marți, 14 martie 2017

Bustul din Simferopol al țarului Nicolae al II-lea este izvorâtor de mir

Preluare dupa ortodoxinfo.ro
Foto: Pravoslavie.fm
Adjunctul Dumei de Stat a Rusiei și  fostul procuror general al Republicii Crimeea, Natalia Poklonskaya, împreună cu un fost epitrop al unei biserici locale – capela Sfinților Mucenici Țariști din Simferopol, au semnalat prezența unui bust izvorâtor de mir al țarului Nicolae al II-lea în parohie, raportează pravoslavie.fm..
Alexei, paznicul capelei, a afirmat că:
“Natalia Vladimirovna a observat prima prezența mirului, și, de asemenea, m-am uitat și eu, dar nu am acordat nici o importanță… Atunci un enorias ne-a spus că ceva se întâmplă cu bustul. Ne-am decis să privim mai atent și am văzut că era un dar de la Dumnezeu – mirul. Ploaia a trecut și s-a dovedit că întregul bust a fost acoperit de mir. Cu siguranță, este un semn. La urma urmei, mai avem icoane izvorâtoare de mir: prima icoană izvorâtoare de mir a Familiei Regale, apoi Icoana Maicii Domnului din Vladimir,  Icoana Maicii Domnului din Kazan și altele “.
În dimineața zilei de 22 februarie la 06:30, Alexei s-a dus la capelă ca de obicei să se roage, și în timp ce recita Crezul el a observat că au apărut picături de mir pe fața Icoanei Maica Domnului din Kazan. Au observat și alții, de asemenea. Apoi, s-a dovedit că și alte icoane izvorau mir. Iar la data de 3 martie, gardianul a observat o strălucire neobișnuită pe bust, după o ploaie, găsind picături de o consistență foarte diferită față de  apa de ploaie, cum ar fi stropi de rășină, care a fost foarte dificil de separat și de colectat.
Potrivit celor afirmate de Poklonskaya, oamenii au ajuns deja la bustul țarului împreună cu copiii lor, căutând vindecare. Biserica Ortodoxă Rusă nu a făcut nici o declarație oficială cu privire la această apariție.

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu