Rugaciunea pentru cei adormiti
„Mutatu-s-a de la moarte la viata”
- Gheronda, va doare?
– Tu ce spui? Daca nu voi apuca zorile, atunci voi avea o zi mare; nu va insera niciodata, nici nu se vor ivi zorile. Soarele tineti-l voi[1]!
- Gheronda, cum se simte cineva care i s-a apropiat vremea sa plece din aceasta viata si este aranjat duhovniceste?
- Nu v-a spus nimeni niciodata?
- „Mutatu-s-a de la moarte la viata”[2]. Nu spune asa? Asadar, aceasta viata este moarte si moartea este mutare catre adevarata viata. Prin urmare, merge bucuros catre viata.
- Gheronda, multi Sfinti au vazut unele suflete cand au plecat din trup. Cum sunt?
- Sunt ca si copiii. In cealalta viata toti vor fi ca ingerii: nu vor exista nici barbati, nici femei, nici batrani, nici prunci; toti vor fi de un singur sex si vor avea aceeasi varsta. De aceea, atunci cand vede cineva suflete plecand din viata, le vede ca pe niste copii. Chipul are insusirile persoanei respective, dar sunt ca de copil.
Cand eram la Chilia Cinstitei Cruci, il cercetam uneori pe batranul Filaret[3]. Era un batranel foarte evlavios, care locuia la o chilie apropiata. Vreme de cincisprezece ani, pana cand el insusi s-a imbolnavit, l-a slujit pe ucenicul sau, Parintele Vartolomeu, care suferea de parkinson. Ultima oara cand am mers la chilia lui, l-am gasit cazut jos. Avea o luna de cand nu mancase nimic, ci bea numai putina apa. Nici sa se intinda nu putea. Dormea incaltat, rezemat de perete. Hainele i se lipisera de trup, iar incaltamintea era plina de lichid, pentru ca i se crapasera picioarele si ii curgea din ele sange si apa. Insa el infrunta toata aceasta situatie ca si cum nu s-ar intampla nimic.
„Şi acestea, spunea el, sunt binecuvantare de la Dumnezeu”.
L-am ridicat si l-am rugat pe Parintele Vartolomeu sa-mi ingaduie sa raman o noapte la coliba lor ca sa-i ajut, insa el nu a voit. Mi-a spus sa vin la ei a doua zi. Insa la miezul noptii, in vreme ce ma rugam cu siragul de metanii, ce sa vad?Il vad pe batranul Filaret cu chip luminos, avand in jur de doisprezece ani, mergand spre Cer in mijlocul unei lumini ceresti. Atunci mi-am dat seama ca adormise in Domnul.
- Gheronda, in primele patruzeci de zile trebuie sa ne rugam mai mult pentru cel care a adormit?
- Da, pentru ca sufletul este nelinistit, fiindca nu stie cum va fi judecat.
Odata am intalnit aici afara, langa arhondaric, o femeie in varsta, care cerea sa intre sa ia binecuvantare de la mine. I-am sarutat si eu mana, pentru ca am vazut Harul lui Dumnezeu in acest suflet. Dupa putina vreme a devenit monahie. Cand a adormit, moarta fiind, am sarutat-o cu multa evlavie. Apoi mi s-au intamplat doua lucruri. Unul aici, la manastire, iar celalalt la Coliba mea. Primul s-a petrecut la sapte zile dupa adormirea ei. Am vazut sufletul ei ca un ingeras, care semana cu o copilita de doisprezece ani; stralucea cu totul. A doua oara mi s-a aratat in somn. Mi-a facut metanie cu recunostinta si mi-a multumit pentru rugaciunea pe care am facut-o pentru ea. Am fost foarte emotionat si mi-a pricinuit multa bucurie. Cand am mers sa notez data, am vazut ca era a patruzecea zi de la adormirea ei. Acest suflet avea multa bunatate si are multa recunostinta.
Sa ne rugam mereu pentru cei adormiti
- Gheronda, la gropnita trebuie sa arda candela?
- Da, este un prinos adus celor adormiti. Chiar si numai o lumanare daca aprindem pentru sufletul unui adormit, il ajuta mult.
Mereu sa ne aducem aminte de cei adormiti si sa ne rugam pentru ei. Sa nu uitam sa ne rugam pentru sufletele lor, ca sa afle odihna. Eu, de fiecare data cand am Dumnezeiasca Liturghie la Coliba, fac si parastas pentru toti mortii ale caror „nume nu au fost pomenite”.In Sfantul Munte, la manastiri, vineri seara savarsesc parastas cu coliva pentru cei adormiti, iar sambata dimineata fac Utrenia in biserica cea mare, apoi Dumnezeiasca Liturghie la bisericuta cimitirului. Acolo, la cimitir depunem armele. De la aceasta „casa” vom merge in cealalta.
- Gheronda, cum sa ma rog pentru cei adormiti?
- Sa spui in general:
„Dumnezeule, odihneste sufletele adormitilor robilor tai”,
iar daca-ti vine in minte vreun nume al unuia ce a adormit sau daca afli ca a murit de curand vreun cunoscut sau un necunoscut, pomeneste-l cu aceeasi rugaciune.
Este bine sa ne aducem aminte mai intai de adormitii care au mai multa nevoie, apoi de toti cei care au mai putina nevoie, iar la sfarsit de cei cunoscuti. Eu, desi niciodata nu ma gandesc la parintii mei, daca se intampla sa fiu obosit sau nu am vreme sa fac rugaciune in general pentru cei adormiti, ii vad in somn pe parinti. Şi aceasta pentru ca, atunci cand ma rog pentru cei adormiti in general, se folosesc si ei si se bucura, in timp ce atunci cand nu ma rog, sunt lipsiti de aceasta mangaiere. Daca sarmanii adormiti se folosesc din neinsemnatele rugaciuni pe care le facem, atunci ar trebui ca pe noi, calugarii, sa ne jupoaie si sa ne sareze de vii daca nu ne rugam pentru ei.
Cei adormiti au nevoie de rugaciune
- Gheronda, cand e slujba in biserica, eu ma rog mai mult pentru mine. Chiar si atunci cand se citeste: „Fericiti cei fara prihana in cale”[4], care este pentru cei adormiti, de multe ori continui rugaciunea pentru mine insami.
- Ce, vrei totul numai pentru tine? Cei adormiti au nevoie de rugaciunea noastra, pentru ca ei nu mai pot face nimic, in timp ce noi putem sa-i ajutam in vreun fel.
In Sfantul Munte era un mirean pe nume Ioan, care umbla peste tot si intreba:
„Ai vreo treaba de facut? Ce treaba vrei sa-ti fac?”
Era atat de bun, incat Parintii ii spuneau sa se faca monah. Acela insa le raspundea:
„Nu, nu! Numai sa va rugati pentru mine, pentru ca nu va puteti inchipui ce om rau am fost, ce am facut in razboi”.
Intr-o zi, cand m-a ajutat sa fac un proschinitar, mi-a spus:
„Sa te rogi pentru mine, pentru ca sunt foarte pacatos”.
De atunci n-am mai stiut nimic de el. Dupa o vreme, a venit un parinte si mi-a spus:
„Batranul Ioan a adormit. Mi s-a aratat de doua ori si m-a trimis sa-ti spun sa-l pomenesti la cei adormiti”.
Ce se intamplase? Batranul Ioan a mers la o manastire si-i ajuta pe monahi. Inainte de a muri i-a spus ieromonahului care avea grija de cimitir:
„Frate, sunt foarte pacatos. Te rog ca in fiecare zi sa-mi faci un «Trisaghion» la mormant”.
Şi intr-adevar, in fiecare sambata ieromonahul mergea la mormantul lui Ioan si ii facea„Trisaghion”. Insa dupa putina vreme ieromonahul a primit ascultare la arhondaric. Uneori isi aducea aminte sa faca „Trisaghion”, alteori nu. Intr-o noapte i s-a aratat batranul Ioan in somn si i-a spus:
„Te rog sa nu ma uiti. Iar daca nu-mi poti face „Trisaghion”, atunci mergi la Parintele Paisie si spune-i ca am murit, caci, desi isi aduce aminte de mine in fiecare zi, el insa ma pomeneste la vii, ca sa ma pocaiesc. Eu acum nu mai pot sa ma pocaiesc“.
Cei adormiti au mai multa nevoie de rugaciune decat cei vii, deoarece pentru cei vii exista nadejdea pocaintei. Iar Dumnezeu vrea sa existe oameni care sa-L roage sa-i ajute pe cei adormiti, de vreme ce inca nu s-a facut Judecata din urma. In razboi un soldat grav ranit i-a cerut unui preot apa, insa acela nu i-a dat. L-a trecut cu vederea, desi avea in bidonul sau putina apa. Dupa o vreme ranitul a murit, iar preotul, de indata ce a constientizat greseala sa, nu-si mai gasea linistea. Il pomenea continuu. A venit si la Coliba mea si mi-a spus durerea sa. Sarmanul, avea multa jertfire de sine, dar nu-si dadea seama cum de a putut face aceasta. A ingaduit Dumnezeu, adica a luat putin Harul de la el, caci cel ranit avea mare nevoie de rugaciune. Daca preotul i-ar fi dat apa, l-ar fi uitat, in timp ce acum, mustrandu-l constiinta, se roaga neincetat pentru el.
[1] Staretul a spus aceasta la 28 iunie 1994, adica cu doua saptamani inainte deadormirea sa.
[2] Ioan 5,24.
[3] Vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Parinti Aghioriti, Editura Evanghelismos, Bucuresti 2004, p. 88-92.
[4] Psalmul 118.
Off topic:
RăspundețiȘtergereCu ocazia Postului Mare un frumos film rusesc cu acelasi nume:
https://www.youtube.com/watch?v=PUUgtwGAlu8
Vizionare placuta si cu folos!