă spre a nu te apropia de cele fireşti ori nefireşti, de trupul tău sau al altuia. (Maica faptei este atingerea, precum a acesteia – vederea şi a acesteia – auzul şi mirosirea. Deci, dacă cineva nu vine condus de acestea la atingere ci cade mai degrabă cu gândul, nu vine la faptă; mai bine zis nu se năpusteşte spre fapta rea – de aceea să fugim începând chiar de la privire.)
ˇ Negreşit, nimeni nu trebuie să se atingă cu mâinile sau cu un alt mădular, chiar de-ar fi rude apropiate; şi nu numai aceasta, dar nici măcar să nu ţinem dezgolit vreun mădular al nostru, mai ales dacă cineva este războit de trup. Nici să nu ne scărpinăm, căci atingerea e maica păcatului.
ˇ Aducerea aminte de moarte să se culce şi să se scoale cu tine, tot aşa şi rugăciunea lui Iisus, căci nu vei afla alte ajutoare mai mari ca acestea în somn. Când ne întindem pe aşternut trebuie să fim cu multă grijă pentru că în timpul somnului mintea singură fără de trup se luptă cu demonii prin gândurile ce-au străbătut-o în timpul zilei, iar dacă gândurile ce ne-a preocupat au fost îndreptate spre plăcerile trupeşti, mintea va fi o trădătoare a cauzei sale însăţi şi a trupului.
ˇ Nimeni să nu se învoiască a se gândi ziua la nălucirile sale din timpul somnului, căci intenţia demonilor este aceea de a ne pângări starea de veghe cu cele visate.
ˇ În vremea războiului desfrânării de un real ajutor este: sacul, cenuşa, starea în picioare de toată noaptea, foamea, limba arsă de sete, aşezarea în coşciug şi înainte de toate umilinţa. De neapărată trebuinţă este ajutorul unui părinte sau a unui frate sârguincios căci ar fi o minune să se poată mântui din ocean o corabie singură.
ˇ Înviere în această viaţă pământească este cea venită prin schimbarea moravurilor căci când desfrânatul se face neprihănit şi lacomul – milostiv şi cel aspru – blând, a venit la înviere încă aici ca o arvună a celei viitoare. Şi cum e această înviere? Prin faptul că păcatul a fost omorât şi dreptatea s-a înălţat, căci viaţa cea veche a încetat şi cea a tot nouă şi îngerească e trăită. La învierea de obşte trupul fiind total înduhovnicit într-o comuniune dialogică cu Dumnezeu va fi cu totul neprihănit, deci nestricăcios.
ˇ Să fugim, ca să nu vedem, nici să auzim de fructul din care ni s-a poruncit să nu gustăm căci m-aş mira să ne socotim mai tari decât proorocul David. (Priveşte aici folosul mutării din locul care favorizează păcatul, căci Duhul Sfânt învăţând pe părinţi că cel ce se învoieşte îşi poate schimba moravurile din schimbarea locului, acesta strigă: “fugiţi de locul căderilor!” Cel ce nu se depărtează de pricinile patimilor, e atras cu voie şi fără voie de păcat iar pricinile păcatului sunt acestea: vinul, femeile, bunăstarea şi propăşirea trupului; nu pentru că acestea sunt prin fire păcat, ci pentru că firea înclină prin ele spre făptuirea păcatului. De aceea omul trebuie să se păzească cu sârguinţă.)
ˇ Multe sunt chipurile în care lucrează şarpele poftei trupeşti: celor necercaţi le insuflă să guste numai din acea dulceaţă şi pe urmă să înceteze; pe cei cercaţi îi stârneşte ticălosul la aducere aminte. Mulţi din cei dintâi sunt războiţi din necunoaşterea răului, dar ceilalţi suferă războaie ca unii ce-au trecut deja prin tina acestei urâciuni, dar de multe ori se întâmplă şi dimpotrivă.
ˇ Găsim la părinţii care lămuresc lucrurile în chipul cel mai amănunţit şi un alt înţeles subţire al gândurilor viclene – un impuls care apare brusc şi nu-i lasă timp de gândit celui atacat, dezlănţuind cu putere în el focul păcatului. Nimic nu apare cu o mişcare atât de surprinzătoare şi rapidă mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-şi face prezenţa în suflet chiar şi numai de la o simplă amintire asupra căreia mintea nu apucă să stăruie. Dacă a reuşit cineva să înţeleagă o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor să ne înveţe şi pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singură privire, din pipăit, dintr-o atingere neatentă de cineva sau din ascultarea vreunei melodii – fără chiar a avea timp să cugete câtuşi de puţin. (Este vorba despre gânduri sau imagini care urcă dintr-o dată şi pe nesimţite din regiunile inferioare ale sufletului, din “subconştient” pentru a dezlănţui o patimă. Robirea urmează însoţirii şi cere timp şi un mod de dezvoltare dar uneori este unită cu răpirea şi se produce repede, fără a mai fi nevoie de obişnuinţă, fără timp şi fără un teren deja pregătit. Ea aduce vătămarea prin simple gânduri şi simţiri în vremea în care suntem răpiţi.)
ˇ Gândurile pătimaşe se nasc din simţurile trupului, din amintirea experienţelor pătimaşe anterioare, printr-o vedere plăcută, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Să înveţe acestea cel ce poate în Domnul, căci ele sunt foarte folositoare şi trebuincioase celor ce se îndeletnicesc cu făptuirea prin cunoştinţă, dar pentru cel ce luptă în simplitatea inimii acestea nu-i sunt de folos căci cunoştinţa nu este a tuturor. Cu toate acestea nici fericita simplitate nu o au toţi ca pavăză faţă de vicleniile dracilor.
ˇ Demonul acesta pândeşte şi observă cu atenţie vremurile prielnice mai mult decât ceilalţi căutând ticălosul să ne războiască mai ales atunci când nu putem să ne rugăm şi trupeşte împotriva lui. Este de folos celor ce n-au dobândit încă adevărata rugăciune a inimii să-şi chinuie trupul întru rugăciunea cea exterioară: întinderea mâinilor, lovirea pieptului, ridicarea ochilor întru curăţie spre cer, murmurul gemetelor şi deasa plecare a genunchilor. Neputînd deseori face acestea din pricina persoanelor care sunt de faţă, demonii tocmai atunci se reped şi ne războiesc, neavînd încă tăria să le rezistăm prin statornicia minţii şi prin puterea nevăzută a rugăciunii, vrând nevrînd începem să slăbim în faţa lor. retrage-te atunci în grabă într-un loc ferit şi aici ridică privirile spre cer, întinde-ţi mâinile în formă de cruce fără a le mişca pentru ca prin această înfăţişare să ruşinezi pe Amalic şi să-l biruieşti. Strigă către Cel ce te poate mântui, nu prin cuvinte pretenţioase, ci prin vorbe smerite. Începe mai întâi de toate cu : “Miluieşte-mă că neputincios sunt” şi atunci vei simţi puterea Celui Preaînalt şi vei izgoni în chip nevăzut pe cei nevăzuţi, prin ajutor nevăzut. Cel ce s-a obişnuit să se roage astfel îl va putea izgoni repede chiar şi numai cu sufletul singur pe vrăjmaş căci al doilea lucru este darul dat de Dumnezeu lucrătorilor celui dintâi, lucru care este conform dreptăţii.
ˇ Cine a biruit trupul? Cel ce şi-a zdrobit inima; dar cine şi-a zdrobit inima? Cel ce s-a tăgăduit pe sine, căci cum nu se va zdrobi cel ce a murit voii sale?
ˇ Există un demon care atunci când ne întindem în pat ne săgetează cu cugete păcătoase şi josnice pentru ca descurajându-ne că avem astfel de gânduri spurcate să nu ne mai ridicăm la rugăciune împotriva lui şi astfel adormind în gânduri murdare să avem visuri întinate.
ˇ Dacă desfrânarea stă în aceea că cel stăpânit de ea se înfierbântă şi după animalele necuvântătoare, firea nepătimirii are faţă de toate o simţire ca faţă de cele neînsufleţite.
ˇ Caută păstorule virtutea fără de care nu va putea vedea nimeni pe Domnul şi fă-i pe fiii tăi să o câştige înainte de toate pe aceasta, izbăvindu-i pe ei cu totul de vederea oricărei feţe netede şi asemănătoare celor femeieşti.
ˇ Dacă păzim trupul nepătat de atingerea femeii, dar inima noastră se uneşte cu gândurile spurcate, nu avem nici un folos.
Sursa: Filocalia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu