Îndrumari pentru familie si biserica privitoare la moartea mea
Mai întâi sa stiti ca Parintele Staret al Manastirii Petru Voda, Arhimandritul Iustin Pârvu ne-a acordat în cimitirul manastirii doua gropi alaturate, pentru ca asa cum am trait în viata sa fiu si-n moarte cu sotia mea, Adriana, care m-a ajutat în împrejurarile grele cu un curaj pe care înainte de aceste imprejurari nici nu i l-am banuit.
La capatâi va fii o singura cruce de piatra pe care vor fi scrise numele noastre, data nasterii si a decesului si un îndemn catre cei care ne vor vizita mormântul sa se roage pentru noi.Conform legilor americane, trupul meu va fi depus într-o casa mortuara, care va îndeplini procedurile prevazute pentru un trup care va fii transportat în România. Dupa spalarea profesionala facuta de casa mortuara, rugati un preot ortodox sa spele trupul cu vin si untdelemn rostind rugaciunile de cuviinta si miruindu-ma pe tot trupul. Apoi sa ma îmbrace cu straiele preotesti si pe piept sa-mi puna icoana Maicii Domnului, cea sculptata în os si fixata într-un cadru de lemn, pe care mi-a daruit-o în spital Prea Fericitul Patriarh Teoctist al României, care mi-a dat si binecuvântare pentru asta. În mâna dreapta sa-mi puna sfânta cruce si metaniile primite de la Manastirea Diaconesti, care vor merge cu mine în mormânt.
De la aeroportul din Bucuresti pâna la Petru Voda sunt vreo sapte ore de mers cu masina... Prietenilor mei de o viata, ucenicilor mei si credinciosilor care ma vor însoti pe ultimul drum, le multumesc...
Dumnezeu sa le rasplateasca însutit dragostea, grija si ajutorul pe care mi l-au dat! Nu sunt în stare sa gasesc cuvinte de recunostinta pentru toate, cuvântul îmi este prea slab si inima mea prea saraca pentru a putea exprima toata recunostinta mea pentru ei.
Pentru enoriasi mei las acest cuvânt: Iubiti-va unii pe altii cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada dintru aceasta ca suntem fii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiti jertfelinici! Straduiti-va pentru zidirea bisericii! Rugati-va si milostiti-va de cei în nevoi!
Arhitectilor care au proiectat Biserica fara nici o rasplata materiala, sa le înmulteasca Dumnezeu harul, sa le rasplateasca dragostea cu care au lucrat la proiect luni de zile pentru a ajunge la cea mai desavârsita forma, prin inspiratia Duhului Sfânt.
Va rog sa pastrati curata pictura bizantina, fara nici un fel de amestec cu alte influente. Numai pictura, culoare si lumina... nici o icoana în relief, nici o icoana atinsa de modernismul zilelor noastre!
Multumesc Consiliului Parohial care m-a sustinut si ajutat. Duc cu mine în mormânt o dragoste uriasa pentru voi, pentru jertfa voastra, pentru sustinerea mea în fata greutatilor, a micilor neîntelegeri si a propriilor mele slabiciuni.
Daca am uitat pe unii, îi rog sa ma ierte... Scriu asta pe patul spitalului, sunt slabit si fara îndoiala ca mintea mea nu-i poate cuprinde astazi pe toti cei care m-au iubit si i-am iubit, dar Dumnezeu stie dragostea mea pentru toti, si-mi iarta neputinta.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si împartasirea Sfântului Duh, sa fie cu voi toti! Amin.
12 noiembrie 2006,
Spitalul Militar Bucuresti, Preot Gheorghe Calciu
Sursa: Rost
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu