INAINTE DE HABSBURGI
Turcii au ocupat Transilvania in cea de-a doua jumatate a secolului XVI. In aceasta perioada, romanii din Transilvania trebuiau sa plateasca dari sultanului si cu aceasta musulmanii se multumeau. In ceea ce priveste religia erau lasati sa-si practice credinta, avand in Ardeal chiar si episcopi ortodocsi, cum era si Episcopul Efrem de Oradea. Locuitorii acestor tinuturi aveau bisericile lor, preotii lor si episcopii lor. Singurii care atentau la viata lor religioasa erau principii calvini. Calvinii erau desprinsi din catolicii maghiari ca urmare a reformelor religioase ale lui Luther si Calvin. Acestia incercau diferite forme de a-i atrage pe romani la religia lor, dar, de cele mai multe ori, acestea se dovedeau zadarnice.
In aceasta perioada intre romani si celelalte confesiuni situatia religioasa era destul de toleranta, aceasta si datorita faptului ca in structurile politice ale comunitatilor erau si romani. In multe cazuri, organizarea administrativa diferea in functie de zona. Spre o buna intelegere intre confesiunile existente, in aceasta parte a tariii exista si o invoiala: cel ce va supara pe altul, va plati o suta de florini. Despre aceasta invoiala se vorbeste si in actul din 26 iulie 1712 pe care oradenii Szatmari Paul si Horvath Samuil il duc la Viena cerand pastrarea pacii [1].
Dupa cucerirea Transilvaniei de catre habsburgi in 1699, romanii au intrat sub o noua stapanire care atenta nu numai la bogatiile ci si la credinta acestora. In timpul ocupatiei otomane, catolicismul pierduse multi credinciosi, foarte multi dintre ei acceptand reforma. Din acest motiv, Casa de Habsburg fiind de religie catolica, impreuna cu Papa, a pus la cale un plan de recuperare al numarului de credinciosi. Cum la cei pierduti prin reforma nu aveau nici un succes incercau printre romanii care, pe atunci, erau in totalitate ortodocsi. Prin aceasta, imparatii habsburgi cautau si sustinatori pentru imparatie, pentru ca in Transilvania majoritatea erau romani ortodocsi si multi maghiari reformati care erau o piedica in actiunile noilor stapanitori.
SUB HABSBURGI
Odata cu supunerea politica a Transilvaniei, Imperiului Habsburgic, Biserica romaneasca din Ardeal sufera mari schimbari. Acestia, profitand de conjuncturile politice ale vremii isi pun episcop in scaunul mitropolitan ortodox de la Alba Iulia in persoana lui Atanasie Anghel, ca apoi, odata ajuns in scaun, sa desfiinteze ierarhia bisericeasca existenta, infiintand in locul ei o alta organizare bisericeasca supusa papalitatii [2]. Odata cu supunerea organizarii administrative bisericesti se urmarea si schimbarea treptata si pe neobservate a invataturii de credinta, incercandu-se introducerea in dogme a ereziilor catolicesti ca: infailibilitatea si primatul papei, Filioque, azima, purgatoriul, imaculata conceptie, s.a.. Pentru a realiza mai usor trecerea la catolicism au pastrat vesmintele preotesti si slujbele ca in Biserica Ortodoxa modificand, in schimb, invatatura de credinta, dogmele [3].
Luptele in plan religios erau zadarnice cu toate ca, la cererea ierarhiei catolice, cartile de cult ortodoxe erau interzise chiar prin ordine scrise ale imparatilor. Marile lupte se duceau pe taram lumesc, adica: proprietati, putere politica, diversiuni, oferire de ranguri, scutiri de dari, defaimarea si inrobirea preotilor ortodocsi, oferirea de produse si bani, etc.. La 17 august 1716 se anuleaza actul de toleranta dintre confesiuni si se da putere deplina catolicismului, iar episcopului catolic de Oradea i se ofera functia de prefect al judetului. In calitate de stapan feudal, episcopul catolic impunea o economie avantajoasa lui dar si in detrimentul ortodoxiei. Fiecare iobag avea obligatia sa munceasca pentru stapan (prefectul) 12 zile pe an ca rob, sa achite bani, sa plateasca djma in oi, iezi, miere, oua, branza, legume, fructe, cereale sau alte produse taranesti. In loc de produse se putea plati si in bani. Aceasta plata a obligatiilor in bani, aducea episopului feudal un venit anual de 13 000 de florini, ceea ce reprezenta o suma foarte mare in acele vremuri. Pe langa aceasta, episcopul mai avea si intinsele domenii in paduri si pasuni [4].
Mai are rost sa ne punem intrebarea cum s-a construit catedrala unita din Oradea sau alte biserici? Sau cladirile liceului din Beius care astazi poarta numele unia dintre stapanii feudali ai acelor timpuri - Samuil Vulcan, sau palatul episcopal in care pana nu demult se adapostea focarul de cultura al Judetului Bihor - Biblioteca Judeteana, si ale cladiri pe care astazi cu nerusinare le revendica? Daca n-ar fi fost iobagii romani care sa munceasca si sa plateasca bani episcopului feudal s-ar mai fi realizat toate acestea? Luati aminte domnilor politicieni si judecatori: adevaratii ctitori ai acelor biserici si cladiri pentru care se face atata scandal sunt iobagii. Stapanii de atunci s-au facut proprietari peste ele la fel ca voi, stapanii de astazi, in acte, nu cu truda.
PENTRU "BINELE" NEAMULUI
Procesul de "educatie" si "culturalizare" a romanilor ardeleni nu se ducea doar prin scoli si prin construirea de biserici. Dupa ce episcopii feudali isi intra deplin in "drepturi", incep marile constructii bisericesti: "Sfantul Ladislau" - piata Victoriei (1720-1723), biserica din strada Roman Ciorogariu si palatul (1739 - mijlocul sec XVIII), complexul manastiresc de la Sanmartin (sec. XVIII), biserica din bulevardul Republicii (1732-1749), palatul episcopal si catedrala (1762-1777) in care se adaposteau insemnate valori culturale deoarece inainte de a fi retrocedate, acolo isi desfasura activitatea in conditii normale Muzeul Tarii Crisurilor, scoli, spitale, manastiri, biserici, etc... [5].
Intr-un document gasit la arhivele statului din Oradea, de cercetatorul Stefan Tasiedean, este specificata atitudinea stapanitorilor fata de iobagii care munceau pe domeniile lor: "in 1732 s-a hotarat ridicarea catedralei romano-catolice din Oradea. Materialul l-au adus din partile Vascaului. Singurele scrisorile din arhivul comitatului pot spune, cati romani schingiuiti, cate vieti de om au deplans construirea catedralei numite. Sa porti piatra din Vascau la Oradea ani de-a randul, intre lovituri de zbiciuiri, daca boii iti stau in mijlocul drumului, ori daca unul sau altul s-a rasturnat de oboseala ori chiar a si pierit, sa fii aruncat in temnita daca nu ai sosit la termenul fixat de "jupanul Ispan", toate sunt lucruri ce numai bucurie, numai voie buna nu produc. Suferinte de felul acesta a inmuiat doina romanului bihorean... Apoi inca atata nu e destul, trebuie sa dea domnului zeciuieli, none, cvarte, treizeceli, zile de lucru, taler vladicului, bir popii, bir diacului, cand la adica nici malai pe masa nu este" [6].
De remarcat ca Palatul (fostul muzeu), sirul canonicilor, catedrala si celelalte constructii ale timpului erau imprejmuite cu un zid de piatra gros de aproximattiv 75 cm si inalt de 2 metri, imposibil de escaladat. De ce si de cine se temeau? Aveau de cine... In aceste conditii Episcopia Catolica si-a intins proprietatile in intregul Bihor transformand populatia romaneasca in iobagi si odata cu intarirea politica si militara a desfasurat o intensa campanie prozelitista in vederea catolicizarii romanilor. In acest scop, in 1713, episcopul ortodox Petru Hristofor [7], care avea resedinta in Velenta a fost alungat din Ardeal iar romanii isi hirotoneau preoti (in ascuns) la episcopul ortodox sarb din Arad pentru ca era de "aceeasi lege" - Legea Ierusalimului [8]. In lipsa unui scaun episcopal ortodox la Oradea a ramas un consistoriu care era un puternic centru romanesc in zona. Astfel romanii de aici au rezistat si catolicizarii si maghiarizarii dar si unor intentii de sarbizare ce au aparut ulterior.
Vazand episcopul catolic ca nici asa nu-si atinge "nobilul" sau tel, a infiintat in Oradea o episcopie a romanilor uniti cu Roma punand in fruntea ei persoane de nationalitate romana dar care sa fie subordonata Episcoiei Catolice Maghiare prin care se ducea o intensa campanie de deznationalizare prin scoli si biserica. Astfel se desfiintau scolile ortodoxe existente inca din secolele XVI-XVII si in locul lor se infiintau scoli catolice. In scolile "ctitorite" de iobagii romani se facea o educatie a generatiilor tinere straina de nemul si invatatura limbii romane. Asa se explica faptul ca in anul 1832, la gimnaziul infiintat in Beius in timpul episcopului unit Samuil Vulcan la clasele 1-4 nu se preda limba romana asa precum se facea in scolile ortodoxe, dar in schimb se preda religie catolica si istoria Ungariei ca materii obligatorii [9].
Urmasul lui Samuil Vulcan in scaunul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Vasile Erdely, in circulara din 11 mai 1848 (care se afla si azi in arhivele Episcopiei), ii indeamna pe credinciosi: "Sa multumim generozitatii nobilei natiuni maghiare, convinsi fiind ca maghiarii si romanii sunt fratii cei mai buni. Deci, sa ne nazuim a ne iubi reciproc si a le invata limba, cum si ei bucurosi o invata pe a noastra... (indemnandu-i totodata sa participe alaturi de maghiari la evenimentele din 1848, vestind cu bucurie ca prin legile votate in Dieta): a sosit pentru toti mult dorita zi a libertatii prin care, sub ocarmuirea unui guvern maghiar independent si responsabil si sub domnia unui rege constitutional, poporul roman a ajuns la libertatea si egalitatea de care sunt vrednici toti, ca niste fiinte zidite dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, iar aceasta in mod firesc ne indatoreaza sa fim recunoscatori si devotati patriei maghiare dulci si binecuvantate de Dumnezeu) [10].
CATOLICI SAU ROMANI?
Intensa propaganda catolicizanta dusa in zilele noastre de catre unii "intelectuali" si reporteri radio-TV sau ziaristi catolici dusa prin mass-media romaneasca si internationala nu aminteste si nici nu va aminti despre aceste lucruri si chiar vor sustine in continuare caracterul de suprafata al catolicismului in Romania si anume "rolul sau creator spre binele (?) neamului" asa precum incerca sa o faca si in perioada interbelica. Despre aceasta D. Staniloae marturiseste: "Devenise un obicei al statului major catolicizant al Bisericii Unite sa justifice existenta acestei Biserici si sa-si acopere actiunea catolicizanta, prin provocarea la scolile ei, prin care ar fi reprezentat prin excelenta Biserica Culturii in viata poporului nostru. Si facand sa sune mereu aceasta fraza la urechea oamenilor, ajunsesera si multi romani ortodocsi sa o creada" [11].
Cand "fratii" (?) uniti sunt intrebati de ce in scolle lor, in perioada stapanirii Austro-Ungare se preda in limba maghiara ne raspund ca asa au fost vremurile sau diferite motive. Le amintim ca in aceleasi vremuri, cu conditii mult mai grele in scolile ortodoxe se preda doar in limba romana in intregul Ardeal.
Inainte de a se da decretul prin care comunismul desfiinta cultul greco-catolic, la 21 octombrie 1948, majoritatea preotilor si credinciosilor uniti au revenit de bunavoie la vechea credinta romaneasca dar unii preoti, episcopi sau calugari greco-catolici au refuzat orice propunere in acest sens, ba mai mult au cerut ca ritualurile religioase sa li se faca de catre preotii catolici maghiari.
Intr-un referat al parintelui Arsenie Boca inaintat Patriarhiei Romane de la Bucuresti la 1 februarie 1949 se mentioneaza ca un grup de calugarite greco-catolice din Cluj refuzau orice slujba din partea preotilor romani deoarece erau ortodocsi, preferandu-i pe cei romano-catolici care slujeau in maghiara si latina, cum a fost si cazul la inmormantarea unei surori din obstea lor, spunandu-i parintelui Arsenie: "dar noi am fost sub ocupatie (sub austro-ungaria, nn.) bune romance, si suntem; lucram si ne rugam pentru neamul acesta" [12].
Fostul episcop unit Iuliu Hossu a refuzat sa intre intr-o biserica ortodoxa considerand-o spurcata. In cartea "7 dimineti" (ed. Anastasia) la pag. 66-67, un fost detinut politic, parintele Dumitru Staniloae, spune: "Lupta catolicismului n-a avut o baza spirituala, crestina, asa cum a fost cea din Rusia sau cea de la noi. Ne acuza Todea ca suntem Biserica tradatoare. Doua mii de preoti ortodocsi au stat in inchisoare. Eu am fost in inchisoare si n-am vazut nici un preot unit. Toti s-au facut ortodocsi sau au intrat in diferite intreprinderi in care faceau pe turnatorii. Au fost si doi-trei episcopi, asa cum a fost Hossu, care a fost la manastirea Caldarusani; nu l-am vazut in inchisoare. Se plimba in jurul bisricii in timpul Liturghiei, fara sa intre inauntru. Si a lasat sa fie inmormantat de un episcop catolic ungur. Unde a fost atunci lupta lor?..."
Din cele prezentate mai sus si din multe altele e usor de tras concluzia ca romanii care au studiat in scolile de la Viena, Roma, Budapesta au devenit intai catolici si apoi romani, sau mai bine zis buni catolici dar nu si buni romani. Si totusi cum ramane cu expresiile: "toti avem acelasi Dumnezeu" sau "biserici surori" si alte astfel de lozinci mult mediatizate in tarile ortodoxe?
[1] Titus Rosu, "Constitutia Nationala la romani", p. 34, aflata in manuscris in biblioteca Protopopiatului Beius
[2] N. Iorga, Istoria Bisericii Romane, vol. 2, Bucuresti, 1930, p. 31-35
[3] Gheorghe Ciuhandu, Dezbinarea religioasa a romanilor din Ardeal, cap. 2, Arad, 1927
[4] Dan Ispas, Neam si lege romaneasca in Tara Beiusului, ed. Buna Vestire, Beius, 1999, pg. 137-227
[5] Titus Rosu, op. cit., p. 34-35
[6] "Cultura Crestina" din Blaj, 1915, pg 292
[7] urmasul in scaunul episcopal ortodox al PS Efrem era Petru Hristofor, totodata si ultimul episcop de Oradea pana la reinfiintarea acestui scaun de dupa 1918
[8] Titus Rosu, op. cit., pag 35
[9] Dan Ispas, op. cit., pg. 222
[10] P.S. Petroniu Florea, "Alesii lui Dumnezeu", ed. Episcop Nicolae Popovici, Oradea 2005, pag. 187
[11] Dumitru Staniloae, Uniatismul din Transilvania, incercarea de dezmembrare a poporului roman, Bucuresti, 1973, pag. 180
[12] P.S. Dr. Ambrozie Sinaitul in Legea Romaneasca nr. 3/2005, pag. 22
Partea a II-a
SCOPUL UNIATISMULUI IN ARDEAL
"Aducem tributul recunostintei noastre omagiale inaltului Tron al Regilor apostolici ai Ungariei si Austriei, Casei Domnitoare de Habsburg, de a carei protectiune puternica s-a bucurat Biserica noastra de la primele inceputuri ale sfintei uniri pana in ziua de astazi." [1]
LUPUL CU BLANA DE OAIE...
Se stie ca, in urma cu cateva veacuri, pentru fidelitatea ei fata de stapanitorii straini, Biserica Greco-Catolica a primit in Transilvania multe beneficii, atat materiale, cat si legislative, dar si indrumarile logistice de care aveau nevoie pentru atingerea scopului. Astfel, imparatii habsburgi si guvernul de la Pesta aveau in ierarhii uniti o eficienta "mana de ajutor", deoarece, ei fiind de nationalitate romana, ii puteau atrage mai usor pe romani, prin religie, sub jurisdictia lor, rupandu-i astfel de vechea Biserica romanesaca, cea ortodoxa, prin care romanii din Transilvania se simteau uniti cu romanii de peste Carpati [2]. Lipsa autonomiei Bisericii Greco-Catolice din Transilvania era asigurata de catre stapanitori prin "atarnarea" ei de Arhiepiscopia Catolica Maghiara de Esztergom, avand intotdeauna un iezuit care controla activitatea fiecarui ierarh unit si care, in eparhia pe care o pastorea, avea mai multa autoritate decat episcopul [3]. Asa se explica lupta fatisa a ierarhiei unite din Transilvania fata de Biserica Ortodoxa. Aceasta se vede si din scrisoarea secreta primita de episcopul catolic Samuil Vulcan la 5 decembrie 1815, prin care Curtea de la Viena ii cere sa caute o persoana de nationalitate romana, prin care sa supuna Episcopia Ortodoxa de la Arad:
"Iubite Episcop Vulcan! Avand tot interesul, sa promovez prin toate mijloacele posibile unirea printre romani si afland Eu ocaziunea potrivita spre acest scop indeplinirea episcopiei din Arad, sa-mi propui, cu observarea celei mai desavarsite discretiuni si dupa ce vei fi luat informatiuni, cativa indivizi si fruntasii clerului acelei sau a altor eparhii neunite (ortodoxe nn.) de la cari s-ar putea astepta, ca dupa obtinerea episcopiei sa treaca la unire si cari ar avea destula vaza si ar fi in stare sa o propage si in clerul si poporul din dieceza lor. Totodata in curand sa-mi inaintezi o opiniune bine cumpanita despre toate mijloacele prin cari s-ar putea promova unirea si in Ungaria" [4].
Raspunsul lui Vulcan a fost ca cel mai de folos pentru cele cerute de imparat, era fostul cancelarist al judetului Bichis, Moise Nicoara, "fiindca vorbeste mai multe limbi si e favorabil unirii" [5]. De asemenea s-a realizat si unirea cu Roma a romanilor din Ungaria ceea ce azi a dus la maghiarizarea prin catolicizare a romanilor din actuala Ungarie.
Cand se intampla sa moara vreun episcop sau mitropolit ortodox din Ardeal, stapanitorii austro-ungari incercau de fiecare data sa il inlocuiasca cu unul favorabil lor, dar rezistenta romanilor era destul de mare incat aceste incercari se dovedeau zadarnice. Totusi, in anul 1916, dupa moartea batranului mitropolit ortodox Ioan Metianu (1898-1916), cu sprijinul Bisericilor slujitoare politicii maghiarizante, guvernul de la Budapesta a reusit sa instaleze in scaunul mitropolitan de la Sibiu pe fostul preot vicar de la Oradea-Mare, Vasile Mangra (1916-1918) care plati aceasta functie prin tradarea fata de Biserica si neamul sau. Acesta, asemenea lui Atanasie Anghel si Moise Nicoara, nu era altceva decat lupul pus de paza la oi. Biserica Ortodoxa prin preotii si credinciosii ei sprijiniti si de ierarhii din Moldova si Munteania a reusit sa treaca cu bine si peste acest moment de grea incercare. Pe drept contestatul V. Mangra moare in conditii stranii si plin de remuscari intre protectorii sai, la doi ani dupa instalarea sa [6].
...UNEALTA STRAINILOR
Vedem, asadar, in zilele noastre, o lupta acerba a minoritatii greco-catolice din Transilvania prin care acestia cer fostele averi primite de la imparatii habsburgi, precum si padurile si pasunile din jurul Beiusului. Imparateasa Maria Tereza, in 1870, in scopul sustinerii catolicizarii romanilor prin "sfanta (?) unire" cu Roma, da Episcopiei Greco-Catolice 136 000 jugare de padure in jurul Beiusului, precum si alte terenuri trecute abuziv in proprietatea aceleiasi institutii [7].
Aceasta unire cu Roma, prin ruperea de Biserica veche romaneasca, cea ortodoxa, pentru romani insemna si izolarea fata de fratii lor de peste Carpati, care, pe plan cultural se facea prin interzicerea cartilor ortodoxe aduse din Moldova si Muntenia si tiparirea in schimbul acestora a altor carti, tot in limba romana, dar cu invataturi straine pe care o numeau "dezvoltare culturala".
Vrednica de amintit, in acest sens, este si marturia Papei Pius XI la anul 1926, care, in fata a 1300 de pelerini maghiari spunea: "Am vazut intotdeauna in multii pelerini unguri cari au fost aici, pe fii tarii Mariei Tereza, pe fii regelui Stefan cel Sfant, pe urmasii Sfantului Emeric si pe nepotii regelui Ladislau cel Sfant... Binecuvintez pe toti acei tineri, care in importanta epoca a redesteptarii, in scumpii ani ai innoirii sufletesti se grupeaza in jurul acestui steag, pentru ca sa duca la biruinta constiinta nationala si adevarata religiozitate si sa faca Ungaria din nou mare si fericita" [8]. In acelasi an, la Budapesta, baronul Dr. A Vecsey, mana dreapta a episcopului catolic de Alba Iulia facea urmatoarele afirmatii: "Romania a rapit mult pamant unguresc. Statul Roman se teme de Biserica Catolica... Averile bisericesti le-a confiscat deja. Se teme de fiecare ungur, dar mai ales de ungurii catolici, deoarece simte prin instinct ca catolicismul este sprijinul cel mai puternic al maghiarimii" (Ibidem.).
In atingerea scopurilor revizioniste, la anul 1912 ia fiinta in Ungaria "Episcopia Greco-Catolica de Hajdudorog", care se intindea si peste o insemnata parte din Transilvania. Publicatia "Pesti Hirlap" din 24 septembrie 1935, relateaza unele aspecte ale asociatiei generale a greco-catolicilor din Ungaria printre care si urmatoarele: "Greco-catolicismul maghiar indeplineste o mare misiune. Prin el ne intindem bratele spre fratii rupti de la sanul nostri si ii atragem spre noi. Greco-catolicii unguri savarsesc prin miscarea revizionista o opera de pioni... care poate face mari servicii patriei prin asimilarea nemaghiarilor de lege greco-catolica in cazul ca se va intampla reviziunea" [9].
EXTINDEREA IMPERIULUI PAPAL
In sprijinul repetarii hotiei nationale si spirituale a carei unealta de veacuri a fost uniatismul, vin si unele autoritati politice maghiare, dar mai ales legile internationale ale marilor puteri de influenta. Dupa 1989, Uniunea Europeana insista asupra autoritatilor de la Bucuresti sa rezolve favorabil cererile Bisericii Greco-Catolice din Transilvania. Astfel, in 1994, vazand ca aceasta se tot amana, un inalt parlamentar al Consiliului Europei insista cu o intrebare obsesiva adresata presedintelui Romaniei, domnul Ion Iliescu, privind modul de rezolvare a retrocedarii bunurilor mobile si imobile de catre Biserica Ortodoxa Romana catre Biserica Greco-Catolica. Un rol important fata de aceasta vasta si complexa actiune oficiala si neoficiala a autoritatilor maghiare l-a avut si continua sa-l aiba Episcopia Greco-Catolica de Hajdudorog, considerata ca fiind centrul spiritual si confesional al tuturor greco-catolicilor din Transilvania, urmarindu-se cu perseverenta ca acest "centru" sa fie reactivat de Curia Papala pentru a avea jurisdictie canonica asupra acestor teritorii romanesti [10]. Acest lucru s-a mai intamplat in Romania anilor 1929, prin intocmirea Concordatului dintre Vatican si guvernul de la Bucuresti, semnat de Vasile Goldis si Iuliu Maniu [11]. Prin acest document, Vaticanul devine stat in stat, care pe parcurs, s-a transformat in stat impotriva statului. Numirea episcopilor devine un drept al papei caruia ii jurau sa propage catlolicismul prin toate mijloacele, fara a datora un juramant statului roman. Ordine calugaresti straine, maghiare, scoase de sub orice control al statului, cu scoli avand drept de publicitate, platite de Statul Roman, dar sub jurisdictia episcopilor catolici si multe altele care au adus numeroase prejudicii Romaniei [12].
Fostul deputat Stefan Mates, in 1924, facea publica afirmatia unui lider catolic maghiar, care, adresandu-se unor confrati, spunea: "Nu fiti ingrijorati caci noi suntem oameni cu experienta si diplomati... Norocul nostru e faptul ca la Bucuresti nimeni nu e lamurit asupra rostului Bisericii Catolice, iar cuvantul romanilor ardeleni nu e prea luat in seama, intre guvern si opozitie nu e nici o intelegere ci dusmanie feroce. Unii se ocupa cu intarirea materiala a partidului, iar ceilalti vor rasturnarea Guvernului. Chestii, fie chiar nationale, nu sunt, care sa-i poata uni pe acestia, si e spre binele nostru... Am intervenit la Papa, ca atunci cand problema catolicilor va fi mai acuta, nuntiul papal sa inceapa tratativele cu Guvernul Roman pentru Concordat, si faptul acesta, va usura situatia noastra foarte mult. Unde mai puneti ca "fratii" romani uniti ne dau tot sprijinul prin arhiereii lor, ca Biserica noastra sa nu fie infranta, caci aceasta ar insemna si micsorarea rostului lor in Statul roman. Rezervam cel mai puternic argument, daca imprejurarile si oamenii amintiti nu ne vor putea ajuta cum dorim. Nu uitati ca traim intr-o tara orientala, unde banul are puterea suprema. Noi vom jertfi daca trebuie zeci de milioane, pentru a salva situatia materiala si culturala a Bisericii noastre, care e insasi mantuirea poporului maghiar de aici si pot sa va asigur, ca izbanda noastra va fi deplina" [13]. Acelasi lucru, se pare ca se incearca si in zilele noastre. O ordonanta, o hotarare, o lege sau alte forme politico-juridice vin incet si sigur spre folosul puterii de influenta a Vaticanului si, odata cu aceasta, a altor cercuri de interese straine.
Si totusi: care e scopul reinfiintarii a asa multor episcopii si parohii greco-catolice, acum, in aceste vremuri de libertate religioasa, mai ales acolo unde nu e preot, ci doar cativa credinciosi, si aceia cu greu adunati?
Cu tot respectul fata de cei de alte credinte, si toleranta merge pana la un punct. Aici e vorba, oameni buni, si mai ales dumneavoastra domnilor judecatori si politicieni, de o chestiune nationala si nu de culte. Atata doar ca atunci, la 1700, in loc de judecatori se foloseau tunurile.
[1] fragment din hotararile conciliului greco-catolic din Ardeal, intrunit pentru a treia oara la Blaj, in anul 1900
[2] Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, Bucuresti, 1995, vol. I si II
[3] IPS Nicolae Corneanu, Biserica romaneasca din N-V tarii in timpul prigoanei horthiste, ed. IBMBOR, 1986, pag. XXVII
[4] Monografia Crisanei, Oradea 1936; Istoria bisericeasca a romanilor bihoreni, Stefan Lupsa, Oradea 1935, pag. 127-128
[5] Monografia Crisanei, Oradea 1936; Istoria bisericeasca a romanilor bihoreni, Stefan Lupsa, Oradea 1935, pag. 127-128
[6] N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, vol. II, Bucuresti 1930, pag. 286, 303
[7] Stefan Lupsa, op. cit., pag 45-46, 95-124 si Monografia Crisanei
[8] Legea Romaneasca, nr 22, pag. 193-194
[9] Legea Romaneasca, nr. 20, pag. 177, anul 1935
[10] E. Stefanescu in Politica din 22 octombrie 1944, pag. 3
[11] Iuliu Manu, greco-catolic, a fost inainte de 1918 ofiter in armata Austro-Ungara iar dupa eliberarea Transilvaniei a ocupat functii importante in conducerea Statului Roman. Necesar de mentionat faptul ca membrii guvernului de la Bucuresti din perioada semnarii concordatului erau in majoritate catolici
[12] Pr. Petru Ciuhandru, Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Greco-Catolica in fata neamului, Ed. Buna Vestire, Beius, 1994, pag. 25-26
[13] Legea Romaneasca, nr. 30, pag. 7, anul 1924
Partea a III-a
VESNICA PROBLEMA...
Problema retrocedarilor bunurilor bisericesti devine tot mai mult discutata si mai plina de interes pentru unele cercuri, mai mult sau mai putin interesate. Ziare ca "Jurnalul Bihorean", "Realitatea Bihoreana" si alte surse laice de informare sustin o intensa campanie de propaganda catolicizanta. Astfel in ziarul "Realitatea Bihoreana" din 8 aprilie 2005, pagina 8, apare un articol calomniator la adresa Bisericii Ortodoxe in incheierea caruia se spune: "Conducatorii Bisericii Ortodoxe Romane nu au invatat nimic din exemplul oferit de papa". In acelasi articol se mai spune ca vizita Papei Ioan Paul al II-lea nu a avut nici un efect in ceea ce priveste relatiile dintre ortodocsi si uniati, considerandu-i pe ortodocsi rautaciosi, deoarece nu accepta slujbele alternative in aceeasi biserica. Ne punem intrebarea: Care a fost scopul vizitei papei in Romania si ce exemplu a avut de oferit? ... Un exemplu "crestinesc" ar putea fi si intretinerea scandalului din Transilvania prin ierarhia unita atunci cand, cu agresivitate fata de Biserica romaneasca, recurg la falsuri istorice si pretentii exagerate... Cu toate ca autorul articolului sus amintit nu-si da numele, banuim ca este unul din grupul de ziaristi greco-catolici de la ziarul "Realitatea Bihoreana".
Biserica Ortodoxa a incercat in repetate randuri sa mentina o relatie normala si civilizata in dalogul cu Biserica Greco-Catolica, dar eforturile au fost zadarnice. Atat bisericile construite din fonduri proprii, cat si cele smulse cu forta de la credinciosii ortodocsi (sec. XVIII-XIX), constituie motivul de scandal al uniatilor cu toate ca Biserica Greco-Catolica poseda azi suficiente spatii de rugaciune si chiar mai mult decat le trebuie celor 19.548 (sub 1%) de credinciosi pe care ii are in Transilvania, potrivit recensamantului din anul 2002. De la restituirea celor neceare pe care Biserica Ortodoxa le-a oferit in urma dialogurilor purtate, Biserica Greco-Catolica solicita restituirea integrala prin justitie cerand Statului Roman retrocedarea in intregime a tuturor bunurilor avute in perioada stapanirii austro-ungare. Astfel, s-a ajuns ca in momentul de fata multe parohii si manastiri ortodoxe din Transilvania sa fie actionate in instanta de catre Biserica Greco-Catolica. Situatia este cu atat mai regretabila cu cat unii ierarhi si preoti greco-catolici refuza sa coopereze in dialogul local si sa dezamorseze conflictele create. Au existat pana in prezent asa zisele negocieri in care uniatii puneau conditii, iar ortodocsii nu le acceptau pentru ca nu poti da o biserica de la sute de credinciosi ortodocsi unui grup de cativa greco-catolici. Aceasta ar insemna o nedreptatire a credinciosilor Bisericii Ortodoxe.
Se pare ca pana in prezent dialogul interconfesional nu a reusit sa vindece ranile deschise dupa 1700 si la 1948.
TRADAREA LA NIVEL INALT
Daca tot trambitam ideea de democratie atunci, corect ar fi sa tinem seama si de vointa majoritatii si nu doar de cercurile politice straine care dicteaza legi si ordonante intr-un stat care pretinde ca e independent.
Santajele si amenintarile nu lipsesc nici de la discutiile interconfesionale, partea greco-catolica optand mereu pentru discutii cu usile inchise sau justitie. Pana in prezent nu cunoastem sa fi existat vreo dezbatere publica referitoare la problema bunurilor materiale ale celor doua Biserici. Aceasta ne-ar fi ajutat sa cunoastem mai bine cum se pune problema in aceste situatii cand, corect ar fi sa se tina seama si de parerea credinciosilor. Mai mult chiar, in ciuda falselor laude pe care singura si le insuseste, ca ar lupta pentru binele si interesele poporului roman, Biserica Catolica de rit bizantin (Greco-Catolica) isi implineste astazi menirea pe care dintru inceput si-a asumat-o: aceea de a-i dezbina pe romanii din Ardeal si de a-i face, ca in numele unirii sa se urasca unii pe altii.
Din pacate, Statul Roman nu tine seama de felul in care Biserica Greco-Catolica a intrat in posesia multor imobile din Transilvania, ci insista doar pe un fragment al istoriei: 1948.
Statul roman nu este capabil sa rezolve aceasta problema atata timp cat directivele in acest sens se dau din strainatate, cat in fruntea guvernului roman si in unele ministere sunt persoane direct interesate sa sustina politica de catolicizare a Romaniei, cum este cazul premierului Calin Popescu Tariceanu, a Ministrului Justitiei Monica Macovei si altii de credinta catolica si protestanta. O instanta judecatoreasca, o lege sau o ordonanta nu poate fi in masura sa serveasca intereselor majoritatii deoarece acestea se fac dupa interesele personale sau ale marelor puteri politice ale lumii care, dupa cum se cunoaste, este condusa de oameni fara Dumnezeu.
Se vede clar ca sub masca religioasa se ascunde o problema nationala, antiromaneasca, la care inalta clasa politica isi da concursul fara menajamente. Azi nu mai e nevoie de sabii si tunurile generalului A. Bucow, ci in acest sens se folosesc cu succes intrumentele statului dintre care si justitia. Ordonanta 64/2004 data de fostul premier Adrian Nastase este pusa in aplicare la multe dintre procesele pe rol chiar daca ea a fost respinsa de Senatul Romaniei, fiind retrimisa la comisii. Etapa cu etapa, in mod sistematic, prin legi si ordonante, nu mai e nevoie de semnarea unui nou concordat (ca in 1927), aceasta facandu-se, ca de obicei, de cozile de topor, lepadaturile neamului, cu sau fara sutana.
VARIANTA CF-URILOR...
Ne intrebam in 1990: "care este scopul reinfiintarii Bisericii Greco-Catolice din Transilvania si investirea de catre papa Ioan Paul al II-lea a unor episcopi catolici in cautare de credinciosi?" La inceput am crezut cu totii ca e vorba doar de o simpla formatiune religioasa lipsita de interes politic strain si chiar anti-romanesc, chiar daca la suprafata vorbele sunt dulci. Treptat, lucrurile incep sa iasa singure la iveala.
Biserica Greco-Catolica sustine intens ca in problema proprietatilor sa se tina seama doar de CF-urile vechi, inainte de 1948 si facute in timpul stapanirii Imperiului Austro-Ungar in Ardeal. Aceste CF-uri nu sunt facute de Statul Roman si nici dupa legile Statului Roman. In arhivele cartilor funciare ale tribunalelor in cauza gasim ca proprietara a unor imobile Biserica Greco-Catolica pusa in posesie prin "expropriere" de la taranul cutare sau de la alti fosti proprietari. In alte CF-uri figureaza ca proprietari prin "posesie faptica" sau "donatie din partea Imparatului Iosif al II-lea". Nu gasim insa nici un document de "vanzare-cumparare" (de la fostii proprietari) prin care Biserica Greco-Catolica sa intre in posesia padurilor si imobilelor dintre cele ce azi, fara rusine, le revendica. Cert este ca nici iezuitii si nici franciscanii, cand au venit in Ardeal, nu au adus cu ei pamant de la Vatican sau de la Viena si nici nu au cumparat (sau primit de buna voie) pamanturile de la taranii deveniti ulterior iobagi pe mosiile ierarhilor greco-catolici.
Iata, deci, de ce Biserica Greco-Catolica si unii domni politicieni catolici si "necatolici' sustin varianta in care sa se tina seama doar de CF-uri. Astfel, senatorul UDMR, Eckstein Kovacs Peter, unul dintre "necatolici", in sedinta din 27 septembrie 2004, spunea: "Exista si a existat regim de carte funciara in Transilvania si Bucovina, dar acest regim de carte funciara a functionat atat pentru ortodocsi, cat si pentru greco-catolici. Eu nu fac parte din nici una dintre aceste confesiuni, din cauza aceasta nu-mi permit sa spun ca acest normativ nu face altceva decat sa reitereze practic un principiu constitutional care este suprematia legii, pe de alta parte, sa puna in concordanta un act normativ din 1990 inainte ca noi sa ratificam Conventia europeana, cu situatia actuala" [1].
Relevanta, in acest sens, este si marturia episcopului unit de Cluj-Gherla, Florentin Crihalmeanu, care intr-un interviu acordat revistei new-age-iste "Formula As" spunea: "Biserica unita cu Roma este una dintre cele mai europene componente ale Romaniei; fara ea, integrarea tarii intr-o Europa catolica si protestanta va fi mai dificila" [2].
SUA si UE sustin in mod fatis politica de catolicizare a Romaniei si revenirea la situatia politica si administrativa din perioada stapanirii Imperiului Habsburgic. Parlamentarul american de nationalitate maghiara, democratul Tom Lantos, la 6 aprilie 2005 impreuna cu congresmanul republican Tom Tancredo (catolic) inainteaza Camerei Reprezentantilor SUA un proiect de hotarare prin care cere Romaniei retrocedarea bunurilor patrimoniale catre Biserica Greco-Catolica. Camera Reprezentantilor a adoptat acest proiect cu o majoritate de doua treimi cerand Romaniei restituirea rapida a fostelor proprietati dinainte de 1948 care, in cea mai mare parte, sunt aceleasi dinainte de 1918. Documentul are doar valoare de recomandare, dar, tinand seama ca reprezinta punctul de vedere al congresului SUA, cantareste destul de greu pe plan politic [3]. Daca pozitia SUA a fost doar de recomandare, UE are o atitudine mai directa punand chiar si conditii, amenintand Statul Roman ca nu va fi primit in structurile sale. In urma conditiilor impuse de UE, misiunea diplomatica a Romaniei la Vatican a facut o sesizare promitand ca va reveni asupra legii retrocedarilor. Astfel, presedintele Statului, Traian Basescu, solicita Parlamentului Romaniei sa reexamineze decizia de respingere a Ordonantei 64/2004 prin care se consfintea dreptul Bisericii Greco-Catolice de a apela Biserica Ortodoxa si Statul Roman in justitie in cazul in care nu se va ceda de buna voie [4]. Cu siguranta domnii politicieni inteleg de ce majoritatea populatiei Romaniei nu doreste intrarea in UE, aceasta facandu-se in mod silit de dansii precum s-a facut si schimbarea Constitutiei si alte legi pe urma carora au avut de castigat doar ei personal.
Oare cine si de ce are interes sa intretina acest scandal al retrocedarilor?...
O LEGE A CULTELOR
Biserica Ortodoxa Romana a cerut in repetate randuri o lege a cultelor in care sa se specifice numarul minim al membrilor care formeaza o parohie sau o episcopie. Greco-Catolicii se cotesc mereu cand aud de aceasta lege deoarece au multe parohii cu doar vreo trei-patru credinciosi, si aceia cu greu adunati. Oare, cine are interesul?
Pentru fiecare parohie si episcopie se primesc zeci de hectare de padure din cele avute inainte de 1948. Din multe paduri si imobile retrocedate in mare masura, unele au fost vadute sau exploatate fara nici o retinere. Spre exemplu, privind cum arata astazi padurile de la Stana de Vale (1 800 ha), si cum aratau inainte de a trece in proprietatea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, vedem o mare diferenta. Asemenea si celor de la Huta de Finis unde in prezent au 900 ha. Ce e gros si drept se taie, iar crengile si varfurile raman. Ce s-a pastrat si ingrijit in ultimii 50-60 de ani, s-a exploatat acum, am putea spune, peste limita bunului simt. E o anormalitate ca anumite proprietati luate in mod abuziv in perioada stapanirii austro-ungare sa intre in posesia unei minoritati care sa le administreze dupa bunul plac, sau cum se mai spune, "in regim silvic".
Daca ar fi existat o lege a cultelor, multe din parohiile-fantoma ale uniatilor azi nu ar fi existat. In prezent, Biserica Greco-Catolica din Ardeal are cinci episcopi la nici 200 000 de credinciosi. Astfel, unui episcop unit ii revin sub 40 000 de credinciosi, aproximativ cat unui protopopiat ortodox.
Problema numarului de enoriasi care sa constituie o parohie e foarte importanta si in cazul bisericilor parohiale. E firesc ca biserica unei parohii sa apartina credinciosilor care au construit-o [5]. Daca credinciosii trec la o alta religie, trec impreuna cu biserica. Partea ortodoxa a propus ca, credinciosii confesiunii majoritare, sa-i ajute pe cei minoritari, sa-si construiasca alta. Ar fi o nedreptate fata de Biserica Ortodoxa sa se ia biserica de la o comunitate de sute de credinciosi si sa se dea unei comunitati minoritare ai carei credinciosi ii poti numara pe degete. Intelegem asadar, de ce papa Ioan Paul al II-lea a cerut pachetului de episcopi uniti trimisi in Ardeal sa faca tot posibilul pentru a avea in eparhiile lor cel putin un milion si jumatate de credinciosi [6].
Unii domni politicieni si judecatori, nu tin seama si de acest aspect. Avem, din pacate, printre inaltii nostri demnitari persoane infiltrate in functiile-cheie care slujesc imperialismului catolic, ingenunchiind in fata presiunilor politice ale UE si intereselor Guvernului de la Budapesta, fara un cat de mic simt responsabil fata de romanii din Ardeal care au intretinut, renovat si imbunatatit aceste biserici.
A ne ghida doar dupa cartile funciare ar fi un act anti-romanesc, caci aceasta ne-ar aduce din nou, la fostele proprietati din Transilvania ale grofilor si chiaburilor din trecut, la ceea ce a fost inainte de 1918 in Ardeal, adica: Austro-Ungaria. Ar fi un gest demn din partea Bisericii Greco-Catolice sa inteleaga ca azi, multe din bisericile revendicate, sunt pline de credinciosi ortodocsi, robi pe mosiile episcopilor greco-catolici. E de la sine inteles ca proprietari in acte figureaza Biserica Catolica si nu iobagii. Ierarhii catolici sustin ca nu pot lasa bisericile ortodocsilor decat cu acordul Papei, dar in schimb ei lupta cu inversunare pentru ele.
[1] Revista Flacara, nr. 40, 1 octombrie 2004, pag 3 [2] Formula As, nr. 592, nov. 2003, pag. 3 [3] Crisana, 26 mai 2005 [4] Realitatea Bihoreana, 23 martie 2005 [5] Doru Bindea, revista Flacara, nr. 41, 8 octombrie 2004 [6] Grigore Nedei, "Imperialismul catolic", ed. Clio, pag. 148
Partea a IV-a
DE CE S-AU SUPARAT UNII PE LEGEA ROMANEASCA
In ziarul local (Oradea) "Informatia de Vest" din 21-27 iunie 2005, pag. 3, ziarista Helga Kovacs isi manifesta "supararea" pe Episcopia Ortodoxa si pe "Legea (ei) Romaneasca" publicand un tendentios articol intitulat "Episcopia Ortodoxa, anti-Basescu". In articolul cu pricina Presedintele Romaniei, Traian Basescu, este considerat de ziarista sus-amintita (ale carei optiuni religioase nu le mai comentam) un erou al dreptatii si anti-coruptiei, lucru care, dupa afirmatiile sale personale, ar deranja Biserica Ortodoxa si mai ales capii acesteia, criticandu-l pe noul consilier eparhial, pr. Ion Alexandru Mizgan, de supunere fata de ierarhie si implicare politica.
Este un lucru des intalnit in actiunile prozelitiste ale unor minoritati din Ardeal tendinta de a critica preotii si ierarhii ortodocsi, incercandu-se prin aceasta crearea unor psihoze in randul populatiei de a se departa treptat de pastorii lor. Aceasta in cazul in care s-ar produce, ar duce la risipirea turmei si inghitirea ei bucata cu bucata de "lupii cu blana de oaie" care stau mereu la panda vanand sufletele credinciosilor si valorile culturale si materiale ale neamului romanesc.
Faptul ca "Informatia de Vest" il critica pe pr. Mizgan si intreaga Episcopie, dovedeste ca acestia nu sunt pe aceeasi cale, ca ierarhii ortodocsi nu s-au compromis punandu-se in slujba unor interese straine neamului romanesc asa precum o fac unele cercuri de interese politice, financiare si religioase sustinute cu mult patos de o importanta parte a mass-mediei de la noi. Daca "Informatia de Vest", "Bihari Naplo", "Realitatea Bihoreana", "Gazeta de Oradea", "Jurnalul Bihorean" si alte mijloace de manipulare in masa ar fi tinut apararea Bisericii Ortodoxe punand-o la loc de "cinste" alaturi de toate cozile de topor ce pozeaza pe primele lor pagini ca "oameni de bine", atunci ar fi intr-adevar o problema. Sunt convins ca un om sincer si cu o cat de mica suflare romaneasca pricepe ce vreau sa spun.
Daca Episcopia Ortodoxa nu este de acord cu unele manevre anti-romanesti ale unor cozi de topor cu masca politica nu inseamna ca o face din motive politice, ci din motive de ordin national. Construirea Catedralei Neamului la Bucuresti e tot o chestiune nationala.
DE CE U.E. SUSTINE UNIATISMUL
Propaganda anti-ortodoxa din mass-media, precum si implicarile politicului in problemele Bisericii (strategie aplicata in tarile ortodoxe), nu este altceva decat vesnica lupta dintre Hristos si Veliar.
Uniatismul a fost si este un factor important de manevra al extinderii imperiului catolicesc in tarile ortodoxe. Infiintata in Ardeal, la 1700, prin sila si santaj, fosta unealta politica de subjugare a romanilor Imperiului Habsburgic si apoi Austro-Ungar prin supunerea ei fata de ierarhia catolica maghiara de Esztergom, este desfiintata tot prin sila si santaj de adversarii ei politici (comunismul) la anul 1948. Biserica Ortodoxa, nefiind o institutie lumeasca, nu are nici un amestec in luptele pentru extinderea zonei de influenta dintre Moscova si Vatican. Ea a avut de suferit in perioada stapanirii comunismului in Romania precum si in perioada stapanirii politico-religioase ale cercurilor de interese din Occident.
Dupa caderea comunismul carma tarii se muta spre Apus si astfel Biserica Catolica de Rit Bizantin se reinfiinteaza dar cu un nume mai accesibil pentru romani: "Biserica Romana Unita cu Roma". Romanii transilvaneni nu au aderat noii formatiuni religioase, astfel, numarul ei fiind foarte mic - 195.481, sub 1% din populatia Romaniei, dupa cum arata statisticele recensamantului din anul 2002, in scadere fata de 223.327 existenti conform recensamantului din anul 1992. Tinand seama ca majoritatea credinciosilor Bisericii Unite sunt de varsta a treia e usor de observat ca, intr-un timp destul de scurt, uniatismul risca sa ramana fara credinciosi. Nu ne mira nici faptul ca in unele cercuri catolice mai auzi unele expresii ca: "In perioada ocupatiei Austro-Ungare am dus-o mai bine decat acum ca apartinem Statului Roman", sau "PNL-ul ne face dreptate" si multe de acest fel.
Totusi, care este motivul acestei lupte oarbe pentru proprietati? Statul Vatican s-a gandit si la felul in care sa ramana posesor al imenselor proprietati avute din timpul ocupatiei austro-ungare in cazul in care instrumentul sau de "expansiune" va ramane fara credinciosi. Astfel, dupa regulile sale interne, daca o parohie se dizolva nemaiavand credinciosi, propretatile respectivei parohii raman protopopiatului sau episcopiei in subordinea careia functiona. Daca o episcopie se desfiinteaza, proprietatile raman arhiepiscopiei sau mitropoliei de care apartinea, iar daca o mitropolie se desfiinteaza averile ei raman forurilor bisericesti superioare si tot asa pe cale ierarhica mergand pana la sfantul (?) scaun. Iata de ce UDMR si partidele asa zise istorice se zbat atat de mult acum, si nu mai tarziu, in Parlamentul Romaniei pentru restitutio in integrum. Nu glumesc deloc "fratii" nostri uniati atunci cand se lauda ca "cei de la UE sunt majoritatea catolici si asa ca pana la urma se vor da legi dupa cum ne va fi noua mai convenabil".
SUB UMBRELA POLITICII
Vazand Vaticanul ca pachetul de episcopi trimisi in Transilvania nu da randament in privinta extinderii zonei de influenta politica, economica si religioasa in Romania si ca prin scaderea continua a numarului de credinciosi risca sa-si piarda imensele averi mostenite de la Maria Tereza (si generalul ei Bucow) s-a gandit la o alta manevra. In cazul in care uniatismul va trebui scos din tabla jocului sau politic, cea mai eficienta actiune ar fi prin oameni bine "acoperiti" si fara sutana: politicieni, jurnalisti, oameni de influenta, etc.. Un astfel de instrument a fost Corneliu Coposu de religie catolica, Ion Ratiu, tot catolic, si altii care in timpul guvernarii partidelor istorice au ocupat functii importante de decizie in guvern, parlament si administratiile locale. E firesc ca sefii acestor partide sa-si "impinga" spre varfurile partidelor lor oameni cu care puteau "lucra" usor. Dar nu numai in partidele de la putere si-au introdus oamenii lor, ci si in altele, dupa interese si circumstante. Astfel se explica cum intalnim sustinatori ai politicii religioase occidentale si in alte partide.
Intr-una din cartile sale, Corneliu Coposu spunea ca aflandu-se in clandestinitate, la anul 1987, a afiliat partidul sau Internationalei Crestine Democrate care nu e altceva decat o retea de partide aflate sub influenta Vaticanului. Un fel de "Internationala" condusa direct de papalitate. In tarile unde exista astfel de partide, acestea au la sfarsitul numelor "-CD" cum ar fi de exemplu PNTCD sau PNLCD. Dandu-si seama ca aceasta ii da de gol caracterul de subordonare unui stat strain (Vaticanul) cu timpul s-a renuntat la extensia "-CD" dar nu si la caracterul ascuns antiromanesc pe care il au. O asemnea internationala au avut si comunistii dar condusa de la Moscova (vezi "Imperialismul catolic o ofensiva anti-romaneasca" de Grigorie Nedei, ed. Clio). Aceste doua "internationale" una condusa de la Moscova si alta de Vatican, si-au disputat de-a lungul anilor, bataliile pentru suprematie si in Romania avand ca ultim moment decisiv anul 1989. In urma luptelor dintre cele doua imperii au avut de pierdut romanii si Biserica lor.
ANTIROMANISMUL GUVERNULUI TARICEANU
"Atunci cand se ridica sus oameni de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni" (Ps. 11, 8).
Multi politicieni catolici si protestanti, dupa ce au reusit sa-si atraga simpatia poporului roman, majoritar ortodox, au profitat de increderea acordata acestora prin vot, si dupa ce au obtinut puterea de decizie in stat si administratiile locale, prin legile pe care le-au dat si-au aratat adevaratele intentii. E firesc, pe langa acestia au fost si parlamentari ortodocsi, care alaturi de colegii lor de alte credinte si nationalitati au sustinut legi de importanta nationala dupa cum le-a dictat umplerea buzunarului sau cresterea conturilor in Banci.
In anul 2004, in pragul alegerilor electorale, prim-ministrul Adrian Nastase elaboreaza Ordonanta 64 prin care acorda dreptul Bisericii Greco-Catolice de a actiona in justitie Biserica Ortodoxa si teritoriile avute in posesie din timpul Imperiului Austro-ungar (dupa cum arata si documentele de carte funciara). Senatul respinge aceasta Ordonanta si astfel este anulata, dar cu toate acestea ea este aplicata la unele tribunale din Ardeal, indeosebi acolo unde judecatorii de credinta catolica si cei iubitori de donatiii din bunurile imobile retrocedate, pun in aplicare "legea" care le convine.
Ajuns la carma guvernului, dl. Calin Popescu Tariceanu, despre care stim ca impartaseste crezul catolic, impreuna cu alti colegi din guvern ca Monica Macovei - Ministrul Justitiei sau Monica Musca - Ministrul Cultelor, luptatori pentru "drepturile" catolicilor din Romania, au cerut punerea in aplicare a Ordonantei 64/2004. Fiind respinsa in Parlament, Guvernul alcatuieste un pachet de legi pe care le pune in aplicare pe proprie raspundere nemaitinandu-se seama de validarea sau nevalidarea Parlamentului. Acest pachet de legi prevede subordonarea justitiei direct guvernului si restituirea in totalitate a bunurilor imobile fostilor proprietari dinainte de 1948 fara a se tine seama de felul in care acestia au intrat in posesia lor. E clar, se vorbeste doar de perioada 1948, de bunurile confiscate de comunisti nu si de bunurile confiscate de imperiul habsburgic de la romanii care nu s-au supus ierarhiei catolice.
Pentru a ascunde aspectul antinational al acestui pachet de legi, dezbaterea motiunii de cenzura din Parlament (22 iunie 2005), Guvernul a indreptat discutia spre un caracter pur politic si juridic ascunzand adevaratul ei substrat si consecintele pe plan religios si national. E vorba de intentia de a-i catoliciza pe romani.
Dupa respingerea de catre Curtea Constitutionala a pachetului de legi emis de guvernul Tariceanu acesta a fost nevoit sa demisioneze. Pentru a mai "salva" ceva din munca guvernului respectiv, inainte de a demisiona, Tariceanu emite o Ordonanta de Urgenta prin care pune la punct problema retrocedarilor bunurilor catre Biserica Catolica din Ardeal, precum si a fostilor grofi si chiaburi ce in perioada dominatiei Austro-Ungare isi faceau imense averi pe seama iobagilor romani (trebuie mentionat ca romanii trecuti la religile maghiare, catolicism, luteranism si unitarianism erau eliberati din iobagie, iar cei ce ramaneau ortodocsi se "bucurau" din plin de statutul de iobag pe mosiile stapanitorilor acelor vremuri). Speram ca cineva sa ia aminte si la acestea spre a impiedica o noua nedreptate fata de romanii din Ardeal si Biserica lor stramoseasca.
Interesele meschine sunt vadite de insasi faptul ca Romania are atatea legi de pus la punct dar de care nu se intereseaza nimeni (cum ar fi salariile mai mari, pensiile, ajutoarele sociale, sanatatea si altele dupa cum a fost promisiunea in timpul campaniei electorale), in schimb legea retrocedarilor a fost si este principalul punct al guvernarii actuale pentru care inaltii nostri demnitari ajung sa-si puna chiar si scaunul la bataie. Dupa unele manevre politice, conform "sfaturilor" Uniunii Europene, Curtea Constitutionala reia pachetul de legi si il aproba, iar Tariceanu isi retrage demisia ramanand in continuare in functia de Premier. Nu ne mira admiratia unor ziaristi greco-catolici fata de unii politicieni ca domnul C.P. Tariceanu pe care il considera un "bun roman".
E limpede, istoria se repeta - daca in 1927 guvernul de la Bucuresti, condus de Iuliu Maniu, a semnat Concordatul cu Vaticanul prin care "Biserica Catolica de orice rit din Romania" devine proprietara asupra unor teritorii si alte imobile din Ardeal si Bucovina fara ca Statul Roman sa aiba dreptul de a controla sau verifica actiunile si activitatile membrilor ei. Astfel in perioada ce a urmat, multi preoti, calugari si calugarite din ordinele religioase catolice au desfasurat o intensa activitate de spionaj in defavoarea Statului Roman (vezi Onisifor Ghibu, "Actiunea catolicismului unguresc si a Sfantului Scaun in Romania intregita", Cluj, 1934).
Azi nu mai e nevoie de Concordat. E suficient un guvern care sa-si faca treaba conform dispozitiilor date din afara granitelor Romaniei, de a obliga Biserica Ortodoxa Romana si o data cu ea Statul Roman sa "restituie" Bisericii Catolice (care numara tot mai putini credinciosi) cele aproximativ 2000 de lacasuri de cult pline astazi de credinciosi ortodocsi impreuna cu teritoriile detinute de aceasta dinainte de 1948. Vaticanul a investit mult in clerul si oamenii politici care i-au slujit (acele intentii, beneficii materiale, banesti... acordate de statul Vatican preotilor catolici din Transilvania, pe langa salariul de la Stat), si dupa cum e firesc acesti bani trebuiesc recuperati. Asa se explica exploatarea padurilor ce deja au fost retrocedate si din care Biserica Catolica are venituri de ordinul zecilor si sutelor de miliarde.
Iata dar ce usor se revine la diferentele tot mai mari dintre bogati si saraci, la grofi si chiaburi care si-au facut imense averi cu munca iobagilor ramasi in legea lor strabuna. Iata dar care este dreptatea pe care noua burghezime o trambiteaza prin mass-media "in numele democratiei", lovind in acelasi timp cu orice prilej in Biserica Ortodoxa.
PROPAGANDA IN MASS-MEDIA
Cu toate ca Romania este o tara majoritar ortodoxa, catolicii si protestantii au invadat cea mai mare parte a mass-mediei, in mod deosebit emisiunile culturale, de stiri, de dezbateri, etc.. Multi dintre jurnalistii si reporterii greco-catolici sustin o intensa campanie de formare a unei opinii publice proocidentale prin care se etaleaza si multe falsuri istorice profitand, in acelasi timp, si de necunoasterea populatiei asupra unor aspecte istorice, politice si religioase. Se afirma destul de des ca Biserica Greco-Catolca este o "Biserica a culturii", "ca a introdus limba romana in cult" si altele asemenea. In acest sens mentionam ca inainte de cucerirea Transilvaniei de catre Habsburgi, existau deja carti de cult in limba romana tiparite de diaconul Coresi la tipografia din Brasov. Amintim astfel "Liturghierul" in 1570, care, fiindca se epuizase repede a mai fost tiparit ulterior de Mitropolitul Dosoftei la Iasi in 1679 si 1683. Tot Coresi a mai tiparit "Psaltirea" in limba romana, in 1570. La tipografiile ortodoxe din Alba Iulia s-au tiparit in romana "Noul Testament" in 1648 si "Psaltirea" in 1651 si multe altele. La tipografiile unite s-au retiparit, practic, dar cu modificarile invtaturii catolice. Spre exemplu, in loc de "duh" aparea "spirit" si altele asemenea, introducandu-se si unele inovatii papistasesti ca "si de la Fiul purcede" ceea ce este o erezie la nivelul Sfintei Treimi. Mai multe explicatii despre acest capitol vom prezenta mai amanuntit intr-o lucrare separata (amanunte se pot vedea in "Istoria Bisericii Romane" de N. Iorga, vol. 1-2 si Istoria Bisericii Romane de M. Pacurariu, vol. 1-2). Biserica Ortodoxa nu se lauda si nici nu se va lauda cu realizarile ei, cu toate ca prigonita fiind, a dat tarii mult mai multe scoli si oameni de seama decat Biserica Greco-Catolica sustinuta prin legi si ajutoare militare de catre stapanitorii acelor timpuri.
Merita mentionat si faptul ca unii publicisti greco-catolici folosesc diferite citate favorabile uniatismului pe care le atribuie unor mari oameni de cultura si istorici consacrati fara a specifica de multe ori sursa de informare ceea ce trezeste suspiciuni in privinta autenticitatii acelor texte. Spre exemplu, publicistul Ioan Longhin Popescu, in revista new-age-ista Formula As, nr. 592 din noiembrie 2003, pag. 3 atribuie istoricului Nicolae Iorga urmatorul paragraf: "Din umilinta lui Atanasie a iesit mantuirea noastra. Fara unirea in credinta cu Roma, nu erau scolile mari din strainatate pentru ucenicii romani, aspri in ale invataturii, nu era, mai ales, acea mare scoala pentru inima poporului nostru care a fost Roma insasi". Personal am citit istoria scrisa de N. Iorga si nicaieri nu am gasit ca istoricul roman sa faca astfel de afirmatii ci chiar contrare ca de exemplu, vorbind despre supunerea lui Atanasie Anghel fata de habsburgi si papalitate marturisea: "Voi recunoaste oricine, dupa citirea acestuii act autentic, in care se oglindeste sufletul josnic al unui om fara demnitate si fara rusine, al unui arhiereu uitator de toate datoriile si juramintele sale, al unui roman fara simt de neamul sau, ca, intre deosebitele forme de unire cu Biserica Romei pe care le-au intrebuintat neamurile ajunse in stapanirea Austriei, nici una n-a fost asa de rusinoasa si brutala... Declaratia lui din april 1701 e desigur cel mai injositor act public savarsit de un vladica romanesc" [1].
Ar fi corect ca acesti formatori ai opiniei publice, atunci cand citeaza un istoric sau un om de valoare, sa specifice sursa de informare pentru a se putea verifica sau... sa fie sinceri. Am exemplificat doar un caz care, din pacate, nu e singurul. Astfel de "invataturi", mai mult sau mai putin credibile, intalnim tot mai des in mass-media post-decembrista, dar si in revistele cultural-religioase ale Bisericii Unite cu Roma, cum ar fi "Viata crestina" din Cluj si altele.
Un amanunt mai trebuie specificat. Daca N. Iorga si alti istorici apreciaza activitatea laudabila a unor personalitati greco-catolice, nu inseamna ca prin aceasta apreciaza intreaga Biserica Unita ca atare. Sa tinem seama ca acesti cartutrari au luptat cot la cot cu carturarii ortodocsi, avand, de multe ori, piedici din partea ierarhiei unite. Asadar, avem tot respectul fata de Inochentie Micu, Samuil Micu, Petru Maior, Simion Barnutiu, Gheorghe Sincai si altii care, asemeni lor, au fost intai romani si apoi catolici, dar nu putem spune acelasi lucru si despre ierarhia unita care i-a prigonit pe acestia pentru curajul lor de a spune "Nu!" atunci cand au descoperit ca biserica lor era romaneasca doar cu vorba nu si cu fapta [2].
Trist, dar unii jurnalisti greco-catolici de azi sunt preocupati intr-o mare masura si de "pacatele preotilor ortodocsi".
Ni se impune toleranta fata de tot ce vine din Apus iar Ortodoxiei i se cere jertfa. Ortodoxiei nu e nevoie a i se impune toleranta deoarece ea e toleranta in esenta ei dar una este toleranta si alta este compromisul, tradarea sau apostazia...
[1] N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, Bucuresti 1930, vol. II, p. 34
[2] N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, Bucuresti 1930, vol. II, pag117-138, 191-198
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu