Paul Fotiou, un rabin care s-a convertit la Ortodoxie

Printre numeroșii oameni convertiți la ortodoxie se numără și rabinul evreu Paul Fotiou din comunitatea evreiască din Arta, Grecia, care s-a convertit de la iudaism și a fost botezat ortodox împreună cu familia sa. Arhimandritul Nektarios Ziompolas scrie următoarele despre Paul Fotio:

„Am ajuns să-l cunosc pe Paul Fotiou întâlnindu-l în diverse locuri și biserici sfinte din Atena unde predica și l-am auzit discutând deseori despre cum s-a convertit de la iudaism la ortodoxie. Îl ascultam cu înfiorare și emoție și aveam mereu întrebări pentru el. Trăia cu intensitate viața sacramentală a Bisericii. Fața și personalitatea sa impuneau respect, aproape că „mirosea” a tămâie. Voi povesti un moment anume legat de Paul Fotiou la care am fost și eu martor. Din câte îmi amintesc, s-a petrecut între 1960 și 1962 la Atena.

Bartolomeu Anania, despre familia lui Iisus Hristos

‎"Asisti la o piesa de teatru, dar nu esti actor. Asisti la un concert de muzica, dar nu esti muzicant. Asisti la un intrecere atletica, dar nu esti sportiv.

Dar participi la o masa, nu doar asisti, pentru ca faci parte dintre meseni, participi la viata de familie pentru ca faci parte din familie. La slujba se participa, pentru ca toti credinciosii fac parte din aceeasi familie a lui Iisus Hristos, care se cheama Biserica" - Bartolomeu Anania

Pr. Amfilohie - Suntem mamaliga la ora asta, e un crestinism vlaguit!

Deschide bine ochii! HRISTOS in mijlocul nostru.

Manastirea Prislop, mai 2012 - Oameni si flori (VIDEO)

Parintele Arsenie Boca: "Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările"

Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi şi voi, care de cine să asculte întâi? Să nu daţi vina pe Dumnezeu că El ne usucă pământul de sub picioare şi vlaga din oase. Să nu-i faceţi nedreptatea aceasta!”

“Eu nu vă dau canoane ca ceilalţi preoţi, mătănii, rugăciuni, post, ci îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu de crucea pe care v-a dat-o, căci Sfânta Biserică şi Sfânta Împărtăşanie le ştiţi, dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să vă schimb lacrimile voastre în bucurie, mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările, vă veţi bucura. O veţi face?“

Jonathan Jackson, actorul convertit la ortodoxie, premiat la EMMY, multumeste Sfintei Treimi si monahilor de la Athos! [VIDEO]

Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin Romania

Trandafir portocaliu

Foto: Lavinia RADU

Un director de ziar acuza masoneria de colapsul Greciei

Conducerea bisericească se află în „letargie” premeditată. Nelinişti vii faţă de tăcerea acesteia. Care este datoria istorică a Bisericii în cazul concertului masonic şi a cuvântării propagandistice a unui şef mason care au avut loc în Biserica Sfântului Gheorghe din Kerkira.

Statul se află în prăbuşire. Regimurile politice, care nu cred în idealuri, în valori, în instituţii şi nici în Dumnezeu, au distrus totul şi au falimentat Statul Elen. Aceste regimuri au servit intereselor ţărilor străine. Au luat parte la comploturi străine în privinţa chestiunilor naţionale şi a mersului ţării noastre. S-au întovărăşit cu puterile duşmane distrugând în chip demonic valorile

Nicolae Steinhardt: Despre bunatatea sufleteasca

Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, iste¬ţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă sun¬tem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pen¬tru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufle¬tească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.

Liturghie - Tudor Gheorghe

Pilda: Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui. 

Parintele Justin Parvu: "Dacă nu facem investiţii româneşti, dacă nu ne promovăm cultura şi obiceiurile, riscăm să pierim ca neam"

Părinte, cum vă explicaţi faptul că de abia acum, după mai bine 20 de ani de la căderea comunismului în România, martirii din temniţele comuniste încep să fie cinstiţi, prin acest loc Canalul, care adăposteşte rămăşiţele a mii de foşti deținuți, închiși pentru că nu au vrut să îmbrățișeze doctrina ateistă?

Am fost şi sunt foarte emoţionat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalţă o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii şi neamului românesc, jertfiţi aici la Canal şi în toate celelalte temniţe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieşit din închisoare, să înalţ o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat şi nu pot decât să mulţumesc Maicii Domnului şi colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârşit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Credeți că Ortodoxia şi, implicit, credinţa în Hristos, au fost principalele cauze pentru care s-au creat aceste lagăre şi închisori comuniste?

Bineînţeles, comunismul nu a avut alt scop decât denigrarea Ortodoxiei. Nu vedeţi că a fost introdus în special în țările ortodoxe? Nu aveau ceva împotriva noastră, ci împotriva Hristosului din noi. Erai bandit şi duşman al poporului dacă mărturiseai credinţa în Hristos. Asta era cea mai frecventă întrebare a lor: Mai crezi măi, banditule, în Dumnezeu? Erai foarte uşor eliberat dacă semnai că nu vei mai merge la biserică sau că nu mai crezi în Dumnezeu. Totul era materialism, care s-a reflectat şi în natură. Se punea foarte mult accent pe munca aceasta materială, iar Canalul este un exemplu elocvent. Aici materialismul a înghiţit mii de victime şi ştiţi foarte bine ce presupunea munca aceasta forţată la Canal. Canalul nu era decât o fabrică satanicească de înghiţire a fiilor scumpi ai neamului românesc. 

Câte lacrimi şi sânge nu au înghițit Canalul şi Dunărea noastră? Cu sângele lor sfinţit, Dunărea a traversat toată Europa şi i-a sfinţit pământul. Apoi lacrimile celor de acasă, mamele, soţiile şi copiii care își așteptau pe cei dragi ai lor să se întoarcă şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Au dus cu ei în adâncurile acestui pământ şi dorul de casă şi dorul de neam şi credinţa lor nevinovată. Câte crime nu a făcut şi face acest materialism, în care Dumnezeu nu există sau a murit! Omul materialist este folosit în planul satanic de distrugere a omenirii şi a lui Dumnezeu din lume. Dar noi ştim că nu aici avem cetate stătătoare, aici suntem doar pribegi şi călători pe drumul mântuirii. Casa Tatălui nostru este în ceruri şi aceşti martiri nu au vrut să slujească pe tatăl acestei lumi, tatăl minciunii, diavolul. De aceea ei, aceşti mucenici, şi sunt acum fii ai Tatălui ceresc, ai Împărăţiei cerurilor. Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Pentru jertfa lor, Dumnezeu nu a îngăduit ca acest neam să fie cotropit, pentru că asta ar fi urmat, acesta era planul lor, să cucerească România şi toată Europa. De altfel şi scopul construirii acestui Canal în perioada comunistă era tot în favoarea Rusiei, la ordinele şi directivele Moscovei. Ei aveau interes aici să cucerească această zonă ca apoi să aibă acces spre Europa, să ducă mai departe comunismul bolşevic, în toată Europa. Dar Dumnezeu i-a oprit, pentru sângele acestor tineri nevinovaţi, care a strigat înaintea Tronului Dumnezeirii.

Dar Europa nu reacţiona la tot ce se petrecea în România? Nu au încercat să stopeze această gură de Canal spre comunism? 

Se auzise în Europa de scopul acestui Canal. Se tot vorbea că ne salvează Europa. Dar eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii. Erau sărmanii dobrogeni arşi de soare şi înnegriţi de dogoarea lui. Că eu m-am mirat când am fost adus în detenţie, în Deltă. Mă uitam la oamenii ăştia vineţi la faţă, negri, slabi, cu ochii în fundul capului şi uscaţi. Şi mă întrebam: măi, ce sunt aşa aicea? Dar ei, sărmanii, la ora 8 dimineaţa începeau muncile şi care ţineau până la 10-11 seara, încât bietul român nu mai avea sânge în faţă… Dar în general nu s-a ocupat nimeni de periferia aceasta românească, şi nici cu atât mai mult acum. S-ar putea face atâtea lucruri frumoase pe aceste plaiuri dobrogene. Dar cine să investească în Biserică şi cultură? Europa? Măi, Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism.

Noi nu ştim să ne promovăm valorile naţionale, aşa cum o fac celelalte state europene. Românul nu cumpără decât produse străine, când are aici şi vaca cu lapte, şi holdele cu grâne şi munţii cu aur. Dar este o stare programată, astfel încât românul să piară şi toate valorile lui. Dacă nu facem investiţii româneşti, dacă nu ne promovăm cultura şi obiceiurile, riscăm să pierim ca neam. Aţi văzut grecul, italianul sau germanul să cumpere produse chinezeşti sau roşii turceşti? Nu, doar românul cumpără toate otrăvurile străine, fără să îşi dea seama că distruge piaţa românească. Dacă s-ar pune de acord acum toţi cei care mai simt româneşte să nu mai cumpere nimic decât produse româneşti, ia să vedeţi cum crește şi economia şi bogăţia culturală a ţării. Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.

articol apărut în nr. 23 al revistei ATITUDINI

Imaginea zilei

Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă din America. Atât preoții, cât și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia când filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfântul Potir.

Prin pogorârea Sfântului Duh, pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sângele Dumnezeiesc răspândesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască. La Sfânta Liturghie cântăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”.

Sursa foto: Facebook

P.S. Desigur, "ei" vor zice ca e "facatura". Vai de ei!

Parintele Arsenie Boca, despre Imparatia copiilor

Copiii odihnesc şi refac omul. Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezumă:gingăşia şi frumuseţea;puritatea, nevinovăţia şi credinţa. Chiar pe Iisus L-au odihnit copiii. Cei mari II amărau mereu. Şi ieşise bine din necredincioasa Betsaidă, unde Iisus abia tămăduise un orb, n-a izbăvit bine pe Petru de „milostivirea" Satanei, când aprecizat curajul necesar şi „riscurile mântuirii" (- o asemănare cu Iisus neapărat necesară: concluzia uceniciei -), când iată altă probă de micime sufletească: Indrum spre Capernaum ucenicii se priceau între ei, care ar fi mai mare ? (Cine ştie dacă Petru a mai avut vreo pretenţie ?).

Când i-a întrebat Iisus despre ce vorbeau între ei pe cale, ucenicii „au tăcut". Simţeau că au vorbit din ale cui nu trebuie. Acela se strămutase din Petru în ceilalţi, pe altă temă a celor omeneşti.După atâtea, şi de la atâţia - de la toţi - Iisus avea nevoie de odihnă. Deci„şezând", i-a chemat (- Şi de câte ori i-a tot chemat ! -) şi le-a zis: „De voieşte cineva să fie întâi, să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi sluga tuturora". Mare înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât omul smerit.Oamenii ajung mari prin vitejii, bogăţie, putere, chiar deşteptăciune, - dar acestea-s trufie şi cu ea sperii lumea şi aşa eşti mare înaintea lumii sau asupra lumii. „Lumea" însă nu e cuprinsă în scoarţele Cărţii cereşti.

Parintele Arsenie Boca - Credinta orbilor: "Am pierdut simplitatea copiilor"

CREDINTA ORBILOR

Condamnat la întunerec pe viaţă ! Asta e viaţa orbilor. Când a înţeles orbul din Ierihon că trece Iisus pe acolo îşi striga nădejdea: „Iisuse, Fiul lui David,miluieşte-mă !" Oamenii cei ce mergeau înaintea lui Iisus „îl certau să tacă".- E greu de priceput cum se poate ca mergând cu Iisus, să cerţi totuşi un orb ! -Dar multe nepricepute face priceputul de om. Orbul însă mai tare striga pe Iisus.Iar Iisus a poruncit să-1 aducă la Sine şi l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac ?" Iar orbul a răspuns simplu: „Doamne, să văd !" întrebarea lui Iisus nu-i fără rost. Deşi era de la sine înţeles ce doreşte un orb,dar Iisus aducea pe toţi oamenii care-L rugau ceva, să-şi precizeze dorinţa, să-şi concentreze sufletul asupra lucrului pe care-1 cer de la Iisus.

Această precizare, această centrare sufletească, e tocmai factorul credinţă pe care-1 trezea Iisus şimai viu în cei ce-I cereau ajutorul. Dovadă că e aşa, sunt cuvintele simple dinrăspunsul lui Iisus: „Vezi !" „Credinţa ta te-a mântuit." Şi îndată a văzut orbul şia urmat pe Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Şi a făcut aşa şi tot poporul.- Oare de ce suntem mai credincioşi lui Dumnezeu numai când păţim câte una ? De ce numai atunci ne rugăm mai din adâncul fiinţei ? Grea e orbia orbilor, dar nu-s uşoare deloc nici celelalte orbii, care ne ţin legaţi pe fundul mării necunoştinţei.

Arsenie Boca - Iisus? - Necunoscut

Iisus a dat şi porunca aceasta: să fie necunoscut. Tămăduia pe toţi bolnavii gloatelor care-L urmau şi le poruncea să nu spunănimănui nimic. Evanghelistul Matei motivează porunca aceasta cu locul din Isaia proorocul, care-L descrie pe Iisus ca pe unul ce nu se sfădeşte cu oamenii, nu strigă pe uliţe, nu frânge slăbiciunea omenească, nu stinge nădejdile slabe, până când va aduce izbânda dreptăţii.

Dar şi altfel Iisus nu iubea propaganda de vorbe, alarmele şi zvonurile de tot felul şi toate răstălmăcirile, inevitabile oamenilor. Totuşi oamenii cărora le făcea Iisus bine, chiar dacă tăceau ei - ceea ce e cu neputinţă de crezut -, nu tăceau cei ce-i cunoşteau. In poporul de rând afost cunoscut Iisus şi atunci, şi tot aci rămâne cunoscut şi iubit mai mult, până când va mai fi credinţă pe pământ. Cărturarii şi fariseii vremii Sale erau cei mai nedumeriţi oameni asupra lui Iisus. Porunca de-a nu fi făcut cunoscut, parcă le-adat-o tuturor cărturarilor lumii.

Iată, în sfârşit o poruncă a lui Iisus pe care o ţin şi ei. Care să fie cauza pentru care Iisus e totuşi atât de necunoscut ? (Nu ştie nici poporul de rând mai nimic despre Iisus, dar II iubeşte.) Cărturarii nu-L cunosc şi îl urăsc. De ce ? Fiindcă viaţa lor e în contrazicere cu Viaţa lui Iisus. „Faptele lor nu-i lasă să creadă în Dumnezeu" (Oseia 5,4). „înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului. Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, se depărtează de minţile nepricepute şi se dă la oparte când se apropie fărădelegea" (înţelepciunea lui Solomon 1,4-5). Trufia ştiinţei, autonomia raţiunii, magia necredinţei, astea sunt temeiurile pe care stau cărturarii vremurilor şi cu ele-L cenzurează pe Iisus. Acestora, Iisus nu le va fi cunoscut niciodată. De aceea Iisus a fericit pe cei simpli.

ARSENIE BOCA - Prislop, Sâmbătă după Naşterea Domnului 31.XII. 1949 Matei 12,15-21.

Din cartea "CUVINE VII"

Curcubeu

Foto: Lavinia RADU

Constantin Iulian, despre Miscarea Legionara siprigoana atee din inchisorile comuniste (VIDEO)

Constantin Iulian, despre Miscarea Legionara la Profesionistii Eugeniei Voda 

Indemn la lupta, de Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima in piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cand te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

„Îmi pare rău pentru fiecare clipă petrecută departe de Hristos” – mărturia unui fost rocker

Mulţi tineri sunt astăzi fascinaţi de muzica rock – îşi ascultă ore în şir idolii, considerând că asocierea din rock şi satanism este doar o poveste, amăgindu-se că formaţiile lor favorite afişează nişte simboluri sataniste doar ca să fie la modă, fără a avea nicio legătură cu diavolul. Majoritatea rockerilor sunt convinşi de faptul că muzica lor preferată nu are cum să le facă rău, fiind doar o simplă pasiune. Andrei C. este un tânăr, acum student la Teologie, ce ne mărturiseşte despre cum şi-a vătămat sufletul în perioada în care a fost rocker, căci, aşa cum spune Sfânta Scriptură, „diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5:8).

- Care sunt primele amintiri legate de relaţia ta cu Dumnezeu?

- Am început să merg singur la biserică începând din clasa a V-a. Aşa m-a îndemnat îngerul păzitor… Ţin minte că atunci când am văzut prima oară o icoană, am vrut să-mi cumpăr şi eu una, dar nu aveam bani suficienţi. Astfel am început să mă interesez de Biserică – pur şi simplu am simţit o chemare de la Dumnezeu. Familia mea nu era credincioasă în acea perioadă, aşa că nu a fost nimeni care să mă înveţe, să mă îndrume pe calea lui Hristos. Mergeam în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, uneori şi la Vecernie; participam cu bucurie la toate slujbele bisericeşti. În clasa a VII-a s-a produs ruptura de Biserică, pentru că am început să ascult muzică rock şi să fac parte dintr-un grup de rockeri.

Legile judecatii - Arsenie Boca

Ziua judecăţii omului e totodată şi ziua naşterii din nou a lumii, când va fi Cer nou şi pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde. Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omule înnoit prin focul judecăţii. Astfel pe pământ sunt adeseori puzderii delegi omeneşti; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubiriide Dumnezeu şi legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura. In loc de dosare, sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii, în care-s scrise toate faptele oamenilor. în ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul, care zice: "Mila şi adevărul merg înaintea Ta' , căci atunci oamenii vor fi între- baţi despre: 1. faptele iubirii şi 2. mărturisirea dreptei credinţe, dupăcuvântul:

"Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta preacurvar şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veniîntru mărirea Tatălui Său, cu sfinţii îngeri".

Mila şi adevărul, iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu, iar  pe de altă parte, ura şi minciuna, acestea îi despart pe oameni în două,în buni şi răi, precum desparte păstorul oile de capre; oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga.Iubirea lui Dumnezeu nici la judecată nu uită pe săracii pe carei-a iubit, numindu-Se în locul lor şi binecuvântând pe cei ce au avut milă:

Faptele iubirii de oameni i-au adus pe aceştia în împărăţia iubiriilui Dumnezeu. Iar celor de la stânga, pentru faptele iubirii de sine, care calcă peste oameni şi nesocoteşte pe Dumnezeu, le va spune osânda;

"Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în foculcel veşnic, gătit diavolului şi îngerilor lui".

Pentru că:

"Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau; străin, şi nu M-aţi primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost şi n-aţivenit la Mine".

Şi se vor apăra aceştia zicând:

"Doamne când Te-am văzut flămând, sau înse-tat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închi-soare şi nu Ţi-am slujit Ţie?"

"întrucât nu aţi făcut acestea săracilor, fraţilor Mei mai mici, pe care pururea i-aţi avut între voi, nici Mie nu Mi-aţi făcut!"

 Din "Cararea Imparatiei"

Eşti călător - Arsenie Boca

O, ştii omule, că din prima şi ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul sprelimanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă: Nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fânsau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: -îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şiapoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atâtmai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putemtransporta cu pace sufletul nostru. Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul,toate să le faceţi ca pentru Domnul.”

Arsenie Papacioc: Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii

Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau alunei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspi-cacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-adat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta:„Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.

Arsenie PAPACIOC

Cine vrea discreditarea Bisericii, a Sfintelor Taine şi surparea credinţei oamenilor?

Sistematic, în ultimii ani, este atacată Biserica. În general, se pleacă de la criticarea unui preot, a purtărilor sau faptelor sale, pentru a se ţinti mai apoi în însuşi fondul cultic, în rânduielile şi Sfintele Taine ale Bisericii noastre. Atacurile sunt atât de bine regizate, încât te gândeşti fie că jurnaliştii se pregătesc din timp şi aşteaptă doar momentul potrivit ca să dea lovitura, fie că Cel viclean află în presa de astăzi un bun mijloc ca să-şi atingă scopurile…

În cazul părintelui Daniil de la Tanacu s-a defăimat în general monahismul, taina Sfintei Spovedanii, Maslul şi exorcismele. S-a ajuns chiar ca unii profesori de teologie să conteste datoria ieromonahilor de a-i spovedi pe mireni. Scandalul a luat o amploare internaţională. În presa străină s-a spus că respectiva femeie fusese răstignită pe un lemn şi apoi părăsită într-o pădure unde, după câteva zile, a murit în chinuri groaznice. Crucificare, exorcism, ritualuri criminale sunt şi astăzi cuvintele-cheie pe care presa străină le

În veci Ortodocşi, de Adrian Păunescu

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei,
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.
Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

Şi m-am opus căderii în neant
şi celor care dărâmau altare
şi clopote-n Ardeal am construit
şi calendare pentru fiecare.

Şi ‘Noul Testament de la Bălgrad’
eu l-am crezut aducător de leacuri
şi m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Şi-am fost convins că nici un leninism
credinţa ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la Bucureşti să crească
un demonism bogat şi indecent,
ce-ameninţă credinţa strămoşească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,
îi tot mânjesc şi culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolşevism,
îi umplu de lehamite şi groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei reţete,
noi suntem ortodocşi definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
‘Ortodoxia naşte comunism!’
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanţi,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocşi,
cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credinţa însăşi în pericol,
îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă şi iubesc,
pe credincioşii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzaţii se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la fraţi asediul vine,
permite-ne să fim în veci creştini,
ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

Adrian PĂUNESCU, 12 noiembrie 1997

Desteapta-te, romane! Citate celebre ale unor masoni faimosi

-Menechem Begin , fost prim ministru Israel :„Rasa noastra este Master Race. Noi suntem zei divini pe aceasta planeta. Noi suntem atat de diferiti de rasele inferioare, precum sunt ele de insecte. De fapt, comparativ rasa noastra, alte rase sunt bestii si animale. Alte rase pot fi considerate a fii extremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pamantesc va fi stapanit de liderii nostri cu un sceptru de otel. Masele ne vor linge picioarele si ne vor servi ca sclavi.„

-Madame Blavatsky (H. P. Blavatsky), (1831 – 1891), legaturi apropiate cu ritul scotian (Albert Pike). Lucrarea sa „ The Secret Doctrine „ a fost sursa de inspiratie pentru partea 1 a documentarului anticrestin Zeitgeist . Nascuta in imperiul rus, emigreaza in 1873 in New York si incepe o “cariera“ in spiritism si mai mult agita teorii decat face demonstratii de extracorporalitate, levitatie, telepatie si altele din zona paranormalului. In 1875 fondeaza Theosophical Society. Ulterior incepe sa viziteze India . In 1886 se stabileste in Germania unde scrie o mare parte din Secret Doctrine, o lucrare plina de teorii rasiste, ce spunea ca i-a fost inspirata de maestrii non umani din zona Tibetului . Dupa deces a fost INCINERATA.
Jackson Spielvogel si David Redles de la Simon Wiesenthal Center , au fost nevoiti sa accepte ca lucrarile maleficei femei l-au influentat decisiv pe Adolf Hitler .
Aceasta scria in „The Secret Doctrine„, vol. 1, pag 319 – 320:
„ In antichitate si realitate, lucifer sau luciferus, este numele unei entitati angelice ce stapaneste absolut peste lumina adevarului si peste lumina zilei.„
„ lucifer este lumina divina si terestra , „ spirit sfant „ si „ satan „ in acelasi timp „

Asasinarea lui Eminescu (III)

Povestea lui Grigore Ventura despre evenimentele petrecute pe traseul Capşa - Cotroceni - Băile Mitraşevschi pare ruptă dintr-o fantasmagorie şi nu e de mirare că autorul ei a evitat toată viaţa să-i dea greutate prin publicarea într-un ziar sau o revistă. La toate provocările prietenilor, Ventura a ridicat din umeri şi a continuat să povestească acest episod în stînga şi-n dreapta, uneori cu variante prescurtate, aşa cum se păstrează în memoriile diverselor persoane. Chiar dacă prima relatare pe larg a acelei după-amieze, în care este citată opinia unui presupus participant direct la evenimente, a apărut abia în 1911, sub semnătura lui Al. Ciurcu (D 31), sîntem obligaţi şi azi să luăm în considerare povestea lui Ventura, chiar dacă nu înţelegem cum de ea a reuşit să se impună ca fiind redarea exactă a realităţii.
Să nu uităm că Ventura era redactor chiar la ziarul lui Galli, „L’independence roumaine”, şi că Eminescu a scris textul „Pentru libertatea presei...”, din 29 iunie 1883 (de fapt, din 28 iunie), în care protesta faţă de interzicerea