sâmbătă, 23 martie 2013

Despre contracepție cu Părintele Nicolae Tănase

Întrebare: A da naştere unui copil este un lucru minunat, dar în acelaşi timp presupune o mare responsabilitate. Având în vedere acest lucru, dacă totuşi o femeie se simte responsabilă de acest lucru din motive pur obiective (adică lipsa unei ambianţe adecvate creşterii copilului), de ce mijloacele de contracepţie sunt considerate un păcat? Nu credeţi că o fiinţă lipsită de perspective, sortită poate eşecului şi în final nefericirii constituie un păcat mai mare decât cel al contracepţiei?

Răspuns: În primul rând, trebuie să lămurim ce este contracepţie: metoda prin care se opreşte Dumnezeu să sădească sufletul în corpul nou format, care se numeşte zigot, pentru că ştiţi că există şi contraceptive ce nu lasă să se întâmple această unire şi formarea zigotului. Este o opoziţie clară pe care o facem lui Dumnezeu. În cazul acesta noi, bărbaţii, folosim femeia ca pe un obiect şi din starea de egalitate cu bărbatul, din starea ei de fineţe la care a ridicat-o Hristos, noi o coborâm la res vocalis, „lucru vorbitor” sau obiect de plăcere, iar acest lucru nu ne este permis. Femeile ar trebui să se simtă jignite dacă ar folosi contraceptivele.
Deci aceasta este contracepţia. Adică o luptă contra concepţiei. Cine poate să stabilească perspectivele unui om încă nenăscut? Nimeni. Cine poate să stabilească perspectivele unui om deja născut? Poate cineva să stabilească perspectivele unui om deja realizat? Cineva este prim-ministru. Poate cineva să facă aprecieri la adresa perspectivelor lui? Nu. Pentru că nu se ştie ce face până mâine, ce se întâmplă în inima lui, ce se întâmplă în fizicul lui, şi poate nu mai are nicio perspectivă. Are perspectiva morţii. Aşadar, pentru că nu ne putem permite să discutăm despre perspectivele unui om, nu putem face o asemenea afirmaţie.
Patriarhul Iustin Moisescu provenea dintr-o familie săracă, din jud. Argeş, iar războiul l-a făcut să fie orfan. Deci, aveam la vremea aceea de a face cu un om fără perspectivă şi, cu toate acestea, perspectiva lui a fost de apreciat şi de invidiat. Aşadar, la capitolul perspective, nu putem să ne pronunţăm, iar dacă invocăm lipsurile materiale, financiare, lipsa de ambianţă şi celelalte, atunci de ce nu suprimăm viaţa celorlalţi copii pe care-i avem pentru că şi aşa nu le putem oferi mare lucru! Ori, noi nu facem aşa!
O să zicem: „Bine, dar aceia s-au născut deja!”, dar sub aspect ştiinţific, sub aspect creştin ortodox, omul este om din secunda conceperii, cu codul genetic deja stabilit, cu tot ceea ce urmează să se dezvolte în el. Este un om încă nedezvoltat, care timp de nouă luni se dezvoltă, cum şi după aceea, timp de 18 ani, se dezvoltă şi se formează, ca adult.
Întrebare: Cuplurile de azi consideră o povară naşterea de prunci. Planningul familial, metodele contraceptive vin însă să le rezolve problema. Vedeţi vreun sens în această opţiune de a programa contracepţia?
Răspunsul: N-are niciun sens, ci dimpotrivă, ele duc familia spre pieire; nu mai există bunul mers al familiei, nu există ajutor în familie pentru că Dumnezeu nu binecuvântează lucrarea familiei respective. Părinţii îşi pun problema cum să nu facă o perioadă de timp copii, iar apoi, după ce fac, constată că deja a fost foarte complicat, apoi se sfătuiesc cum odraslele lor să nu facă copii. Într-un cuvânt, nu mai doresc să fie dusă crucea căsătoriei.
„Populaţia actuală a lumii, chiar dacă s-ar înmulţi de 5 ori, pământul ar suporta această populaţie. Pământul suportă 30 de miliarde de oameni cu resursele lui alimentare şi nu numai. Dar acum suntem speriaţi de unii ce zic că trebuie să ajungem doar 2 miliarde. Din 6 miliarde, 2 în doar ceva timp. Cum? Cum făcea şi faraon, îi izbea de stâncă şi gata!
Soluţia atunci era la moaşe, acum soluţia este de la Occident, care furnizează la preţ ieftin şi chiar gratuit tot felul de mijloace contraceptive. Pare greu, dar nu imposibil pentru cei care v-aţi hotărât să vă căsătoriţi, că trebuie să vă încadraţi în nişte reguli. Iar aceste reguli vi le stabiliţi singuri, desigur, după principiile creştine. Apoi aceste reguli trebuie respectate de ambii soţi, în comuniune.
În antichitate se spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Hristos a venit şi a zis: „Eu sunt măsura tuturor lucrurilor.” Deci măsura noastră este Hristos. Vrem să-L recunoaştem pe Hristos ca măsură a tuturor lucrurilor? Eu nu vorbesc acum de aspectele mistice, de înalte trăiri, eu vorbesc de normalitatea vieţii. Şi o să spuneţi că normalitatea vieţii înseamnă sfinţenie. Da, ţi se cere să fii sfânt. Ţi se cere să fii student, sau orice altceva, ţi se cere să te căsătoreşti, să faci copii, să-i educi, să mergi la biserică, să munceşti, să te mai şi relaxezi din când în când. Şi imediat vine întrebarea: „Dar cum? Cum, că eu n-am unde să stau, uitaţi ce s-a mai ivit acum, ce-am păţit …” N-ai unde să stai pentru că eşti prea pretenţios. Deci trebuie văzut ce vrea Dumnezeu cu tine, nu numai ce vrei tu cu tine. Tu încerci, dacă vezi că nu prea merge, lasă aşa, că Dumnezeu ştie cum, ştie de ce, ştie în ce moment, nu putem forţa lucrurile. Ştie de ce nu te măriţi, ştie de ce te măriţi. Deci, toată lumea îşi doreşte o căsnicie fericită, dar fără să pornească de la bază, de la educaţia de bază a fiecăruia.”
Întrebare: În cabinetele de contracepţie, medicii ginecologi păcătuiesc voluntar sau involuntar în urmarea vieţii?
Răspunsul: Sunt nişte criminali împreună cu tot personalul medical care participă la orice mijloc de contracepţie. Avortul este crimă, contracepţia este de mii de ori crimă. De ce? Pentru că prin contracepţie opreşti zeci, sute de izvoare ale vieţii, iar printr-un avort curmi o viaţă. Exista ideea că este mai puţin păcat sa previi viaţa decât să curmi viaţa. Ceea ce nu este adevărat şi ascultaţi următoarea comparaţie. Ce face omul când pune un bec, este şi curent, apasă pe comutator, dar becul nu se aprinde? Studiază puţin siguranţele, verifică dacă vine curent şi schimbă becul.
Atunci când Dumnezeu are planul Său, bugetul Său, concepţia Sa, care ştie câte ouă să facă găinile pe Terra şi câţi viţei să fete vacile şi să se taie şi să fie carne pentru toţi, etc. Şi noi, dacă avem planul nostru de toamnă, ne punem la beci şi la cămară şi ne facem conserve şi ne asigurăm pentru iarnă, etc. Dar Dumnezeu, care are putere şi El a făcut toate acestea? Că El ne iubeşte pe noi mai mult decât ne iubim noi pe noi înşine şi decât iubim noi pe copiii noştri.
Deci dacă aşa stau lucrurile, Dumnezeu ne-a lăsat să ne aprindem şi noi nu ne aprindem! Că atunci când femeia nu mai poate să nască, iar Dumnezeu ştie aceasta, atunci Dumnezeu ia din ea forţa fertilităţii pe la 38 de ani, pe 40 de ani, pe la 52 de ani, de la caz la caz şi femeia nu mai poate să nască. De ce? Pentru că are o vârstă, pentru că Dumnezeu cunoaşte corpul uman, etc. Ori noi încă de la 21 de ani, 28 de ani, 38 de ani, umblăm la planul lui Dumnezeu şi întrerupem în mod abuziv acest circuit, acest ciclu extraordinar, care face din om să fie cununa creaţiei şi să se asemene cu Dumnezeu. „Tatăl Meu lucrează şi eu lucrez!”
Deci, Dumnezeu lucrează continuu. Iar noi ne asemănăm cu Tatăl dacă creăm condiţii pentru o lucrare bineplăcută Lui. Omul nu are în mână un buton prin care să zică: acum da, acum nu! Dumnezeu este cel ce rânduieşte când să fie conceput omul. Şi atunci el vine şi dă sufletul unui copil. Deci, în actualele cabinete de contracepţie, medicii păcătuiesc voluntar, conştient sau inconştient, oricum păcătuiesc şi calcă jurământul lui Hipocrate.
„Când scoatem sabia la Dumnezeu, ce se întâmplă? Adică sabia înseamnă revolta noastră, opoziţia noastră la iubirea lui Dumnezeu. Şi iată cum scoatem noi sabia. Ca să se nască un copil, avem nevoie de trei. Avem nevoie de soţ, de soţie şi de Dumnezeu. Copii nu se fac în doi, se fac în trei. Ce trebuie să facă soţul, ce trebuie să facă soţia ştim. Dar Dumnezeu ce trebuie să facă? Trebuie să sădească sufletul creat de El Însuşi Dumnezeu, în momentul concepţiei, în momentul zămislirii. Că nu există trup fără suflet sau suflet fără trup şi nu există nicio cutie undeva, unde sunt sufletele şi Dumnezeu mai ia un suflet, îl sădeşte, îl creează în momentul concepţiei. Asta înseamnă că Dumnezeu participă, "Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez, Tatăl Meu pururea lucrează şi Eu lucrez” zice Mântuitorul Hristos. Ori noi ne opunem, cum ne opunem? Prin toate metodele, prin tot ce s-a inventat mai rău: prezervativ, diafragmă, spermicide, astea sunt contraceptive, sau avortive: sterilet, pilule, pilula de a doua zi, pilula din prima zi ş.a.m.d.
Opoziţie. Dumnezeu stă pregătit să creeze un suflet şi noi îl refuzăm. Noi avem mare grijă şi marea strângere de inimă pentru problema soţiilor noastre care se prostituează. Dar cum se prostituează? Păi, cum se prostituează la bordel. Ce este la bordel? La bordel există mai multe femei, care sunt controlate de medic (în Germania e o stradă întreagă). E dezastru acolo, mă mir cum Dumnezeu poate să permită. Şi iată, Dumnezeu, în iubirea Lui, tot ne ţine. Şi acolo există un medic, şi acolo există un control, mai ales acum lucrurile stau destul de aspru, şi bărbaţii merg şi săvârşesc cu o femeie necunoscu tă un lucru lăsat de Dumnezeu în afara cununiei.
Bărbaţii noştri ce săvârşesc? Acelaşi lucru cu propria lor nevastă. Da, merg la biserică, da, unii se şi spovedesc, alţii se şi împărtăşesc. Numai că folosesc prezervativul, folosesc pilulele, folosesc pastiluţele, nu ştiu ce mai fac, nu ştiu ce fel de calendar mai ţin şi atunci înseamnă că se prostituează. E cam dur cuvântul, ştiu, trebuie să vorbim pe faţă, că aşa e tema. Tema este asta: libertatea noastră în viaţă dăruită de Dumnezeu. Care e diferenţa între libertate şi libertinaj? Care e diferenţa dintre o trăire obişnuită conjugală şi dezmăţ. Ce se vede, e clar că e dezmăţ. Vorbim despre femeile cinstite. Eu nu vorbesc de vreo vedetă, eu vorbesc de femeile cinstite acum, restul priviţi în stradă şi nu trebuie să aducem în discuţie nimic, pentru că lucrurile sunt evidente. Ne învaţă ştiinţa, că teologia ne-a învăţat, dar n-am luat aminte, acum ne învaţă ştiinţa, că omul e om din secunda concepţiei, şi că în prima zi are o înfăţişare care devine tot mai complexă în săptămânile următoare.
Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne are în planul Său, înseamnă că avem de-a face cu o prezenţă, cu un corp independent, care cel mult după 14 zile e dependent de mâncare. Şi rămâne întrebarea: înţelegem noi că femeia nu are drept asupra copilului şi nici asupra corpului ei? Auzim adesea câte o femeie, care zice că face ce vrea cu corpul ei. Bine, să facă ce vrea cu corpul ei, dar de ce face ce vrea cu corpul altuia, adică cu copilul zămislit întrînsa. Şi atunci femeia are aşa zisa libertate, falsa libertate de a omorî copilul. Atunci ce mai vorbim noi despre dreptul la viaţă? Ce rost are să mai vorbim despre drepturi, dacă nu vorbim despre obligaţii?”
Întrebare: Ce părere aveţi despre metoda calendarului?
Răspuns: Am părerea că nu e lăsată de Dumnezeu, iar femeia e folosită ca un buton: da, nu. Acum da, acum nu; femeia nu e asta, e un dispreţ la adresa femeii.
Întrebare: Este mai bine ca o femeie care nu reuşeşte să ţină sarcina să apeleze la o metodă contraceptivă care nu are efect avortiv?
Răspuns: Abstinenţa. Aceasta e foarte bună şi atât. Dar de unde ştii că pe acesta poţi să-l ţii, nu poţi să-l ţii? Trebuie să îndepărtezi cauzele, acestea sunt de natură duhovnicească, de natură medicală. Metoda contraceptivă nu e soluţia.
„Scopul este să vedem în soţia noastră ceea ce Hristos a văzut în Biserică. Şi dacă reuşim acest lucru, atunci totul este bine. Dacă însă o folosim pe soţia noastră (în creştinism, după 2 milenii de creştinism) ca obiect de plăcere, închipuiţi-vă unde ne situăm în istorie. După 2000 de ani de creştinism ne folosim soţia tot ca obiect de plăcere! Acest lucru se întâmplă încă în zilele noastre, căci ne culcăm cu soţiile noastre, dar tot ce rezultă din asta trebuie omorât.
Cu mâinile noastre o ducem la clinică, la „uzina” de omorât copii. Sau acum ne-am mai deşteptat, zicem noi, îi dăm pastile anticoncepţionale şi o folosim pe soţia noastră tot ca simplu obiect de plăcere. Pentru că între noi şi ea nu există decât un singur scop: Plăcerea. Aceasta este situaţia reală.
Nu generalizăm, ci numai spunem aşa. Ne folosim soţiile ca obiecte de plăcere şi condamnăm păgânismul de până în Hristos, care adusese femeia în stadiul acesta. Hristos s-a silit până la jertfă şi a ridicat-o în starea binemeritată ei, iar noi ne înjosim soţia în halul acesta. Atunci înseamnă că ea nu mai este liberă, înseamnă că noi suntem nişte libertini, înseamnă că zadarnic am fost tineri că n-am ştiut să gândim, înseamnă că zadarnic avem tinereţe, că nu profităm de ea. Biserica continuu trebuie să sesizeze. Avem voie să avem idei, dar nu puncte de vedere.” 
Din cartea Soțul ideal, soția ideală - Pr. Nicolae Tănase - tată a 6 copii

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu