* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!* Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
* Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
* Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
* Mai bine să fiti dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .* Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
* Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
* Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dumnezeu şi sufletele lor.
* Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Domnul său.
* Pentru ca Dumnezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.
* Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
* Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.
* Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
* Gura şi inima, care în flecare încercare Îi mulţumesc Lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
* Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
* Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de
moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu