vineri, 30 august 2013

Comorile neştiute ale Bării Mari: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Sfântul Andrei

 În biserica de lemn din cadrul Parohiei Ortodoxe Sfântul Andrei Baia Mare, situata pe strada Munteniei, nr. 2, există o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, adusă tocmai de la Muntele Athos.

Icoana are o istorie impresionantă (o să încerc să fac un scurt rezumat), fiind realizată în secolul IV în Niceea (astăzi în Turcia). La scurt timp după ce a fost realizată, un oştean aservit regimului de atunci a aruncat cu suliţa în ea, fapt ce a făcut ca icoana să sângereze neîntrerupt. De altfel, "rana" produsă poate fi văzută şi astăzi.

Pentru a salva icoana, o femeie a aruncat-o în mare. După ce a ajuns la mal, lângă o mănăstire de la Muntele Athos, Maica Domnului i s-a arătat în vis unui călugăr căruia i-a transmis să ia obştea mănăstirii cu dânsul şi să scoată icoana din apă. Tot Maica Domnului i-a spus acestuia că de acum înainte Ea va fi protectoarea mănăstirii.

O să revin cu informaţii mai ample despre cum a ajuns icoana în Baia Mare, cât şi cu fotografii cu aceasta.

Vlad HERMAN



Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu