Cand Mihai Voda, domnul Ungrovlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun numit Balgrad (Alba Iulia) si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa, insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca (catolici), nu-i ingaduiau sa zideasca, zicand ca ei sunt de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sunteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfantului Duh in Biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfantului Duh, pe care si cu fapta suntem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute.
Ci el le-a zis: „Mu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau sa o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decat cu cuvantul Sfintelor Scripturi”. El le-a zis: „in dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramane nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramane nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi nu o sa va impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine sa fie asa!”. Si a doua zi, dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu lumanari si candele. Si, ajungand la locul pregatit, au savarsit marea sfintire a apei, rugandu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea sa o faca de rusine. Tot in piata, dar de o parte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita In cate un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe ambele parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usile, le-au pecetluit si au plecat. in fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii.
Ci el le-a zis: „Mu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau sa o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decat cu cuvantul Sfintelor Scripturi”. El le-a zis: „in dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramane nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramane nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi nu o sa va impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine sa fie asa!”. Si a doua zi, dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu lumanari si candele. Si, ajungand la locul pregatit, au savarsit marea sfintire a apei, rugandu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea sa o faca de rusine. Tot in piata, dar de o parte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita In cate un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe ambele parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usile, le-au pecetluit si au plecat. in fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii.
Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarata. Sa mergem la biserica, desfacand pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii lui, care isi pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”. Domnitorul, deci, chemandu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizand usile, au intrat cu totii. Mai intai, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfanta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care nu o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfant si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfantului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea adevarata al Sfantului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dumnezeul nostru, si slava Tie inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”. Ridicandu-se si cantand: „Doamne, lumina Nea si Mantuitorul meu, de cine sa ma tem?”, a rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitandu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decat inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care a strigat, zicand: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciunile noastre, marire Tie, Care slavesti Biserica Ta, slava Tie, Care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atatea zile, ramanand nestricata datorita harului Sfantului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”.
Iar latinii, rugandu-se si facand slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a umplut de duhoare, ca s-au inspaimantat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a maniat pe noi si ne-a imputit apa”.
Si astfel facuti de ocara, latinii si preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar, domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plin de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru intarirea adevaratei credinte ortodoxe. in aceeasi zi a facut un mare ospat pentru intreg orasul si pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii Tarii Ardealului, cu juramant, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa nu o darame niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea…
Cunoscandu-si parca mai inainte sfarsitul mucenicesc, Mihai Viteazul, scria in 1600 ducelui Toscanei: „in vremea aceasta oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici insasi viata mea, ci am purtat razboiul asa de multa vreme singur, cu sabia in mana, fara sa am nici fortarete, nici castele, nici orase, nici cel putin o casa de piatra unde sa ma pot retrage, ci abia una singura pentru locuinta. Si fiind eu in acele tari indepartate si necunoscute, nu am pregetat sa ma alatur cu puterile mele si cu cheltuieli peste masura la crestinatate si nu am fost cunoscut de nimeni si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume in crestinatate am parasit toate celelalte prietenii ce le aveam”.
Iar latinii, rugandu-se si facand slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a umplut de duhoare, ca s-au inspaimantat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a maniat pe noi si ne-a imputit apa”.
Si astfel facuti de ocara, latinii si preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar, domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plin de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru intarirea adevaratei credinte ortodoxe. in aceeasi zi a facut un mare ospat pentru intreg orasul si pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii Tarii Ardealului, cu juramant, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa nu o darame niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea…
Cunoscandu-si parca mai inainte sfarsitul mucenicesc, Mihai Viteazul, scria in 1600 ducelui Toscanei: „in vremea aceasta oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici insasi viata mea, ci am purtat razboiul asa de multa vreme singur, cu sabia in mana, fara sa am nici fortarete, nici castele, nici orase, nici cel putin o casa de piatra unde sa ma pot retrage, ci abia una singura pentru locuinta. Si fiind eu in acele tari indepartate si necunoscute, nu am pregetat sa ma alatur cu puterile mele si cu cheltuieli peste masura la crestinatate si nu am fost cunoscut de nimeni si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume in crestinatate am parasit toate celelalte prietenii ce le aveam”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu