duminică, 10 noiembrie 2024
Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mina
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
Viata Sfantului Nectarie de la Eghina
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfant, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
joi, 7 noiembrie 2024
PĂRINTELE PROCLU: „P. JUSTIN ESTE UNUL DINTRE CEI MAI MARI SFINȚI PE CARE I-A DAT ROMÂNIA!”
Aflați din mărturia lui Matean Alin Marius, cât de puternică era legătura duhovnicească dintre cei doi mari povățuitori duhovnicești ai Moldovei: Părintele Proclu și Părintele Justin Pârvu. O mărturie minunată despre cum comunică și cum se smeresc sfinții între ei. PĂRINTELE PROCLU: „P. JUSTIN ESTE UNUL DINTRE CEI MAI MARI SFINȚI PE CARE I-A DAT ROMÂNIA!”
„De ce, oare, Părintele mi-a spus asta?”
Nedorind să-l reținem mult pe părintele, ne-am luat rămas bun și am urcat la maica Filofteia ca să o salutăm, urmând să ne întoarcem ulterior spre casă. Țin minte că și maica Filofteia era la fel de binedispusă, deși sora care o îngrijea, și care era de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, ne-a spus că se simte destul de rău.
155 de ani de la nașterea „Geniului științei creștine” – Nicolae Paulescu
Om de ştiinţă, savant român, flacăra nestinsă de credinţă în
duh românesc.
Istoricul Nicolae Iorga astfel îl caracterizează pe prof.
Paulescu: „A trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt. Înfăţişează în chipul
cel mai expresiv pe învăţatul român, aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale
ţării noastre”.
Icoană a adevăratului „Om” pentru care ştiinţa este scara
către Dumnezeu şi oglindirea duhului românesc în lucrurile Adevărului.
Nichifor Crainic, titularul catedrei de Mistică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a descris astfel sfârșitul savantului: “A trăit ca un ascet ortodox și a murit în paradisiaca seninătate sufletească, primind Sfintele Taine din mâna părintelui Ghiță de la biserica lui parohială din București, cu hramul Sfântul Mina. Viața lui a fost viața aproape ireproșabilă a sfinților. Ce pildă covârșitoare de naționalism creștin ne-a lăsat omul acesta, care își îngenunchia geniul și imensa-i știință în fața Sfântului Potir, care a dorit ca rămășițele lui pământești să fie înfășurate în flăcările tricolorului românesc!”.
Un fragment din Sfânta Cruce a Răstignirii lui Iisus Hristos și o părticică din moaștele Sfântului Nectarie ajung în Baia Mare
Cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la Biserica ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Baia Mare va fi adus, în perioada 7-10 noiembrie, un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci (pe care a fost răstignit Iisus Hristos) și racla cu o parte a cinstitelor moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.
Racla cu o particica din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie va fi pusă spre închinare în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Baia Mare începând cu ziua de joi 7 noiembrie ora 16.00, până duminică 10 noiembrie ora 20.00, după care se va întoarce la București. În această perioadă Sfânta Biserică va fi deschisă în intervalul orar 7.00-22.00.
Programul Bisericii Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavriil” cu ocazia hramului și primirii sfintelor moaște este următorul:
Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive: evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.