Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală.
Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică consideraţi viabilă în această situaţie? Au românii ce să aleagă?Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agăţate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi într-alta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.
Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu- Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînţeles. Pentru că în conjunctura actuală nu avem niciun partid care să le poată oferi mai mult. Atât guvernanţii cât şi poporul l-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredinţa noastră. Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să baţi din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameţi turma, încât şi norii ţi-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulţimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze.
Dar tânărul acesta locotenent, Alexandru Gheorghe, care a protestat eroic alături de mulţimile din Piaţa Universităţii, amintind atât de onoarea şi dragostea de neam cât şi de valoarea de creștin, nu credeţi că a mişcat ceva în conştiinţele românilor?
Tânărul acesta este un simbol al tineretului şi tinerii de azi ar trebui să ia aminte la curajul lui. Am întrezărit ceva din duhul tinerilor din perioada mea, care şi-au sacrificat viaţa pentru a elibera neamul de sub comunism. Pentru mine acest tânăr reprezintă graiul neamului care nu s-a stins şi nu se va stinge atâta timp cât vom avea oameni de sacrificiu şi de jertfă precum acest tânăr locotenent. Eu mă rog pentru el să aibă puterea mărturisirii până la capăt, fără să se compromită, şi asemenea lui să îi urmeze cât mai mulţi români care nu au dat uitării jertfele martirilor şi voievozilor acestui pământ.
A ieşit vreun preot să susțină aceşti oameni necăjiţi? Uite mireanul cum te roagă să ieşi în mijlocul lor, aşa cum a cerut acest tânăr locotenent. A ieşit vreo barbă deasă în faţa mulţimii? Nu! Eventual a ieşit în parlament în faţa stăpânirii, unde unul vorbeşte şi ceilalți dorm. Salariu bun şi unii şi alţii, unul cu Doamne miluieşte, celălalt cu prinde peşte. Nu zic să protesteze violent cu scandări, ci să facă un marş al păcii cu rugăciuni pentru popor. Însă e greu, pentru că dacă îţi asumi să spui ceva, trebuie să şi suferi oleacă. Noi predicăm despre eroism, adevăr, dragoste şi dreptate, dar unde este fapta noastră concretizată? Pentru ce mai există amvon dacă nu este folosit când e nevoie? Atunci nu mai ieşim deloc la amvon şi stăm aici şi facem pocăinţa tâlharului. Aşa după cum în parlament este un ton pe care îl dă guvernul, aşa şi omul Bisericii dă tonul din amvon. Şcoala, Biserica şi armata ar trebui tot timpul să fie în mijlocul unui popor – cele trei instituţii care conduc şi sprijină un stat.
Dar dacă ar fi apărut în faţa acestei mulţimi un tânăr preot sau teolog care a terminat acum doctoratul pe la Bruxelles sau pe la Roma – să vină să spună şi el un cuvânt – uite, domnule, eu vin din propria mea convingere, nu vin nici din partea guvernului, nici a Bisericii, vin ca un creştin simplu care îmi pasă de soarta acestui popor şi vreau să mă fac părtaş durerilor lui? Unde sunt intelectualii şi doctoranzii acum? Cu ce contribuie doctorandul acum la renaşterea acestui popor, de pe seama căruia i se dă bursă de studiu? Au călătorit prin toate statele lumii doar ca să vină din America cu o hârtie de titrat? Dar dacă învaţă în şcoala masonică… e normal să nu contribuie cu nimic. Dacă eu nu am legătură cu nicio haită de lupi care conduce naţiunea, nu mă tem de nimic.
Unii protestatari văd o soluţie în venirea monarhiei. Credeţi că este o soluţie?
Nu, nici vorbă. E o altă ramură a masoneriei. Iar ca să ai o monarhie, trebuie să ridici un popor la concepţia aceasta. Apoi, şi regii sunt la fel de manevraţi după cum sunt manevrate şi partidele politice. Cine-i Anglia? Cine-i Franța? Cine-i Germania? Nu toţi sunt Hohenzollern şi neamurile lor? … grecii chiar. Şi să ai un rege măcar ca Ferdinand, dar cu progenituri ca aceştia ce să faci, poţi să mai ai încredere în reprezentanții de azi ai regalităţii?
Dar ce soluţie vedeţi posibilă?
Fără credinţă în Dumnezeu nu putem face nimic.Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală. Iar poporul ar trebui să ceară de la Dumnezeu cu rugăciune şi pocăinţă un conducător credincios, drept şi destoinic. Dar nu vezi niciunul care să se detaşeze de interesul lui propriu, el trebuie să ştie doar cât mai poate roade osişorul.Credeţi că poate renaşte în poporul nostru spiritul dacic, vitejia şi demnitatea voievozilor români?
Poate renaşte ceva în neamul nostru numai dacă va mai slăbi şi puterea masonică. Această putere manevrează totul, subjugă şi descompune fiinţa omului şi a neamurilor. Şi faţă de o astfel de putere a întunericului se cere din partea credincioşilor o luptă pe plan duhovnicesc – credinţă, rugăciune şi iar rugăciune ca să poată îmblânzi mânia lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Oamenii au uitat să îi mulțumească lui Dumnezeu, şi pentru cele bune, şi pentru cele mai puţin bune. De pildă noi am făcut demersuri de ridicare a unei troițe în locul unde au luptat ostaşii de la 1944, în Cristeştii Moldovei – Moţca, pentru că am fost acolo martor ocular la toate evenimentele de rezistență armată împotriva frontului rusesc. Ei bine, nu s-a putut face. De un an de zile aştept aprobare de la prefectură sau de la minister şi nu s-a primit nicio directivă de a înălţa o cruce martirilor acestei ţări. Şi atunci mă întreb: ce poţi face cu asemenea oameni care dirijează un stat creştin? Decât să fim exploataţi, prostiţi şi înjosiţi. Şi aşa merge poporul acesta de o bucată de vreme încoace: unul zideşte şi trei dărâmă.
Spuneaţi de curând că nu aţi fost de acord cu intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO. Credeţi că am putea vieţui ca stat înafara acestor organizaţii internaţionale, care dirijează omenirea?
Îmi menţin această părere. Dacă am avea puţină demnitate am şti cum să trăim independenţi. Şi chiar dacă suntem în Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că eu trebuie să execut tot ce mi se cere acolo, asta nu înseamnă că pe mine mă dizolvi ca naţiune şi nu mai am voie să îmi spun punctul de vedere. Dar ştiu demnitarii noştri de azi să susţină drepturile naţiunii noastre? Ei nu ştiu decât să primească osişoare de la stăpâni. Când vom depăşi statutul de slugi? Este România stat independent sau nu? Elveţia cum reușește să se sustragă acestei Uniuni şi să fie totodată o mare capitală a Europei? Noi nu trebuie să facem parte din această Uniune Europeană, ce se vrea o nouă Uniune Sovietică. Aceste uniuni doresc o globalizare a statelor, ce ascund un plan dictatorial, de a se ajunge la banca unică, la moneda unică, pentru a îngrădi cetăţeanul, pentru a centraliza puterea spre instaurarea noii ere.
În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?
Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari își protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici. Noi am putea trăi de sine stătători în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogăţiile; am putea trăi dumnezeieşte. Nu ne trebuie banane, nu ne trebuie portocale, nu ne trebui ajutorul nimănui. Petrol avem, aur avem, păduri avem, ape şi peşte avem şi atâtea bunătăţi pe care nu ştim să le exploatăm.
Păi tocmai, părinte, noi avem ce exploata, dar tot timpul străinii sunt cei care exploatează la noi în ţară şi nouă ne rămâne doar un procent mult prea mic. Cum e cazul Roșiei Montana. S-a făcut o manipulare grozavă în mass-media, cum că nu se exploatează aurul din Munţii Apuseni şi minerii nu au de lucru, dar nu s-a spus şi cine exploatează, şi cui revin beneficiile de pe urma acestei exploatări, că nu revin statului român, ci tot străinilor care investesc. Oare statul român nu poate dezvolta astfel de exploatări?
Sigur că putem exploata singuri, cum a făcut românul de la începuturi, dar dacă suntem vânduţi străinilor? Trebuie să le dăm lor procentul. Şi nu numai aurul se poate exploata; avem minereuri si mai preţioase în munţii noştri, şi străinii ştiu asta foarte bine: uraniu şi wolfram, care valorează mai mult decât aurul. Eu însumi ştiu, când eram în mina de la Baia Sprie şi exploatam inclusiv wolfram. Avem o ţară cu multe bogăţii miniere, însă trebuie multă precauţie şi când le exploatezi, pentru că ele sunt şi foarte radioactive. Caraliii ne mai puneau câte un bibelou de uraniu prin locurile unde munceam noi, special să ne iradieze. Nu vedeţi că în zonele acestea miniere şi copiii şi muncitorii sunt slăbiţi şi epuizaţi datorită acestui mediu îmbâcsit de otrăvuri miniere în care trăiesc ei? Şi transportul de uraniu se face deschis, nu este o precauţie adecvată, şi aceasta este posibil să o facă special spre a intoxica populaţia, mediul şi animalele. Aceste exploatări se fac cu o tehnică deosebită astfel încât materialele folosite să nu fie radioactive, să nu afecteze sănătatea populaţiei. Toate aceste lucruri au şi ele un scop în cazul în care se doreşte un război pentru distrugerea României, iar intoxicarea este un mijloc foarte lesnicios pentru ei, prin alimentaţia otrăvită, prin aerul otrăvit; nu este altceva decât intenţia diavolească de a secera şi de a reduce numărul omenirii. Acest război pe care îl pregătesc tot ei în favoarea lor, nu are drept scop decât măcinarea şi distrugerea omenirii fără cruţare, şi vieţuirea lor peste cadavrele acestei lumi.
Acesta este un pericol mai important decât cine conduce mâine România. Ei strigă: Jos parlamentul, Jos X sau Y, dar nu cunosc dedesubturile şi problemele cu adevărat vitale…, probleme pe care nu le pune nimeni în discuţie şi nu ai voie să le discuţi. Dar avem de-a face cu nişte trădători de ţară şi stăpâni prea mulţi ca să le mai putem face faţă.
[...]
La noi poporul foarte greu conştientizează adevărul. Ce ne mai poate trezi?
Noi, românii, am trăit foarte mult perioada comunistă şi a intrat frica în noi. Pecetea fricii s-a întipărit în sufletele noastre. Frica, ateismul şi tăcerea – caracteristici de bază. Poporul trebuie să trăiască o energie spirituală de unitate şi înţelegere, măcar prin rugăciune, pentru că aşa vom primi discernere şi dor de continuitate spirituală creştină, dorul de neam, dor de Dumnezeu. Poporul român are forţa de a se reîntoarce la valorile şi faptele sale măreţe, aşa cum a fost de la începuturi. Aceasta este forţa pe care duşmanii noştri nu o înţeleg. Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu.
fragmente din interviul ce va apărea în nr. 21 al revistei ATITUDINI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu