O ORĂ PENTRU TRASEUL: CASA LUI MAIORESCU – CAPŞA – COTROCENI – BĂILE MITRAŞEVSCHI
Ce a discutat Maiorescu cu Eminescu în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883 nu se ştie. Putem însă să stabilim cu exactitate cît a durat acea vizită. Se ştie că Eminescu a sosit cu trăsura la ora 10. Procesul-verbal încheiat de poliţie la Băile Mitraşevschi este întocmit la ora 19 şi se consemnează, pe baza declaraţiilor unor martori, că Eminescu ar fi stat în baie 8 ore (D26, p. 22). Aşadar, sosise acolo la ora 11. Măcar în legătură cu aceste ore există dovezi asupra cărora nu planează semne de întrebare. În privinţa sosirii la Maiorescu avem însemnarea din 28 iunie 1883 (D7, p. 8) dar şi mărturia fiicei acestuia, Livia, făcută în scrisoarea trimisă în aprilie 1939 lui I. E. Torouţiu (D24, p. 21). Livia a fost, cu certitudine, alături de mama sa, de faţă la sosirea lui Eminescu. Micile diferenţe dintre textul lui Titu Maiorescu şi textul Liviei sînt o bună dovadă că aceştia povestesc o întîmplare la care au luat parte. În privinţa Procesului-verbal ]ncheiat de poliţie, datele sînt consemnate sub semnătura mai multor martori, între care şi patroana Băilor, Ana Mitraşevschi, femeia de serviciu, Johan Paulina, precum şi un oarecare Mark David, probabil un client aflat întîmplător acolo sau un asistent de la spitalul „Caritatea” al dr. Şuţu. Asta dacă luăm în seamă doar semnăturile acelor persoane care, cel puţin aparent, ar fi putut fi neutre, căci documentul mai este semnat şi de Simţion, Ocăşeanu şi Siderescu, persoane asupra cărora planează, după cum vom vedea, suspiciunea că ar fi avut un rol important în complotul care a pus la cale internarea forţată a lui Eminescu în spitalul de nebuni al dr. Şuţu.
Aşadar, rămîne intervalul de o oră, între 10 şi 11, în care se putea declanşa, dacă s-a declanşat cu adevărat, nebunia lui Eminescu. Din păcate, tocmai despre acest interval nu avem nici o mărturie directă, deşi evenimentele, aşa cum au fost ele povestite, s-ar fi derulat în prezenţa multor martori. Un singur personaj din epocă susţine că a fost de faţă la aproape tot traseul parcurs de Eminescu între orele 10 şi 11. Este vorba de Grigore Ventura, cel care avea să fie ridiculizat de Caragiale în binecunoscutul personaj Rică Venturiano. Din păcate, deşi a fost îndemnat de unii cunoscuţi, el nu a vrut să scrie nimic despre ora aceasta fatală a lui Eminescu, ceea ce naşte imense semne de întrebare. Şi dacă el nu a vrut să scrie nicăieri despre întîmplările de la Capşa şi apoi de la Băile Mitraşevschi, este ciudat că nici măcar poliţia nu l-a anchetat măcar după ce Eminescu fusese, practic, arestat. În fond, Grigore Ventura era principalul martor la evenimente. După internarea forţată a lui Eminescu la Şuţu, el povesteşte tuturor ce s-a întîmplat în acea oră, dar singurul care reproduce destăinuirile lui Ventura este Al. Ciurcu, într-un articol care apare în „Adevărul” abia în 17 octombrie 1911 (D31, p. 26-28). Sigur că după 22 de ani, povestea se poate estompa, dar, din păcate, aceasta este singura relatare pe larg a acestei părţi din ziua de 28 iunie 1883. Toate celelalte trimiteri la povestea lui Ventura par a veni din relatări ulterioare, prin mai mulţi intermediari. Cît de credibil era Ventura, ne spune chiar Al. Ciurcu, tocmai în articolul în care reproduce povestea acestuia: „Deşi Ventura avea obiceiul să exagereze, cred că de data asta a fost veridic” (D31, p. 28). Ca şi autorul articolului, şi noi sîntem obligaţi să analizăm povestea intervalului de timp dintre orele 10 şi 11 ale zilei de 28 iunie 1883 aşa cum a fost ea relatată de Ventura sau, mai exact, cum a fost ea reţinută de Ciurcu, încercînd să aflăm dacă nu cumva această relatare devine mai interesantă prin ceea ce ascunde sau prin ceea ce încearcă să deformeze, mai mult chiar decît prin ceea ce spune.
După „Însemnările zilnice” (D7, p. 8), Eminescu soseşte acasă la Maiorescu la ora 10, venind cu o trăsură. Avea la el ziarul „Timpul”, în care scrisese un articol extrem de dur împotriva guvernului, faţă de expulzarea lui Èmile Galli, de la „L’independence roumaine”, şi e greu de crezut că, în prezenţa lui Maiorescu, important parlamentar din opziţie, nu a deschis discuţia despre acest subiect. Dacă, totuşi, într-adevăr, cum scrie Maiorescu, vizita s-a rezumat la salutul femeilor din casă şi la admiraţia exprimată faţă de două statui aflate în hol, înseamnă că Eminescu nu a stat mai mult de 10 minute. Pînă la Capşa, unde spune Ventura că l-ar fi întîlnit, mai făcea încă pe atît. De aici putem urmări scenariul aşa cum i l-a povestit acesta lui Ciurcu (D31, p. 27-28). Eminescu ar fi intrat val-vîrtej în restaurant „postîndu-se în faţa biroului unde era instalată d-na Capşa” şi porni „o tiradă politico-socialo-naţională”, încheiată apoteotic în ţipete care l-ar fi pus pe gînduri pe Ventura. Cînd Eminescu a scos pistolul, spunînd „la toate astea nu e decît un leac : să împuşc pe rege”, acesta a tras concluzia că se află în faţa unui nebun înarmat şi s-a alăturat formal oratorului, încercînd să-i ia pistolul şi s-o scape pe doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, care „îngălbenise” de frică. Nereuşindu-i stratagema, Ventura îl invită pe Eminescu să meargă împreună la Palat pentru a-l omorî pe rege, încercînd, de fapt, să-l scoată din Capşa, ceea ce, după spusele lui, a şi reuşit. Toată scena aceasta, aşa cum e redată de Ciurcu, după povestirea lui Ventura, nu putea să dureze mai puţin de 20-30 de minute. Dacă adăugăm timpul petrecut în vizita lui Eminescu la Maiorescu, precum şi pe cel petrecut în drum spre Capşa, înseamnă că, pînă la ora 11, cînd se spune că a intrat în baie, la Mitraşevschi, nu ar mai rămîne decît 10-15 minute pentru un traseu descris de acelaşi Ventura: chemarea unei birje, drumul de cîţiva kilometri pînă la Cotroceni, unde Ventura a coborît şi s-a prefăcut că întreabă de rege, întoarcerea pe cheiul Dîmboviţei pînă la Băile Mitraşevschi. Şi cu un taxi al zilelor noastre, un astfel de traseu nu putea fi parcurs în cele maxim 15 minute diponibile! Şi această neconcordanţă de timp sporeşte neîncrederea oricărui cercetător că evenimentele s-au desfăşurat exact aşa cum au fost povestite de Ventura.
Ion SPANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu