Parintele Arsenie Papacioc - Eroul Lui Hristos

Cuvânt de bucurie al Părintelui Arsenie Papacioc

Iubiți copii ai lui Hristos,

1. Bunul Dumnezeu ne-a creat singur numai pentru El – nu și pentru dracu sau patimi. Ne-a creat dintr-o fără margini iubire.

2. Trebuie să-i dovedim și noi iubire, fie direct, fie iubind semenii noștri și întreaga creație.

3. Nu-i niciodată cineva degeaba lângă tine, dă-i ceva, nu din ceea ce ai, dă-i din ceea ce ești.

4. Prin marea Întrupare Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam: îndumnezeirea după har și putința de a ierta – deci prețuim cât prețuiește El (după trup). A fost una cu noi și acum noi suntem una cu El.

5. E foarte dureros că pierdem timpul care e foarte scump la Dumnezeu și că se intră într-o dulce nepăsare.

6. Trezește-te frate și întreabă-te cine ne-a făcut și pentru ce ne-a făcut – sigur – să fim împreună cu El în marea Fericire veșnică lângă Maica Domnului ca îngerii.

7. Maica Domnului este o nouă lume. Cât poate Dumnezeu cu puterea poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Consider că e supărată pe toți care nu-i cer nimic.

8. Iertați fără amânare. Iertarea este mai mare decât jignirea pe care considerăm că ți s-a făcut pentru că iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât ura și dușmănia satanică.

9. Să ne iubim fraților. Nu mai este vreme și de altceva. Nu mai judecați cu inimă rea pe alții, luați câte o gură de aer creștin și păstrați-vă inima într-o veselie răcoritoare; aceasta vă poate înlocui nepăsarea sufletului și să rămâneți într-o mare apropiere de inima Domnului Iisus Hristos, Care a aruncat focul pe pământ și a zis: „Ce alta doresc decât să țineți cu strășnicie flacăra aprinsă și înțelegeți că omul nu este lup, ci este dumnezeu pentru om“.

10. Ca să puteți respira aerul îngerilor rămâneți într-o ne-schimbată prezență creștină care este mai plăcută la Dumnezeu decât o obișnuită și pretențioasă nevoință.

11. Încercați să vă cunoașteți zborul pe singura direcție – Iisus Hristos.

12. Și... hai, veseliți-vă!

Asasinarea lui Eminescu (II)

Asasinarea lui Eminescu

O ORĂ PENTRU TRASEUL: CASA LUI MAIORESCU – CAPŞA – COTROCENI – BĂILE MITRAŞEVSCHI

Ce a discutat Maiorescu cu Eminescu în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883 nu se ştie. Putem însă să stabilim cu exactitate cît a durat acea vizită. Se ştie că Eminescu a sosit cu trăsura la ora 10. Procesul-verbal încheiat de poliţie la Băile Mitraşevschi este întocmit la ora 19 şi se consemnează, pe baza declaraţiilor unor martori, că Eminescu ar fi stat în baie 8 ore (D26, p. 22). Aşadar, sosise acolo la ora 11. Măcar în legătură cu aceste ore există dovezi asupra cărora nu planează semne de întrebare. În privinţa sosirii la Maiorescu avem însemnarea din 28 iunie 1883 (D7, p. 8) dar şi mărturia fiicei acestuia, Livia, făcută în scrisoarea trimisă în aprilie 1939 lui I. E. Torouţiu (D24, p. 21). Livia a fost, cu certitudine, alături de mama sa, de faţă la sosirea lui Eminescu. Micile diferenţe dintre textul lui Titu Maiorescu şi textul Liviei sînt o bună dovadă că aceştia povestesc o întîmplare la care au luat parte. În privinţa

ASA DA: Noul presedinte al Serbiei: “NU vom adera niciodata la NATO”

Vezi si "opera" nato si sua din Kosovo

Noul presedinte al Serbiei, nationalistul moderat Tomislav Nikolici, a declarat ca tara sa nu va deveni “niciodata” membra a NATO, informeaza postul de televiziune Russia Today. Liderul de la Belgrad se afla intr-o vizita oficiala in Rusia, unde s-a intalnit cu presedintele Vladimir Putin, care se bucura de o popularitate ridicata in randul sarbilor.

Nikolici a mai spus ca nici integrarea Serbiei in Uniunea Europeana nu este foarte sigura. El a afirmat ca pana acolo mai este un drum greu si nesigur, pe parcursul caruia nu are de gand sa recunoasca independenta provinciei separatiste Kosovo, fapt “interzis de Constitutie”.

Dincolo de tortura - O istorie care nu se invata la scoala

Arsenie Boca - Despre Prietenie

"...cea mai buna dobanda este un prieten credincios. Un prieten bun si sincer este mai apropiat decat orice ruda. Sa nu faci cunostinta cu omul viclean. Prietenia cu cel viclean este prietenie cu diavolul.

Cu cei ce te viziteaza numai ca sa-si omoare timpul si sa ti-l omoare si pe al tau, vorbeste cu ei despre Hristos, despre moarte, despre viata viitoare, despre judecata si despre iad, si atunci ori se vor duce acasa folositi, ori nu vor mai veni la tine sa-ti rapeasca timpul. "

Atrocităţile barbare comise de unguri asupra românilor din Transilvania, descrise de maghiarul Gyorgy Ferenczy

Într-adevăr, în perioada ce a urmat Dictatului de la Viena, românii din teritoriul ocupat de Ungaria horthystă au fost su­puşi unor situaţii dintre cele mai dramatice, nemaiîntâlnite.

Ceea ce am reprodus despre acest regim în pagina ante­rioară aparţine unui organ central al puterii de stat a României şi datează din toamna anului 1944. Unii ar putea să se îndo­iască dacă acest document caracteriza corect drama românilor din teritoriul cotropit de Ungaria. Pentru aceştia, ca şi pentru toţi cei care vor lectura această carte, reproducem următoarea descriere făcută de un gazetar secui-maghiar (după cum el în­suşi se aprecia) Gyorgy Ferenczy, care a desfăşurat o vastă ac­tivitate gazetărească la Budapesta, Satu-Mare, unde a scos foaia „Kimondom” („Mă pronunţ”) şi Cluj, pe care 1-a părăsit după ocuparea oraşului de către trupele ungare, îngrozit de ceea ce i-a fost dat să vadă.

Iată un fragment din lucrarea: „Golgota în Transilvania”, editată la Arad, la sfârşitul anului 1940, într-o primă ediţie, iar în cea de a doua, în 1941, în editura Institutu­lui de arte grafice „Eminescu”, Bucureşti: „Adio Cluj … într-o minunată zi de toamnă îmi iau rămas bun de la oraşul meu natal. Cu ochii în lacrimi mai mângâi o dată amintirile unui trecut fericit, ce-mi revine în minte.

Dostoievski si crezul crestin

„Arta este o necesitate umană primară, ca pâinea şi apa. Nevoia de frumos, ca şi creaţia care o întruchipează, este inseparabilă de om, iar fără ea omul poate că n-ar dori să traiască pe pământ.” (Dostoievski)

F.M. Dostoievski este, siguranţă, cea mai importantă personalitate a literaturii ruse din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Despre Dostoievski s-a scris foarte mult, fiind studiat nu numai ca romancier, ci şi ca gânditor religios, autor de adevărate tratate de morală sau psihologie, scriitor normativ pentru politică şi chiar metafizică. Dimensiunea religioasă a operei lui Dostoievski merită, însă, pe mai departe, atenţia omului credincios. Câteva reflecţii pe această temă sunt prezentate în continuare.

De vorbă cu părintele Zosima

La Dostoievski convertirile personajelor sunt spontane, năvălind peste cititor şi copleşindu-l. Un astfel de caz este cel al ofiţerului Zinovie care se pocăieşte într-o dimineaţă luminoasă de iunie când, deschizând fereastra, observă verdele orbitor de frumos din grădină, aude ciripitul păsărelelor şi simte căldura soarelui ce răsărea. Însă, cu toată bucuria de afară, peste sufletul său apăsau munţi de remuşcare pentru că, în urmă cu o noapte, îşi bătuse ordonanţa fără un motiv anume. Afanasie stătuse drept înaintea sa, ca şi când s-ar fi aflat pe front, tresărind la fiecare lovitură, fără a îndrăzni măcar să ridice braţul ca să se apere. Amintirea aceasta îi rămăsese înfiptă ca un ac ascuţit în inimă, în timp ce stătea nemişcat privind soarele ce scălda pământul în lumină. Zinovie se căieşte, plânge cu lacrimi, intră la Afanasie şi îi cere iertare, îngenunchind înaintea sa, apoi merge la comandament, îşi dă demisia şi se călugăreşte, ajungând stareţul Zosima din romanul Fraţii Karamazov.

Dostoievski pune în stareţul Zosima tot ce este mai frumos în sufletul unui om: dragostea, blândeţea, bucuria, compasiunea, fericirea. Părintele Zosima, stareţ peste două sute de călugări, era un monah plin de viaţă, un om luminos care proclama iubirea ca fiind cel mai înalt sentiment. El considera că “oamenii au fost făcuţi să fie fericiţi” şi că “viaţa e o bucurie fără seamăn, nu o vale a plângerii şi a umilinţei”. Stareţul îi învăţa pe ucenicii săi că raiul este posibil şi pe pământ cu o singură condiţie: ca oamenii să accepte adevărul, care este iubirea aproapelui, şi să fie conştienţi că “fiecare în parte este vinovat pentru toţi (…) şi pentru fiecare dintre ei în parte”.

Parintele Justin Parvu: De ce nu mai are are tineretul de azi putereacurajului de atunci?

Arsenie Papacioc: “Adevărul este singurul care odihneşte” (VIDEO)

"Dumnezeu da harul, dar nu le da la milogi, le da la eroi!"

Imaginea zilei

Sursa: Orth Photo

Trãiesc flãmând, de Valeriu Gafencu

Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o'mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c'o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m'am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã'njurã
Si'n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se'ndurã.

Cum l-a salvat de la moarte “fascistul”, “extremistul”, “criminalul” VALERIU GAFENCU pe evreul Richard Wurmbrand

Asasinarea lui Eminescu

Cînd vor fi lămurite pe deplin evenimentele petrecute în 28 iunie 1883, probabil că această zi va fi pecetluită definitiv ca ziua de doliu a culturii române. Documentele arată că în acea fatidică zi s-a comis un atentat bine orchestrat împotriva celui care este azi „omul deplin” al spiritului românesc, cum îş numea Constantin Noica pe Eminescu. Atentatul a fost ascuns mai bine de un secol şi chiar şi acum, cînd documentele au scos la iveală tragedia acelei zile, mai există pornirea unora, aparent inexplicabilă, de a ascunde fapte care cer în continuare explicaţii. Acum, când cercetătorii şi-au făcut datoria şi au scos din arhive mărturiile care devoalează acest atentat e nevoie ca ziariştii români să-şi asume responsabilitatea de a duce pînă la capăt această anchetă despre asasinarea celui care şi pentru istoria presei rămîne farul călăuzitor. Aproape ca un testament, Eminescu publica în „Timpul”, în chiar această nenorocită zi de 28 iunie 1883, articolul „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, pe care avea să-l ţină la piept încă de dimineaţă, cînd a plecat spre casa lui Maiorescu, pînă seara, cînd a fost dus la ospiciul Şuţu. Ziariştii români n-au voie să-l uite pe cel dintîi şi cel mai mare martir al lor.

Manastirea Prislop

Gazeta de Maramures: Eroii rezistentei anticomuniste

http://www.gazetademaramures.ro/images/supplement/gazeta-eroii-rezistentei-anticomuniste-21.pdf

Parintele Arsenie Boca - Unde Il gasim pe Iisus

Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar încă nu-L ştiţi pe El. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, Nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.

Unde Îl găsim pe Iisus? :
1 Ascuns în poruncile Sale.
2 Descoperit în Tainele Sale.
3 Nevăzut de faţă în orice suferinţă în viaţă, în orice cruce a vieţii. 4 Întreg în Biserică, în marea obşte a credincioşilor.

ARSENIE BOCA

Parintele Arsenie Papacioc, despre viata in pustie si cea din inchisoare: "În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El"

Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea.

Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai.

Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”.

Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă.

Lumea Credintei

14 Mai – Sfinţii închisorilor. Hramul Mănăstirii Petru Vodă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=6p5AtpZzuIU#!]

 

Suferintele si prigoanele Maicii Pangratia de la Mănăstirea Viforâta, în închisorile comuniste – „Eu am partidul meu, partidul lui Dumnezeu, nu al vostru”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Q9-2F1FUGEs]

Arsenie Papacioc: "dracul e un tolerat, nu e o putere"

Tablou cu Turnul Stefan din Baia Mare

De la o persoana draga.

Părintele Arsenie Boca despre cunostinte

Toate cunostintele noastre sunt nefolositoare dacă nu-L cunoastem pe Iisus Hristos. Sufletul care zăboveste în înstrăinarea de Dumnezeu, de Izvorul Vietii, de principiul Binelui, zadarnic mai visează că creste si merge înainte.

Părintele Arsenie Boca

Arsenie Papacioc: Diferenta intre drama si tragedie

Diferenta intre drama si tragedie e ca in drama eroii biruiesc, in tragedie eroii sunt infranti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este ca Mantuitorul, Care este de-a dreapta Tatalui, a zis: "Vi s-a dat toata puterea, in cer si pe pamant". Si a mai zis ceva care ne priveste direct: "indrazniti! Eu am biruit lumea!" Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au rastignit?

Devotamentul delfinilor

La începutul lunii august a anului 1982, Nick Christides, în vârstă de 11 ani, făcea surfing în apropiere de Insulele Cocos din Oceanul Indian. Deoarece era începător în acest sport, valurile îl duseră în larg. Timp de patru ore a plutit neputincios pe apa mării în care mişunau rechinii, fără să fie zărit de ambarcaţiunile şi avioanele care porniseră în cătarea lui. Norocul a făcut ca Nick să-şi găsească un prieten: un delfin care i se alătură, apărându-l de rechinii care îl pândeau. Delfinul a rămas tot timpul în preajma copilului, alungându-i pe rechinii care îi dădeau târcoale. În final, a fost observat dintr-un avion care pornise în căutarea sa şi astfel a fost salvat.

Conferinta la Constanta, cu Parintele Arsenie Papacioc

Anghel Pop - Un artist complet şi complex

Scriitor, compozitor şi sculptor, Anghel Pop este, cu siguranţă, un personaj complex şi interesant.

Este născut la data de 16 februarie 1958, în comuna Farcaşa-Maramureş. Studii-8 clase primare. Harul şi dragostea pentru poezie le moşteneşte de la mama sa, căreia îi poartă o veşnică recunoştinţă.

De-a lungul timpului, a fost premiat la numeroase concursuri şi festivaluri, fiind cunoscut atât pe plan local, cât şi naţional.

De la cine aţi moştenit harul şi dragostea pentru poezie?

Harul şi dragostea pentru poezie…harul de la Dumnezeu, dragostea pentru poezie de la mama. Nu ştiu dacă de la tata am reuşit să moştenesc ceva, dar ştiu că de la mama am moştenit poezia, în primul rând, şi apoi muzica.

Ştiu că aţi câştigat numeroase premii, la diverse concursuri şi festivaluri. Puteţi vorbi puţin despre ele?

 Da…am început să scriu de la o vârstă fragedă, de când eram elev în clasa a V-a, iar primele premii nu au întârziat să apară. Am fost premiat la: Festivalul Naţional de creaţie literară “Vasile Lucaciu”-ediţia a V-a, Cicârlău-Maramureş, Concursul Naţional de poezie “Zilele Vasile Voiculescu”-Buzău, 13 octombrie 1992, Concursul Naţional de creaţie literară-poveşti-ediţia aV-a, Iaşi(lucrarea premiată fiind cuprinsă în volumul 3 din “Poveştile de la Bojdeucă” şi publicată de Editura Junimea-aprilie 2000), Festivalul teatrului scurt “G.M. ZAMFIRESCU”-creaţie şi interpretare de amatori-ediţia 1, 1982-Satu Mare.

Mulţi ani aţi fost şi un colaborator fidel al ziarului “Graiul Maramureşului”. Încă mai colaboraţi?

 Da, am fost un colaborator fidel al ziarului “Graiul Maramureşului”, unde scriam diverse articole. Apoi, o vreme, am colaborat cu ziarul “Opinia”, actualmente “Informaţia Zilei”. Momentan, nu mai scriu la ziar pentru că nu-mi ajunge timpul, mă ocup mai mult de proză şi de muzică, dar consider că 20 de ani în presă au fost suficienţi.

Sunteţi cunoscut ca fiind un om de litere. Cum explicaţi acest aspect, dacă ne gândim că nu aveţi decât 8 clase primare?

 De multe ori îmi era aproape inexplicabil şi mie cum am ajuns să scriu a patra carte, cu atât de puţine studii, cum am ajuns să scriu muzică, fără să fi urmat o şcoală de muzică. Aici poate fi vorba de har…harul nu se învaţă, harul se primeşte de la Dumnezeu, în rest, este doar şcoala vieţii.

  Aveţi multe talente. Despre care aţi dori să vorbiţi mai întâi?

 M-am descoperit mai întâi ca prozator. În clasa a V-a făceam nişte compuneri foarte frumoase, iar dacălul meu a fost cel care mi-a susţinut talentul. Apoi, am iubit foarte mult poezia, reuşind chiar să lansez prima carte de versuri, “Cu sufletul desculţ”. După cum ştiţi, m-am întors  apoi la prima mea dragoste, la proză, şi am început să scriu romane. Ca sculptor m-am descoperit foarte târziu. Nu vreau să spun că nu iubeam până atunci această artă, o iubeam foarte mult, dar nu ştiam că pot să sculptez şi eu. Abia la 25 de ani m-am descoperit printr-o întamplare fericită, şi de atunci am continuat mereu.

 Care vă este cea mai dragă dintre pasiunile dumneavoastră?

 Este foarte greu să vă spun care îmi este cea mai dragă, pentru că pe toate le iubesc deopotrivă, nu aş putea să las niciuna deoparte. Sculptura mea este o metaforă în lemn…la metafora lemnului ajungi de la metafora poeziei, ele sunt legate între ele. Apoi, poezia mea este foarte muzicală, deci, muzica pe care o scriu se leagă de poezia mea. Aşadar, toate se leagă între ele, şi chiar nu aş putea să spun care îmi este cea mai dragă.

Titlurile cărţilor dumneavoastră sunt foarte sugestive: “Cine mi-a ucis copilăria?”, “Cu sufletul desculţ”, “Desculţ printre îngeri”. Care este semnificaţia acestora?

 Referitor la titlul “Cu sufletul desculţ”…suflet desculţ înseamnă un suflet foarte deschis şi sincer, care nu are nimic de ascuns. Poezia mea este foarte sinceră, foarte curată, foarte deschisă, până la lacrimi. “Cine mi-a ucis copilăria?” porneşte de la o întâmplare nefericită din viaţa mea. Casa în care am crescut, casa părinţilor mei, a ars la Revoluţia din ’89. Acea casă a însemnat foarte mult pentru mine…acolo era copilaria mea, amintirile mele, viaţa mea, iar când s-a întamplat acel lucru dureros, am considerat că cineva mi-a ucis copilăria. “Desculţ printre îngeri”…îngerii despre care vorbesc în această carte, unii sunt cu adevărat îngeri, iar alţii sunt nişte îngeri prefăcuţi. Nu am ştiut niciodată să fiu făţarnic, ipocrit, fapt pentru care am avut mult de suferit în viaţă, iar eu printre aceşti îngeri, aş putea să mă consider un suflet desculţ, un înger desculţ.

 Ce ne puteţi spune despre muzica dumneavoastră?

 Am început să scriu muzică în urmă cu 27 de ani. Prima dată am scris muzică religioasă pentru că, fiind un bun creştin, m-am simţit foarte atras de muzica divină, de muzica sacră. Până în prezent, am lansat două volume de pricesne care deja sunt cunoscute, şi un cd de colinde. În toamnă, după 15 septembrie, încerc să realizez volumul 2, adică încă un album de colinde. De la muzica religioasă, am trecut la muzica de inspiraţie folclorică, iar până la ora actuală, foarte mulţi solişti de muzică populară au lansat pe piaţă cd-ul semnat Anghel Pop-muzică şi versuri. Sunt foarte mulţumit, având în vedere că nu am facut nicio şcoală de muzică. Este nativ, este din nou har de la Dumnezeu.

Dacă revenim puţin la arta sculpturii, mărturisesc că am observat în sculpturile dumneavoastră foarte mulţi spini. Ce semnifică aceştia?

Pornim de la cununa de spini a lui Iisus Hristos…spinii înseamnă suferinţă, sânge, durere. În viaţa mea a fost foarte multă suferinţă, iar prin folosirea spinilor în operele mele, mi-am retrăit într-un fel propria viaţă.

Atât în romane, cât şi în poezie, vorbiţi mereu despre dragoste. Ce semnifică ea pentru dumneavoastră?

 Aici o să vă spun chiar un citat dintr-o carte de-a mea: “În viaţă, un singur lucru nu am învăţat învăţând, şi anume să urăsc. Şi nu doar din credinţa că ura nu este de la Dumnezeu, ea fiind numai pământeană. Se întamplă însă ceva luminat în mine, ca un miracol divin, şi care mă îndreaptă întotdeauna cu faţa către dragoste…sufletul meu este, aşadar, o mare de iubire. Aş vrea să topesc totul în jur cu dragostea mea, dar ce să fac Doamne cu marea de iubire a sufletului tău,   într-un ocean îngheţat al urii omeneşti?”. Am putea să mai spunem ce spunea Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, sau porunca lui Dumnezeu “Să vă iubiţi unii pe alţii”…deci,într-adevar, unde dragoste nu e, nimic nu e. M-aş bucura foarte mult dacă, numindu-ne creştini, nu am uita că fără dragoste nu suntem oameni.

 Ce proiecte de viitor mai aveţi?

 Deci, ca proiecte de viitor, vreau din toată inima mea să termin această carte, “Desculţ printre ingeri”, să realizez al doilea album de colinde, şi mă pregătesc foarte intens pentru o nouă expoziţie de sculptură. În rest, cât o să-mi mai dea Dumnezeu har, o să mai scriu şi muzică.

Lavinia-Codruţa RADU, Clasa a XII-a F, Colegiul National "Vasile Lucaciu" Baia Mare

Povestea vulturilor aurii

Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au această culoare nobilă, ci numai o aripă; la masculi, cea dreaptă, iar la femele, cea stângă. An de an, pe măsură ce puii cresc, părinţii pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la Muntele Liniştii. Acolo unde au murit şi părinţii lor.

Şi se mai spune că într-un an, oprindu-se să se odihnească peste noapte, ultima călătorie a devenit cât se poate de tristă: vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de către nişte oameni care credeau că se vor îmbogăţi vânzând penele care străluceau ca soarele. Au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi şi le-au agăţat la brâu, ca pe nişte scalpuri. „Ei, acum să se târască pe jos, ca nişte şerpi, până mor. De ce au vrut să moară în Muntele Liniştii?“ – a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodată la moarte.

De durere şi de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însă cei tari se încăpăţânau să zboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o voinţă nepământeană; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristeţe: „Ce vor zice puii noştri, care vor veni la anul să moară lângă trupurile noastre, când vor vedea că nu am ajuns la Muntele Liniştii?“