Viata Sfantului Amfilohie de la Poceaev

Sfantul Amfilohie s-a nascut pe 27 noiembrie 1897, in satul Ilovita Mica din regiunea Sumscina, in familia lui Varnava Golovatiuc. La botez a primit numele Iacov, in cinstea mucenicului Iacov Persul. In acest sat si-a petrecut Iacov copilaria, primind, impreuna de cei noua frati a sai, o educatie crestina.

Tatal sau practica mai multe meserii dar era cunoscut mai ales pentru tratarea luxatiilor. Micutul Iacov obisnuia sa-si ajute tatal in cazurile in care era nevoie de indreptarea oaselor. Ravna pentru rugaciune si biserica a mostenit-o Iacov, de la mama sa, care era o femeie smerita, cu frica de Dumnezeu.

In anul 1912, la varsta de 15 ani, Iacov Golovatiuc, a fost inrolat in armata Tarului. Lupta in Primul Razboi Mondial fiind trimis apoi ca infirmier intr-o unitate sanitara din Siberia. In anul 1919 se intoarce in satul natal unde va ajuta pe cei bolnavi care-i cereau ajutorul. Chiar daca Iacov a avut posibilitatea sa se casatoreasca, si-a ascultat glasul inimii, si in 1925 a ales calea mantuirii prin monahism. Va merge la Lavra Poceaev unde, ca frate, isi va indeplini cu bucurie toate asculatarile. La 8 iulie 1932, cu binecuvatarea episcopului sau, fratele Iacov este tuns in monahism cu numele Iosif. Dupa un an va fi hirotonit ierodiacon, iar in anul 1936 a fost hirotonit ieromonah. Parintele Iosif a absolvit, intre timp, cursul complet al Scoolii Teologice din Lavra Poceaev. Mai tarziu, dupa primirea Schimei Mari, noul sau nume a fost Amfilohie.

Viaţa Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.

Cateva cuvinte

Indraznesc sa spun ca in cei 100 de ani de la Marea Unire, Sfintii din inchisorile comuniste, alaturi de ceilalti Sfinti cunoscuti si necunoscuti din aceasta perioada, reprezinta cea mai mare realizare a neamului romanesc din ultimul secol. O comoara nestricacioasa care va dainui in veci

Vlad Herman

Soborul Maicii Domnului, cu Parintele Justin Parvu (2009)

Icoana Maicii Domnului „Betleemita”

Un odor de mare preţ al Bisericii Naşterii Domnului din Betleem este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Betleemita”, aşezată într-un frumos proschinitar, în dreapta scării ce duce în Peştera Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Icoana este unică în lume atât pentru că Maica Domnului este reprezentată zâmbind, cât şi pentru faptul că Pruncul său binecuvântează cu mâna credincioşii. Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în această icoană debordează de afecţiune şi linişte, iar zâmbetul de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor.

Nu există date precise despre originea icoanei. După tradiţie, icoana a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.

Darurile Magilor

Cei trei magi veniţi să se închine Împăratului Hristos născut în peştera din Betleem au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Cinstitele Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel.

Sursa: doxologia.ro

Evanghelia zilei

Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Însă regele Irod, auzind, s-a tulburat, şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi, adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei unde era să Se nască Hristos. 

Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeei, că aşa este scris de prorocul: «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel». Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă Închin Lui. 

Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, Mama Sa, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; apoi, deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Ev. Matei 2, 1-12

Toaca si clopotele de la Manastirea Putna

Naşterea Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos

18. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.

19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

20. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

21. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.

22. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul care zice:

23. «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu».

24. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.

25. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

din Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 1

Mitropolitul Ierotei Vlachos, mesaj la Nasterea Domnului (anul 2014): "Biserica este una şi aceasta este Ortodoxia şi câţi s-au îndepărtat de ea, trebuie să se întoarcă să aibă comuniune cu Capul"

Ierotei,
Cu mila lui Dumnezeu Episcop şi Mitropolit
al Sfintei Mitropolii de Nafpaktos şi Aghios Vlasios

Către clericii şi credincioşii sfintei noastre Mitropolii

Iubiţii mei fraţi,

Praznicul Naşterii Domnului este un praznic teologic, precum sunt toate praznicele Bisericii noastre, iar nu sărbători lumeşti, drept care trebuie să îl şi prăznuim teologic. Atunci când vorbim despre teologie, nu înţelegem o cunoaştere intelectuală seacă, ci vorbim despre experienţa harului lui Dumnezeu. Teologia este cunoaşterea lui Dumnezeu, care se realizează prin pocăinţă, prin rugăciune, prin Tainele Bisericii, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, prin vederea lui Dumnezeu.

Teologia praznicului Naşterii Domnului este despre cum Cuvântul neîntrupat Se întrupează, Cel nearătat Se pipăie, Îngerul Marelui Sfat Se face om, iar Vechiul Legământ se uneşte cu Noul Legământ. Desigur, Cuvântul cel neîntrupat, a doua Persoană a Sfintei Treimi, S-a întrupat în ziua Bunei Vestiri, însă în ziua Crăciunului S-a născut şi a devenit cunoscută Întruparea Lui îngerilor şi celor curaţi cu inima, adică păstorilor şi magilor.

Sfantul Paisie Aghioritul despre sarcina si alaptare

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte.

De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu ei, nici când sunt mici, nici când va creşte mare.

Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela din Bucureşti

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji. 

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea. A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Ioan Ianolide despre Sfânta Impărtăşanie

Sfânta împărtăşanie este directă părtăşie cu Hristos. Este o experienţă conştientă a omului cu Dumnezeu. Este mijlocul suprem al desăvârşirii spirituale omeneşti.

Prin pâinea şi vinul Sfintei Împărtăşanii noi Îl primim viu, aievea, activ pe Hristos. Pentru aceasta trebuie să ne împărtășim periodic şi cât mai des.

Înainte de a-L primi trebuie să ne pregătim, vrednici să-I fim. După ce L-am primit, să-I rămânem fideli şi să-L urmăm. Sufletul văduvit de contactul cu Duhul lui Dumnezeu suferă şi suspină, rătăceşte şi se întunecă, moare, căci aşa cum trupul ce s-a născut moare tot aşa şi sufletul are o moarte a lui, prin păcat, spre iad.

Ioan IANOLIDE

Parintele Paisie Olaru despre smerenie

- Smerenia este cugetul inimii noastre care ne incredinteaza ca suntem mai pacatosi decat toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Cand ne defaimam pe noi insine nu inseamna ca avem smerenie. Ci, atunci cand altul ne ocaraste si ne defaima, inca in pubhc, iar noi rabdam si zicem : " Dumnezeu i-a poruncit fratelui sa ma ocarasca pentru pacatele mele " , aceasta este smerenia cea adevarata. Deci, sa primim toate ca din mana si cu voia lui Dumnezeu. 

Cand te ocaraste cineva, Dumnezeu ii porunceste sa te ocarasca. Cand iti ia cineva vreun lucru, Dumnezeu ii porunceste sa-l ia, ca sa te faca calugar. Cand te muta de ici colo mai marele tau, Dumnezeu iti schimba locul, ca sa-ti schimbi si naravul si obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevarata. Iar mandria, dimpotriva, este atunci cand te increzi in tine, in mintea si puterile tale; cand socotesti ca esti mai priceput decat altul, mai bun decat altul, mai frumos decat altul, mai sporit in fapte bune si mai placut lui Dumnezeu decat altul. Atunci esti stapanit de pacatul cel urat al mandriei, de cam sa ne fereasca pe toti Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mantuirea noastra. Sa ne smerim, fratilor, ca cel mandru nu se poate mantui.

Cuvinte ale Cuviosului Sofronie Saharov

"Trei lucruri nu inteleg: o credinta adogmatica, un crestinism nebisericesc si un crestinism fara nevointa. Si aceste trei: Biserica, dogma si ascetica (nevointa crestina) sunt pentru mine un tot al vietii."

"Nimeni pe acest pamant nu poate fugi de suferinte; si, desi suferintele trimise de Domnul nu sunt mari, oamenii si le inchipuie mai presus de puterile lor si sunt zdrobiti de ele. Aceasta se intampla din pricina ca nu-si smeresc sufletul si nu se incredinteaza voii lui Dumnezeu. Insa, Domnul Insusi ii calauzeste cu harul Sau pe cei ce se predau voii lui Dumnezeu si duc toate cu tarie, pentru Dumnezeul pe Care atata l-au iubit si impreuna cu Care pururea se proslavesc. 

Cu neputinta este a scapa de necaz pe lumea aceasta, insa cel ce se preda voii lui Dumnezeu duce cu usurinta necazul, vazandu-l; ci, punandu-si in Domnul credinta, asa trece necazul sau."

Sursa: crestinortodox.ro

Manastirea Diaconesti - Veniti acum cu bucurie

Viaţa Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș

Fecioria şi milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înţeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumuseţează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide uşa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veşnică, o uneşte cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deşi este o mare faptă mai presus de fire şi îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoţită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide uşa cămării celei de nuntă, ci tot neînţeleaptă se numeşte; iar vasele le deşertează, candela o stinge, uşa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te ştiu pe tine. După cum au auzit despre neînţeleptele fecioare din Evanghelie, care, deşi au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau şi milostivire către aproapele, pentru aceea uşa cămării li s-a închis şi au auzit: Nu vă ştiu pe voi.

Respectul albinelor pentru Sfantul Ierarh Nicolae

Imagine preluata de pe facebook.com

Din viaţa Sfintei Mari Muceniţe Varvara

SURSA: Orthodox Posters

Bogdan Onișe - Sunt copil de Românie

La multi ani, Romania!