joi, 22 martie 2012

Sfinţii martiri de la Aiud au izvorât, în al 4-lea an consecutiv de conferinţe la Iaşi, mir cu deosebită şi puternică mireasmă. Să-i cinstim cu toţii ca pe sfinţii cei mai apropiaţi de neamul românesc

Slavă lui Dumnzeu şi Maicii Sale pentru încă o minune văzută de zeci de oameni şi la care am participat alături de un grup de monahi de la Mănăstirea Petru Vodă, minune ce s-a întâmplat la conferinţa, deja cu tradiţie, susţinută la Iaşi, pe data de 19 martie 2012, la Teatrul Luceafărul. Și de data aceasta, minunea s-a întâmplat în mai multe rânduri, în văzul tuturor, unii reuşind să şi surprindă cu aparatele video momentul în care dintr-o răcliţă a izvorât mir, izbucnind exact ca un iezer, încât a curs şi pe procovăţul care era sub raclă. Dar prima dată a izvorât mir dintr-un craniu, ce fusese al unui deţinut căruia i-a fost secţionat capul cu un fierăstrău. Au fost aduse spre închinare sfinte moaşte de la Aiud, o coastă, un craniu, apoi de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele stareţ Justin Pârvu a dăruit fratelui Danion o coastă din sfintele moaşte ale poetului martir Radu Gyr şi o parte din veşmântul Sfântului Ilie Lăcătuşu. Din mila Domnului, familia poetului Radu Gyr a hotărât ca moaştele poetului şi ale soţiei sale să fie dăruite spre închinare Mănăstirii Petru Vodă, ce are unul din hramuri pe Sfinţii închisorilor. Astfel, alături de alţi doi titani mărturisitori din temniţele comuniste, Părintele Gheorghe Calciu şi Părintele Atanasie Ștefănescu, acum credincioşii pelerini ce vin la Petru Vodă se pot închina şi moaştelor poetului Radu Gyr, care din momentul aducerii au săvârşit o minune. Mai precis, o persoană demonizată a început să se manifeste în prezenţa lor, spunând că simte o forţă puternică ce nu o lasă să se apropie de sfintele moaşte.

Revenind la minunea de la Iaşi, care deşi pare de necrezut că şi de data aceasta s-a săvârşit, rugăm pe martorii oculari să ne trimită mărturia personală despre ceea ce au văzut pe scena Teatrului Luceafărului din Iaşi, cât şi înregistrările făcute de ei: audio, foto, video.

Sursa: Apologeticum

Video - Minunea din 2009






Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu