duminică, 7 iulie 2013

Sfinţii Închisorilor, pomeniţi la Biserica Soborul Sfinţilor 12 Apostoli Baia Mare

La finalul Sfintei Liturghii din duminica Sfinţilor Români desfăşurată la Parohia Ortodoxă Soborul Sfinţilor 12 Apostoli Baia Mare, unul dintre preoţii care slujeşte la această biserică, Milan Bălan, a vorbit în predica sa despre sfinţii şi eroii neamului românesc de la formarea sa şi până astăzi, dându-i ca model de viaţă, alături de Hristos.

Deşi nu sunt deocamdată trecuţi în calendar, el i-a pomenit şi pe Sfinţii Închisorilor comuniste.

Vlad HERMAN

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat pe 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa Rusalii sa fie numita "Duminica Sfintilor Romani". In sedinta din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a inceput canonizarea sfintilor de origine romaneasca.

Sfinti Romani canonizati in anii 1950-1956
Canonizarea Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica (cinstit pe 11 aprilie); a Sfintilor Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest si Sava, mitropolitii Transilvaniei (24 aprilie); Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos (15 septembrie); si a Sfintilor Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Sfantul Mucenic Oprea (21 octombrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950. 

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 21 octombrie 1955, in catedrala din Alba Iulia. 

Proclamarea canonizarii Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos s-a facut mai tarziu, in catedrala Catedrala mitropolitana din Timisoara, pe 7 octombrie 1956.

Sfinti Romani canonizati in anul 1992

Introducerea in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane a Sfantului Cuvios Antipa de la Calopodesti (10 ianuarie) si canonizarea Sfantului Cuvios Gherman din Dobrogea (29 februarie); a Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures (24 aprilie); Sfantului Ierarh Ghelasie de la Ramet (30 iunie); Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti (1 iulie); Sfantului Voievod Stefan cel Mare si Sfant (2 iulie); Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul (5 august); Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august); Sfintiilor Martiri Brancoveni, Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei, si sfetnicul Ianache (16 august); Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfintiilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel (21 octombrie); Sfantului Cuvios Antonie de la Iezerul-Valcea (23 noiembrie), si Sfantului Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod, in sedinta din 20-21 iunie 1992. 

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 21 iunie 1992.

Canonizari in anul 1997 

Introducerea in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului (22 decembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii a fost in data de 13 octombrie 2002.

Sfinti Romani canonizati in anul 2003

Canonizarea Sfantului Cuvios Vasile de la Poiana Marului (25 aprilie), si a Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi (22 septembrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod pe 5 martie 2003. 

Proclamarea oficiala a canonizarii lor s-a facut la Manastirea Brazi, pe 5 octombrie 2003.

Sfinti Romani canonizati in anul 2005

Pe 5 iulie 2005 s-a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona (9 septembrie) si a Sfantului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (13 decembrie).

Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc pe 9 septembrie 2005, la Manastirea Vorona, iar cea Sfantului Ierarh Dosoftei, a avut loc pe 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.

Pe 20-21 octombrie 2005, s-a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), si a Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul, mitropolitul Tarii Romanesti (22 iunie). Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica a avut loc pe 3 decembrie 2005, la Manastirea Cernica, iar cea a Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul pe 21 mai 2006, la Catedrala patriarhala din Bucuresti.

Sfinti Romani canonizati in anul 2006

Pe 14-15 noiembrie 2006, s-a hotarat canonizarea Sfantului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului (14 aprilie). Proclamarea oficiala a canonizarii sale a avut loc pe 14 aprilie 2007, in localitatea Gledin.

Sfinti Romani canonizati in anul 2007

Pe 12 februarie 2007, s-a hotarat canonizarea mitropolitului Varlaam al Moldovei (30 august). Proclamarea oficiala a canonizarii lui a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu.

Pe 22-24 octombrie 2007, s-a hotarat canonizare Sfintilor Martiri si Marturisitori: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu (12 noiembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 11 mai 2008, la Manastirea Salva.

Sfinti Romani canonizati in anul 2008

Pe 5-7 martie 2008, s-a hotarat canonizarea Sfintilor Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia (21 iulie); a Sfantului Cuvios Iosif de la Varatec (16 august); Sfantului Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august); Sfintilor Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie); Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), si a Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie). Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc la Manastirea Neamt, pe 5 iunie 2008.

Pe 8 iulie 2008, s-a hotarat canonizarea Sfantului Ierarh Iachint, mitropolitul Tarii Romanesti (28 octombrie); Sfantului Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie), si a Sfantului Dionisie Exiguul (1 septembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii acestora a avut loc la Catedrala patriarhala din Bucuresti, pe 26 octombrie 2008.

Amintim ca alaturi de sfintii mentionati, in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane sunt trecuti si sfinti de alt neam, care au trait in tara noastra sau ale caror moaste sunt prezente la noi.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu