Scumpul meu Emil, draga mea Lizuta si Fanel
Miscat pana la lacrimi de iubirea voastra pentru mine, cu dor mult in inima, va comunic acum multumiri, ganduri bune si dragoste la dragostea voastra. Dumnezeu sa va ajute! Sunt sanatos si ma gandesc intr-una la voi, dragii mei, la toate incercarile prin care a trebuit sa treceti spre a va da seama de desertaciunea acestei lumi, de ajutorul si dragostea lui Dumnezeu, de Viata Vesnica, pe care noi o putem castiga cu mila Domnului, daca ne vom trai viata in iubire curata, fapte bune si rugaciune.
Viata e un dar al lui Dumnezeu, si noi trebuie sa stim a o trai in chipul cel mai vrednic. Sa ne curatam de pacate, care ne urmaresc la tot pasul, sa fim cu iubire fata de semenii nostri, sa ajutam, sa raspundem la rau prin bine si la ura prin dragoste, sa ne marturisim pacatele si sa luam temeinic hotararea de a nu le mai savarsi.
Iata, a venit si postul Craciunului. Pregatiti-va sufleteste pentru aceasta mare sarbatoare crestina, prin post si rugaciune si nu uitati milostenia pentru cei saraci si lipsiti, caci milostenia acopera o multime de pacate. Asa ca faceti aceasta fapta mareata, ca la Sfintele Sarbatori sa dati la cate un sarac lipsit de ajutor, ba o paine, ba o prajitura, ba un banut, ca mult va va rasplati Dumnezeu si in vata aceasta si in viata viitoare.
Mie imi pare tare bine ca voi intelegeti aceasta lume. Mi-aduc aminte ca, inca in sat, ii mai ajutati din cand in cand si pe tiganii si nevoiasii de pe la noi! Stiti si voi ce inseamna lucrul acesta!?! Fericirea este sensul intregii noastre vieti. Si eu va marturisesc azi, dupa ani de suferinta, meditatie si framantari cu viata aspra, ca Viata nu are nici un sens fara Hristos! Ca toate alergarile noastre fara Iisus sunt desertaciune si goana dupa vant!
De aceea, sa cautam ca prin modul nostru de traire sa-l castigam pe Mantuitorul in inimile noastre.
Numaidecat sa va spovediti si impartasiti. Sa faceti o spovedanie cat mai serioasa si mai adanca. Sa luati hotararea de a va lepada de pacate, sa duceti lupta cu raul inimii voastre inclinate a-i judeca si condamna pe altii pentru faptele lor cand noi insine savarsim aceleasi pacate. Va rog foarte mult, grijiti-va de suflet!
Pe Emil cresteti-l in iubire de Dumnezeu. Invatati-l sa se roage, se cante cantece crestine, sa se poarte cu dragoste si nevinovatie. El e un copil curat si nevinovat la suflet. Si eu ma straduiesc sa devin prunc la suflet, ca si el. Voi, ca parinti aveti o mare raspundere. Anume, aceea de a-i da o educatie crestina, a-l creste in cea mai mare curatenie, a-l ingriji si a-i face Viata cu adevarat fericitia printr-o traire curata a Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiti-va voi si iubiti pe toata lumea.Purtati-va cu toti asa cum va purtati cu proprii vostri frati si surori. Dumnezeu care vede toate va va rasplati insutit.
(…). Sunt fericit si multumit. Iar voua va multumec pentru modul frumos cum ati inteles intotdeauna a va purta cu mine. Iar eu, pentru greselile pe care le-am savarsit fata de voi, cat am fosti in mijlocul vostru va cer iertare. Pe Emil il strang la san, cu iubire. Va iubesc mult!
Cu toata dragostea Valeriu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu