Sistemul nostru nervos, ca să servească solicitărilor vieţii în bune condiţii, are nevoie de o bună şi corectă funcţionare a glandelor noastre endocrine. Glandele noastre sunt înşirate în număr de 7-8 (depinde cum sunt numărate) pe toată verticala staturii noastre. Două sunt în cap, responsabile cu comenzile şi cu modul de funcţionare a tuturor celorlalte. Acestea din cap sunt sensibile, adică lucrează în consonanţă cu concepţia ta de viaţă în care te integrezi trup şi suflet. Pentru o clarificare pe scurt a rosturilor acestor două glande din cap, ca să funcţioneze într-un mod sau altul, e destul să dau ca exemplu două concepţii de viaţă diametral opuse: într-un fel vor lucra aceste glande de comandă asupra tuturor celorlalte glande din subordine (viaţa imorală) şi altfel vor conduce iconomia endocrină când te integrezi în turma lui Hristos.
Cine fuge de copii, fuge de responsabilitate
Sărim peste aceste glande de pe verticala omenească şi ne referim puţin la cele sexuale. Aici e aici! Aici au fost lăsaţi oamenii fără nici o cunoştinţă exactă. Ba li s-au spus multe minciuni şi fiecare a fost lăsat în banii lui, cu greşelile şi ereziile sale. S-o luăm fugitiv, cu puţină biochimie endocrină. Sexele – bărbat şi femeie – se caută la maturizare unul pe celălalt, trecând peste orice bariere ale oricui. Totuşi e bună, chiar foarte bună, şi puţină minte şi cât de cât o cunoştinţă pozitivă a faptului acesta al continuităţii vieţii. Constituţional, natura bărbatului are o glandă în plus faţă de femeie – prostata. Această glandă spune foarte multe şi importante lucruri în iconomia vieţii şi în interpretarea corectă a foarte multe necazuri ivite în familie. Tot pentru clarificare, trebuie (spuse) şi numele produşilor de biosinteză ale glandei: hormonii. Aceştia sunt substanţe de biosinteză, produse de glande şi vărsate în circuitul intern al sângelui, cu ajutorul căruia circulă prin tot organismul, cu rol în activitatea şi activarea sistemului nervos, deci a tuturor organelor, în scopul de a menţine organismul întreg şi în bune condiţii de viaţă internă şi externă. Iată din tainele prostatei: aceasta sintetizează săruri ale acidului glutamic, care sunt substanţe absolut necesare sistemului nervos, atât al bărbatului, cât şi al femeii, dar nu le prepară decât bărbatul. Aici e explicaţia fundamental biologică, în temeiul căreia femeia este atârnătoare de bărbat. Fără substanţele lui endocrine, ea nu regenerează nervos, mintal etc. Aici începe să se înţeleagă de ce au urmări nefaste şi abuzul şi refuzul. Dacă aceste substanţe extrem de valoroase pentru iconomia vieţii şi pentru funcţionarea în bune condiţii a sistemului nervos sunt risipite de plăcere, de care nu te mai saturi – atunci încep să apară urmările.
Abuzul păgubeşte pe bărbat de necesarul de substanţe glutamice sistemului său nervos (15 miliarde de neuroni) şi încep fenomenele de carenţă nervoasă, care pot ajunge până la slăbirea totală a funcţiei mintale. S-au văzut asemenea cazuri de tâmpenie a minţii şi de pierdere totală a memoriei, fără să fie şi alte boli în organism. Respectivul era suprasolicitat, iar el s-a predat. Urmările sociale se înţeleg. Refuzul le păgubeşte pe femei. Unul din motivele obişnuite este acela „întemeiat” pe stăvilirea numărului de copii. Modalitatea aceasta este viciul „onaniei” cu femeia. Păgubesc amândoi – pagubă biologică, ce se resimte în sănătatea amândurora. Minţirea, trişarea, ferirea sunt unul şi acelaşi viciu, ce duce în mod normal la o nervozitate şi la o nemulţumire unul faţă de altul, pe care natura, în nevinovăţia ei, caută să o remedieze.
Şi cum o remediază? Căutând fiecare din părţi alt partener, ca să nu falsifice convieţuirea. În fond, e o rezolvare greşită, vinovată faţă de unitatea de dragoste a Tainei Cununiei. Deci, dacă o femeie greşeşte cu altcineva, de vină e trişarea lor, „ferirea” soţului, care o împinge la gestul căutării altuia care să fie corect cu natura. În majoritatea cazurilor de necredinţă a femeii e de vină soţul că nu şi-a umplut casa de copii. Deci, cine fuge de copii, fuge de responsabilitate. Şi unde fuge? În iresponsabilitate.
Când îţi iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta!
Când însă îţi iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da de mâncare şi-ţi va asigura şi cinstea căsătoriei. Deci, nici abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă-socoteală şi o convieţuire corectă şi cinstită. Mai mult chiar, o altă constrângere de care trebuie ţinut seama e foliculina, hormon feminin toxic şi cancerigen. Toxic la nivelul creierului, dând continuu dureri de cap şi foarte intens cancerigen la nivelul sânilor şi uterului (fibroame uterine). De cleştele acestui hormon nu este scăpare decât de la 3-4 copii în sus – iar sarcinile să fie în mod natural, cum apar ele normal. Această ordine normală şi naturală a sarcinii e singura cale. Asigură sănătatea copiilor şi mamei. Salturile peste sarcini, lepădarea de copii, indiferent cu ce mijloace şi din ce motive, ating sănătatea copiilor ulteriori, dacă mai vin. Dar chiar dacă nu mai vin alţii, Legea divină îi pedepseşte şi retrospectiv pe cei făcuţi cronologic. Aşadar, în însăşi constituţia endocrină a femeii e pusă obligativitatea naşterii de mai mulţi copii. E chiar condiţia de mântuire a femeii, după cum i-a descoperit Dumnezeu Sfântului Apostol Pavel. În cazul viciului sau al greşelilor de convieţuire, apariţia cancerului care ucide soţia se răstoarnă iarăşi în răspunderea soţului. Soţul care nu vrea copii nu trebuie luat; e un criminal camuflat al soţiei sale. Nu e din turma lui Hristos!
Abia de la 3-4 copii în sus, făcuţi în ordinea naturală în care apar, se neutralizează acţiunea toxică şi cancerigenă a foliculinei. Terenul confirmă aceasta. Sunt mame cu 10-12 copii făcuţi, care trăiesc şi ajung la vârsta de 80 de ani sănătoase, în destulă putere, fără să le doară capul sau să fie bolnave… Femeile mai pătimesc şi de crizele climacteriului (menopauza) cam de la 50-52 de ani în sus. Când viaţa lor de până aici a fost corectă şi conformă cu natura, tulburările acesteia trec aproape neobservate. Echilibrul endocrin e asigurat de normalitatea convieţuirii şi a roadelor făcute până aici. În cazul viciilor de convieţuire, perioada aceasta e o adevărată nebunie. Nu mai vorbesc de reflexul normalităţii sau anormalităţilor de convieţuire în sfera psihicului, care formează un capitol aparte, cu o matematică mult mai complicată şi cu pedepse mai greu de evitat.
De asemenea, nu pomenesc aici decât în treacăt reflexul purtării, în genere, în codul genetic – deci în fondul ereditar al urmaşilor.
Cauzele predispoziţiei precoce a tinerilor spre sexualitate
Totuşi, nu mă pot abţine de a nu pomeni unul care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Şi anume, când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că nu poate, sau nu vrea sau nu se declară stăpân pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziţii precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina; unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii – circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci, tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu progesteron, hormon sexual masculin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu