vineri, 15 noiembrie 2013

Simpozion despre “Sfantul Iov de Uglea si noii marturisitori”, organizat la Sighetu Marmatiei

Un simpozion despre primul sfant contemporan nascut in Maramures, canonizat va avea loc saptamana viitoare in Sighetu Marmatiei. Evenimentul il are in prim-plan pe Sfantul Iov de Uglea, trecut in randul Sfintilor Cuviosi de Sinodul Bisericii Ucrainene, in 2008, cu data de praznuire pe 18 septembrie. Racla cu Sfintele lui Moaste intregi se afla in Biserica din localitatea Uglea.

Evenimentul dedicat Sfantului Iov de Uglea se va desfasura luni, 18 noiembrie, de la ora 16.00 la Palatul Episcopal din Sighetu Marmatiei. In cadrul simpozionului va fi lansat si volumul “ Sfantul Iov din Uglea. Viata, minunile si acatistul”, aparut la Editura Areopag, in 2013. De asemenea vor avea loc si doua proiectii de filme: unul despre canonizarea Sfantului Iov, iar un altul cu IPS Justinian Chira, “despre sfintii inchisorilor”. In cadrul evenimentului vor vorbi: preotul protopop Aurel Pop, sociologul Ciprian Voicila, editorul si teologul Danion Vasile, profesor dr. Nutu Rosca. Intrarea va fi libera. Sfantul Iov de Uglea a trait si a pastorit in tinutul natal in ultima parte a vietii lui si s-a stins din viata in anul 1983, in varsta de peste 80 de ani. In copilaria lui s-a intamplat un lucru minunat. Un Ieromonah cu numele Amfilohie,care a fugit din Sighetul Marmatiei din cauza autoritatilor vremii, dupa 1917 s-a stabilit in casa parintilor sai care aveau cinci baieti si doua fete. Aici savarsea Sfanta Liturghie si facea slujbe in clandestinitate. Copilul Iov avea dorinta sa sarute Crucea pe care Cuviosul Amfilohie o purta la gat, dar acesta i-a spus ca nu poate saruta Crucea decat daca se va face calugar. A ramas sa se gandeasca peste noapte, iar dimineata a venit si a cerut sa sarute Crucea, spunand ca se va face monah.

Din cauza credintei lui va fi aruncat in inchisorile comuniste timp de 25 de ani.
Iesit din inchisoare, se va stabili in tinutul natal, la Uglea, unde va zidi o bisericuta retrasa in munti si va fi cautat de foarte multi credinciosi, inclusiv de la Moscova, caci era socotit un mare povatuitor si taumaturg.

La 25 de ani de la moartea lui, facandu-se anumite lucrari in jurul bisericii unde era mormantul, a fost desfacut mormantul si a fost gasit neputrezit si binemirositor.Fapt pentru care Sinodul Bisericii Ucrainei l-a trecut in randul Sfintilor Cuviosi cu data de praznuire 18 septembrie, la slujba de canonizare fiind prezent si PS Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.


Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu